De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lipsă lumea astăzi! Soluția Sfântului Paisie Velicikovski, de Monahia Fotini


Paisie de la Neamt„Părinte Paisie, înțelepte, acoperă și păzește sfintele și dumnezeieștile lăcașuri care te laudă, căci pe tine te au înaintestătător și de grijă purtător, și ne izbăvește de sfaturile celor vicleni și din toate măiestriile lor, arătând tuturor cum că și după moarte viezi și mântuiești pe toți cei ce te cheamă cu credință”. (Din slujba Vecerniei)

Ce gură cuvântătoare va putea să laude după cuviință pe marele luminător al creștinătății? Ce minte omenească va putea cuprinde lucrările sale cele îngerești, aduse în slujba lui Hristos Dumnezeu, Căruia s-a jertfit cu lepădare desăvârșită până la moarte? „Numai a soarelui raze i-ar izvodi tălmăcirea,/ Căci întru asemănare i-ai dobândit strălucirea[1]”. Lucrarea acestui sfânt este atât de mare și de semnificativă, mai ales pentru noi, românii, încât dacă am cunoaște-o îndeajuns, nu am înceta în a-l chema zilnic în rugăciunile noastre. Prin înțelepciunea și nevoințele sale a reușit nu numai să înflorească mănăstirea Neamțu, povățuind cu desăvârșită pricepere și blândețe peste o mie de călugări, ci a reînviat întreaga viață duhovnicească, care decăzuse cumplit, atât în Moldova cât și în Rusia, prin ucenicii care i-au urmat învățătura. Monahismul suferea în secolul al XVIII-lea o așa de mare vătămare duhovnicească, încât Sf. Paisie, după îndelungate căutări, nu a găsit niciun povățuitor la înălțime duhovnicească nici în Rusia, nici în Sfântul Munte, nici în România.

De origine rusă, născut în cetatea Poltava, dăruit de Dumnezeu cu minte înaltă și inimă largă, s-a făcut repede locaș al Preasfântului Duh, căci încă din copilărie se îndeletnicea cu dumnezeieștile Scripturi și sporind în știința lui Dumnezeu și nevoință, tânărul Petru, după cum îi era numele, creștea cu virtuțile într-un an „pe cât alții în zece”. De bună seamă că Dumnezeu avea cu el o lucrare aleasă, trecându-l nevătămat prin focul necredinței și rătăcirii vremurilor de atunci. Este perioada când duhul scolastic apusean pătrunsese cu putere și în școlile Kievului, iar această molimă susținută de protestantism a afectat și Biserica Ortodoxă, prin unele fețe iubitoare de slavă. Mintea curată a lui Petru nu a putut să primească deșertăciunea acestei învățături și recunoscându-i abaterea, părăsește școala Kievului și filosofiile cele deșarte.

Paisie de la NeamtÎncotro să se îndrepte iubitorul de dreaptă credință și râvnitorul vieții Părinților din vechime? Bietul Paisie nu știa la ce căutări ostenitoare avea să se supună! Câte lacrimi avea să verse pentru stricăciunea generală a vieții monahale, care nu încăpea curăția și evlavia sufletului său! Cel care s-a lepădat de toate desfătările cele lumești, pe care nu le mai putea suferi, nu avea unde să-și plece capul, pentru că oriunde mergea găsea aceeași decădere morală și lipsă de profunzime ascetică. Cel ce dorea să se supună cu desăvârșire voinței altuia, nu avea cui să-și plece capul, pentru că nu mai era cap văzător al tainelor lui Dumnezeu. Înțelegând căderea Bisericii ruse, care era furată de imperialism și fast, căutând să-și mărească zidurile și aspectul exterior, aflată pe de altă parte și sub regimurile de autoritate ale lui Petru cel Mare și Ecaterina II, rasoforul Platon de data aceasta, se îndreaptă împreună cu prietenul său Alexie spre pământul Moldovei, a cărei limbă o îndrăgea foarte mult. Cu adevărat, fericit ești Paisie, că ai găsit în starețul Vasile de la Poiana Mărului povățuirea căutată! Însă nu a zăbovit mult nici aici pentru că Dumnezeu avea cu el o lucrare și mai înaltă. Starețul Vasile, înțelegând pericolul pierderii nevoinței lăuntrice, formează schitulețe mici și sărăcăcioase, unde călugării se îndeletniceau îndeosebi cu lucrarea tainică a rugăciunii inimii. Repede învățând meșteșugul, Paisie suferea de lipsa unei hrane duhovnicești și mai bogate, pe măsura sufletului său. Se pare că nu Paisie avea nevoie de învățător, ci înseși pământurile dezgolite de duhul sănătos evanghelic îl căutau parcă pe Paisie cel preaplin de darul duhovniciei. Iată că de data aceasta Muntele Athos, cel vestit în sfințenie, îl cheamă pe dânsul, ca să-i redea duhovnicia. Și cel ce iubea prea mult podoaba ascultării, cu nemângâiată durere se lasă lipsit de dânsa și se întovărășește cu sihăstria, negăsind nici aici pe nimeni, care să-l călăuzească, ci doar neștiință, ignoranță față de aflarea învățăturilor și scrierilor Sfinților Părinți. Întru durerea inimii, prin multe lacrimi și aspre nevoințe pustnicești, hrănindu-se cu preadulce Numele lui Iisus și crescând cu Dumnezeieștile Scripturi și scrieri ale Părinților, Sf. Paisie aflat-a harul lui Dumnezeu cel îndestulător, pe care l-a încuiat în inimă ca într-o cămară, în care Hristos de mult aștepta să Se sălășluiască. Bucură-te, Sf. Paisie, că înlăuntrul tău ai primit făclia luminii înțelegătoare și a cunoștinței duhovnicești!

