Acasă » Articole » Lămuriri asupra controverselor legate de Părintele Arsenie Boca, de Pr. Mihai Andrei Aldea


Lămuriri asupra controverselor legate de Părintele Arsenie Boca, de Pr. Mihai Andrei Aldea


parintele-arsenie114M-am ferit, de ceva timp încoace, să iau poziţie în disputele (şi certurile, scandalurile etc.) privitoare la Părintele Arsenie Boca. De ce? Din pricina patimilor atât de puternice care se războiesc între ele în aceste dispute. Din păcate – la figurat şi la propriu – cei mai mulţi dintre participanţii la dispute nu sunt interesaţi în a căuta adevărul. Şi folosesc, şi unii, şi ceilalţi, o argumentaţie atât de subiectivă încât adesea se reduce la insulte. Bineînţeles, am putea discuta despre creştinismul unor asemenea discuţii (şi persoane). Dar, ca să vezi, nu sunt parte în aceste discuţii doar creştinii. Mulţi sunt din afara Bisericii dar, ca de obicei, se bagă şi ei în seamă. Chiar cu foarte multă „competenţă” şi „autoritate”, cu foarte multă agresivitate. Deşi în neştiinţa lor arogantă sunt la fel de ridicoli precum un vestit comentator de presă care nu ştia deosebirea [sic!] dintre „Împărtăşanie” şi „Spovedanie”, dar încerca să explice Bisericii care i-ar fi rostul!! Faţă de un asemenea ghiveci total, plin de tot felul de legume şi buruieni, între care se găsesc şi ciuperci halucinogene, cucută sau omag, am socotit bine să stau, măcar o vreme, deoparte.
Dincolo de cei din afară, în Biserică am văzut câteva linii:
– cei care nu ştiu ce este cu Părintele Arsenie Boca şi nici nu se implică în discuţii; în treacăt fie zis, o poziţie de mult bun-simţ.
– cei care nu ştiu ce este cu Părintele Arsenie Boca, dar se aruncă şi ei într-o tabără sau alta, ba chiar dintr-o tabără în alta; trist, dăunător.
– cei care cred că ştiu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit şi adoptă o poziţie creştină; fie cinstindu-l după tipic, fie ferindu-se de el, dar fără să încerce a-şi impune părerea; şi aici trebuie spus, poziţii corecte amândouă.
– cei care încearcă să lămurească şi să se lămurească, sincer; iarăşi un lucru foarte bun.
– cei care cred că ştiu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit şi încearcă să impună cu forţa punctul lor de vedere pe care şi-l închipuie adevăr absolut; trist şi foarte greşit.

Unele din argumente şi exprimări sunt dincolo de hotarele raţiunii şi bunului simţ. De pildă:
• „Părintele Arsenie nu putea să greşească (fiind luminat de Duhul Sfânt)”.
Absurditate desăvârşită! De Duhul Sfânt au fost luminaţi şi Sfinţii Apostoli, şi tot au mai greşit, au mai fugit, s-au şi lepădat unii… Ceea ce nu îi face nici eretici, nici osândiţi, nici mai puţin sfinţi decât sunt. Dar ne arată limpede că nu există infailibilitate omenească.
• „Dacă [Părintele Arsenie Boca] a greşit înseamnă că nu este sfânt” (cu variante de tipul „înseamnă că este în iad”). Am arătat mai sus absurditatea unei asemenea idei.
De fapt orice sfânt are şi greşeli, iar Iov spune chiar că şi îngerilor Dumnezeu le găseşte vină (oricât de neînţeleasă ni s-ar părea nouă această idee). Asta nu înseamnă că îngerii încetează a mai fi îngeri, sau sfinţii trec deodată în iad, pentru că am aflat noi că au greşeli.
• „Dacă nu îl cinsteşti pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”, cu completarea la fel de extremistă „Dacă îl cinsteşti pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”.
În fapt sunt milioane de sfinţi şi nu este posibilă o cinstire (cultică) nominală a fiecăruia dintre ei. Iar ceea ce este din încredinţare nu este păcat. Câtă vreme nu a fost canonizat Părintele Arsenie Boca este greşit să spună cineva că cei care nu îl cinstesc săvârşesc vreun păcat. Aşa cum atâta vreme cât nu a fost osândit de vreun sinod, a crede că cei care îl cinstesc sunt rătăciţi este foarte greşit.
Desigur, există situaţii în care a cinsti sau a nu cinsti pe un sfânt te poate duce în iad. De exemplu, dacă cineva îl cinsteşte pe Sfântul Apostol Petru pentru lepădarea lui, crezând că este un lucru bun, are toate şansele să se osândească (ferească Dumnezeu!). Aşa cum cineva care nu îl cinsteşte exact din această pricină iarăşi se află pe o cale greşită.
Pe scurt, a judeca viaţa şi învăţătura unui om este greu. Simplismul duce în rătăcire, iar radicalismul este un semn clar că deja suntem în afara Căii lui Dumnezeu.

O poziţie radicală o găsim în cartea „Fenomenul Arsenie Boca”, scrisă de Pr. Aniţulesei Gheorghe. Ţin să îmi exprim aici dorinţele cele mai bune faţă de Pr. Aniţulesei Gheorghe şi faţă de oricare alte persoane – în viaţă sau nu – care sunt cumva amintite, direct sau indirect, de rândurile mele. Le vreau tuturor binele şi Dumnezeu să îi miluiască şi să ne miluiască! Orice critică se referă la cele spuse ori scrise, nu atinge persoana şi nu înseamnă că îmi îngădui eu vreo apreciere asupra altuia.
Deci, voi folosi această broşură, foarte răspândită astăzi – „Fenomenul Arsenie Boca” – deoarece sintetizează majoritatea acuzaţiilor aduse Părintelui Arsenie Boca.
Ţin să menţionez aici o serie de informaţii şi afirmaţii ştiinţifice făcute de Părintele Arsenie Boca şi pe care cercetări ulterioare le-au infirmat. Aceste afirmaţii şi informaţii ştiinţifice greşite sunt fireşti pentru fiecare epocă a cunoaşterii umane. „Adevărurile ştiinţifice” din secolul al IV-lea cuprindeau lucruri ce i-ar face să râdă cu poftă pe savanţii secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, multe din „adevărurile ştiinţifice” ale secolului al XIX-lea au fost invalidate ulterior, unele chiar până la ridicol . Este firesc. Aşa cum informaţiile şi afirmaţiile ştiinţifice total depăşite din „Dogmatica” Sfântului Ioan Damaschin nu aduc nici cea mai mică atingere sfinţeniei sale, la fel nu pot fi invocate cele ale Părintelui Arsenie Boca împotriva sa. Pe de altă parte însă – şi trebuie să spunem asta – ele ne arată şi că orice om poate greşi, inclusiv Părintele Arsenie Boca, dar şi că trebuie cernut totul, după cum ne porunceşte Legea lui Dumnezeu (cercetaţi toate, ţineţi ce este bine).

Ne întoarcem deci la sinteza amintită mai sus, sinteză despre care am spus că reprezintă o poziţie radicală. De ce?
Deoarece chiar din prima pagină, fără o argumentaţie prealabilă, vorbeşte această lucrare de rău despre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, „majoritatea… sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe”, refuză să-i acorde persoanei despre care vorbeşte chiar şi titlul de „preot” („ucenicilor lui A. Boca” este una dintre exprimări), foloseşte expresia „idolul lor” (adică Părintele Arsenie Boca) – o dublă insultă, cu atât mai gravă cu cât este lipsită de orice argumentaţie iniţială – etc.
Deja la sfârşitul primului paragraf cititorul obişnuit este silit fie să-l creadă pe cuvânt pe Pr. Aniţulesei Gheorghe, osândindu-l pe Părintele Arsenie Boca, fie să facă invers. Desigur, amândouă poziţiile sunt greşite. Dar sunt provocate implicit de autoritarismul şi radicalismul textului.
Mi-aş dori să putem trece toţi peste asemenea ispite. Şi, dincolo de tonul potrivit sau nepotrivit al broşurii „Fenomenul Arsenie Boca” să vedem care sunt acuzele şi argumentele prezentate aici, ca parte a încercării de a dovedi ne-sfinţenia Părintelui Arsenie Boca.
1. „majoritatea ucenicilor lui A. Boca sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe, şi sunt necunoscători ai spiritualităţii practice a Sfinţilor Părinţi” (p. 3)
Atât acest argument, cât şi alte critici asemănătoare, sunt lipsite de orice putere de a spune ceva despre starea Părintelui Arsenie Boca. De la Sfântul Proroc Elisei şi până la Domnul nostru Iisus Hristos, şi de la Sfântul Apostol Ioan la Sfântul Ioan de Kronstadt, avem o mulţime nenumărată de învăţători ai Adevărului cu mulţi ucenici aflaţi departe de Acesta. Mai pe scurt, majoritatea celor care îşi spun „ucenici ai lui Christos” (adică toţi cei care îşi spun „creştini”) sunt între destul de departe şi foarte departe de Învăţătura Fiului lui Dumnezeu. Ceea ce ne arată categoric faptul că starea ucenicilor nu mărturiseşte automat şi general starea învăţătorului.

2. Părintele Arsenie Boca ar fi fost (prea) mândru (p. 3-6 ş.a.)
Îmi cer iertare, dar deoarece exprimările textului în această privinţă sunt şi multe şi, adesea, gratuit insultătoare, nu le-am reprodus ca atare. Ideea este însă extrem de clară.
Care sunt însă argumentele? Ei bine, afirmaţii pe care le găsim la mulţi sfinţi din Istoria Bisericii! Afirmaţii atribuite Părintelui Arsenie Boca de către diferiţi martori şi referitoare la puterea rugăciunii sale sau adâncimea legăturii sale cu Dumnezeu.
În această privinţă, este de amintit ceva foarte important. Pe de-o parte, avem într-adevăr în Patericul egiptean, invocat în „Fenomenul Arsenie Boca” sfinţi care „după o viaţă de nevoinţă cereau pe patul de moarte timp de pocăinţă” (op.cit., p.4). Dar avem, tot acolo, şi sfinţi care erau siguri de mântuirea lor! Avem sfinţi ce nu făceau minuni văzute, în afara vieţii lor minunate. Dar şi sfinţi care mergeau pe apă, mutau munţii din loc, alungau demonii pe faţă, vindecau bolnavii etc., etc. Este cel puţin interesant faptul că românii îi acceptă liniştiţi pe aceşti sfinţi, doar pentru că nu sunt români! Ceea ce ne duce la o altă acuzaţie asemănătoare cu aceasta:

3. Părintele Arsenie Boca făcea prea multe minuni, avea prea multe daruri. (citat „Nu pare oare suspect faptul că A. Boca [sic!] avea atâtea daruri… ?”).
O afirmaţie asemănătoare am auzit-o odată şi faţă de Sfântul Nectarie, învinuit şi el că face prea multe minuni. Doar că era o opinie izolată a unui om care abia venise la Biserică şi care a fost, totuşi, exprimată cu prudenţă şi decenţă. Chiar şi termenul de „Sfântul Nectarie” a fost întrebuinţat de persoana în cauză.
Dincolo de exprimarea radicală, izbitoare, să reţinem faptul esenţial că Duhul împarte darurile după cum voieşte. Nici lipsa minunilor nu înseamnă lipsa sfinţeniei, nici prezenţa „prea multor minuni” sau daruri. Dumnezeu este Cel care ştie câte daruri se împart, cum şi cui.
Dacă – subliniem, dacă – un om este de la Dumnezeu şi ştie ce daruri a primit şi ce poate face cu ele se prea poate să le amintească atunci când este nevoie. De pildă atunci când trebuie să scoată un om din întristare, deznădejde, tulburare.
A, dacă un om spune că poate face de la Dumnezeu cutare şi cutare lucru, şi se dovedeşte mereu mincinos, putem spune că este în înşelare. Dar dacă un om chiar face ceea ce spune, de ce l-am desconsidera? Aşa au făcut mulţi sfinţi în istorie, de la unii dintre prooroci şi până la Sfântul Apostol Pavel, dar nu numai. Putem da numeroase pilde, atât din Biblie cât şi din Vieţile Sfinţilor şi multe alte lucrări. Dar credem că cine vrea să caute le va găsi singur şi se va bucura de ele.
Oricum, simplul fapt că un om aminteşte de ceea ce poate face ca să-l ajute pe altul nu-l face mândru. Este ca şi cum ai spune că un medic este prea mândru – şi, deci, incompetent – pentru că îl asigură pe un pacient că îi poate face operaţia, explicându-i eventual o operaţie mai grea deja făcută sau pe care urmează să o facă. Deşi, pe de altă parte, pacientul este înfricoşat şi are nevoie de asigurări pentru a se linişti.
Prin urmare amândouă aceste acuzaţii sunt cu totul lipsite de temei. Trist este că se începe cu asemenea acuzaţii aflate în afara teologiei ortodoxe în loc să se înceapă, aşa cum este firesc, de la viaţa şi opera celui acuzat. Dar ajungem şi aici prin afirmaţia după care

4. „A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reincarnare]”
Afirmaţia este „aruncată” la p. 6 a lucrării scrise de Pr. Aniţulesei, trecându-se apoi rapid la altă discuţie. Ni se pare foarte important pentru atmosfera duhovnicească a broşurii faptul că este însoţită de o vorbă uimitoare: „aflăm de la pr. Papacioc (nu cred că poate fi bănuit de invidie sau bârfă) că A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reincarnare]”.
Sincer, atunci când am dat prima oară de această frază am simţit nevoia să o recitesc. Şi tot nu am înţeles. Nu am înţeles de ce l-am putea bănui pe Părintele Arsenie Boca de orice, dar pe Părintele Arsenie Papacioc – sau oricare altul – de nimic. După ce criteriu? Ori putem să ne îndoim de oricare dintre duhovnici, ori de niciunul! Este elementar, este logic, este de bun-simţ!
Fac aici o paranteză personală. Pentru că, din nefericire, mulţi dintre români nu mai pot astăzi să discute idei fără a trece, adesea fără să-şi dea seama, la atacul la persoană. Şi sunt sigur că dintre cei care îl cinstesc pe Părintele Arsenie Papacioc unii se vor simţi, greşit, atinşi de observaţia mea. Totuşi eu l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc şi am avut bucuria de a vorbi cu el, îl respect şi îl iubesc. Fără să îl cred infailibil, aşa cum infailibil nu cred pe nimeni în afară de Dumnezeu Însuşi. Ştiu că şi Părintele Arsenie Papacioc a avut greşeli, aşa cum au avut greşeli şi Părintele Arsenie Boca, dar şi Sfântul Apostol Ioan sau Sfântul Apostol Petru. Dar numai cei încă aflaţi departe de Dumnezeu îşi închipuie că greşelile sau păcatele „anulează sfinţenia”. În realitate, fiecare dintre noi are nevoie de iertarea lui Dumnezeu şi prin această iertare intrăm în Rai, nu prin meritele noastre.
Trist şi paradoxal ni se pare că în aceeaşi lucrare autorul foloseşte două măsuri. Atunci când sunt prezentate afirmaţii împotriva Părintelui Arsenie Boca, oricât de lipsite de substanţă, ele sunt „incontestabile”, şi la fel sunt şi cei care le fac. Tot incontestabili. Dar atunci când sunt prezentate afirmaţii în favoarea Părintelui Arsenie Boca, precum cele al Părintelui Justin Pârvu, se invocă îndată failibilitatea umană! Adică Părintele Justin Pârvu putea greşi, că era dezinformat (Fenomenul…, p. 7), dar Părintele Arsenie Papacioc nu putea greşi, nu putea fi dezinformat… O asemenea dublă măsură este incorectă şi nu poate fi privită ca argument valabil sau obiectiv. Dimpotrivă.

Mă întorc la acuzaţia adusă Părintelui Arsenie Boca. Menţionez întâi că am ascultat materialul înregistrat care circulă pe youtube, pe care îl ştiu încă din vremea când îl dispreţuiam profund pe Părintele Arsenie Boca. Şi că până şi atunci mi s-a părut foarte neduhovnicesc, un exemplu de cădere în bârfă de care călugării trebuie să se ferească. Dar, dincolo de acest aspect – poate odată voi avea vreme să îl tratez mai pe larg – părerea mea este să-l ascultăm chiar pe acuzat. Înainte de a ne lua după ce crede unul sau altul (ori doar pretinde) că ar fi crezut Părintele Arsenie Boca, să vedem ce spune chiar el! Iată:

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată icnomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”
Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)
Textul continuă, dar nu insistăm, cine doreşte îl poate citi în întregime în lucrarea indicată. Esenţial este faptul că, indiferent de impresiile unora, Părintele Arsenie Boca mărturiseşte public împotriva reîncarnării. Iar logica acestei mărturisiri este imbatabilă, făcând parte organic din Teologia Dogmatică ortodoxă.
Iată deci o acuzaţie azvârlită în fugă – ceea ce este împotriva canoanelor ortodoxe – şi lipsită, în fapt, de orice temei.

5. Părintele Arsenie Boca citea/primea/avea cărţi despre hipnoză, despre Rudolf Steiner etc.
Acuzaţia aceasta poate părea de o absurditate incredibilă, însă există şi în lucrarea „Fenomenul Arsenie Boca”, şi în înregistrarea de pe youtube amintită mai sus, şi în alte discuţii pe temă.
Sfinţi ca Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nisa, Grigorie de Nazianz şi mulţi alţii au citit lucrări păgâne ale vremii lor, inclusiv despre practici magice, aducere de jertfe, citirea viitorului în măruntaiele jertfelor etc., etc. De la Ioan Damaschinul sau Epifanie de Salamina şi până la Serafim Rose sau Iustin Popovici nenumăraţi sunt sfinţii care au citit şi lucrări păgâne sau eretice. Uneori dându-le răspunsuri sau replici directe, alteori nu. Uneori folosind părţi din ele spre bine – ca Sfântul Apostol Pavel în Areopag – alteori părând că le ignoră cu totul.
Eu însumi am citit sute de cărţi şi broşuri adventiste, iehoviste şi de la alte culte neoprotestante, unul din roade fiind cartea „Lumina Adevărului”, în care prezint Adevărul lui Dumnezeu în paralel cu învăţăturile greşite din acele cărţi.
După „logica” acestei acuzaţii, toţi apologeţii, de la autorul „Stromatelor” şi până la cei de astăzi, sunt deja „vinovaţi”. În fapt nu contează existenţa unor cărţi de acest fel în biblioteca sau bibliografia unui teolog, ci felul în care se raportează la ele, felul în care le foloseşte. Ori în scrierile Părintelui Arsenie Boca ocultismele sunt osândite. Ceea ce înseamnă că a folosit bine cărţile respective.

6. „fanii lui Boca nu i-au spus [Părintelui Justin Pârvu] că a pictat [Părintele Arsenie Boca] la Drăgănescu pe ereticii Ulfila şi Francisc de Assisi cu aureolă” (Fenomenul… p. 7). Din nou se foloseşte un limbaj radical, injurios chiar. Şi fără acoperire, pentru că nu are cum să ştie cineva ce i-au spus sau nu ucenicii Părintelui Justin dacă nu a fost de faţă.
Dincolo de aceste aspecte triste rămâne faptul că, într-adevăr, Părintele Arsenie Boca i-a pictat la Drăgănescu pe ereticii Ulfila şi Francisc de Assisi cu aureolă.
Pentru a înţelege cu adevărat cum putem judeca acest gest avem nevoie de obiectivitate. Nu să încercăm să demonstrăm că persoana X – aici, Părintele Arsenie Boca – este în Rai sau în Iad. Ci să încercăm sincer să ne dăm seama de ce a făcut ceea ce a făcut.
Primul lucru: era Părintele Arsenie Boca un om care punea pe picior de egalitate Biserica lui Hristos cu feluritele confesiuni sau grupări creştine? Nu. În Cărarea Împărăţiei (p. 14, 16-17 ş.cl.) şi în Cuvinte vii (p. 116), ca să luăm ceea ce este consemnare directă, Părintele Arsenie Boca arată că este o singură Biserică a lui Dumnezeu. Că aceasta nu este unde este Papa, nu este unde sunt adunările sectare, ci acolo unde sunt cu adevărat, neschimbate, Învăţătura Apostolică, Sfânta Împărtăşanie şi Sfânta Cruce. Delimitarea între Biserica lui Hristos şi toate celelalte grupări (catolice sau protestante) se face politicos dar clar.
Desigur, aici avem o problemă, şi nu chiar mică. Sunt foarte mulţi astăzi cei care cred că cei care nu-i ocărăsc, blesteamă şi insultă pe cei de altă credinţă înseamnă că nu sunt mărturisitori, ba chiar sunt „ecumenişti”. Este o rătăcire profundă, a unor oameni care confundă dragostea de Adevăr cu ura faţă de cei căzuţi. Ca şi cum Hristos nu s-ar fi răstignit pentru aceea, nu ar fi vorbit despre bucuria întoarcerii celui rătăcit etc. Una este a te delimita de rătăcire şi a-i vedea hotarele şi adâncurile şi alta a da cu pietre după tiparul fariseilor. Desigur, Părintele Arsenie Boca nu dă cu pietre. Dar face o delimitare clară. Şi pentru cei care cunosc teologie este limpede că Părintele Arsenie Boca nu era ecumenist.
Deci nu a pictat pe cei doi pentru a face propagandă pro-ecumenistă sau pro-catolică (nu există aşa ceva în scrierile sale, dimpotrivă). Şi atunci, de ce a făcut acest lucru?
Părerea mea, întemeiată pe ceea ce ştiu despre mediul teologic românesc interbelic, în care s-a format Părintele Arsenie Boca, şi chiar postbelic, este că avem de-a face cu ceea ce Pr. Aniţulesei Gheorghe a numit o „dezinformare”. Imaginea lui Francisc de Assisi în întreaga lume era, până la sfârşitul secolului al XX-lea, aceea a unui „ortodox în catolicism”. Dăm în această privinţă un citat clasic, a Profesorului Ioan Savin, care spune că Francisc de Aisis avea o viaţă care „uneşte sărăcia materială cu totala bogăţie spirituală, lepădarea de lume cu bucuria de a fi în lume, combinarea deplină a simţurilor cu gustarea frumuseţilor pe care le oferă natura; independenţa personală cea mai puternică, cu supunerea disciplinară totală; iubirea cea mai larg cuprinzătoare, cu castitatea cea mai ideală, ignoranța livrescă cea mai uluitoare, cu înţelepciunea cea mai edificatoare, … toate trăite, gustate şi realizate în acest mare mistic al Bisericii creştine”.
Această imagine a lui Francisc de Assisi este atât de răspândită încât un neoprotestant new-age interbelic îl vedea ca un chip al blândeţii ce se opune radicalismului petrin, ca o formă cu totul deosebită a Catolicismul de autoritarismul comun acestuia.
Această imagine a lui Francisc de Assisi apare chiar şi la sfinţii închisorilor, pentru că era singura informaţie despre el cunoscută în epocă.
Analiza demolatoare făcută vieţii lui Francisc de Assisi de către Sfântul Ignatie Briancianinov este tradusă în limba română şi începe să fie cunoscută la începutul anilor ’90, şi astăzi fiind teologi mai în vârstă care încă nu o cunosc. Eu însumi am avut prilejul să aud în Facultatea de Teologie din Bucureşti părinţi profesori care lăudau ortodoxia lui Francisc de Assisi sau Ulfila [sic!], dar şi pe Origen! Şi sunt departe, foarte departe de a fi singurele rătăciri care au circulat sau circulă în mediul teologic, un mediu foarte supus ispitelor de dreapta şi de stânga.
Fără a judeca pe nimeni, şi cu atât mai mult fără a osândi pe nimeni, putem uşor să vedem că Părintele Arsenie Boca a fost în această privinţă, ca să-l cităm pe Pr. Aniţulesei Gheorghe, dezinformat.
A ştiut – greşit, dar aşa a ştiut – că Ulfila şi Francisc au fost ortodocşi din afara Ortodoxiei oficiale. Sau, ceea ce aminteşte şi Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre cei care, neavând Lege, îşi sunt loru-şi Lege, ceea ce îi apără în Ziua Judecăţii (Romani 2.14-16) .
În situaţia în care Părintele Arsenie Boca a făcut o separaţie clară între Biserica lui Dumnezeu, pe care o declară limpede, conform canoanelor, ca unică, sfântă, sobornicească şi apostolească; în situaţia în care mediul teologic ortodox din România l-a receptat cel puţin până în 1992 pe Francisc de Assisi drept „ortodox din catolicism”; în situaţia în care încă sunt voci care îl prezintă pe Ulfila ca un ortodox greşit socotit arian, cauzele apariţiei celor doi în biserica de la Drăgănescu devin limpezi. Şi nu ţin de rătăcire, ci de dezinformare.
Menţionez aici o teorie, după care această pictură ar avea un caracter profetic ce ne scapă. De exemplu s-a menţionat cazul unei femei catolice convertită la Ortodoxie prin îndemnul lui Francisc de Assisi, care i s-a arătat în vis. Nu ştiu dacă se poate argumenta serios o asemenea teorie. Mie nu mi se pare că stă în picioare, dar se poate să mă înşel. Mi-aş dori să fie o proorocie adevărată despre o revenire a catolicilor în Biserică, dar îmi pare foarte puţin probabilă. Mai curând cred, după cum am argumentat, că a fost vorba despre o cunoaştere greşită a Părintelui Arsenie Boca în privinţa celor doi.

