Sfinţii Martiri Brâncoveni – model de domnie şi pildă de vieţuire creştinească


sfintii brancoveni - icoana

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

Vlăstar de neam ales

Sfântul Mucenic Constantin s-a născut în anul 1654 din vechiul neam boieresc al Brâncovenilor din Oltenia. Bunicul său, marele vornic Preda Brâncoveanul, a fost ctitor de vestite aşezăminte monahale, ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, zidită de el din temelie la 1634-1635, Mănăstirea Brâncoveni, aşezământ din secolul al XVI-lea, zugrăvit şi înzestrat în 1633 de Preda împreună cu unchiul său, Matei-Voievod Basarab şi Mănăstirea Gura Motrului, în 1653, pe care o va zugrăvi în 1705 nepotul său, Sfântul Constantin.

Pruncul Constantin, rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut în legea ortodoxă a străbunilor şi potrivit vredniciei sale boiereşti, de mama sa, Stanca, din puternicul şi slăvitul neam al Cantacuzinilor, coborâtori din împăraţii Bizanţului.

În biblioteca bunicului său, Postelnicul Constantin Cantacuzino şi a unchiului său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, tânărul Constantin a găsit o comoară de cunoştinţe rară pe atunci în toată Europa răsăriteană. Ea cuprindea multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi, cărţi de filosofie antică şi lucrări ştiinţifice. Din cărţile de filozofie a deprins înţelepciunea omenească, avându-l ca model pe marele filosof Platon, iar din cărţile duhovniceşti, a deprins înţelepciunea cerească şi puterea de jertfă având ca model vieţile sfinţilor şi martirii Bisericii.

Tânărul Constantin se întărea pe calea Ortodoxiei şi prin cercetarea mănăstirilor la hramuri şi în vremea posturilor. Participa la Sfintele Slujbe şi cerea sfaturi duhovnicilor iscusiţi.

Mare agă, mare postelnic și mare spătar

Tânărul Constantin avea şi o bună pregătire de dregător şi ostaş. El a fost pe rând postelnic al doilea (vtori postelnic) în 1674 şi vtori logofăt, în 1678. În 1679, după venirea la domnie a unchiului său, Şerban, a fost ridicat în treapta de mare agă, aşadar, comandant de oşti şi răspunzător de paza capitalei ţării. A fost apoi numit ispravnic de scaun, mare postelnic şi, în 1682, mare spătar.

Voievod al Ţării Româneşti

În 1688, de vreme ce a murit Şerban-Vodă, a fost ales domn al Ţării Româneşti. Boierii s-au strâns cu toţii, fiind acolo şi Patriarhul de Constantinopol, Dionisie şi Vlădica Teodosie, Mitropolitul Ţării Româneşti; şi au ales pe logofătul Constantin. Şi îndată ce sosi el acolo, ziseră cu toţii: „Logofete, noi cu toţii poftim să ne fii domn”. Iar el zise: „Dar de ce aş vrea eu domnia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea? Nu-mi trebuieşte să fi”. Însă ei ziseră: „Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni, sau răi sau nebuni, să o strice”. Şi-l luară de mâini spre biserică, de i-au citit molitfele de domnie, şi au mers de i-au sărutat toţi mâna, zicându-i „Întru mulţi ani!” Iar boierii au jurat în faţa icoanei că vor fi cu dreptate şi-l vor sprijini pe domnitor. Aşa se rânduiau domnitorii ţării în zilele cele bune ale dreptei credinţe.

Sfântul Constantin a luat cârma Ţării Româneşti în vremuri de mari încercări pentru Europa de Răsărit. Împărăţia turcească intra într-o lungă luptă de supravieţuire. Conducătorii papistaşi ai Veneţiei, Austriei şi Poloniei au încheiat, în 1684, o alianţă numită „Liga Sfântă” care, sub pretextul zdrobirii puterii turceşti, încerca să-i aducă pe creştinii robiţi de turci sub ascultarea lor. Austria ar fi vrut să cotropească toate cele trei Principate române. Polonia s-ar fi mulţumit numai cu Moldova şi Ţara Românească. O rază de speranţă părea să vină doar dinspre Rusia, ţară puternică şi ortodoxă.

Când Sfântul Constantin a venit la Domnie, o solie românească, având în frunte pe aga Constantin Bălăceanu, era deja trimisă la Viena de fostul domnitor Şerban, ca să ceară primirea Ţării Româneşti în „Liga Sfântă”. Această alianţă, fiind primejdioasă, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu i-a trimis lui Bălăceanu porunca să întrerupă tocmelile cu habsburgii, „să vie în ţară şi să se părăsească de cele ce gândeşte”.

Aga Bălăceanu, dorind să-i ia locul domnitorului, n-a ascultat de poruncă, ci s-a alăturat oastei austriece trimisă în Ţara Românească împotriva Sfântului Constantin şi a turcilor, dar în lupta de la Zărneşti, austriecii au fost înfrânţi, aga Bălăceanu şi-a găsit moartea, iar Sfântul Constantin s-a întors cu bine la Bucureşti.

Desăvârşit cunoscător al situaţiei politice şi militare din această parte a lumii, voievodul Constantin a înţeles că ţara trebuie ferită de război cu oricare din împărăţiile vecine, însă trebuie ferită şi de o alianţă cu vreuna din ele. O alianţă ar fi dus la ocuparea ţării cu oşti străine, la jafuri şi omoruri, precum şi la amestecul străinilor în treburile poporului nostru. Aceasta era cugetarea luminată de Dumnezeu a binecredinciosului voievod Constantin.

Iar fiind ţara ocupată de nemţi, domnul mergând la Buzău la episcopie, a participat la Sfânta Slujbă a Bobotezei împreună cu boierii şi poporul. Şi cu toată inima toţi se rugau să se milostivească Dumnezeu de sărmana ţară. Iar Domnul face voia celor ce se tem de El, şi spre cel ce nădăjduieşte spre Dânsul, mila îl va înconjura (Psalmul 31,11). Că s-au speriat nemţii de mulţimea tătarilor ce veneau asupra lor, şi au fost siliţi să treacă în Ardeal. Iar tătarii au fost înduplecaţi cu multe daruri să părăsească ţara. Aşa a izbăvit Dumnezeu neamul nostru şi de ciumă şi de lepră.

Deşi mică, oastea ţării era bine pregătită pentru că domnitorul făcea mari cheltuieli cerute de cumpărarea armelor şi plata ostaşilor. Şi a înființat voievodul regimente noi, de tălpaşi (infanterişti), plăieşi (în partea de câmpie) şi roşiori (cavalerişti). La Cerneţi a fost înfiinţată o căpitănie de graniţă. Pe Dunăre pluteau corăbii militare româneşti. Cunoştea bine domnitorul că slăbirea armatei îngăduie ca ţara să fie pradă lupilor.

