Acasă » Articole » VIAŢA SFÂNTULUI MARE TEOLOG JUSTIN POPOVICI


VIAŢA SFÂNTULUI MARE TEOLOG JUSTIN POPOVICI


sf iustin popoviciMaterial realizat in Revista Atitudini, Nr. 21

VIAŢA SFÂNTULUI MARE TEOLOG JUSTIN POPOVICI

Copilăria

Sfântul Justin Popovici s-a născut de Bunavestire (25 martie) a anului 1894 în oraşul sârbesc Vranje, din părinţi ortodocşi – Spiridon şi Anastasia. La Botez a primit numele Blagoje, după numele Praznicului Buneivestiri (Blagoveştenia).

Bunicul său, Alexa, a fost preot, al şaptelea la rând din vechea familie preoţească Popovici. Părintele Alexa a fost preot în satul Gornje Žapsko, unde se afla mănăstirea Sfântul Ştefan (metoc al mănăstirii Sfântul Prohor Pčinjski) în care era o şcoală mănăstirească, Seminarul Teologic de Muzică Psaltică. Ca vechi seminarist, Spiridon, fiul lui Alexa, i-a sprijinit mai târziu pe preoţi în lucrările de organizare a hramurilor, astfel că el şi familia sa au rămas în atmosfera bisericească. Într-un asemenea mediu duhovnicesc s-a născut şi a crescut micul Blagoje.

Copilul a învăţat multe lucruri bune de la bunica sa, care a trăit 105 ani, şi de la mama sa. În această privinţă, copilăria sa a fost asemenea copilăriei Sfântului Vasile cel Mare, care mărturiseşte pentru sine (în Scrisorile 204 şi 223) că în primul rând a primit şi a învăţat credinţa ortodoxă de la mama sa, Emilia, şi de la bunica sa, Macrina, ucenică a Sfântului Grigorie făcătorul de minuni, Episcop al Neocezareei. Mama şi bunica lui Blagoje nu l-au avut pe Sfântul Grigorie ca învăţător, dar în schimb au avut în ţinutul lor mănăstirea făcătorului de minuni al lui Hristos – Sfântul Prohor Pčinjski. Ele îşi duceau des copiii şi nepoţii la această mănăstire.

Mergând acolo, Blagoje a fost adesea martorul vindecărilor petrecute la Moaştele acestui Sfânt. Acolo a fost martor ocular al vindecării minunate a mamei sale, Anastasia, în 1929, care se îmbolnăvise de o grea boală la picior, nevindecabilă de doctori. După ce i s-a citit rugăciunea şi i-a fost uns piciorul cu mir vindecător de la moaştele Sfântului Părinte Pčinjski, piciorul i s-a tămăduit în chip minunat şi ea s-a însănătoşit. De la credincioasa sa mamă, pe care o prețuia nespus, tânărul Blagoje a învăţat şi practica de bază a credinţei ortodoxe: rugăciunea şi postul. Adesea povestea cum mama sa, alături de alte credincioase din Vranje, ţinea cu străşnicie un post sever, fără nici un fel de mâncare sau apă, în timpul primelor trei zile ale Postului Mare, rânduială pe care el, mai târziu, în viaţa sa riguroasă, nu numai că a păstrat-o cu credinţă, ci a şi sporit-o.

tanar studentSeminarul Teologic

După cele patru clase elementare terminate în 1905 cu succes deplin, a plecat la Seminarul „Sfântul Sava” din Belgrad. În acea vreme, admiterea la Seminarul Teologic „Sfântul Sava” nu era uşoară, pentru că se înscriau câteva mii de candidaţi, dar intrau doar până la o sută. Blagoje a trecut examenul cu calificativul excepţional, cum excepţional a fost şi mai departe în timpul studiilor. În vremea aceea, acolo era profesor Sfântul Nicolae Velimirovici, pe atunci ieromonah şi doctor în filosofie şi teologie. Elevii aveau frăţiile lor literar-spirituale în care se instruiau reciproc şi se ajutau între ei în înălţarea duhovnicească şi în educarea în credinţa ortodoxă. Însuşi Sfântul Justin mărturisea mai târziu că aceste frăţii ale elevilor, au contribuit la trezirea şi creşterea sa duhovnicească. Pe prietenii mai mari care l-au ajutat i-a pomenit până la capătul vieţii, în rugăciunile sale.