7. Puterile Părintelui Arsenie Boca ţin(eau) de ocultism. (Fenomenul Arsenie Boca, p. 8-11)
Este o teorie cu atât mai stranie cu cât vine din partea unor oameni care altfel manifestă credinţă şi respect faţă de cele sfinte, inclusiv faţă de moaşte, icoane, Sfânta Cruce şi Sfânta Împărtăşanie. Mai mult, chiar în Fenomenul Arsenie Boca se menţionează minuni făcute în Biserică, la Sfânta Liturghie etc. Consecinţele dogmatice ale unor asemenea afirmaţii sunt atât de grave încât nu putem să nu ne uimim de uşurătatea emiterii şi preluării lor.
Există nenumărate mărturii despre puterea Sfintei Cruci, a moaştelor şi chiar a rugăciunii unui mirean de a opri manifestări oculte extrem de puternice. Să îţi închipui că toate acestea la un loc – Evanghelie, Cruce, Liturghie, Împărtăşanie, moaşte etc. – erau mai slabe decât „puterile oculte” ale Părintelui Arsenie Boca ni se pare extrem de grav.
Ori clasica pierdere a puterilor în prezenţa celor sfinte – adesea însoţită de o stare de rău extremă, ba chiar de manifestări directe ale demonilor izgoniţi sau chinuiţi de sfinţenie – nu există nicăieri în toată viaţa Părintelui Arsenie Boca. Dimpotrivă, sunt arhicunoscute dragostea lui faţă de Sfânta Împărtăşanie şi Sfânta Cruce, faţă de Evanghelie ş.a.m.d.

8. „… A. Boca [sic!] era un slab cunoscător al dogmelor ortodoxe, de aceea nu deosebea erezia de dreapta credinţă” (p. 11)
Afirmaţia este urmată de o serie de interpretări (răstălmăciri) ale unor citate scoase din context sau completate după dorinţă, spre a se potrivi ideilor. În primul rând, dacă ar fi adevărată această afirmaţie, Părintele Arsenie Boca ar fi în situaţia Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, care din neştiinţă a propagat mai multe idei eretice, dar a fost primit de Biserică fără tulburare.
În al doilea rând, este de observat că a declara pe unul dintre cei care au luat parte la traducerea şi publicarea Filocaliei drept un „slab cunoscător al dogmelor ortodoxe” este cel puţin straniu. Mai ales când lipseşte o argumentaţie solidă.
De pildă, atunci când Părintele Arsenie Boca vorbeşte în Cărarea Împărăţiei despre creştinii ne-ortodocşi care vor trebui să renunţe la vrajbă confesională şi să fie una în faţa unei prigoane universale anti-creştine, autorul broşurii Fenomenul… vrea musai să interpreteze textul în cheie ecumenistă. De ce nu înţelege oare acest cuvânt ca o întoarcere (dorită sau proorocită) la Ortodoxie a confesionaliştilor? Pentru că a hotărât dinainte osânda, iar acum trebuie potrivite lucrurile astfel încât să o sprijine. Dar aşa cum am arătat mai sus, Părintele Arsenie Boca spune limpede, în chiar acea carte, la începutul ei chiar (nu la p. 123!) că există o singură Biserică a lui Dumnezeu, una mântuitoare, una sfântă, una apostolească etc. Ceea ce dă interpretării ecumeniste fie statutul unei răstălmăciri intenţionate, fie al unei răstălmăciri făcută din abordare neatentă.
Merită consemnat aici un fapt simplu şi trist. Oriunde cineva spune o afirmaţie nepotrivită despre ori pe seama Părintelui Arsenie Boca, autorul lucrării pe care o analizăm o preia ca adevărată. Fără să aibă îndoieli, fără să se gândească în ce măsură este exactă sau nu etc. Lipseşte orice interes faţă de spusele celui acuzat. Din ceea ce este scris chiar de către Părintele Arsenie Boca nu se bagă în seamă decât mici fragmente care, izolate din context, sunt prezentate răstălmăcit. O asemenea abordare nu se numeşte analiză, cu atât mai puţin obiectivă.
Un exemplu tipic este faptul că se notează cu majuscule (nu cursiv, nu bolduit, cu majuscule!) că „Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, dar nu se aminteşte (nu se ştie?) că în chiar Cărarea Împărăţiei Părintele Arsenie Boca menţionează şi dezvoltă această realitate. Paradoxal este faptul că, fără să fi adus nicio dovadă reală pentru o asemenea afirmaţie, se proclamă că „Boca” [sic!] ar fi crezut că Biserica Ortodoxă este „jumătate de biserică”! (Fenomenul…, p. 11).
Iarăşi poate fi observat faptul că autorul pretinde că „Arianismul are o singură diferenţă de ortodoxie” (op.cit., p. 12), ceea ce este profund greşit. Erezia amintită („că Fiul este prima creatură a Tatălui” ibidem) duce la multe, foarte multe alte erezii. De la cele privitoare la Întrupare până la cele privitoare la Împărtăşanie, Biserică, Duhul Sfânt etc. Ignorarea acestei realităţi dogmatice este mai mult decât nepotrivită pentru cineva care îşi doreşte să judece capacităţile dogmatice ale altuia.