Paisie de la NeamtȘi iată, că ceea ce căuta prin alții, găsește întru sine! Ceea ce lipsea Bisericii, află în alesul lui Dumnezeu, Paisie! Cel ce fugea cu sârguință de slava de la oameni, este împrejmuit de lumina harului lui Dumnezeu. Și precum strălucirea soarelui o vede tot ochiul sănătos, așa și virtuțile acestuia străluceau sufletelor căutătoare de lumina cunoștinței. Și cel ce cu nestinsă râvnă a căutat povățuitor duhovnicesc, se face el însuși povățuitor și luminător celor din întunericul patimilor. Cel ce învață a înălța mintea către cele dumnezeiești, Îl coboară pe Dumnezeu în inimile cele curățite de patimi. Și care este lucrarea cea mare a acestuia?

Sfântul Paisie, prin darul lui Dumnezeu, reușește să împrospăteze cu duh filocalic viața duhovnicească în mănăstirile cu rânduială de obște. Și ceea ce starețul Vasile a realizat în micile sale comunități monahale de la Poiana Mărului, această viață duhovnicească Sf. Paisie o dezvoltă în cadrul unei comunități cu peste o mie de monahi, reînviind parcă monahismul secolului al IV-lea. Monahii din obștile sale, cercetând Scripturile, traducând corect pe Sf. Părinți și urmându-le învățătura, luând aminte la rugăciunea cea cu luare aminte, și-au redobândit slava de mai înainte, făcându-se ascultători desăvârșiți ai predaniilor Părintești. Iar Dumnezeu nu s-a oprit aici. Ci prin purtarea Sa de grijă mulți dintre ucenicii Sf. Paisie, alături de alți cuvioși părinți, ajungând în Sf. Munte și în Rusia au restabilit și aici viața creștinească în duh și adevăr.

Viețuirea Sfântului Paisie este de altfel un model și pentru noi, călugării și creștinii de azi. Vremurile sunt într-o anumită măsură similare în privința decăderii morale și duhovnicești, dar mai ales în privința lipsei povățuitorilor duhovnicești, stareților și duhovnicilor care prin mintea lor luminată să poată povățui ucenicii spre câștigarea harului lăuntric. De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lumea lipsă astăzi. Acest fapt însă nu trebuie să fie deloc descurajator, deoarece avem povățuire multele scrieri ale Sfinților Părinți, iar mai cu seamă modelul viețuirii Starețului Paisie, care ne-a arătat celor ce ne plângem de lipsa povățuitorilor, că se poate ajunge la îndumnezeire și dobândi harismele Duhului Sfânt prin osteneala proprie, prin multă rugăciune, cu lacrimi și prin scrierile sfinte ce ne stau mai aproape ca oricând cârmă spre ceruri.

[1] Ioan Diakovski, Tânguire la mormântul Starețului Paisie în Autobiografia și Viețile unui Stareț, p. 381.

(Articol preluat din Revista Atitudini, Nr. 52)


  • Posted by ciprian On 23 noiembrie 2017

    Fiind in post pe mine ma intereseaza cu precadere povetele si masurile duhovnicesti de urmat , pentru curatarea sufletului si a familiei de patimi si alte rele ce apar zi de zi de la prieteni apropiati cunoscuti si necunoscuti !!

Post a Comment

(required. But it will not be published)