Cei 26 de ani în care Sfântul Constantin a cârmuit Ţara Românească au fost socotiţi de cronicarii vremii drept anii în care se împlinise ectenia Sfintei Liturghii: „Pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremi paşnice, Domnului să ne rugăm!” Că binecuvântează Dumnezeu pe cei care-L binecuvântează pe Dânsul, iar pentru dreapta credinţă şi evlavia Domnitorului se revarsă mila lui Dumnezeu asupra celor care l-au ales şi asupra neamului lor. Xenopol îl caracterizează drept „cel mai deplin acrobat politic ce au stătut vreodată în capul popoarelor”[1] şi încă: „Acest simplu fapt – că a domnit peste 25 de ani, ne arată că el trebuie să fi fost o fire de om deosebită… Dacă ne gândim la vremurile grele când el a domnit, când Poarta purta două mari războaie care trebuiau să aducă asupra domnului român cele mai mari greutăţi, (…) trebuie ca mintea lui Brâncoveanu să fi fost de o dibăcie cu totul afară de cale, pentru ca el să stea în tot acest răstimp de strajă pe tronul muntean”.

Ctitor de lăcaşuri sfinte

Cunoscând din Sfânta Liturghie că Domnul binecuvântează pe cei ce iubesc podoaba casei Sale, Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu a fost unul din marii ctitori din Ţara Românească, atât prin numărul dumnezeieştilor lăcaşuri înălţate sau rectitorite de el, cât şi prin frumuseţea picturii, icoanelor şi vaselor liturgice dăruite. În vremea lui s-a plămădit „stilul brâncovenesc”, ultimul capitol mare al artei vechi româneşti şi unul dintre cele mai strălucite din arta creştină de după căderea împărăţiei bizantine. Istoricii consemnează 19 biserici zidite din temelii de Sfântul Constantin sau rezidite, reparate şi înfrumuseţate de dânsul pe tot cuprinsul Ţării Româneşti. În 1683 repară Biserica Mănăstirii Bistriţa şi Biserica Sfântul Dimitrie din Potlogi. În 1688 zidește Biserica Sfântul Gheorghe la Mogoșoaia. În 1706 înnoieşte lăcaşul Mănăstirii Arnota, ctitorie a lui Matei-Vodă Basarab.

Sfântul Constantin a zugrăvit biserica Mănăstirii Sfinţii Arhan­gheli din Târgşor, ctitorie a lui Antonie-Vodă, străbunicul doamnei sale Maria şi a rezidit biserica Mănăstirii Mamun, împodobind-o cu zugrăveala iscusitului meşter Pârvu Mutu. Binecredinciosul voievod a înnoit Mănăstirea Snagov, biserica domnească Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sărat, Mănăstirea Dealu, biserica domnească din Târgovişte.

Mănăstirea Hurezi a fost târnosită în 1694. Tot în 1694 s-au isprăvit şi chiliile Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Bucureşti, mănă­stire închinată Ierusalimului. În 1698 a fost ctitorită biserica din Făgăraş. Între 1698-1703 a fost refăcută biserica Mănăstirii Polovragi, iar între 1701-1702 a fost înnoită Mănăstirea Govora.

Sprijinitor al tipăririi cărţilor ortodoxe

Sfântul Constantin se îngrijea şi de rosturile duhovniceşti, culturale şi educative ale ctitoriilor sale.Tiparniţele domneşti ale mitropoliilor, episcopiilor şi mănăstirilor mari scoteau cărţi folositoare de suflet în româneşte, dar şi în alte limbi ale creştinilor supuşi de tirania turcească. În timpul cât a cârmuit el, au lucrat în Țara Românească nouă tipografii, care au scos 84 de cărţi în română, greacă, slavonă şi arabă. Aceste cărţi erau tălmăciri româneşti din Sfânta Scriptură, cărţi liturgice (Liturghierul, Molitvelnicul, Ceaslovul, Octoihul, Triodul, Penticostarul), scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Cărţile erau dăruite de Domnitor, nu vândute. El socotea aceasta o datorie pentru zidirea duhovnicească a binecredincioşilor.

Fiind foarte iubitor de învăţătură, Brâncoveanu întemeiază „academii şi şcoli în mai multe limbi”[2]. În 1688 în Ţara Românească nu exista decât învăţământ elementar. Brâncoveanu pune bazele învăţământului superior românesc, şi organizează în chiliile de la Sf. Sava „Academia domnească”, unde se preda cu profesori din lumea întreagă: logica, istoria, fizica, metafizica, matematica, retorica, poetica, astronomia, psihologia, greaca şi latina, franceza şi italiana. Împreună cu Mitropolitul Sfânt Antim Ivireanul, tipăreşte prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în româneşte: Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688). Luptând împotriva propagandei catolice, îi cere lui Ieremia Cacavela să traducă din latină Istoria papilor (a lui Platina), unde sunt adăugate comentariile traducătorului în care se combat dogmele catolice şi se apără Ortodoxia. În 1690 tipăreşte Manual împotriva schismei papistaşilor”, manual distribuit gratuit. Lângă stema Ţării Româneşti se află scris: „aşezată între lună şi soare pe radioasele ramuri ale Ortodoxiei, răzbind papismul cu baston şi sabie”[3]. Tipăreşte multe alte cărţi de mărturisire ortodoxă şi combatere a ereziilor catolice şi calvine.

Sfântul Constantin a ajutat prin bogate danii, tipărirea la Veneţia, în 1712, a Marelui Dicţionar sau Tezaurul întregii limbi greceşti, într-o ediţie nouă, îngijită de Gheoghe Trapezuntul, profesor la Academia Domnească din Bucureşti. Era pe atunci cel mai mare dicţionar al limbii eline.

Lupta împotriva uniației

Adunarea papistașilor, rupându-se de adevărata Biserică a lui Hristos în anul 1054, a pierdut harul Preasfântului Duh și a dovedit aceasta atât prin mulțimea de erezii în care a căzut, cât și prin crimele cumplite ale inchiziției, cruciadelor și uniației.

Văzând că ortodocșii sunt statornici în credință, papii au uneltit viclenia uniației, prin care le promitea preoților ortodocși îmbunătățirea situației materiale prin aderarea lor la hibridul „greco-catolic”. Greco-catolicii își puteau păstra formele exterioare ale cultului, însă erau obligați să îl pomenească și să îl recunoască pe ereziarhul papă ca patriarh al Romei și ca cel mai înalt patriarh al Bisericii.

Din documentele istorice cunoaștem foarte bine intențiile cele viclene ale papistașilor. Episcopul Athanasie Anghel uită de făgăduinţele făcute la Bucureşti în faţa Mitropolitului Teodosie şi a Patriarhului Dositei al Ierusalimului de a păstra dreapta credință şi semnează unirea cu papistaşii. Când se află că el a fost „rehirotonit” episcop papistaș la Viena şi că a depus jurământ să rupă legăturile cu Ţara Românească, începând cu 25 februarie 1701 se întrerupe orice relaţie bisericească cu Athanasie. Iar Patriarhul Dositei al Ierusalimului aruncă anatema asupra lui.

Cei dintâi care au protestat împotriva uniaţiei au fost românii din Șcheii Braşovului sfătuiţi de Patriarhul Dositei să se ferească de a avea legături cu Athanasie.

Braşovenii s-au prezentat la Alba Iulia protestând împotriva instalării unui episcop unit în catedrala istorică a românilor ortodocşi din Ardeal. De la catedrală, suita s-a îndreptat spre reşedinţa mitropolitană (mănăstirea oraşului) unde delegaţia a repetat protestul dar a fost alungată cu forţa.

Vestea unirii unor români din Ardeal cu adunarea papistaşilor şi statornicia braşovenilor în credinţa strămoşească îl determină pe voievodul Constantin Brâncoveanu să le adreseze acestora la 5 iulie 1701 o scrisoare prin care le făgăduieşte ajutor prin scris şi faptă. Voievodul intervine la împăratul Leopold să nu forţeze pe românii ortodocşi la unire. În urma acestei intervenţii, Leopold garantează românilor ortodocşi libertatea religioasă.Neoficial însă, împăratul Leopold dă dispoziţii generalului Rabutin să facă sforţări de a-i trece pe românii ardeleni la biserica unită.

Iată scrisoarea domnitorului către binecredincioșii din Brașov:

„Io Costandin voevod Bojiĭu milostiĭu gospodarŭ zemli Vlahscoe

Molitvelor voastre preoților dela Brașov și altor bătrâni den Șchéĭ sănătate vă poftim, carté ce aț trimis néu venit și toate căte ne scrieț am înțeles. Căt pentru dumnéluĭ piscupul de aciĭ din Ardél, în ce féu s-aŭ purtat și ce aŭ făcut am conoscut din scrisoare-vă, de care bună nădéjde am avut și încredințat săntem, că Dumnezeŭ unora ca acestora, cariĭ ocărăscu și nu cinstescu légéîntru care s-au pomenit și înainté lui Dumnezeŭ s-au făgăduit, cu degrab le va răsplăti, că de multe ori aceasta am văzut, că cel ce-ș lasă légé sa și poftéște alta, ĭ-aŭ plată de la direptul Judecător Dumnezeu, ĭar molitva voastrăși dumnévoastră alalți pravoslavnici, cumcă nimic nu v-aș lunecat, nici aț umblat după acéĭa, ci aț păzit curata lége cé pravoslavnică caré de la părințiĭși moșii voștri o aveț, de aceasta foarte néu părut bine și ném bucurat, că cunoaștem că aț făcut lucru cinstit și cuvios, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor celor înțelepți, dela care Dumnezeu rugăm să văîntăréscă și să vă păzéscă tot în cea strămoșască pravoslavnică lége, să o puteț ținé și păzi curată și nezmintită, căci noi vedem și de la curté împărătéscă dela Becĭ avem știre că piscupul n-are voe împărătéască ca să facă silă oamenilor, fără că numaĭ ceĭ ce vor vré de voĭa lor. Decĭ nu găndim, nici socotim că să va tinde dumnélui maĭ mult den cătu-ĭ iaste porunca, și ales, că la acé besérică săntem și noĭ ctitorĭ, de vréme ce ĭaste făcută de răposaț Domniĭ acești ță ce trebuiaște să păzéscăși să urméze légé care au ținut pănă acum și noĭ iarș cu céĭa ce va fi de pre parté noastră a vă păzi și avă ajuta, cu céia ce se va puté, nu vom lipsi. Înțeles-am, căși părinț dela Făgărașși alțĭ creștini pravoslavnicĭ, ĭarăș asémené nimic nu s-aŭ lunecat cu firé, ce ș-au păzit cinsté legiĭ sale, care și de aceasta mult ném bucurat, măcar că așa li s-au căzut a și face, dé vreme ce noi acé sfăntă besérecă o am rădicat și o am făcut cu acé nădejde că o închinăm présfănțitei săborniceștii a răsăritului Beséreci și că va fi prăn putință preoțiĭși creștiniĭ lăcuitoriĭ de acolo, de acé pravoslavie să nu să lipséscăși noi iar zicem, cu céia ce ne va fi prin putință căuta și aĭ păzi nu vom lipsi. Aceasta acum și Dumnezeu pururé să vă fie într-ajutor.

Iulie 5, 7209
Io Costandin voevod”

Cinstindu-l pentru osteneala sa în apărarea dreptei credințe, Patriarhul Calinic al Constantinopolului îi scrie Voievodului Constantin următoarele:

„Prealuminate Doamne, precum vedem, cugeți ca un al doilea Patriarh și ai prevedere pentru orice pricină bisericească și te îngrijești de Biserică în multe; pentru care ne faci să gândim că, deoarece lucrezi și cele ale Domnilor și cele ale Patriarhilor, laudă Luminăției tale și de trei ori laudă se cuvine, bucură-te și te veselește, căci multă răsplată te așteaptă în ceruri pentru ostenelile tale”.

Familia Brâncoveanu, model de vieţuire creştină

Binecredinciosul Voievod Constantin şi Doamna lui, Maria, au avut patru fii şi şapte fiice. Dintre cei patru fii, întâiul născut, Constantin, purta numele tatălui său, nume al primului împărat creştin, Constantin cel Mare. Al doilea, Ştefan, a fost numit astfel în amintirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Al treilea, Radu, purta numele întemeietorului Ţării Româneşti, Radu Negru-Vodă, începătorul dinastiei Basarabilor. Al patrulea a fost numit Matei ca strămoşul său apropiat Matei-Vodă Basarab, mare ctitor şi cârmuitor într-o lungă domnie de pace.

