Spre Tabor, de Parintele Ilarion Felea

Spre Tabor – preot Ilarion FELEA (vol. 1, 2, 3 şi 4)

Spre_Tabor_1_Luminarea.-coperta_1_21-300x148
O mare isprava duhovniceasca au infaptuit Parintele Staret Justin Parvu si obstea sa din manastirea Petru Voda publicand opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor ramase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a carui viata pamanteasca s-a stins in temnita de la Aiud in 1961. Eram acolo, numele sau circula luminos printre detinuti, dar nu mi-a fost dat sa-l intalnesc in gigantica inchisoare de pe malul Muresului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am vazut decat accidental, cateva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregatirea, aparut la Editurile Crigarux si Manastirea Petru Voda, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curatirea, pentru care mi s-a cerut o predoslovie. Pregatirea si Curatirea sunt, de fapt, cele doua mari etape suitoare ale vietii si desavarsirii duhovnicesti, asa cum au fost ele puse in randuiala de catre marii lor traitori, potrivit Sfintelor Scripturi si propriilor experiente.

ASpre_Tabor_2_Curatirea. coperta_1_2utorul este un excelent cunoscator al textelor biblice, pe care le ordoneaza in functie de planul general al cartii, dar si al traditiei rasaritene. Dar nu asupra lor vreau sa ma opresc. Eruditia patristica si splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar indemna pe cititor sa creada ca se afla in fata unui tratat de teologie academica, sobra, elaborata la rece si redactata cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Parintelui Staniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele in care autorul adopta un ton colocvial,viu, patetic, insufletit si insufletitor, ca si cum le-ar spune catorva prieteni sositi pe neasteptate la masa lui de lucru: Hai sa va spun ce-am scris astazi, alternand lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insotit de o masurata gesticulatie pastorala. De abia atunci iti dai seama ca ai in fata o carte de predici sau, cel putin, de meditatii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcatuit dupa textul unor tahigrame, asa cum facea, la vremea lui, Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asocierea acestor doua nume nu e nici intamplatoare si nici exagerata, chiar daca pastrarea proportiilor se impune. Geniul unuia si talentul celuilalt pot sta alaturi si prin sfarsitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce insa il apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, dupa toate probabilitatile, si-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si caldura expresiei, acea revarsare a inimii, calda, in spumele torentilor mSpre_Tabor_3_Luminarea. coperta_1_2intali, curgere a Duhului Sfant spre launtrul fiintei totale a celor ce asculta. Daca nu e de mirare ca marele Ioan era rasplatit cu aplauze in biserica, sunt absolut convins ca ascultatorii Parintelui Felea de abia se stapaneau sa nu o faca, multumindu-se sa-l ovationeze printr-o lacrima a bucuriei duhovnicesti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor carti.

BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit

Pretul unei carti este de 20 RON.

Pentru comenzi, folositi formularul urmator

sau completaţi formularul de mai jos…

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

    O mare isprav? duhovniceasc? au �nf?ptuit P?rintele Stare? Justin P�rvu ?i ob?tea sa din m�n?stirea Petru Vod? public�nd opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor r?mase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a c?rui via?? p?m�nteasc? s�a stins �n temni?a de la Aiud �n 1961. Eram acolo, numele s?u circula luminos printre de?inu?i, dar nu mi-a fost dat s?-l �nt�lnesc �n gigantica �nchisoare de pe malul Mure?ului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am v?zut dec�t accidental, c�teva clipe.

    Primul volum, subintitulat Preg?tirea, ap?rut la Editurile Crigarux ?i M�n?stirea Petru Vod?, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Cur??irea, pentru care mi s�a cerut o predoslovie. Preg?tirea ?i Cur??irea sunt, de fapt, cele dou? mari etape suitoare ale vie?ii ?i des?v�r?irii duhovnice?ti, a?a cum au fost ele puse �n r�nduial? de c?tre marii lor tr?itori, potrivit Sfintelor Scripturi ?i propriilor experien?e.

    Autorul este un excelent cunosc?tor al textelor biblice, pe care le ordoneaz? �n func?ie de planul general al c?r?ii, dar ?i al tradi?iei r?s?ritene. Dar nu asupra lor vreau s? m? opresc. Erudi?ia patristic? ?i splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar �ndemna pe cititor s? cread? c? se afl? �n fa?a unui tratat de teologie academic?, sobr?, elaborat? la rece ?i redactat? cu acribie terminologic?, ceva de genul scrierilor dogmatice ale P?rintelui St?niloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele �n care autorul adopt? un ton colocvial,viu, patetic, �nsufle?it ?i �nsufle?itor, ca ?i cum le-ar spune c�torva prieteni sosi?i pe nea?teptate la masa lui de lucru: � �Hai s? v? spun ce-am scris ast?zi�, altern�nd lectura cu parafraz?ri verbale, totul fiind �nso?it de o m?surat? gesticula?ie pastoral?. De abia atunci �?i dai seama c? ai �n fa?? o carte de predici sau, cel pu?in, de medita?ii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alc?tuit dup? textul unor tahigrame, a?a cum f?cea, la vremea lui, Sf�ntul Ioan Gur? de Aur.

    Asocierea acestor dou? nume nu e nici �nt�mpl?toare ?i nici exagerat?, chiar dac? p?strarea propor?iilor se impune. Geniul unuia ?i talentul celuilalt pot sta al?turi ?i prin sf�r?itul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce �ns? �l apropie pe Felea de Sf�ntul Ioan (pe care, dup? toate probabilit??ile, ?i-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor ?i c?ldura expresiei, acea rev?rsare a inimii, cald?, �n spumele toren?ilor mintali, curgere a Duhului Sf�nt spre l?untrul fiin?ei totale a celor ce ascult?. Dac? nu e de mirare c? marele Ioan era r?spl?tit cu aplauze �n biseric?, sunt absolut convins c? ascult?torii P?rintelui Felea de abia se st?p�neau s? nu o fac?, mul?umindu-se s?-l ova?ioneze printr�o lacrim? a bucuriei duhovnice?ti.

    Este omagiul pe care i-l aduc editorii ?i cititorii acestor c?r?i.

    �BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

    Arhiepiscop ?i Mitropolit

     

     

    POMELNICE ȘI DONAȚII

    Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

    Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

    Valoarea donației
    Frecvența donației

    5 thoughts on “Spre Tabor, de Parintele Ilarion Felea

    Lasă un răspuns

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura