Acasă » Articole » Părintele Justin Pârvu – Cuvânt pentru Nașterea Domnului: Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată


Părintele Justin Pârvu – Cuvânt pentru Nașterea Domnului: Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată


P. Justin Parvu cuvant pentru Nasterea DomnuluiVoiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?

Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezenţa harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede.
Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului, (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.

Nasterea DomnuluiAcestea se mai păstrează şi acum pe la sate. Dar la oraşe de ce e aşa mare diferenţa? Nu se păstrează mai nicio tradiţie, nicio datină.

Păi ţăranul nostru s-a dus să lucreze la oraş, a stat o lună de zile, două acolo, mai lucrează sau nu lucrează ceva, dar el vine schimbat acasă, că nu mai este simplu cum era… Apăi nu-i totuna să sărbătoreşti obiceiurile de Crăciun într-un mare oraş european faţă de cineva care l-a sărbătorit într-o celulă din Aiud sau din Gherla, să vezi cum e să petreci o zi de celulă; să vezi cum e îngheţat tot peretele, cum luceşte de parcă ar fi pictat cu nişte fire de sticlă … Cel care trecea la Domnul era pentru noi un om viu, trecut dincolo şi care se roagă pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Era o bucurie parcă, aşa cum era şi în vremurile primare ale Creştinismului. Noi nu aveam comoară acolo decât credinţa în Dumnezeu. Singura noastră comoară acolo era să ai o mină de creion, o dăltiţă unde să sapi o cruciuliţă cu imaginea Maicii Domnului sau a Mântuitorului şi să o dăruieşti altui deţinut. În peştera noastră din temniţă, ca şi în peştera Mântuitorului, era o trăire permanentă.
Câtă diferenţă este între ieslea unde Se naşte Hristos şi ieslea noastră de azi, sau ieslea bunicilor noştri! Câtă diferenţă este între peştera unui sărac şi a unui bogat azi, într-o zi de Crăciun sau de Înviere! De aceea nu e bine să ne comparăm cu cei care sunt mai bogaţi şi au condiţii mai bune de trai. Trebuie să trăim expresia omului sărac ce stă în nevoinţă. Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată, un suflet blând şi iertător, să ştim să primim greutăţile şi persecuţiile vieţii noastre de zi cu zi.

…Ce le transmiteţi românilor acum, în pragul sărbătorilor de Crăciun, când sărăcia umbreşte bucuria şi frumuseţea acestui praznic mult iubit de români?
Nu ne interesează pe noi prea mult de crizele acestea oficiale, trâmbiţate aşa. Sărăcia este un lucru firesc pentru creştini. Societatea modernă ajunge la un apogeu în care omul vrea şi mai mult lux, teribilism, plăcere. Această criză e necesară să ne smerim în faţa lui Dumnezeu.
Slavă Ţie, Doamne, celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ce apare acum, deasupra peşterii sărăcăcioase, ca o steluţă a speranţei neamului românesc. Trebuie să vedem în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cea mai înaltă şi sublimă legătură a noastră cu Dumnezeu. Această sărbătoare în care Hristos s-a născut să ne fie prilej de renaştere a noastră ca neam, ca naţie înaintea lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos Dumnezeu să răsară lumina cunoştinţei poporului nostru ortodox în acest veac întunecat şi mult încercat!
(Preluat dintr-un interviu realizat de Monahia Fotini, Revista ATITUDINI Nr. 14)


Post a Comment

(required. But it will not be published)