Doamne Maria Brâncoveanu îşi îngrijea toţi fiii în frica lui Dumnezeu şi în simţul dragostei de neam. Adeseori făcea cu cateheze, după ce se adunau împreună pentru săvârşirea rugăciunilor de dimineaţă sau de seară, studiau şi se întreceau în scrieri poetice şi literare. Avea strânse legături cu Patriarhul Ierusalimului, aceasta reiese şi din corespondenţa scrisă dintre aceştia, de unde se poate vedea dragostea Brâncovenilor pentru Ortodoxie, râvna de a apăra Adevărul neştirbit al ortodoxiei, dar şi nenumăratele danii oferite de familia Brâncoveanu Patriarhiei Ierusalimului. Dar nu numai Ierusalimul s-a bucurat de daniile brâncovenilor, ci până la Sinai şi la Sfântul Munte Athos au ajuns bunăvoinţa şi darurile marelui Voievod.

Deprinşi cu pravila bisericească, erau nelipsiţi de la sfintele slujbe şi adeseori, fiii mai mari alcătuiau laude Sfinţilor prăznuiţi. Astfel s-au păstrat câteva din scrierilor fiilor lui Brâncoveanu:

Mucenicia Sfinţilor Brâncoveni,

arestaţi în Vinerea Patimilor, martirizaţi la praznicul Adormirii Maicii Domnului

Vizirul Gin Ali-paşa avea de multă vreme ură mare împotriva Sfântului Constantin, nesuferind să vadă cum un principe de credinţă creştină are atâta putere încât îşi poate păzi ţara necotropită de oastea turcească. De aceea, vizirul căuta prilej să-l răstoarne din scaunul Ţării Româneşti pe Sfântul Constantin-Voievod, să-i ia averile şi, dacă ar putea, să-l facă să lepede credinţa creştină.

Prilejul s-a ivit după războiul din 1711 dintre împărăţia Rusiei şi a Turciei, când armatele lui Dimitrie Cantemir au fost biruite de păgâni. Turcii au aflat că oştile moldoveneşti au fost ajutate în taină de Constantin Vodă, voievodul fiind pârât chiar de unii dintre boierii săi. Aceşti nelegiuiţi au îngrămădit asupra capului lor încă o osândă: au întocmit scrisori ticluite din care să reiasă că domnul Ţării Româneşti era vrăjmaş împărăţiei otomane.

Vrăjmaşii Sfântului Constantin au ales vremea cea mai potrivită pentru împlinirea planului lor. Era către sfârşitul postului Sfintelor Paşti din anul 1714. Fiind ajutaţi de boierii trădători, păgânii au prins pe Constantin Vodă în Vinerea Patimilor cu toată casa lui şi l-au dus la Constantinopol. Aici au fost aruncaţi în temniță.

Despre clucerul Ianache, cel care a primit moartea mucenicească împreună cu domnul său, ştim că făcea parte din neamul vechi al boierilor Văcăreşti şi că era binecredincios şi sfetnic de încredere al Sfântului Constantin. El a ctitorit biserica Sfântului Nicolae din Văcăreşti. Prietenia strânsă cu domnitorul i-au atras bănuielile şi ura vizirului Gin Ali-paşa care îl cunoştea bine, căci marele clucer Ianache fusese sol la Poartă al domnului Ţării Româneşti. De aici a urmat prinderea, întemniţarea, chinuirea şi apoi omorârea sa.

Timp de patru luni, Sfântul Constantin a fost supus la chinuri de călăii sultanului, biciuit, ars cu cârlige înroşite în foc, spânzurat de picioare, ca să mărturisească faptele de care era învinuit şi să se lepede de credinţa creştinească. Dar, nereuşind păgânii nimic, au hotărât moartea tuturor Brâncovenilor de parte bărbătească, pentru ziua de 15 august 1714, spre a batjocori Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Osândiţii au fost aduşi pe jos şi desculţi la locul uciderii lor. După ce li s-a citit osânda, călăul a tăiat capul clucerului Ianache. Au fost apoi tăiaţi fiul cel mare, Constantin, care avea 31 de ani, Ştefan de 29 de ani, Radu, de 24 de ani, înaintea ochilor tatălui lor. Spun cei ce erau de faţă şi au istorisit în scris aceste cumplite fărădelegi, că Matei, fiul cel mai mic al Sfântului Constantin, în vârstă de numai 12 ani, înspăimântat de pieirea fraţilor săi, ar fi avut o clipă de slăbiciune firească la vârsta lui fragedă, ceea ce a dat musulmanilor speranţa că va trece la credinţa lor. Dar Sfântul Constantin i-a spus cu glas limpede: „Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-şi lepede credinţa!” Atunci, întărit de harul lui Dumnezeu, tânărul Matei a spus gâdelui: „Vreau să mor creştin, loveşte!”, şi îndată gâdele îi reteză capul ca şi celorlalţi. În sfârşit îi tăie capul şi tatălui. După aceea trupurile lor au fost aruncate în mare, iar capetele au fost atârnate în faţa bolţii celei mari a Saraiului şi au rămas acolo vreme de trei zile.

Dumnezeu n-a voit ca Moaştele Sfântului Mucenic Constantin să rămână ascunse în mare. Credincioasa sa soţie a vegheat ca trupul domnitorului să fie scos din apă şi înmormântat în taină la Mănăstirea Sfânta Panaghia Camariotissa din insula Halki, ctitorie a voievodului.

În 1720, când doamna Maria a adus Moaştele în ţară, Oltenia se afla de doi ani sub stăpânirea ereticilor austrieci. De aceea, Sfintele Moaşte nu au fost aduse la Hurez, ci au fost îngropate în taină în biserica Sfântului Gheorghe din Bucureşti.

Pe candela de argint care luminează deasupra cinstitului mor­mânt se află scris: „Această candelă ce s-au dat la Sfeti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihneasc oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Măriei Sale Maria, carea şi Măriia Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aicea să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7288 (adică 1720)”.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe aceşti Sfinţi Mucenici, arătând vrednică de urmat pilda mărturisirii lor. Pentru ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

