Ce este CMB-ul (Consiliul Mondial al Bisericilor)? Relația dintre Masonerie si CMB (I)

Preluat din cartea: Ecumenismul fără mască de Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos

Consiliul Mondial a Bisericilor

„Consiliul Creștin Mondial al Vieții și Acțiunii”  şi  „Consiliul Mondial al Credinței și Ordinii” s-au unit în 1932 într-un organism ce poartă astăzi numele de „Consiliul Mondial a Bisericilor” (CMB).

Această organizaţie a început să-şi dea pe față planurile mai ales după cel de-al doilea război mondial. Războiul nu a lăsat-o să-și pună în practică mai devreme planurile.

În 1948 a avut loc prima întrunire a Consiliului la Amsterdam. Au mai urmat până astăzi alte trei adunări, la Evaston în 1953, la New Delhi în 1961 şi la Upsala în 1968.[1]

Periodicul ortodox „Apocalipsa”, din 1964, prezintă o listă de organizații ecumeniste:

World Fellowship of Faiths[2], World Congress of Faiths[3], World Council of Religions[4], Universal Spiritual Church[5], Universal Religious Alliance[6], World Parliament of Religions[7], World Religious Congress[8], Universal Brotherhood[9], Peace and Brotherhood[10], Universal Religious Fellowship[11], World Spiritual Congress, World Alliance for International Friendship Through Religion[12].

Toate aceste organizații sunt conduse din umbră de către un centru unic luciferic care urmărește distrugerea tuturor religiilor. Observați că foarte multe denumiri ale acestor organizații seamănă între ele. Și cum să nu semene, din moment ce toate sunt tentaculele aceleiași organizații a întunericului. Toate aceste organizaţii sunt ecumeniste.

Așadar, YMCA, YWCA, organizaţia cercetaşilor şi CMB sunt baza văzută a ecumenismului.

Mitropolitul Vitalie al Montrealului şi Canadei, în cuvântul său adresat Sinodului Bisericii Ruse din Diaspora, spune următoarele: „Aceste trei organizaţii (YMCA, Scouts şi CMB) sunt până astăzi stâlpii pe care se sprijină întreaga mişcare ecumenică şi din care se completează nucleele colaboratorilor ei, recrutați, în genere, din popor, din oamenii care au o părere bună despre ea”….

CMB este instrumentul văzut al ecumenismului şi şi-a început activitatea după cel de-al doilea război mondial.

După primii paşi cu caracter organizatoric al acestui Consiliu, multe Biserici ortodoxe au urmat iniţiativa Patriarhiei de Constantinopol şi au început să ia parte la adunările lui. Mulți nu aveau nici o bănuială. Însă unii ierarhi luminați de Dumnezeu ai Bisericii Ortodoxe au tras un semnal de alarmă, cum ar fi Mitropolitul Samosului, Irineu, care printre primii a semnalat furtuna iminentă ceva izbucni din CMB.

A mai lansat avertismente şi Evloghie Korilas care a spus: „Pentru Dumnezeu! Voi ştiţi ce faceţi? Aţi lepădat ca şi ortodocşi caracterul conducerii ecumenice al Bisericii Răsăritene şi aţi lăsat-o în mâinile protestanților care ne vor duce unde vor ei, pentru a arăta lumii că ei deţin puterea spirituală. Pentru că dacă ei ne-au chemat, se înţelege că doresc să vă treacă de partea lor. Acesta este adevărul. Ce faceţi aşadar? Ce răspuns daţi ca şi greci? Dacă antarţii (partizanii) comunişti vă chemau în munţi ca să purtaţi discuţii cu ei legate de problemele neamului, de fixarea unui regim social care să fie mai potrivit pentru ţară, aţi fi răspuns la invitaţie, v-aţi fi dus? Exact de acelaşi lucru e vorba şi cu aceste adunări religioase.”

În general, cei mai mulţi cred că Biserica nu păţeşte nimic dacă reprezentanţii ei se apropie de diferiţi eterodocşi care caută, chipurile, adevărul. Nu este nimic rău în a opune adevărul ortodoxiei înşelării eterodocşilor, zic ei. O astfel de participare se poate crede că are un caracter misionar, pentru că astfel se face cunoscută şi credinţa ortodoxă.