9. Sunt ucenicii ai Părintelui Arsenie Boca ce judecă Biserica după etalonul acestuia în loc să-l judece pe acesta după etaloanele Bisericii (Fenomenul…, p. 14)
Am lămurit această aşa-zisă acuzaţie la punctul 1. Este adevărat că sunt oameni care ajung să fie împotriva Părintelui Arsenie Boca datorită purtării radicale a unor (aşa-zişi) ucenici. Dar există şi fenomenul invers, de oameni care ajung să fie „de partea” părintelui datorită radicalismului acuzatorilor.
Din păcate, o mare parte din discursul broşurii pe care o cercetăm se învârte iar şi iar în jurul unor mărturii indirecte, la a doua şi a treia mână, dar şi în jurul unor insinuări ce nu ţin în nici un caz de practica ortodoxă. Bârfa, socotită de Scripturi ca o formă de canibalism, este oprită. Ştii ceva, spui – cu cel puţin doi sau trei martori pe fiecare fapt în parte. Nu ştii, taci. Insinuări de genul „oare nu era prea…”, „nu vă face impresia că…” sunt cu totul în afara liniei ortodoxe de cercetare.
Da, pentru orice canonizare ortodoxă există un advocatus diaboli, un teolog – sau un grup de teologi – care caută punctele slabe ale vieţii şi operei candidatului. Care încearcă să argumenteze de ce ar trebui să nu fie canonizat acesta. Dar argumentaţia merge întotdeauna pe fapte atestate, pe documente clare, nu pe insinuări.

10. „Se spune că A. Boca [sic!] era clarvăzător, dar modul cum îşi exercita această însuşire este străină Sfinţilor Părinţi: descoperea păcatele oamenilor în public” (op.cit., p. 18 ş.u.).
Această afirmaţie categorică este greşită în două puncte. Unul se vede curând după ce este făcută – de către cel care citeşte broşura ca să vadă adevărul, nu ca să-şi confirme ideile preconcepute. Acest prim punct este generalizarea. „Descoperea păcatele oamenilor în public” este o afirmaţie generală, care prezintă o regulă. În fapt, după cum se vede imediat, este vorba despre cazuri izolate (sunt citate… două!).
Al doilea punct greşit este acela al ideii că această însuşire este străină Sfinţilor Părinţi. Dimpotrivă, ea apare de-a lungul istoriei Bisericii de foarte multe ori, chiar dacă în raport cu numărul celor care vin la Biserică pare o excepţie. Avem de la exemplul Sfântului Ioan Botezătorul până la cel al Sfântului Antonie cel Mare sau al multor sfinţi nebuni pentru Hristos o mulţime de asemenea pilde. Nu le înşirăm aici. Pentru cei care cunosc Sfintele Scripturi, Patericul şi scrierile aghiografice mai vechi şi mai noi sunt uşor de regăsit aceste cazuri. Iar cei care nu le cunosc au o mare nevoie să înceapă să le citească măcar acum.
Dacă am fi avut un obicei al Părintelui Arsenie Boca de a dezvălui public păcatele celor care veneau la el, nu am avea doar câteva asemenea cazuri, ci mii şi zeci de mii. Ceea ce nu se întâmplă. Dimpotrivă, avem de-a face cu o purtare tipic patristică.

11. Dacă este clarvăzător (prin harul lui Dumnezeu) de ce a greşit? (Fenomenul…, p. 20-21).
Este o acuzaţie interesantă, mai ales că vine în contradicţie cu explicaţii oferite chiar de acuzatori. De pildă, ei spun că Părintele Justin sau Părintele Cleopa ar fi greşit când l-au apreciat pe Părintele Arsenie Boca pentru că au fost dezinformaţi. Dar şi despre cei doi sunt mărturii clare, categorice, că aveau darul înainte-vederii! Deci, cum au putut fi dezinformaţi?
Pentru cine cunoaşte Istoria Bisericii şi Teologia Dogmatică răspunsul este evident: Dumnezeu este singurul atotştiutor şi infailibil. Sfântul Epifanie de Salamina, vestit pentru darul său proorocesc, nu l-a pomenit ani de zile pe Sfântul Ioan Gură de Aur, socotindu-l rătăcit pe temeiul unor bârfe. Se vede că ispitele călugăreşti erau aceleaşi atunci ca şi astăzi, mulţi purtând vorbe fără destul discernământ. Întâlnirea dintre cei doi a dus la lămurirea lucrurilor şi îndreptarea lor. Dar această clarificare, în această lume, nu este întotdeauna posibilă.
Există un canon de sinod ecumenic ce osândeşte grav pe cei care spun că sfinţii nu aveau greşeală, ci numai din smerenie spuneau asta. Corolarul este că săvârşeşte un mare păcat şi cel care neagă sfinţenia cuiva pe temeiul imperfecţiunii, existenţei unor greşeli şi păcate etc., nu pe temeiul unei lepădări propriu-zise, a profesării conştiente a ereziei ş.a.m.d.
Greşeli, chiar teologice, chiar dogmatice, au avut destui sfinţi vestiţi ai Bisericii. Am amintit de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, dar putem să amintim şi pe Grigorie Taumaturgul, Augustin, Irineu şi alţii. Care sunt, cu toţii, în calendar, pecetluiţi de Biserică din vremea sinoadelor ecumenice şi până astăzi.
Atunci când Biserica cercetează viaţa şi opera cuiva, spre a vedea, atunci când există îndoieli, dacă poate fi canonizat sau nu, se urmăreşte cu stăruinţă găsirea adevărului, nu satisfacerea unor idei preconcepute. Şi nu aduc musai canonizarea nici minunile, nici martiriul chiar, după cum nu aduc musai oprirea canonizării anumite greşeli sau păcate. Se construieşte un întreg tablou al vieţii şi operei, încercându-se aşezarea fiecărei bucăţi după adevăr. Abia aşa se poate vedea ce intenţii au animat pe omul acela, ce sentimente a trăit faţă de Dumnezeu şi Biserica Lui, în ce măsură a trăit Credinţa – în hotarele priceperii şi puterii sale.

12. „ucenicii lui aproape toţi sunt ecumenişti”.
O afirmaţie tristă, aflată în gama celor combătute la punctul 1. O menţionez şi pentru a mă întreba care sunt studiile sau statisticile din care reiese că „majoritatea ucenicilor lui A. Boca [sic!] sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe” sau că „ucenicii lui aproape toţi sunt ecumenişti”…
Asemenea afirmaţii gratuite pot avea efect de intimidare pentru cei slabi, sau pot fi mângâietoare pentru cei mândri, după cum sunt aceştia „pro” sau „anti” „Arsenie Boca”. Dar din punct de vedere ortodox sunt total gratuite. Şi, cu tristeţe o spun, în lipsa unor cercetări serioase reprezintă doar o formă de a bârfi, insulta şi şantaja moral. Practic prin ele se spune „dacă eşti de altă părere decât această broşură eşti slab cunoscător al dogmelor şi ecumenist”. De fapt asemenea afirmaţii, mai directe, chiar există în carte. Şi nu ţin de o analiză ori prezentare obiectivă…

13. Televiziunile – şi toată mass-media – îl prezintă frumos pe Părintele Arsenie Boca, deci este rău. (Fenomenul… p. 22-26).
Desigur, argumentul nu este nici ortodox, nici logic. La televiziuni au apărut de-a lungul vremii emisiuni laudative despre Părintele Dumitru Stăniloaie, Părintele Arsenie Papacioc sau Părintele Justin Pârvu. De asemenea, există emisiuni şi articole denigratoare faţă de Părintele Arsenie Boca. Nici unele, nici altele nu dovedesc nimic prin simpla lor existenţă şi/sau poziţie.

