9 AUGUST. Asasinarea lui Mihai Viteazul; de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin


Asasinarea lui Mihai Viteazul. Complicitatea împăratului Rudolf al II-lea și a papei Clement al VIII-lea folosindu-l ca instrument pe Gheorghe Basta

de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin

 Hotărârea nimicirii voievodului

A doua zi după victoria de la Guruslău – 4 august 1601 – Mihai Vodă s-a adresat în scris împăratului Rudolf al II-lea pe care îl înștiința: în problema Transilvană, mi-am făcut datoria cu fidelitate și iscusință”. Desigur, nu eluda faptul că izbânda a fost obținută „unindu-mi forțele cu cele ale domnului Basta”. Datorită faptului că se simțea mereu în pericol, Mihai Viteazul se adresă împăratului: Iarăși și iarăși rog preaumil ca Maiestatea Voastră să nu dea crezare răuvoitorilor mei – care, poate sunt prea mulți – și care doresc nimicirea mea”. În încheierea scrisorii, Mihai Voda îl asigura pe împărat că „…nu voi înceta cât voi trăi, ci mă voi strădui cu toată virtutea și truda să fac să înainteze lucrurile Maiestății Voastre și ale creștinătății. Iar Țara Românească, < fiind > cu totul pustiită de tătari și de turci, astfel încât nu i-au mai rămas decât munții și apele, binevoiți, Maiestate, a mă dărui și ajuta cu vreo milostivire din generozitatea voastră înnăscută ca să am cu ce să mă întrețin și să pot rămâne Maiestății Voastre”.

Împăratul a răspuns voievodului pe 17 august 1601 că: „cele < scrise > ne-au făcut mare plăcere și bucurie. Aducem laudă fidelității voastre, de care luăm cunoștință din fapta însăși și pe care nici nu ne-a putut trece prin gând să o punem la îndoială, amintindu-ne de câte ori și cu ce ardoare v-ați oferit să fiți pus la încercare voi și statornicia voastră… Pentru redobândirea Țării Românești sau pentru atacarea ținuturilor, de margine, turcești am poruncit lui Gheorghe Basta, îndată ce Transilvania va fi readusă la supunere deplină, să vă ajute cu oaste și tunuri atât cât este cu putință”.

Cu siguranță putem spune că împăratul, împreună cu diplomații săi făceau un joc duplicitar. Aceasta, deoarece, hotărârea nimicirii voievodului fusese deja luată după întoarcerea doctorului Pezzen din Ardeal în vara  anului 1600. Rudolf al II-lea era în complicitate, privitor la eliminarea lui Mihai Viteazul, cu polonii și cu turcii. De aceste aranjamente nu a fost străin nici papa Clement al VIII-lea. În vara anului 1601 o solie polonă a ajuns la Praga și a fost primită de împărat. Deși convorbirile au fost purtate în taină, atitudinea diplomației imperiale de mai târziu lasă să se întrevadă o punere de acord pentru nimicirea lui Mihai Viteazul. În scrisoarea de răspuns a împăratului către Voievodul Valah, din 17 august 1601, Rudolf al II-lea îi transmitea lui Mihai Viteazul că „va fi necesar să ne ferim cu grijă de a ataca Moldova în acest timp pentru a nu oferi polonezilor ocazia unui nou război”.

Scrisoarea din 1 septembrie 1601 a lui Henric Firlej din Dobrowicze, trimisul polon pe lângă papa, către regele Sigismund al III-lea de Vasa confirma cele arătate mai sus. Acesta făcea cunoscut regelui său că „Sfințitul Părinte mi-a dat să înțeleg că împăratul … nu ar vrea să se certe cu Măria Ta. Și are această știre sigură de la nunțiul din Praga < Filippo Spinelli> că Basta nu are poruncă de împlinit de la împărat să meargă în Muntenia sau să dea vreun ajutor, dar nici Mihai însuși nu va avea forțe de așa natură încât să recupereze acest stat cu propriile mijloace. Sf. Părinte ar dori dacă i-ar sta în putință ca Țara Moldovenească să rămână în starea în care se află acum, pentru care i se adresează cu rugăminți stăruitoare”.

Nu-mi las nimănui țara și neamul, nici mort

Pe data de 16 august 1601, generalul Basta a ajuns cu armata la Câmpia Turzii, urmat la câteva ceasuri de Mihai Vodă și luptătorii lui. Cele două armate și-au întins corturile în tabere separate. Pentru a aduce mulțumirea lui Dumnezeu, pentru victoria de la Guruslău, Mihai Vodă le-a cerut ostașilor lui să cânte „Pre tine, Doamne, Te lăudăm”. În seara zilei de joi 16 august Gheorghe Basta s-a întâlnit cu Mihai Viteazul în mijlocul taberei voievodului. Acesta din urmă i-a mărturisit că dorește să trimită o parte din trupe la Făgăraș, pentru a-i elibera și ocroti familia aflată acolo. Basta l-a aprobat, chiar l-a îndemnat să facă acest lucru și a promis ca îl va ajuta cu câteva steaguri de germani și de valoni să meargă spre Valahia. Vineri 17 august 1601, Voievodul a trimis spre Făgăraș 400 de haiduci conduși de Gheorghe Racz și căpitanul moldovean Vasile Mârza.