| articol publicat în nr. 24 al revistei ATITUDINI

Bibliografie

Pr. Horia Constantinescu, Biserica fostei Mînăstiri Rîmnicu-Sărat, Ctitorie brîncovenească şi monument de artă feudală,Glasul Bisericii, 1965, nr. 1 – 2.
Nicolae Densuşianu, Independenţa bisericească a Mitropoliei Române de Alba Iulia, Braşov, 1893, Alba Iulia, 2002.
Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
Arhimandrit Lucian Florea, Ortodocşii din Braşov în luptă cu uniaţia în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Glasul Bisericii, septembrie 1968.
Gherasim Cristea Episcopul Râmnicului, Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul, Editura Episcopiei Râmnicului, 2001.
Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, I, 1998.
Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, II, 1999.
Prof. Th. M. Popescu, Cum s-au făcut „unirile” cu Roma, Ortodoxia, anul I, 1949, nr. 2-3.
Teodor M. Popescu, Uniaţia în lumina adevărului istoric, Ortodoxia, anul I, 1949, nr.4.
Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Uniatismul din Transilvania – încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973.
Dr. Sterie Stinghe, Documente privitoare la trecutul romînilor din Șchei (1700-1783), vol. I, Brașov, 1901.
Canonizarea unor Sfinţi români (20-21 iunie 1992), tipografia IBMBOR.
Documente privitoare la Istoria Românilor, volumul XIV al colecției „Hurmuzaki”, Documente grecești privitoare la Istoria Românilor, partea I, 1320-1716, București, 1915.
Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, 1991.
Sfinţi români şi apărători ai Legii Strămoşeşti, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987.
Unificarea religioasă, Telegraful Român, 19 ianuarie 1936, Redactor responsabil Pr. Dr. D. Stăniloae.
Pagini din Istoria Neamului Românesc, de Ioan Vlăducă, Editura Fundaţia Justin Pârvu, 2011.
Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Sfânta Mănăstire Hurezi, 1998.

               

[1] Xenopol, A.,D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. VIII, ed. A III-a, Bucureşti, 1929, p. 64.
[2] Prefaţa unui mansuscris caligrafiat în 1702, aflat în Biblioteca Naţională de la Viena, în Buluţă Gh., Comori de cultură şi artă românească, în M.I., apr 1988, p 10.
[3] Bianu, I. Hodoş, N., Bibliografie românească veche, vol. I (1508-1716), Bucureşti, 1903, p. 398.


  • Posted by Iacoboaie Radu On 20 august 2014

    DE PE BLOGUL Ortodoxie Traditionalista si Teologie Patristica!!!

    Aceasta este biruinţa ce a biruit lumea: credinţa noastră (I Ioan 5:4)

    Ortodoxia sentimentala sau Ortodoxia patristica?
    Posted on 20 august 2014

    Sau cat de necesara e ascultarea de Sfintii Parinti.

    Este evident ca traim vremuri in care adevarata credinta si adevarata traire ortodoxa sunt aproape inexistente. Fie ca vorbim de ecumenisti, care confunda Ortodoxia cu o iubire ne-evanghelica, bazata pe un sentimentalism social, care nu are legatura cu iubirea indumnezeitoare a lui Hristos, fie ca vorbim de anumite miscari, cu tenta “traditionalista”, care insa si-au format anumite ideologii straine de cugetul sobornicesc al Bisericii si Ortodoxia insasi a devenit pentru ei o ideologie, nu viata in Hristos, dupa cum spune Sfantul Nicolae Cabasila, putem observa o cauza comuna a acestor rataciri: neglijarea sau negarea totala a invataturii Sfintilor Parinti.

    Subiectul despre care vorbim azi insa nu o reprezinta ecumenistii, ci tocmai cei care se prezinta ca ortodocsi, traditionalisti chiar dar care au uitat importanta invataturii patristice. Cand vorbim de aceasta categorie de oameni, trebuie avut in vedere un termen necesar pentru a ne da seama in ce situatie ne aflam: neo-rascolnicism.

    Stim despre rascolnici ca ei s-au opus “reformelor” Patriarhului Nicon (1652-1658), reforme care insemnau defapt alinierea din punct de vedere al cultului liturgic a Patriarhiei Ruse cu Traditia veche bisericeasca. Robi unor traditii pe care ei le-au considerat ca fiind adevaratele obiceiuri ale Bisericii, rascolnicii au cazut schisma.

    Problema ortodocsilor romani contemporani este una chiar mai grava: acestia ajung in unele situatii sa se opuna fatis teologiei Sfintilor Parinti, pe motive variate insa cele mai des intalnite sunt:

    1. adoptarea unei ideologii, transformarea ei in “ortodoxie” si apoi apararea in mod fanatic a acestei ideologii (vezi cazul cipurilor de ex. unde avem de a face cu idei anti-patristice, cum ar fi pre-pecetea sau pecetea in alta parte decat pe mana dreapta sau pe frunte, si reactiile impotriva Sfintilor Parinti, care au spus altceva).

    2. transformarea marilor duhovnici contemporani in adevarati “guru”, maestrii spirituali care nu pot gresi si ale caror cuvinte trebuie ascultate cu o acrivie dusa din nou, pana la fanatism.

    3. transformarea greselilor marilor duhovnici in “vedere cu duhul” , “profetii”, prin asta ajungandu-se la concluzia ca incalcarea canoanelor Bisericii e ceva “ortodox”, ba chiar benefic!

    4. considerarea celor care promoveaza adevarata invatatura a Bisericii drept “dusmani ai Ortodoxiei”, ba chiar sectanti (!) sau “formalisti” (desi adevaratii formalisti sunt doar cei care nu cauta mai mult, ci se multumesc cu putine idei).

    5. trairea sentimental-pietista a credintei: transformarea oricarui element al credintei (unele astfel de elemente fiind eronate din punct de vedere teologic si ramasite ale nefastelor perioade Cuza si comunism, din care amintim: impartasirea la 40 de zile, ingenunchierea duminica, spovedania ca act magic de spalare a pacatelor, sfintirea icoanelor in ciuda hotararilor sinodului VII ecumenic etc.) in material demn de evlavie, in loc sa se foloseasca invatatura Bisericii si liturgica pentru a trai viata in Hristos.

    Deja se poate creiona portretul ortodoxului de azi: unica invatatura acceptata e cea a marilor duhovnici, lipsa culturii teologice (de cele mai multe ori, si a celei generale), transformarea unor invataturi in ideologii si apararea fanatica a acestor ideologii. De aici si asemanarea cu rascolnicismul. Traditia Bisericii pentru ei nu e traditie, insa superstitiile invatate din surse ne-teologice devin pentru ei “adevarata ortodoxie”.

    Cat de importanta e insa ascultarea de Sfintii Parinti sau pastrarea intacta a predaniilor Bisericii (oricat de neinsemnate ar parea ele)?

    Mantuitorul Hristos ne spune: “Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5:19). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(Evrei 13:7).

    O hotarare a Sinodului VII ecumenic ne spune:

    “[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi]“.

    A se citi cu atentie aceasta hotarare si a se citi apoi scuzele pe care le gasesc credinciosii pietisti parintelui Arsenie Boca pentru ca a pictat necanonic, ba a mai pictat si eretici. Suntem noi formalisti? Sau avem de a face cu un caz de evidenta neascultare fata de hotararile Bisericii?