Interesul conştient al lui Blagoje pentru Cuvântul Viu al lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură nu a fost doar acea învăţare şcolărească obligatorie pentru examene, ci a fost căutarea pâinii celei de toate zilele pentru viaţă şi fapte, căutarea răspunsului şi a hranei duhovniceşti pentru sufletul lui flămând şi însetat de Dumnezeu, însetat şi flămând de împlinirea şi sensul vieţii şi aici pe pământ şi în întreaga veşnicie.

Părintele Justin a fost asemenea Părinţilor Bisericii Ortodoxe, mai ales asemenea Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Prin literatura şi filosofia grecească pe care le-au cunoscut ca nimeni alţii în vremea lor, aceşti Sfinţi au cunoscut toată nimicnicia şi deşertăciunea înţelepciunii omeneşti lipsite de Hristos. După exemplul acestor Sfinţi Părinţi, Sfântul Justin a studiat cu atenţie în tinereţe filosofia din predania omenească, atât cea grecească, cât şi cea nouă, cea europeană şi cea slavă.

justin4 in tineretePărtaş la durerea şi suferinţa poporului său, în primul război mondial

La vârsta de 18 ani a spus deschis tuturor că-şi va dedica viaţa lui Hristos ca monah. Niciodată nu s-a clintit în ferma sa hotărâre.

La înfăţişare el era frumos şi foarte distins, întotdeauna îngrijit şi curat; nobleţea sufletului se reflecta asupra-i şi pe dinafară. În tinereţea lui de la Vranje multe fete îşi doreau ca el să le ceară mâna, iar una dintre ele, foarte frumoasă şi bogată, chiar a insistat prin părinţii ei şi ai lui să se mărite cu el. Aceasta s-a întâmplat în ultimii ani de studii la Teologie, aşa că părinţii lui începuseră să se gândească la căsătoria fiului lor, cum termină studiile. Ca tânăr, dar şi mai târziu ca om matur, monah şi duhovnic, a fost întotdeauna deschis faţă de toată lumea; se apropia cu sinceritate şi dragoste de fiecare fiinţă şi creatură a lui Dumnezeu, „de la floare şi furnică până la om şi heruvim”, cum îi plăcea lui însuşi să spună şi acest comportament al său probabil că i-a insuflat fetei anumite speranţe legate de căsătoria cu el. Şi totuşi Domnul i-a încălzit inima tânărului Blagoje cu o altă iubire, iubirea pentru o viaţă de feciorie, asemeni atâtor Sfinţi care s-au nevoit astfel.

Odată cu izbucnirea războiului Austriei contra Serbiei, adică Primul Război Mondial, toţi tinerii au fost chemaţi la oaste, fiind mobilizată şi generaţia lui Blagoje Popovici. Ca seminarist, împreună cu colegii lui de clasă, a fost repartizat la detaşamentul sanitar de pe lângă spitalul militar din Niš. Îngrozitoarea tragedie a războiului care cuprinsese întregul popor sârb nu l-a ocolit nici pe Blagoje. Ca sanitar în slujba răniţilor şi bolnavilor a împărtăşit durerea şi suferinţa poporului său, pentru ca la finele anului 1914 să fie el însuşi cuprins de o cumplită boală, tifos exantematic, ce bântuia atunci armata sârbă vlăguită şi poporul trecut prin chinuri şi suferinţe. Prin mila lui Dumnezeu, el a trecut peste momentele critice ale acestei boli mortale şi a fost lăsat să plece acasă pentru câteva zile ca să se întremeze puţin. La 8 ianuarie 1915 se afla deja din nou la datorie ca sanitar la Niš şi aici rămâne până la retragerea armatei sârbe spre Kosovo şi apoi prin Albania.

Intrarea în monahism. Studiile universitare

La 31 decembrie 1915 a fost primit în monahism, de către Arhimandritul Venijamin, viitorul episcop de Braničevo, cu binecuvântarea Mitropolitului Dimitrie, primind numele Justin. Acest nume a fost pentru el o minunată rânduială dumnezeiască, arătând dubla dorinţă a sufletului său iubitor de înţelepciune şi dornic de Hristos: să fie filosof al Sfântului Duh, asemenea sfinţilor înţelepţi ai lui Hristos, cum a fost şi Sfântul Justin Filosoful, şi în acelaşi timp să fie martor-mucenic al lui Hristos în această lume şi-n această viaţă (deoarece cuvântul grecesc martys – mucenic – înseamnă înainte de toate: a fi martor loial, martor până la moarte, martor care e gata să-şi confirme mărturia cu viaţa sa).