În încheiere, amintesc cele spuse mai la început: cercetarea mea este asupra unor idei, nu asupra unor oameni. Autorul broşurii, Pr. Aniţulesei Gheorghe, recunoaşte la sfârşit că este failibil, că este supus greşelii, prin aceea că ani de zile l-a lăudat pe Părintele Arsenie Boca. Nu discut schimbarea sa de poziţie, pe care o consider personală şi, prin urmare, prea puţin importantă pentru cercetarea aceasta. Însă mi se pare foarte important să subliniez deosebirea între recunoaşterea failibilităţii şi tonul broşurii, de o infailibilitate agresivă. Acuzaţii, categorisiri, răstălmăciri şi insulte sunt făcute cu un glas extrem de categoric, fără cea mai mică îndoială. De ce această contradicţie, nu ştiu. Şi, până la urmă, nu este treaba mea. Lucrul meu a fost acela de a cerceta câteva din cele mai importante acuzaţii ce se aduc Părintelui Arsenie Boca. Am lăsat deoparte ceea ce ţine strict de insinuări fără acoperire, zonă în care nu avem de ce să intrăm.
Constat că dintre cele 13 acuzaţii principale există una singură care este parţial justificată, aceea a pictării lui Ulfila şi Francisc de Assisi la Drăgănescu. O greşeală cât de cât mai semnificativă într-o viaţă de om. O greşeală într-o viaţă ce a cuprins puşcărie pentru Hristos, lagăr pentru Hristos, persecuţii pentru Hristos.
Ceea ce par să uite acuzatorii este cât de uşor i-ar fi fost Părintelui Arsenie Boca dacă ar fi schimbat macazul. Dacă tot era un „hipnotizator” şi „iluzionist”, ar fi putut uşor mânca un cozonac excepţional pe seama statului comunist. Interesul faţă de asemenea oameni, mai ales după moartea lui Stalin, era maxim. Şi avantajele pe măsură: vile, vacanţe la munte şi la mare, băutură, fetiţe, petreceri, onoruri etc., etc. Şi gigantic ar fi fost şi numărul celor pe care laicul Arsenie Boca i-ar fi despărţit de Biserică, i-ar fi atras în ocultism, i-ar fi făcut comunişti. Cine cunoaşte într-adevăr epoca bolşevică ştie interesul uriaş al Partidului Comunist pentru paranormal şi felurite asemenea puteri, banii şi feluritele avantaje pe care le căpătau cei care, având astfel de abilităţi, se puneau în slujba lui. Ca şi efectul uriaş pe care l-ar fi avut o personalitate de această talie asupra tinerilor şi copiilor.
În loc de aşa ceva Părintele Arsenie Boca, în ciuda capacităţii de teleportare – cum a fost numită de unii – sau de a face (multe) alte minuni, a ales să fie închis pentru Hristos. A ales să fie numit „bandit” şi insultat în toate felurile, zi de zi. A ales să rabde chinuri, foamete, sete, frig, arşiţă, bătăi. A ales să mărturisească neîncetat Crucea: „podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci, suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul crucii – iată atâtea nume în legătură cu Crucea. Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine: nu poţi fi liber fără aceasta. Libertatea cu atât se plăteşte” „Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.” A ales să bată munţii şi drumurile Ţării, să întărească pe oameni în Credinţă, să se roage şi să vestească pe Dumnezeu. Urmărit mereu de oamenii Securităţii, având mereu din partea diavolului oferte avantajoase de apostazie. De ce să fi stat în Biserică, dacă ieşind putea îndeplini toate scopurile negative ce i se atribuie de unii, în cele mai bune condiţii pentru el însuşi, incomparabil mai eficient?
Însă o asemenea întrebare devine pur retorică în faţa realităţii: Părintele Arsenie Boca a fost şi a rămas al Bisericii. Da, nu infailibil. Astfel încât niciun om raţional să nu-l transforme în idol (deşi sunt mereu oameni care îşi caută, iraţional, idoli, orice ai face). Dar a fost şi a rămas al Bisericii, până la moarte şi dincolo de ea.
Ca unul care am străbătut Ardealul din Maramureş în Braşov şi din Bistriţa în Oradea, Arad ori Timişoara, cred că am dreptate să spun că fără Părintele Arsenie Boca de mult s-ar fi prăbuşit aici Credinţa. S-a pus întrebarea „de ce i-a dat Dumnezeu atâtea daruri”? Răspunsul meu este simplu: pentru că am avut nevoie de toate ca să ne păstrăm credinţa. În faţa fascinaţiei orientalismelor, magicului, secularismului ş.a.m.d. se ridică, în Ardeal şi nu numai, chipul Părintelui Arsenie Boca. Prin care Dumnezeu a arătat unde poate ajunge omul care Îl iubeşte. Prin care Dumnezeu a mărturisit, iar, „da, puteţi deveni dumnezei prin har”. Ca dumnezei prin har sfinţii nu sunt Dumnezeu şi nu sunt infailibili. Dar, da, sunt apropiaţii Lui, prietenii Lui, dăruiţii Lui. Este o parte din mărturia Părintelui Arsenie Boca. O mărturie care ţine zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni în Biserică, dându-le iar şi iar şansă de mântuire. Şi care le aminteşte să nu creadă că vor intra după moarte în Împărăţia în care nu au trăit pe pământ.
Da, unii înţeleg greşit mărturia Părintelui Arsenie Boca, învăţătura Bisericii, cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce, de fapt, sporeşte cununa mărturisitorului, nu îi aduce vină.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Şi, cu mila lui Dumnezeu, pace tuturor!

(Material publicat in Nr. 41 al Revistei ATITUDINI).