    Canonul I al aceluiasi sfant sinod spune:

    “Aşadar, acestea astfel fiind, şi fiindu-ne nouă mărturie, bucurându- ne de ele ca si când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim) primim în inimile noastre sfintele canoane , şi întărim întreaga şi nestrămutată orânduire a lor, a celor c e sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslă viţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice, şi ale cel or ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de către unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe acei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei; şi pe cei care îi supun caterisirii, şi noi îi caterisim; şi pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării (epitimiei), şi noi aşijderea îi supunem. Căci dumnezeiescul apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer şi a auzit cuvintele cele n egrăite, strigă lămurit: „Fără iubire de argint să fie purtarea voa stră, în- destulându-vă cu cele de faţă (pe care le aveţi)” ( Evr. 13, 5).

    In mod evident ascultarea de canoane cu acrivie nu este “formalism” ci este o obligatie. De asemenea obligatie este si sa nu ascultam sfaturile rele ale preotilor, indiferent de cat de mari duhovnici ai neamului romanesc sunt. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urîtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm. Căci Dumnezeu prin toţi lucrează pentru mîntuirea poporului, iar producerea jertfei aceeaşi este fie că are viaţă curată sau necurată cel ce produce.“

    Deci a trage semnale de alarma atunci cand sunt venerate inclusiv greselile marilor duhovnici, este ceva normal. Din contra, tentativa de a baga sub pres sau de a transforma aceste greseli in “vedere cu duhul” este impotriva hotararilor Bisericii.

    Dupa cate putem observa, a fi ortodox, inseamna a fi in primul rand patristic. Astfel si orice sfat al marilor duhovnici devine ortodox in masura in care nu se contrazice cu ce au spus Sfintii Parinti.

    Aici este insa dilema noastra de azi: au devenit Sfintii Parinti atat de neimportanti?

    Andrei Dinu.

    Vezi si:

    Ispita “zeificarii” marilor duhovnici.

    Tot pe tema zeificarii duhovnicilor si a refuzului unor ortodocsi de a urma teologia Sfintilor Parinti, preferand miturile moderne

    Cazul parintelui Arsenie Boca, sau cum oamenii vor altceva decat pe Hristos

    Replica la articolul “PRIGONIT ȘI DUPĂ TRECEREA LA CELE VEȘNICE – PĂRINTELE ARSENIE BOCA – Radu Iacoboaie, 6 august 2014, sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului”

    Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si mania cipurilor

    COMENTARII PE MĂSURA ARTICOLULUI:

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:24 pm said:

    Adevarat! Articol in Duhul Adevarului!

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:29 pm said:

    * fugiti de blogurile eretice care pozeaza in pagini de aparare a ortodoxiei (toti administratorii lor va duc spre erezie. Atentie! Veti deveni ucenici ai lor nu ucenici ai lui Hristos-Dumnezeu! Ei au ravna fara pricepere! Ex.saccsiv, raduiacoboaie, apologeticum)

    Theologie Patristica on 20 august 2014 la 11:39 pm said:

    Eu as scoate apologeticum de pe lista. E un blog bun dupa parerea mea si mult mai echilibrat decat altele (cu scaparile lui, dar chiar si-asa, e excelent). In fond problema asa mare nu sunt blogurile, ci “fanii” care iau absolut tot in serios si nu pot pricepe ca unele lucruri sunt gresite.

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:45 pm said:

    frate, si diavolul spune lucruri bune si virtuoase ca sa ne insele(doar ca sa apuce sa ne insele). Cine sta ascuns dupa un admin care nu publica si comentariile unui preot neeretic, este prieten cu tatal minciunii. Cine a incalcat o porunca, le-a incalcat pe toate! Spovedanie deasa pentru noi toti, cainta si sinceritate! Baietii astia…pustani pe care i-am nominalizat, ori sunt cruzi ca varsta ori sunt neinstruiti teologic nici macar de duhovnicul lor, sunt ascunsi, aproba comentariile enoriasilor lor virtuali, a derbedeilor, ateilor si ereticilor! Te rog sa ma crezi!

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:49 pm said:

    fanii au doar doua surse: stirile-tv si netul(blogurile). Daca la stiri indracitii realizatori bat din palme cand e vorba de popi-prosti pe bloguri saccsivesti, se lauda tocmai inutilitatea preotiei, neoprotestantismul fara preotie si spovedania la duhovnici morti! Fanii sunt creati de tv si de bloguri pseudo-ortodoxe!

  • Posted by Iacoboaie Radu On 21 august 2014

    REPLICĂ LA ARTICOLUL ,,Ortodoxia sentimentală sau Ortodoxia patristică? DE PE BLOGUL Ortodoxie Tradiționalistă si Teologie Patristică – Radu Iacoboaie, 21 august 2014
    Leave a reply

    PENTRU A DA REPLICA ÎN ACEST CAZ DE MANIPULARE TEOLOGICĂ (DE GENUL CELUI PRACTICAT DE BLOGUL RĂZBOINTRUCUVANT, DEVENIT AZI CUVÂNTUL ORTODOX, UNDE PROBLEMA CIPURILOR ESTE INEXISTENTĂ), MAI ÎNTÂI SĂ CITIM CU ATENȚIE ARTICOLUL CU PRICINA, POSTAT RECENT PE 20 AUGUST 2014:

    Sau cat de necesara e ascultarea de Sfintii Parinti.

    Este evident ca traim vremuri in care adevarata credinta si adevarata traire ortodoxa sunt aproape inexistente. Fie ca vorbim de ecumenisti, care confunda Ortodoxia cu o iubire ne-evanghelica, bazata pe un sentimentalism social, care nu are legatura cu iubirea indumnezeitoare a lui Hristos, fie ca vorbim de anumite miscari, cu tenta “traditionalista”, care insa si-au format anumite ideologii straine de cugetul sobornicesc al Bisericii si Ortodoxia insasi a devenit pentru ei o ideologie, nu viata in Hristos, dupa cum spune Sfantul Nicolae Cabasila, putem observa o cauza comuna a acestor rataciri: neglijarea sau negarea totala a invataturii Sfintilor Parinti.

    Subiectul despre care vorbim azi insa nu o reprezinta ecumenistii, ci tocmai cei care se prezinta ca ortodocsi, traditionalisti chiar dar care au uitat importanta invataturii patristice. Cand vorbim de aceasta categorie de oameni, trebuie avut in vedere un termen necesar pentru a ne da seama in ce situatie ne aflam: neo-rascolnicism.