Tânărul monah intră apoi la Academia din Petrograd, la studii de zi. Iubirea sa ortodoxă, sobornicească, pentru toţi ortodocşii, a fost şi a rămas pe viaţă una dintre caracteristicile sale principale. Întreaga sa viaţă s-a rugat şi pentru fraţii ortodocşi ruşi şi greci, iar Dumnezeu i-a dat posibilitatea să cunoască la faţa locului şi Rusia şi Grecia Ortodoxă.

Din cauza evenimentelor din Rusia, în iunie 1916 pleacă în Anglia, unde ieromonahul Nicolae îl primeşte şi-l cazează într-unul din colegiile Oxfordului. Sfântul Justin a călătorit mult în Anglia, a ascultat profesori renumiţi, a citit în multe biblioteci şi, mai ales, a cunoscut la faţa locului pe omul european din Apus, sufletul lui şi filosofia lui de viaţă. Pătrunzând în cultura europeană până în profunzimile ei, el – cu inima şi mintea ortodoxului răsăritean, nu a putut să o accepte fără criticile radicale şi necruţătoare la adresa antropocentrismului. A înţeles foarte bine contradicţia dintre vieţuirea ortodoxă şi cultura apuseană umanistă şi evoluţionistă.

În 1919, Sfântul Justin se întoarce în patria sa. Preasfinţitul Dimitrie, Patriarhul Serbiei, i-a dat binecuvântarea de a porni imediat spre Grecia. Astfel a plecat cu colegii spre Atena ca bursier al Sfântului Sinod al Bisericii Sârbe, în septembrie 1919 şi a rămas acolo până în mai 1921. În acest timp a urmat la zi cursurile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena şi şi-a dat toate examenele necesare pentru a-şi da doctoratul în Teologia Ortodoxă. Tema lucrării de doctorat era „Învăţătura Sfântului Macarie Egipteanul despre taina personalităţii umane şi taina cunoaşterii ei”.

Mai târziu, a povestit cu obişnuita sa smerită cugetare că, locuind la o bătrână evlavioasă din Grecia, a învăţat de la ea mai multă Teologie decât de la mulţi profesori din Universitate.

tinerete 2Profesor la Seminarul Teologic

„Ortodox este numai ceea ce este de la Sfinţii purtători de Duh, de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii”

La întoarcerea în ţară, Patriarhul Dimitrie, l-a primit părinteşte şi i-a dat binecuvântare să lucreze la Seminarul „Sfântul Sava”. Aici a predat Sfânta Scriptură a Noului Testament, Dogmatica şi Patrologia. Sfântul Justin se ruga de fiecare dată când trebuia să propovăduiască în biserică sau să ţină vreo prelegere din Sfânta Scriptură sau din învăţătura teologică.

Ce au însemnat pentru el Sfinţii Părinţi şi Teologia lor, ne-o arată cel mai bine următoarele cuvinte ale sale: „Ortodox este numai ceea ce este de la Sfinţii purtători de Duh, de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Teologia Ortodoxă este o Teologie evanghelică pentru că este de la Duhul Sfânt, pentru că este de la Apostolii şi Sfinţii Părinţi purtători de Duh […]. Sfinţii Părinţi sunt măsura şi îndreptarul a tot ceea ce este ortodox, a tot ceea ce este evanghelic. Ce nu este de la ei, ce nu este în duhul lor, nu este ortodox. Numai ceea ce se poate adeveri prin duhul lor este ortodox, este evanghelic, este veşnic. Studierea Sfinţilor Părinţi este, din această cauză, o chestiune de primă importanţă a Teologiei Ortodoxe”.