Lucrurile aşa păreau la început, însă n-au ţinut mult. Planurile puse la cale cu dibăcie de puterile întunericului au început să prindă contur. Adevărata faţă a ecumenismului a fost descoperită chiar de către ei înşişi. Masca a căzut în urma declaraţiilor reprezentanţilor diferitelor biserici, ce au putut fi auzite la cele patru conferinţe CMB.

1. Întrunirile Consiliului Mondial al Bisericilor
2. Prima întrunire

Prima conferinţă de la Amsterdam s-a desfăşurat sub direcţia unei anumite idei centrale. Subiectul a fost „Voia lui Dumnezeu şi neorânduiala omului”. Tema acestei conferinţe precum şi altor întruniri nu a avut nimic dogmatic. Ea a fost în aşa fel aleasă încât să poată fi abordată de orice confesiune în felul ei propriu. A fost de fapt o ocazie pentru meditaţie şi o abordare lumească a amintitei probleme. Ca atare, subiectul a sfârșit într-o discuție fără rezultat.

1. b) A doua întrunire

A doua conferinţă a CMB a avut loc la Eveston în 1954 sub deviza: „Hristos este speranţa lumii”. În urma acestei întruniri se poate desprinde concluzia că ecumenismul are fixat ca scop nimicirea dogmelor Bisericii celei adevărate, realizând astfel unirea cu toate celelalte „Biserici” care se găsesc în mişcarea ecumenică. Alchimiştii ecumenismului[1] au analizat învăţăturile tuturor confesiunilor creştine, căutând să găsească în fiecare acea parte care să fie apoi prezentată ca parte constitutivă acestei mişcări ecumenice mondiale, a „Marii Biserici” nou create.

La această adunare generală a CMB, reprezentanţii ortodocşi au declarat într-un glas că hotărârile întrunirii se găsesc atât de departe de învăţătura Bisericii noastre, încât este imposibil ca ei să fie de acord cu toţi ceilalţi.

Reprezentanţii ortodocşi au exprimat apoi învăţătura Bisericii Ortodoxe, în declaraţii separate. Însă cine le-a mai acordat vreo importanţă? Ecumeniştii au mers mai departe cu planurile lor…

c)A treia întrunire

Poziţia intransigentă a Bisericii Ortodoxe la a doua conferinţă a CMB nu i-a descurajat pe ecumenişti. Conducătorii lor nevăzuţi ştiu toate secretele pentru a-şi impune reaua credinţă, pregătind cu meticulozitate „giulgiul care să-l arunce peste toate religiile”…Îm metodologia lor este cuprins și șantajul. Iată un exemplu în acest sens: CMB ar putea să ridice, dacă vrea, întreaga lume împotriva prigoanelor ce au loc la adresa creştinilor din Rusia. Această idee a fost lansată ca sperietoare, comuniştilor de la Moscova, de către mişcarea ecumenică. Planul ticluit cu şiretenie a prins, ceea ce a făcut ca a la treia adunare a CMB ce a avut loc la New Delhi în 1961, patriarhia Moscovei să fie obligată de statul comunist să ia şi ea parte. Strategia prin şantaj a ecumenismului a repurtat aşadar cu această ocazie o mare victorie. În acest fel au devenit membri regulaţi ai mişcării ecumenice nu numai patriarhia Moscovei, ci şi cele ale României, Bulgariei şi Poloniei.

Ce a spus ieri şi ce face astăzi Biserica Rusiei?

Pentru a înţelege însă cumplitul şantaj la care a fost supusă Biserica Rusiei de către ecumenism prin intermediul comuniştilor, trebuie să ne amintim care a fost răspunsul patriarhiei Moscovei atunci când a fost chemată să participe la prima adunare ecumenistă.

Sinodul Rusiei din 1948 l-a însărcinat pe protoiereul G. Razumysky să dea un răspuns oficial la această chemare:

„Biserica Rusiei nu a luat şi nu ia parte la nicio întâlnire sau conferinţă ecumenistă…

Ezităm în a stabili cauzele pentru care reprezentanţii Bisericii Constantinopolului de la sectorul ecumenic de activitate, unde întrunirile sunt însoțite de rugăciuni în comun, n-au refuzat participarea la ele. Sau poate că patriarhia Constantinopolului a dat uitării cinstea de care se bucură, ca prima între Bisericile autocefale, responsabilă fiind în apărarea canoanelor Bisericii ortodoxe?”

Iar în continuare textul precizează:

„Biserica Ortodoxă Rusă a învăţat întotdeauna că Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc deja şi că creştinii nu trebuie să aştepte o nouă pogorâre a Sfântului Duh, ci cea de-a doua şi slăvită venire a Lui Hristos.

Micşorarea importanţei jertfei unice a Lui Hristos şi profeţia unei noi şi viitoare pogorâri «în ceasul al treilea» prin care se va descoperi aşteptata Împărăţie a Sfântului Duh, este o caracteristică a învăţăturii masonilor şi ereticilor. Noua profeţie a unor aşteptate „Rusalii” ecumenice, nu este altceva decât vechiul ecou al învăţăturilor mincinoase al înşelăciunilor acestor eretici”.

Iar această hotărâre a Bisericii Rusiei, semnată apoi şi de întâistătătorii Bisericilor din Georgia, România, Bulgaria, Polonia, Albania şi Cehoslovacia, precum şi de reprezentanţii patriarhiilor Alexandriei şi Antiohiei, încheie prin următoarele:

„Aducem la cunoştinţa CMB, ca răspuns la invitaţia de a lua parte la întâlnirea de la Amsterdam, în calitate de membrii ai acesteia, că toate Bisericile Ortodoxe locale, ce iau parte la întrunirea prezentă, se obligă să refuze participarea la mişcarea ecumenică sub chipul în care ea se înfăţişează astăzi”.

Acestea sunt, aşadar, cele declarate cu tărie, cu puţini ani înainte, de Biserica Ortodoxă Rusă. Poziţia ei în faţa tocmelilor ecumeniste asupra credinţei a scos la iveală o linie ortodoxă sănătoasă. Fapt care a fost aprobat şi de celelalte Biserici Ortodoxe din statele aflate în spatele cortinei de fier. Cu această orientare au fost de acord şi patriarhia Alexandriei şi Antiohiei.

Ulterior, Biserica Rusiei a fost supusă cu desăvârşire de către partid, ceea ce a făcut ca vocea ei autentică să nu se mai audă. Comunismul a vrut, din interese politice, ca ea să fie implicată în ecumenism.

Întregul ansamblu al Bisericilor aflate în statele comuniste, ce se află sub influenţa Moscovei, este reprezentat astăzi în CMB. Toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit mădulare ale ecumenismului (afară de Biserica rusească a diasporei de sub conducerea arhiepiscopului Filaret)

Astfel că, la New Delhi, în 1961, ereziile şi înşelăciunile au făcut front comun. Sub stindardul CMB s-au unit laolaltă toate blasfemiile, contradicţiile şi înşelările omenești.

1. A patra întrunire

A patra Adunare CMB, ultima până astăzi[2], a avut loc la Upsala în 1968. Ea a ales ca deviză sau subiect de dezbătut cuvintele Lui Hristos: „Iată Eu pe toate le fac noi”.

Au participat la ea 140 de reprezentanţi de la toate Bisericile Ortodoxe locale. Conducătorii ecumeniști i-au tratat cu tact. Au aplicat acea strategie care nu forţează nimic, tocmai pentru a evita reacţiile de împotrivire şi de nemulţumire. Desigur că n-au renunţat cu ceva la planurile lor. Încă de la început au ţinut să sublinieze care e scopul unirii pe care o urmăresc. Deschiderea conferinţei a fost ca un adevărat şoc electric pentru ortodocşi. S-a citit o rugăciune ecumenistă care spunea:

„O Dumnezeule Tată, Tu poţi să le faci pe toate noi. Ne încredinţăm Ţie. Ajută-ne ca să trăim pentru alţii, căci şi dragostea Ta se întinde peste toţi oamenii. Să căutăm şi să cercetăm adevărul pe care nu l-am cunoscut…”!!!

Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe trebuie să fi simţit groază şi cutremur în momentul acela. S-ar fi cuvenit să strige cu glas puternic şi să-l mărturisească pe Hristos, ridicându-se în picioare şi zicând:

„Faceţi o greşeală domnilor ecumenişti. Rugăciunea voastră este pentru noi o blasfemie. Noi am cunoscut deja Adevărul. Adevărată şi vie ne este credinţa. Adevărul este însuşi Hristos. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Ce adevăr să mai căutăm?… Voi, ceilalţi trebuie să căutaţi şi să cercetaţi…”

Din păcate, însă, nicio voce de protest nu s-a auzit, niciun reprezentant ortodox n-a avut o atitudine incomodă pentru ecumeniști în acea clipă de trădare groaznică.

Din fericire, Biserica Greciei n-a participat la această conferinţă trădătoare, chiar dacă n-a făcut-o neapărat din motive de credinţă. Cu toate acestea, însistăm ca Biserica Greciei să iasă cât de repede din CMB, din această organizaţie paneretică.

Prin aceste adunări care au avut loc ni s-a descoperit deja că ecumenismul nu urmărește să facă cunoscut Adevărul, ci urmărește confuzia și distrugerea credinței ortodoxe.

 (va urma)

[1] Autorul îi numește foarte bine „alchimiști ai ecumenismului”. Masonii se consideră ei înșiși „alchimiști spirituali”, și chiar utilizează simboluri alchimice, precum găsim scris în Dicționarul de terminologie masonică. (n. ed.)

[2] După cum am mai menționat, până în momentul scrierii cărții, CMB se întrunise numai de patru ori. De atunci s-a mai întrunit la: Nairobi (1975), Vancouver (1983), Camberra (1991), Porto Alegre (2006). (n. ed.)

[1] Până în momentul scrierii cărții, CMB se întrunise numai de patru ori. De atunci s-a mai întrunit la: Nairobi (1975), Vancouver (1983), Camberra (1991), Porto Alegre (2006). Activitatea actuală a CMB poate fi urmărită pe: http://www.oikoumene.org/ (site-ul oficial al World Council of Churches – Consiliul Mondial al Bisericilor). Se menționează aici foarte clar că acest consiliu este „o comunitate de Biserici care merg spre o unitate văzută ce constă într-o singură credință și o singură comuniune euharistică”. Caracterul ecumenist al acestei afirmații este evident. Ecumenismul promovat de acest consiliu se vede și din amestecătura de 349 de „denominațiuni creștine” membre ale consiliului, dintre care menționăm: adventiștii, anglicanii, baptiștii, luteranii, penticostalii, metodiștii, reformații, monofiziții și, din păcate, reprezentanți ecumeniști din Biserica Ortodoxă. (n. ed.)

[2] Se pot găsi informații pe  http://www.worldfellowship.org/history.shtml (n. ed.)

[3] http://www.worldfaiths.org/

[4] http://nifcon.anglicancommunion.org/news/index.cfm/2006/8/30/World-Council-of-Religions-for-Peace-holds-VIIIth-International-Conference-in-Kyoto  și http://www.millenniumpeacesummit.com/ (n. ed.)

[5] USC promovează unitatea sincretistă dintre filosofie, religie și știință, http://universalspiritualchurch.org/ (n. ed.)

[6] http://www.revista-ariel.org/index.php?option=com_content&view=article&id=822:world-headquarters-universal-religious-alliance&catid=63:refugee-without-refuge&Itemid=83 (n. ed.)

[7] http://encyclopedia.thefreedictionary.com/World+Parliament+of+Religions și http://people.bu.edu/wwildman/bce/worldparliamentofreligions1893.htm (n. ed.)

[8] http://www.routledge.com/books/details/9784901481984/ (n. ed.)

[9] http://www.universalbrotherhood.org/ (n. ed.)

[10] http://peaceandbrotherhood.com/ (n. ed.)

[11] http://www.churchofuniversalfellowship.org/history.html (n.ed.)

[12] http://www.swarthmore.edu/Library/peace/CDGA.S-Z/worldalliance.htm (n. ed.)