    Stim despre rascolnici ca ei s-au opus “reformelor” Patriarhului Nicon (1652-1658), reforme care insemnau defapt alinierea din punct de vedere al cultului liturgic a Patriarhiei Ruse cu Traditia veche bisericeasca. Robi unor traditii pe care ei le-au considerat ca fiind adevaratele obiceiuri ale Bisericii, rascolnicii au cazut schisma.

    Problema ortodocsilor romani contemporani este una chiar mai grava: acestia ajung in unele situatii sa se opuna fatis teologiei Sfintilor Parinti, pe motive variate insa cele mai des intalnite sunt:

    1. adoptarea unei ideologii, transformarea ei in “ortodoxie” si apoi apararea in mod fanatic a acestei ideologii (vezi cazul cipurilor de ex. unde avem de a face cu idei anti-patristice, cum ar fi pre-pecetea sau pecetea in alta parte decat pe mana dreapta sau pe frunte, si reactiile impotriva Sfintilor Parinti, care au spus altceva).

    2. transformarea marilor duhovnici contemporani in adevarati “guru”, maestrii spirituali care nu pot gresi si ale caror cuvinte trebuie ascultate cu o acrivie dusa din nou, pana la fanatism.

    3. transformarea greselilor marilor duhovnici in “vedere cu duhul” , “profetii”, prin asta ajungandu-se la concluzia ca incalcarea canoanelor Bisericii e ceva “ortodox”, ba chiar benefic!

    4. considerarea celor care promoveaza adevarata invatatura a Bisericii drept “dusmani ai Ortodoxiei”, ba chiar sectanti (!) sau “formalisti” (desi adevaratii formalisti sunt doar cei care nu cauta mai mult, ci se multumesc cu putine idei).

    5. trairea sentimental-pietista a credintei: transformarea oricarui element al credintei (unele astfel de elemente fiind eronate din punct de vedere teologic si ramasite ale nefastelor perioade Cuza si comunism, din care amintim: impartasirea la 40 de zile, ingenunchierea duminica, spovedania ca act magic de spalare a pacatelor, sfintirea icoanelor in ciuda hotararilor sinodului VII ecumenic etc.) in material demn de evlavie, in loc sa se foloseasca invatatura Bisericii si liturgica pentru a trai viata in Hristos.

    Deja se poate creiona portretul ortodoxului de azi: unica invatatura acceptata e cea a marilor duhovnici, lipsa culturii teologice (de cele mai multe ori, si a celei generale), transformarea unor invataturi in ideologii si apararea fanatica a acestor ideologii. De aici si asemanarea cu rascolnicismul. Traditia Bisericii pentru ei nu e traditie, insa superstitiile invatate din surse ne-teologice devin pentru ei “adevarata ortodoxie”.

    Cat de importanta e insa ascultarea de Sfintii Parinti sau pastrarea intacta a predaniilor Bisericii (oricat de neinsemnate ar parea ele)?

    Mantuitorul Hristos ne spune: “Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5:19). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(Evrei 13:7).

    O hotarare a Sinodului VII ecumenic ne spune:

    “[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi]“.

    A se citi cu atentie aceasta hotarare si a se citi apoi scuzele pe care le gasesc credinciosii pietisti parintelui Arsenie Boca pentru ca a pictat necanonic, ba a mai pictat si eretici. Suntem noi formalisti? Sau avem de a face cu un caz de evidenta neascultare fata de hotararile Bisericii?

    Canonul I al aceluiasi sfant sinod spune:

    “Aşadar, acestea astfel fiind, şi fiindu-ne nouă mărturie, bucurându- ne de ele ca si când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim) primim în inimile noastre sfintele canoane , şi întărim întreaga şi nestrămutată orânduire a lor, a celor c e sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslă viţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice, şi ale cel or ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de către unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe acei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei; şi pe cei care îi supun caterisirii, şi noi îi caterisim; şi pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării (epitimiei), şi noi aşijderea îi supunem. Căci dumnezeiescul apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer şi a auzit cuvintele cele n egrăite, strigă lămurit: „Fără iubire de argint să fie purtarea voa stră, în- destulându-vă cu cele de faţă (pe care le aveţi)” ( Evr. 13, 5).

    In mod evident ascultarea de canoane cu acrivie nu este “formalism” ci este o obligatie. De asemenea obligatie este si sa nu ascultam sfaturile rele ale preotilor, indiferent de cat de mari duhovnici ai neamului romanesc sunt. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urîtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm. Căci Dumnezeu prin toţi lucrează pentru mîntuirea poporului, iar producerea jertfei aceeaşi este fie că are viaţă curată sau necurată cel ce produce.“

    Deci a trage semnale de alarma atunci cand sunt venerate inclusiv greselile marilor duhovnici, este ceva normal. Din contra, tentativa de a baga sub pres sau de a transforma aceste greseli in “vedere cu duhul” este impotriva hotararilor Bisericii.

    Dupa cate putem observa, a fi ortodox, inseamna a fi in primul rand patristic. Astfel si orice sfat al marilor duhovnici devine ortodox in masura in care nu se contrazice cu ce au spus Sfintii Parinti.

    Aici este insa dilema noastra de azi: au devenit Sfintii Parinti atat de neimportanti?

    Andrei Dinu.

    Vezi si:

    Ispita “zeificarii” marilor duhovnici.

    Tot pe tema zeificarii duhovnicilor si a refuzului unor ortodocsi de a urma teologia Sfintilor Parinti, preferand miturile moderne

    Cazul parintelui Arsenie Boca, sau cum oamenii vor altceva decat pe Hristos

    Replica la articolul “PRIGONIT ȘI DUPĂ TRECEREA LA CELE VEȘNICE – PĂRINTELE ARSENIE BOCA – Radu Iacoboaie, 6 august 2014, sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului”

    Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti si mania cipurilor

    COMENTARII LA ARTICOLUL DE PE BLOG:

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:24 pm said:

    Adevarat! Articol in Duhul Adevarului!

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:29 pm said:

    * fugiti de blogurile eretice care pozeaza in pagini de aparare a ortodoxiei (toti administratorii lor va duc spre erezie. Atentie! Veti deveni ucenici ai lor nu ucenici ai lui Hristos-Dumnezeu! Ei au ravna fara pricepere! Ex.saccsiv, raduiacoboaie, apologeticum)

    Theologie Patristica on 20 august 2014 la 11:39 pm said:

    Eu as scoate apologeticum de pe lista. E un blog bun dupa parerea mea si mult mai echilibrat decat altele (cu scaparile lui, dar chiar si-asa, e excelent). In fond problema asa mare nu sunt blogurile, ci “fanii” care iau absolut tot in serios si nu pot pricepe ca unele lucruri sunt gresite.