Sfântul Justin a cerut ca la Seminarul Teologic să se introducă Vieţile Sfinţilor ca obiect constant în programa de învăţământ, deoarece „Vieţile Sfinţilor reprezintă, de fapt, Dogmatica aplicată”. El s-a luptat de la început împotriva modului scolastic lipsit de viaţă şi protestant-raţionalist al instruirii tinerilor. El nu a fost profesor „de catedră”, ci înainte de toate un viu şi adevărat mărturisitor al lui Hristos. Munca sa educativă cu elevii a perceput-o ca pe o lucrare asupra vieţii lor veşnice căci, aşa cum el însuşi a spus: „Cine nu îi învaţă pe ceilalţi să se pregătească pentru viaţa veşnică este un pedagog mincinos. Dacă ceva din educaţie nu conduce către Hristos, neîndoielnic duce la antihrist”.

Hirotonirea întru preot. Revista „Viaţa creştină”. Misiunea ortodoxă în Cehia

În anul 1922, Patriarhul Dimitrie l-a hirotonit întru preot. În timpul hirotoniei, Sfântul Justin a plâns ca un copil mic, din pricina smereniei sale şi a măreţiei acestei Sfinte Taine.

Sfântul Justin a fost foarte apropiat duhovniceşte de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici şi Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. Cu Sfântul Ioan a fost coleg pe vremea când era profesor la Bitola. Era apropiat duhovniceşte nu numai de aceşti Sfinţi ai Bisericii luptătoare, ci şi de Sfinţii din Biserica biruitoare, mai ales de Sfântul Ioan Gură de Aur pe care l-a iubit neobişnuit de mult şi căruia i s-a rugat permanent cu o sinceritate şi cu o duioşie copilărească.

Iată doar unele din sentimentele de dragoste şi evlavie faţă de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Scumpe Părinte Gură de Aur, fiecare gând la tine e pentru mine sărbătoare şi bucurie, şi rai, şi extaz, şi ajutor, şi însănătoşire, şi înviere… Sfântul Ioan reprezintă zorii veşnici ai sufletului meu şi ai întregii Biserici Ortodoxe. El e personalitatea mijlocitoare cea mai dragă; el e cea mai expresivă limbă dată de Dumnezeu, a pământului către cer, cu care pământul exprimă cerului oftatul său, bolile sale, speranţele sale, rugăciunile sale” [1].

Sfântul Justin simţea durerea şi tristeţea fiecărui om, ca şi cum ar fi fost durerea şi tristeţea sa. Se ruga stăruitor pentru fiecare om pe care îl vedea în suferinţă. În jurnalul său găsim una din meditaţiile referitoare la jertfa faţă de aproapele: „Doamne, învredniceşte-mă să mă chinui cu chinurile tuturor chinuiților; Doamne, învredniceşte-mă să sufăr cu suferinţele tuturor suferinzilor”.

Spre folosul  duhovnicesc al poporului binecredincios, a editat revista „Viaţa creştină”. Mergând pe calea Sfinţilor Părinţi, a avut de suferit multe atacuri de la duşmanii Ortodoxiei. În publicaţia sa, el a atras atenţia şi asupra pericolului propagandei uniate romane, a papismului şi protestantismului. Unora dintre slujitorii Bisericii, şi mai ales celor de pe poziţii mai înalte, această muncă şi o astfel de lucrare nu le-au fost pe plac.

Trebuia să ai vitejie duhovnicească, abnegaţie şi vieţuire ascetică pentru a putea suporta acea reamintire şi arătare a adevărului, dar şi critica pentru neadevăr şi nedreptate, iar acest lucru nu a fost niciodată uşor pentru oamenii cu poziţii înalte. Unii s-au ridicat împotriva revistei şi împotriva oamenilor care lucrează la ea, în principal împotriva Părintelui Justin. Însuşi Părintele Justin a aflat şi a simţit ce se petrece în jurul său, dar din iubirea sa de adevăr şi din iubirea de dreptate în slujba Bisericii lui Hristos, nu a dat înapoi, nici atunci şi niciodată în viaţă.