În dimineața zilei de 18 august 1601 a avut loc o nouă întrevedere între Gheorghe Basta și Mihai Vodă în tabăra voievodului. Generalul, aflat în slujba împăratului, i-a reproșat Voievodului că haiducii de sub ordinea lui au prădat țara Maiestății Sale și că trebuie să părăsească Ardealul cât mai repede posibil. La auzul spuselor lui Basta, Mihai a răspuns cu semeție:  „Dar eu am încheiat anume un tratat cu împăratul asupra acestei țări, căci tot eu am stăpânit-o mai înainte de aceasta și apoi însuși împăratul mi-a dat mie de mai înainte acest Ardeal prin Bartolomeo Pezzen și Mihail Szekely… Împăratul are destule țări < și > nu va rămâne sărac fără Ardeal.  În încheiere Voievodul a grăit pe un ton ridicat:  Nu-mi las nimănui țara și neamul, nici mort”.  

La aflarea veștii că Mihai Viteazul dorește să plece duminică 19 august spre Alba Iulia, Gheorghe Basta a devenit neliniștit și chiar nervos. Cu siguranță că s-a gândit că a sosit momentul să-l aresteze sau să-l ucidă pe Mihai pentru că acesta a aruncat în vânt credința pe care o avea față de împărat. Basta a încercat să-l convingă pe Mihai să nu ridice tabăra a doua zi, dar hotărârea acestuia din urmă s-a dovedit a fi de neclintit.

Indignat și furios, generalul a părăsit tabăra valahului și s-a retras în mijlocul armatei sale. Aici s-a consultat cu Mihail Szekely, comisar imperial, și-a hotărât să-l aresteze pe Mihai Viteazul înainte de a pleca spre Alba Iulia. În seara zilei de 18 august 1601 a fost convocat un Consiliu de război în tabăra imperială la care a fost invitat să participe și voievodul valah. Cu acest prilej Basta plănuise să-l aresteze. Un vestitor dintr-o familie de rang a fost trimis de Gheorghe Basta să-l anunțe pe Mihai Vodă să participe, negreșit, la consiliul de război plănuit. Când emisarul lui Basta a ajuns în cortul Voievodului și i-a expediat rostul prezenţei lui, acesta i-a răspuns că nu va veni și că îl va trimite pe tălmaciul său, Ioan Raguzanul. Vestitorul generalului a insistat și i-a spus că din ordinul și porunca lui Basta, în numele împăratului Rudolf al II-lea, să se prezinte la consiliul de război. Așteptând cu nerăbdare ca emisarul generalului să-si încheie amenințările, Mihai Viteazul a dat curs izbucnirii mâniei sale și a grăit ostășește: „Vor să-mi dea mie ordine cei ce n-au niciun drept aspra mea… Cine dracu sunt acei Rudolfi și cezari de care îmi vorbește unul ca Basta? Sau cine sunt acești Basta pe care mi-i trimite Rudolf drept monitori? La dracu și la corbi cu acești, de două ori, inoportuni areopagiți! Cum? În aceste trei țări ale Daciei, supuse cu primejdia vieții mele, îngenuncheate prin vitejia mea, dobândite prin victoriile mele, mai cuteză încă cineva să-mi prescrie legile îndurării (cu voia celui de sus), ale prudenței, ale înțelegerilor și alianțelor? Ori să îngrădească stăpânirea mea și dreptul meu de a duce tratative? Pieri Basta! Sau, dacă voiești a grăi, domnește peste ai tăi, iar pe mine să mă lași în pace, pentru că în treburile mele și în țările supuse cu brațul meu nu recunosc pe nimeni deasupra mea, necum pe un Basta și nici pe vreun Rudolf și pe alți cezari. Fiecare e Jupiter în cerul său, iar nu într-al altuia”.

Asasinarea mârşavă a lui Mihai

Informat despre reacția lui Mihai Viteazul și despre refuzul acestuia de a merge în tabăra armatei imperiale, Gheorghe Basta a convocat de urgență Consiliul Aulic de război. Cu acest prilej l-a incriminat pe valah aducându-i multe acuzații fără acoperire logică. Ca urmare a învinuirilor pe care i le-a adus generalul imperial Gheorghe Basta a hotărât să-l aresteze, sau dacă opune rezistență să-l ucidă pe Mihai Vodă. A alertat armata și a dat ordine să se îndrepte tunurile spre tabăra valahului de pe Câmpia Turzii. Apoi i-a ofertat pe căpitanii din subordine. Doi dintre aceștia, germanul Johann Heinrich Baptist Petz și valonul Jaques de Beaury s-au oferit să meargă în tabăra lui Mihai Vodă pentru a îndeplini această misiune în numele împăratului Rudolf al II-lea. O relatare, din 24 august 1601, din Turda menționează: „în acest scop, el <Gheorghe Basta> a trimis la cartierul lui Vodă 200 de sulițași germani şi 200 de valoni< călăreți și pedestrași > spre a-i împresura cortul personal, a-l ataca prin surprindere și, după cum se va putea, fie să-l ia prizonier; fie, în caz că se va apăra, să-l ucidă. Astfel cei doi dintre ei, un german si un valon, l-au atacat pe Vodă și i-au cerut să se predea. Când însă aceștia au văzut că el vrea să se apere și întinde mâna după sabie apucând să o scoată pe jumătate din teacă, volonul i-a luat-o înainte, dându-i o lovitură de halebardă în pântece, apoi germanul l-a doborât imediat la pământ”.

