P. Iosif Dionisiatul despre Bătrânul său, Haralambie Dionisiatul. VIDEO


Mulți ne vorbesc despre rugăciune, dar puțini o și practică. Ascultați un cuvânt ascetic al Părintelui Iosif Dionisiatul, despre adevărata tradiție isihastă a Sfântului Munte Athos. Părintele Iosif a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Bătrânului Haralambie Dionisiatul, care la rândul său a fost ucenicul Sf. Iosif Isihastul.
Interviul este realizat chiar în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă.

În acest prim episod Părintele Iosif ne relatează pe scurt viețuirea Bătrânului Haralambie, după adormirea starețului său, Gheron Iosif Isihastul, întemeierea obștii monahale de la vestita mănăstire Dionisiu, precum și iconomia sfârșitului său obștesc.

După videoclip aveți și transcriptul.

Începuturile la Nea Skiti

Din păcate nu l-am prins în viață pe sfântul Iosif. Când am ajuns în Sfântul Munte, în 1964, trecuseră deja 5 ani de la adormirea lui.

L-am cunoscut pe părintele meu, papa Haralambie și de atunci am rămas cu el. La început am stat la Nea Skiti. Când l-am cunoscut pe părintele, viețuia de unul singur. Înainte să se mute la Domnul, Gheronda Iosif le spusese: „După ce  voi muri eu, fiecare dintre voi să-și facă obștea  lui”. După cum spuneam, când am ajuns eu, în 1964, părintele Efrem (Filotheitul) se nevoia la coliba Bunavestire și mai avea cu el doi-trei călugări. Părintele meu,  însă, era singur.

Am început să construim. În timpul acelui an au mai venit câțiva, am ajuns să fim patru la număr. Când a început să se răspândească faima lui Gheronda, au început să vină și alții, dar nu aveau loc. Era foarte mică coliba. Am construit și noi, a construit și papa Efrem câteva camere, dar veneau în continuu și Gheronda trebuia să aleagă: sau să construim în continuu sau să înceteze să mai primească frați.

În acea perioadă au venit unii și ne-au spus că existau niște colibe părăsite, care aparțineau rușilor și care pe vremuri adăpostiseră mulți monahi, dar în perioada comunismului au încetat să mai vină frați și cu trecerea timpului s-au pustiit. Ne-am dus să le cercetăm. Părintele Efrem a găsit o colibă, închinată sfântului Artemie, care aparținea schitului Provata și s-a mutat cu obștea lui acolo.

12 ani la chilia Burazeli

Noi aveam o legătură foarte bună cu monahii sârbi. Era un nevoitor sârb care a scris și o carte, îl chema Gheorghe Vitkovici. Acesta fusese viețuitor în obștia lui Gheronda Iosif (Isihastul). După moartea sfântului Iosif a găsit o mănăstire veche, care aparținea Rusikonului. Mănăstirea se află în pădure și era într-un loc foarte liniștit. S-a retras acolo și se nevoia. Întotdeauna a avut o legătură foarte strânsă cu Gheronda nostru, pe care îl avea ca și duhovnic. Venea la noi în mod regulat. Acesta a vorbit la mănăstirea Hilandar pentru noi. Astfel părinții de acolo ne-au chemat și ne-au dat o chilie foarte mare, care se numea Burazeli. Se afla într-o zonă centrală a Sfântului Munte. Era aproape de orașul Karies, capitala sfântului munte, dar era un loc liniștit. Ne-am mutat acolo și am rămas timp de 12 ani. Acolo aveam liniște și eram mulțumiți.

10 ani la mănăstirea Dionisiu

Gheronda nu voia să mai plece nicăieri în altă parte, dar în aceea perioadă majoritatea mănăstirilor se confruntau cu o lipsă mare de personal, de aceea au început să ne deranjeze încontinuu și să ne cheme într-o parte și-n alta. Părintele Efrem a fost nevoit să se mute la mănăstirea Filotheu. Noi am rămas o vreme la Burazeli, dar, în final, a trebuit să ne mutăm și noi la mănăstirea Dionisiu.

La mănăstirea Dionisiu părintele nostru a fost numit stareț. A stărețit 10 ani, dar pentru că era obișnuit mai mult cu liniștea, nu a mai vrut să continue. A lăsat un ucenic în locul lui, iar el s-a retras. De atunci a continuat să se liniștească la chilia lui.

Spovedea, povățuia pe frați și în felul acesta am mai trăit 10 ani.

Adormirea Bătrânului Haralambie Dionisiatul

A avut sfârșit cuvios, cunoscând dinainte că va pleca. Era bolnav și a simțit că se apropie sfârșitul. Părinții vroiau să-l ducă la spital, dar el i-a rugat să-l lase să moară în mănăstire, pentru că știa că nu va mai trăi. Egumenul a insistat, însă și a fost dus la spital.

A murit acolo, dar se pare că a fost și aici iconomia lui Dumnezeu, pentru că avea foarte mulți fii și fiice duhovnicești care nu ar fi putut să vină în Sfântul Munte pentru a-și lua rămas bun.

Înainte să fie adus înapoi la mănăstire pentru a fi înmormântat, a fost așezat într-o biserică din apropierea spitalului. Timp de câteva zile biserica a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Multă lume venea să i se închine și să primească binecuvântare. După aceea a fost adus în Sfântul Munte și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

 


Post a Comment

(required. But it will not be published)