tinereteIată ce scrie el însuşi, după câţiva ani de la apariţia revistei: „«Viaţa creştină» iese încărcată de binecuvântările multor cititori, dar şi de insultele unora. Dacă nu ar fi acestea din urmă, «Viaţa creştină» nu ar fi creştinească, căci tot ce este de la Hristos «este piatra încercării», «piatra poticnirii». «Viaţa creştină» ştie ce vrea şi vrea ceea ce vrea Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, de aceea i-a revoltat pe aceia care parţial nu vor aceasta. Biserica Ortodoxă este ceva atât de sfânt, atât de preacurat, atât de supraomenesc şi de binefăcător, încât de tot ceea ce este bisericesc trebuie să te apropii cu frică de Domnul Iisus cel Viu. «Viaţa creştină» recomandă neîncetat o asemenea preoţească, ortodoxă metodă de lucru în Biserică. Ea mărturiseşte neîncetat că Domnul Hristos cu Duhul Sfânt conduce Biserica prin Sfinţii Părinţi. Nu ne propovăduim pe noi, ci pe Domnul Iisus prin Sfinţii Părinţi, de aceea «Viaţa creştină» nu este iubită de cei care se propovăduiesc pe sine, care se impun pe sine în locul Sfinţilor Părinţi, care normează după timp… Noi nu încetăm să accentuăm că în Biserică cel mai bine gândesc cei luminaţi de Duhul Sfânt… Sunt unii care cer reformism în cadrul Bisericii, dar nu simt că reformismul modern este pentru Biserica Ortodoxă la fel ca deformismul! «Viaţa creştină» este contra acestuia; ea are un punct de vedere ortodox când afirmă că prin Sfinţi ni s-a arătat calea ortodoxă pentru transformarea personalităţii şi a societăţii: reformează-te întâi pe tine însuţi prin lucrarea Sfântului Duh, iar Domnul însuşi îi va reforma pe alţii prin tine. Din cauză că am dat înapoi din faţa Sfinţilor Părinţi şi a Asceţilor noştri ortodocşi de neînlocuit, ne-am molipsit de reformismul apusean. Am uitat porunca: Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Romani 12:2)”.

Din cauza unei astfel de poziţii verticale şi juste, Părintele Justin a avut necazuri şi înainte de acestea, când s-a preocupat de binele material şi spiritual şi de sporirea duhovnicească a elevilor săi de la Seminar. Din pricina aceasta, anumiţi arhierei care s-au simţit atinşi prin scrierile sale au vrut să-l trimită pe ieromonahul Justin în faţă judecăţii Sfântului Sinod. L-a scăpat de judecată Sfinţitul Patriarh Dimitrie, arhiereul său, răspunzându-le arhiereilor respectivi că ceea ce a scris Părintele Justin este adevărat.

Pentru a împiedica editarea revistei „Viaţa creştină“, lupii îmbrăcaţi în piei de oaie l-au trimis pe Sfântul Justin la Seminarul de la Prizren. Acolo a rămas însă numai un an (din august 1927 până în iunie 1928), apoi a fost readus la Sremski Karlovac. Deşi a petrecut acolo doar un an, el s-a bucurat de dragostea elevilor şi a învăţătorilor, pentru că prin viaţa şi munca sa a dovedit că teologia „nu este dialectică, nici jonglerie abilă cu textele Sfintei Scripturi, ci o vie şi binefăcătoare creştere în marea taină a lui Hristos şi a Bisericii lui Hristos”, cum scrie despre el unul din elevii lui de atunci din Prizren.

Conform hotărârii Sfântului Sinod al Arhiereilor Bisericii Sârbe, în decembrie 1930, Sfântul Justin a fost trimis ca însoţitor şi ajutor al episcopului de Bitola, Iosif, în Cehoslovacia. Sarcina lor era să ajute la o mai bună înţelegere a Ortodoxiei şi la o mai bună organizare bisericească în ţinuturile în care creştinii s-au întors la Ortodoxia de care se îndepărtaseră din cauza impunerii forţate a unirii cu Roma în vremurile de dinainte. Aceşti doi misionari, au călătorit peste tot, pe ploaie şi zăpadă, au slujit Sfintele Liturghii şi au propovăduit Evanghelia lui Hristos şi învăţătura ortodoxă.

m27Profesor la Facultatea de Teologie. Dogmatica

„Dacă trebuie să pătimesc de dragul Domnului Hristos, sunt pregătit s-o fac cu bucurie”

La înapoierea din călătoria misionară, Sfântul Justin a scris primul său volum din Dogmatica pe care o publică în octombrie 1932. A fost numit profesor la Seminarul din Bitola, unde a lucrat cu abnegaţie doi ani, după care a fost ales lector la Facultatea de Teologie din Belgrad. În anul 1935 apare şi al doilea volum al Dogmaticii.

