Părintele Justin Pârvu: RUGAȚI-VĂ LA SFINȚII ROMÂNI!


RUGAȚI-VĂ LA SFINȚII ROMÂNI!

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)


Post a Comment

(required. But it will not be published)