O altă știre din 1 septembrie 1601 de la Praga bazată pe relatarea unui curier venit din Ardeal inserează că făcându-i-se cunoscut că este arestat în numele împăratului, Mihai Vodă „puse mâna pe arme și dezlănțui incidentul. Un comandant volon ar fi fost mai iute de mână și l-ar fi străpuns pe voievod cu halebarda sa. Un oștean german i-a retezat capul cu două lovituri”. După uciderea mișeleasca a lui Mihai Vodă lefegii germani și valoni, trimiși de Gheorghe Basta s-au repezit ca niște „ dihănii sălbatice cu săbiile scoase” și au omorât aproximativ 30 de valahi, sfetnici de seamă ai voievodului, iar ceilalți s-au predat hotărâți să slujească pe împărat. Ura și furia sălbatică a mercenarilor lui Gheorghe Basta s-au manifestat într-un mod barbar.

Trupul Voievodului a fost dezbrăcat de haine și aruncat să zacă în pulberea vremii, până seara. Ca și cum această faptă mârșavă nu ar fi fost îndeajuns, i-au omorât calul alb pe care l-au tras în fața cortului și au așezat capul voievodului pe cadavrul acestuia în semn de batjocură, adresându-i cele mai grele invective și sudălmi. În noaptea de 19 spre 20 august 1601, comandantul trupelor sileziene, Ioan Schnekenhous, l-a înmormântat, pe locul unde fusese abandonat, după ce obținuse acordul generalului Gheorghe Basta.

„Vrem… să așternem câteva flori pe mormântul unui principe valah care este de interes universal”

Ca evenimentele să nu ia amploare și să degenereze, comandantul armatei imperiale din Ungaria Superioară, Gheorghe Basta, care primise în secret de la împăratul Rudolf al II-lea, misiunea de a-l ucide pe Mihai Vodă, le-a vorbit oștenilor din tabăra valahului. Le-a dat să înțeleagă faptul că aveau de ales din două variante: „ori să părăsească tabăra nestingheriți, ori să lupte sub flamura împăratului creștin”. Documentele menționează că cei mai mulți au plecat.  Boierii valahi au fost sfătuiți să meargă în Valahia să-și aleagă un alt domn, dar ei au spus că nu vor fi crezuți că Mihai Vodă a murit și au solicitat să li se dea capul Voievodului, care a fost îmbălsămat, pentru a-l arata celor neîncrezători. Gheorghe Basta a acceptat cererea valahilor. După cum se știe, paharnicul Turturea din Glina, maestrul de călărie al Voievodului, l-a transportat la Târgoviște, la Mănăstirea Dealu, unde a fost înmormântat creștinește prin grija lui Radu Buzescu și a toata țara”.

Referindu-se la asasinatul de pe Câmpia Turzii, din 19 august 1601, agentul englez la Constantinopol, Henry Lello, consemna în raportul către secretarul de stat, Sir Robert Cecil, la 12 septembrie 1601: „Se socotește că această faptă este o uneltire a împăratului Rudolf al II-lea…”.

Uciderea Voievodului Mihai s-a răspândit cu repeziciune în toată Europa. Istoricii care au studiat evenimentele de la începutul secolului al XVII-lea au reușit să surprindă faptul că Mihai Vodă a fost ucis pentru faptele lui mari. Cronicarul maghiar Petthö Gergely, care a trăit în perioada care face obiectul studiului nostru scria: „… dar nelegiuitul Basta l-a ucis cu viclenie și pe neașteptate pe săracul voievod Mihai, fără niciun motiv… pe acest domn renumit, celebru, de care se temea însuși sultanul”. La rândul său, englezul Richard Knolles consemna că la Câmpia Turzii s-a săvârșit: „O moarte nedemnă pentru un căpitan atât de valoros…cel de care sultanul se temea atât de mult tocmai în palatul său de la Constantinopol, mai mult decât tot restul comandanților împăratului”. Istoricul Johann Christian von Engel își încheia una din lucrările sale cu un epitaf demn de reținut: „Vrem… să așternem câteva flori pe mormântul unui principe valah care este de interes universal”.

(Articol publicat în Revista ATITUDINI, Nr. 20)


Post a Comment

(required. But it will not be published)