Deşi cunoscut deja de mult în lume ca un teolog ortodox al Sfinţilor Părinţi, alegerea Părintelui Justin ca profesor la Facultatea de Teologie din Belgrad nu s-a petrecut fără dificultăţi, dar dificultăţi care depun mărturie despre autoritatea sa şi despre micimea sufletească şi răutatea altora. A fost un neînfricat scrii tor şi predicator împotriva ecumenismului, pe care îl considera erezia tuturor ereziilor[2].

La 16 ianuarie 1935 a ţinut la Facultatea de Teologie prelegerea sa de prezentare pe tema „Despre esenţa axiologiei şi criteriologiei ortodoxe”, care reprezenta o mărturisire ortodoxă a credinţei în Dumnezeul-Om Hristos şi în Sfânta sa Biserică Ortodoxă, cum nu s-a mai auzit din vremea Sfântului Sava şi a Sfântului Grigorie Palama, şi care nu mai fusese auzită prin universităţi.

În tot acest timp în care Îl mărturisea astfel pe Dumnezeul-Om, Domnul Hristos, de la catedra universitară, Părintele Justin Îl mărturisea, nu mai puţin şi nu mai uşor şi în faţă judecăţilor şi în faţa principiilor acestei lumi. Şi anume, în timpul acesta, un om lipsit de Dumnezeu, Dragoljub Damjanović, a editat la Belgrad cartea blasfemiatoare „Viaţa lui Iisus Nazarineanul”, pe care Părintele Justin a recenzat-o în revista „Viaţa creştină“ (nr. 1/1935) şi a prezentat-o ca pe o „carte gangsterească” despre Domnul Iisus, arătând caracterul ei neştiinţific, pamfletar şi antihristic. Din această cauză, numitul Damjanović l-a acţionat în justiţie pe Părintele Justin, iar acesta a răspuns în faţa judecătorilor făcând apologia Iubitului său Dumnezeu şi Domn.

A început cuvântarea sa de apărare cu aceste cuvinte mărturisitoare ca ale Sfinţilor Părinţi: „Domnilor, deşi domnul Damjanović Îl neagă pe Domnul Hristos şi Sfânta Sa Evanghelie, astăzi în faţa noastră a tuturor se întâmplă totuşi o profeţie a lui Hristos: Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul (Matei 10: 17). Astfel, iată, Evanghelia lui Hristos se adevereşte neîncetat şi arată veridicitatea ei… În ce mă priveşte, în această lume nu mă tem de nicio condamnare, în afară de cea a lui Hristos. Dacă trebuie să pătimesc de dragul Domnului Hristos, sunt pregătit s-o fac cu bucurie”. Această judecată s-a terminat, spre slava lui Hristos, cu victoria slugii şi mărturisitorului Său credincios şi cu ruşinarea celui fără Dumnezeu. Din nefericire, aceşti oameni fără Dumnezeu începuseră să fie tot mai mulţi.

agios-ioustinos-popovicLa Mănăstirea Sfinţii Arhangheli – Ćelie. Trecerea către Domnul

În mai 1948, Sfântul Justin a venit la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli – Ćelie şi a rămas aici ca preot slujitor şi duhovnic. Aici şi-a închinat viaţa povăţuirii duhovniceşti şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, el însuşi alcătuind un tom de 12 volume cu vieţile sfinţilor, relatate cu har şi măiestrie în stilul său sensibil şi curat. Își sfătuia cu multă dragoste ucenicii: „Rugăciunea, mai ales cea liturgică, este educatorul cel mai delicat al minţii, inimii şi al întregii personalităţi”.

„O, ce s-ar mai ruşina omul de sine, dacă ar simţi că fiecare gest al lui şi fiecare idee circulă prin toată materia, se pecetluiesc, se fotografiază. Omul leprozează materia”.

„Momentul Binecuvântarii este momentul în care sângele binecuvântat este injectat în arterele vieţii”.

Toată viaţa şi-a petrecut-o în asceză cu lacrimi şi sute, uneori mii de metanii, şi nu doar în tinereţe, ci până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.

A trecut către Domnul în 1979, la Praznicul Buneivestiri, la vârsta de 85 de ani.