    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:45 pm said:

    frate, si diavolul spune lucruri bune si virtuoase ca sa ne insele(doar ca sa apuce sa ne insele). Cine sta ascuns dupa un admin care nu publica si comentariile unui preot neeretic, este prieten cu tatal minciunii. Cine a incalcat o porunca, le-a incalcat pe toate! Spovedanie deasa pentru noi toti, cainta si sinceritate! Baietii astia…pustani pe care i-am nominalizat, ori sunt cruzi ca varsta ori sunt neinstruiti teologic nici macar de duhovnicul lor, sunt ascunsi, aproba comentariile enoriasilor lor virtuali, a derbedeilor, ateilor si ereticilor! Te rog sa ma crezi!
    preot-duhovnic on 20 august 2014 la 11:49 pm said:

    fanii au doar doua surse: stirile-tv si netul(blogurile). Daca la stiri indracitii realizatori bat din palme cand e vorba de popi-prosti pe bloguri saccsivesti, se lauda tocmai inutilitatea preotiei, neoprotestantismul fara preotie si spovedania la duhovnici morti! Fanii sunt creati de tv si de bloguri pseudo-ortodoxe!
    Theologie Patristica on 21 august 2014 la 1:59 am said:

    Nu vreau sa ma intelegeti gresit sau sa intram in polemica. Sunt convins ca v-a suparat daca nu a aprobat comentariile, dar apologeticum chiar este un blog bun si autorul nu este un batut in cap. Va dau un exemplu: parintele Matei Vulcanescu (alt preot marturisitor) care pentru saccsiv e persona non-grata, ii sunt postate totusi articolele pe apologeticum. Si in general, e o paleta mai larga de subiecte dezbatute acolo, fata de alte bloguri…

    RĂSPUNSUL MEU:

    Mai întâi precizez, că sublinierile pe textul de mai sus îmi aparțin și au rolul de a scoate în evidență tocmai părțile cele mai controversate, mai denaturate ale textului în raport cu realitatea existentă.

    Sunt multe aspecte care merită un drept la replică. Dar mă voi rezuma deocamdată la cele mai importante. Lucrurile trebuie puse la punct, potrivit dreptului la replică.

    În primul rând, marii duhovnici ai neamului românesc nu s-au depărtat nicicând de învățătura Sfinților Părinți, ci dimpotrivă! Mulți dintre ei recomandau până și respectarea canoanelor din vechime (care se dau la Sf. Spovedanie). Observăm în context, mai ales în ultima vreme o intensificare a atacurilor îndreptate împotriva lor. Articolul de față nu face excepție!

    În al doilea rând, a numi eretici pe saccsiv, radu iacoboaie, apologeticum etc., fără dovezi în acest sens, nu este UN ABUZ FĂRĂ PRECEDENT? Cu ce ne-am abătut noi dragilor de la dreapta credință? Pentru respingerea buletinelor electronice și toate dezvăluirile incomode, inclusiv despre Patriarhia Română? Nu cumva mai degrabă situația este exact invers? Știm că postarea multor informații și în general a blogurilor ortodoxe mai active deranjează foarte mult masoneria și Patriarhia Română care cooperează cu această organizație ocultă. Deranjează ECUMENISMUL. Nu cumva serviți chiar cauza lor, sub pretextul apărării chipurile a tradiției Sfinților Părinți?

    Ne acuzați că neglijăm și respingem învățătura Sfinților Părinți? Ce dovezi și argumente aveți în spriijin? Ați citit vreuna dintre antologiile redactate de mine? Sunt pline de texte tocmai din Sfinții Părinți… Ați citit antologia LUPTAȚI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE? Dacă nu, v-o recomand. Poate atunci veți înțelege mai bine cum stau lucrurile într-adevăr cu aceste cipuri, pentru dumneavoastră absolut inofensive…

    Cum se face că mari cunoscători ai Patristicii, precum Cristian Bădiliță au trecut la catolicism lepădându-se de ortodoxie? De aceea întreb: antiecumenismul autorului articolului și al adepților lui nu este cumva unul de fațadă? De regulă, cei care se bat cu pumnul în piept că sunt patrioți de exemplu, în realitate nu sunt… Sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie…

    Cât privește pictura necanonică, dar profetică și plină de semnificații și de o frumusețe aparte, a preotului martir Arsenie Boca, iubit de poporul român pentru faptele sale trecute și prezente, lucrurile sunt lămurite în mare parte în articolele scrise de mine despre părintele Arsenie Boca.

    Miza este de fapt una uriașă: ÎMPIEDICAREA CU ORICE PREȚ A CANONIZĂRII SFINȚILOR ÎNCHISORILOR COMUNISTE! Părintele Arsenie Boca, ca și părinții Ilie Lăcătușu, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu și mulți alții, a făcut parte din această galerie nemuritoare a martirilor neamului românesc și merită să-l cinstim ca atare. MAI ALES PENTRU FAPTUL CĂ SUNT SFINȚI! Ne spun Sfinții Părinți ai ortodoxiei de până acum cine vor fi sfinți în epoca contemporană? Atunci, a-i respinge și a-i denigra nu înseamnă altceva decât a lupta împotriva Duhului Sfânt, care a lucrat prin aceste vase alese!…

    Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 21 august 2014

  • Posted by Iacoboaie Radu On 22 august 2014

    AM ADĂUGAT LA FINAL:

    ADEVĂRATA TEOLOGIE SE TRĂIEȘTE ȘI SE TRĂIEȘTE ZI DE ZI! PRIN PĂZIREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU, PRIN RUGĂCIUNE ȘI PARTICIPAREA LA SFINTELE TAINE ALE BISERICII, DAR ȘI PRIN MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI ÎN ACESTE VREMURI TOT MAI TULBURI. ADEVĂRAȚII TEOLOGI AU O COMUNIUNE STRÂNSĂ CU DUMNEZEU. TEOLOGIA NU ESTE DOAR ȘTIINȚA DESPRE DUMNEZEU…
    Ei spun că nu e pericol în a lua cipurile, că nu vine antihrist etc. etc., pentru ca oamenii să nu se întărească în credință, să nu despartă adevărul de minciună și să nu se pregătească din timp pentru prigoana care va veni, care îi va lua astfel pe neașteptate și îi va îngenunchea, ca și în cazul strategiei diavolului de amânare până în ceasul morții a pocăinței…

Post a Comment

(required. But it will not be published)