Pornit în lume prin voia lui Dumnezeu „din nefiinţă spre întreaga fiinţă”, cum scrie în Dogmatica sa, din ziua Buneivestiri a anului 1894 şi până la Bunavestire din 1979, când a părăsit această lume şi s-a mutat la viaţa veşnică, a fost un binevestitor permanent şi un neîntrecut teolog al tainei întrupării Fiului lui Dumnezeu – a lui Hristos Dumnezeu-Omul, din Sfânta Fecioară şi al tainei Preasfintei Treimi, unicul şi Adevăratul nostru Dumnezeu.

la mrea CelieVenind la mormântul Sfântului Justin Popovici, Cuviosul Părinte Gheorghe Grigoriatul a rostit următoarele cuvinte: „Toţi ortodocşii din lumea întreagă simţim că Părintele Justin nu a vorbit ca o persoană aparte, ci a vorbit cum vorbeşte gura Bisericii – a exprimat conştiinţa Bisericii, credinţa ei, a trăit durerea şi suferinţa ei, a purtat pe umerii săi crucea Sfintei Biserici. Am venit cu smerenie de la Muntele Sfânt, din grădina Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, din Sfântul Munte al Sfântului Sava şi al Sfântului Simeon din Hilandar şi a multor alţi sfinţi din diferite familii şi neamuri, pentru a îngenunchea la mormântul Părintelui Justin şi pentru a-i mulţumi că în vremurile noastre grele a reînnoit propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor Bisericii. Şi ne-a amintit nouă tuturor că:

  • numai Domnul Hristos este singura noastră mântuire; nu este altă speranţă pentru om în afara Dumnezeului-Om Hristos.
  • că mântuirea se află numai în Trupul lui Hristos, în Biserica Sa; şi că acest Trup este Sfânta Biserică Ortodoxă.

  • că alţi creştini, de alte confesiuni, care nu urmează adevărata credinţă a lui Hristos, numai când se întorc prin pocăinţă la adevăratul Hristos pot ajunge la unitatea Bisericilor.

Suntem recunoscători Părintelui Justin pentru că a învins duhul lumii acesteia şi pe cel al vremurilor. El reprezintă prin sine un mare dar al lui Dumnezeu, o puternică fortificaţie împotriva duhului laicismului care ameninţă să cuprindă teologia şi viaţa noastră. În conştiinţa noastră şi în simţămintele noastre, Părintele Justin este Părinte al Bisericii Ortodoxe Universale”.

Justin

Sfânt Părinte al Bisericii Ortodoxe. Canonizarea

În data de 29 aprilie 2010, în timpul şedinţei de primăvară a sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, au fost adoptate, cu unanimitate de voturi, recomandările episcopilor eparhioţi pentru canonizarea Arhimandritului Justin Popovici, duhovnicul mânăstirii Celije de lângă Valjevo (1894-1979) şi a cuviosului Simeon Popovici, stareţul mânăstirii Dajbabe de lângă Podgorica – Muntenegru (1854-1941), aceşti doi sfinţi fiind trecuţi de acum în dipticele Bisericii Ortodoxe Sârbe spre veşnică pomenire. Canonizarea oficială a celor doi Sfinţi avut loc în timpul Sfintei Liturghii săvârşită într-un cadru solemn la catedrala Sfântului Sava pe 2 mai, unde icoanele celor doi sfinţi au fost arătate spre închinare credincioşilor prezenţi. Sfântul Justin de Celije va avea data de prăznuire pe 14 iunie, iar Sfântul Simeon de Dajbabe pe 19 martie/ 1 aprilie.

Relatări din minunile săvârșite de Sf. Justin Popovici

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!

În anul 1952, s-a petrecut o mare minune la brutăria mănăstirii Ćelie. În mănăstire viețuiau 40 de surori, iar la bucătărie slujea sora Nina. Într-o zi, în timp ce pregătea pâinea pentru seară, și-a dat seama că rămăsese numai o ceașcă de făină. Iar când s-a plâns celorlalte surori, Sfântul Justin i-a spus: „Să ne rugăm Domnului și ne va ajuta!” A doua zi dimineața, devreme, când sora a intrat în bucătărie, a găsit două oale mari cu făină. Părintele Justin, Maica Sara și toate surorile au văzut minunea și au mulțumit lui Dumnezeu.

Stoijka Jankovits din satul Leskovac răbda o înrâurire diavolească de 12 ani. Deseori vedea demoni care o loveau, o chinuiau și o lăsau rănită. Mergea des la Părintele Justin pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Astfel s-a vindecat complet în anul 1953, iar mai târziu a intrat în viața monahală.

În anul 1963, când Sfântul Justin terminase Sfânta Liturghie la Praznicul Schimbării la Față a Domnului, biserica era plină, iar printre oameni se afla și un musulman pe care Sfântul nu l-a văzut niciodată până atunci. Când au venit toți să se împărtășească, a venit și el. Sfântul Justin l-a privit și i-a zis: „Nu poți să te împărtășești, deoarece nu ești botezat”.

justin_popovicÎn același an, prin rugăciunile Sfântului, s-a vindecat o fetiță de 6 ani din satul Trlicha. Aceasta suferea de mult timp de niște stări de leșin.

Un om din Novi Sad, Boshko Pashich, era bolnav de patru ani. Era chinuit de vedenii înspăimântătoare, atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții. În felul acesta, nu se putea odihni niciodată. În 1976 a venit la Sfântul Justin. Când Sfântul i-a citit rugăciuni, omul a dobândit tămăduire deplină.

O doctoriță din satul Brezovice, Ranka Begovits, suferea de o astenie psihică. Venind la Sfântul Justin în anul 1978, acesta s-a rugat pentru ea și i-a citit rugăciuni. Ea a dobândit deplină tămăduire și a lucrat apoi ca medic într-un spital din Belgrad.

În anul 1981, Jovanka, o asistentă din oraşul Valjevo a adus-o la mănăstirea Ćelie, la mormântul Sfântului Justin, pe fiica ei, Snezhana, care suferea de un an de o astenie neurologică. După ce s-a rugat acolo, fata s-a însănătoşit deplin. Apoi şi-a continuat studiile pe care le întrerupsese, a găsit de lucru, s-a căsătorit şi a născut un copil sănătos.

În anul 1982, Krstivoj Antinijevich din satul Bogatish trebuia să fie supus unei intervenţii chirurgicale. A venit la mormântul Sfântului Justin pentru a se ruga acestuia. Însănătoşindu-se complet, nu a mai fost nevoie de operaţie.

O femeie din Grecia care nu putea să aibă copii a venit în anul 1985 la mormântul Sfântului Justin. După ce s-a rugat, a luat puţin pământ de pe mormântul Sfântului şi a plecat. A amestecat acel pământ cu apă şi a băut. La scurt timp a rămas însărcinată şi a născut un copil. Prin rugăciunile Sfântului Justin, multe femei au fost izbăvite de neputinţa de a avea copii, atât în timpul vieţii pământeşti a Sfântului, cât şi după plecarea sa la Domnul.

Bibliografie

Viaţa unui sfânt: Avva Justin Popovici, traducere din limba sârbă de Miljurko Vukadinovici şi Traian Manta, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003.

Sfântul Justin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

http://www.cartiortodoxe.com/carte/277/viata-unui-sfant-avva-justin-popovici

http://www.crestinortodox.ro/predici/cuvantari-inmormantarea-sfantului-iustin-popovici-123057.html

http://theologhia.wordpress.com/2010/05/03/sfantul-justin-popovici-si-sfantul-simeon-popovici/

http://vatopaidi.wordpress.com/2010/07/05/ταύματα-του-αγίου-ιουστίνου-πόποβιτς/

http://www.youtube.com/watch?v=rWx1_LEre-c

(Orthodoxy-St Justin Popovich- Words of Wisdom)

http://www.youtube.com/watch?v=M-K9GY5kxVo&feature=related

(Manastir Celije)

http://www.youtube.com/watch?v=bU7DGVdjRNI&NR=1

(Ava Justin – Ава Јустин)

http://www.youtube.com/watch?v=26S01eNLwL0&feature=related

(Ava Justin – Vreme je isecak vecnosti deo 1/2)

http://www.youtube.com/watch?v=dVFSMKhK9C4&NR=1

(Ava Justin – Vreme je isecak vecnosti deo 2/2)

[1] notă din Jurnalul anului 1923.

[2] A se vedea lucrarea Sf. Justin Popovici: Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul.

Preluat din Revista Atitudini, Nr. 21


Post a Comment

(required. But it will not be published)