  • Posted by Ioan C. On 29 noiembrie 2015

    Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Un Părinte al neamului nostru, un mijlocitor, un călăuzitor şi ocrotitor – Apologia Părintelui Arsenie Boca
    ____________________________________________________________________________
    De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale Părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti” (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34).

    Deoarece Sfântul Părinte Antonie cel Mare, „Patriarhul monahismului ortodox”, ne spune în Patericul egiptean că „în tot ce faci, să ai mărturia Sfintelor Scripturi” (avva Antonie 5), rânduim la începutul cuvântului nostru arhieresc, teologic şi duhovnicesc, de apărare a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie de la Prislop, la 26 de ani de la trecerea Sfinţiei Sale la cele veşnice, spre ştiinţă, înştiinţare şi luare-aminte, acest cuvânt dumnezeiesc din cărţile Regilor: „Atunci au luat filistenii chivotul Domnului şi l-au dus din Eben-Ezer la Aşdod. Apoi au ridicat filistenii chivotul Domnului şi l-au vârât în capiştea lui Dagon şi l-au pus lângă Dagon. Iar a doua zi s-au sculat Aşdodenii dis-de-dimineaţă şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi au luat ei pe Dagon şi l-au pus iar la locul lui. Şi s-au sculat ei dis-de-dimineaţă în ziua următoare, şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului; dar capul lui Dagon şi amândouă picioarele şi mâinile lui zăceau tăiate pe prag, fiecare deosebi, şi rămăsese numai trunchiul lui.” (I Regi 5, 1-4).

    Şi pentru că Sfântul Părinte Simeon Noul Teolog (946-1022), apărând cultul ortodox al părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Simeon Evlaviosul de la Mănăstirea Studion din Constantinopol, spune că: „Cine nu este în comuniune cu sfinţii contemporani lui, este lipsit de comuniunea sfinţilor!”, întrucât s-au ridicat în ultima vreme destui „Atoni” împotriva Părintelui Arsenie Boca şi a cultului uimitor şi copleşitor pe care marea majoritate a românilor ortodocşi o au faţă de Sfinţia Sa, prin pelerinajele de la Prislop, Sâmbăta şi Drăgănescu, adăugăm şi acest fragment cunoscut, din Sinaxarul zilei de 15 august: „Atunci s-a întâmplat unuia din numărul preoţilor din legea veche, anume Atonie, de a ieşit la drum. Acela, după ce norul s-a ridicat la înălţime după dumnezeiasca rânduială şi pentru o mai mare minune, a văzut pe Sfinţii Apostoli şi mulţimea credincioşilor cu lumânări şi cu cântări de Psalmi, înconjurând patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi, umplându-se de zavistie, a înnoit în sine vechea răutate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi a zis: «Acesta este trupul ce a născut pe înşelătorul acela care a stricat legea părinţilor noştri! Vezi ce fel de cinste are?» Şi fiind tare cu trupul, de mare mânie, s-a repezit cu sălbăticie şi a alergat spre pat, voind să răstoarne la pământ Preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, când mâinile lui cele îndrăzneţe s-au atins de pat, îndată au fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbândirii lui Dumnezeu de îngerul cel nevăzut, şi au rămas lipite de pat; iar Atonie a căzut, răcnind şi văitându-se cu amar.” („Vieţile Sfinţilor” pe luna August, Sinaxarul Praznicului Adormirii Maicii Domnului).

    „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic”

    De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale Părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti” (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34) – după cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, rostite în ziua Întâmpinării Domnului, către Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu, cu referire la Pruncul Mântuitor Iisus Hristos, adus la 40 de zile la templul din Ierusalim; „împotriviri” de care sunt pline dosarele de urmărire antihristică de la C.N.S.A.S., iar în ultimul timp gura lumii şi gura iadului de pe Internet.

    Părintele Arsenie Boca a deranjat în timpul vieţii şi deranjează încă şi mai mult după moarte! Părintele Arsenie Boca nu are nevoie nici de evlavia cuiva, nici de unanimitate şi nici măcar de vreo canonizare. Părintele Arsenie Boca este ceea ce este: creştin ortodox botezat; absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu; ucenic al Sfântului Munte Athos; ctitor spiritual al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus (căreia i-a dat aură) şi stâlp de foc la Sfânta Mănăstire Prislop (căreia îi dă nimb). Părintele Arsenie Boca a fost vreme de şase ani diacon al Catedralei Mitropolitane din Sibiu; preot vrednic al lui Hristos, duhovnic iscusit, propovăduitor şi trăitor al Evangheliei Domnului, slujitor înflăcărat şi înlăcrimat al Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, păstor de suflete, om al lui Dumnezeu, mărturisitor şi pătimitor pentru Hristos, în închisori şi la Canal şi pictor bisericesc, desfăşurându-ne spre contemplare înaintea ochilor duhovniceşti – după „Cărarea Împărăţiei” de la Sâmbăta şi Predicile („Cuvinte vii”) de la Prislop – „o smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic” (cf. Pisania), prin pictura bisericii de la Drăgănescu de lângă Bucureşti.

    Părintele Arsenie Boca n-a avut nici o condamnare politică şi nici o condamnare canonică! Sfinţia Sa a fost scos pe nedrept din mănăstire în contextul decretului 410 din 1959, printr-un ordin scris al Episcopiei de care aparţinea atunci Sfânta Mănăstire Prislop, izgonit şi aruncat în lume civil şi dorind mereu să se întoarcă, împreună cu Maica Zamfira şi cu obştea de monahii aruncată pe drumuri, la Prislop şi nu în altă parte! În cei 30 de ani de exil (1959-1989), precum sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos şi vremea de pribegie, precum Moise în Sinai 40 de ani, mai înainte de revelaţia rugului aprins, Părintele nostru Arsenie Boca şi-a înţeles şi şi-a acceptat crucea rânduită şi îngăduită de Dumnezeu prin oamenii Cezarului roşu de atunci. Dar Părintele nu şi-a întrerupt rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus şi închinarea în Duh şi Adevăr, lucrare duhovnicească şi mistică filocalică, care constituie proscomidia, miezul, esenţa şi epicleza Liturghiei interioare. De aceea Sfinţia Sa, începând de la Sâmbăta şi Prislop şi cu atât mai mult de la Drăgănescu şi Sinaia, s-a învrednicit de haruri şi harisme, de daruri duhovniceşti deosebite, de care puţini se învrednicesc cu adevărat într-o sută sau în sute de ani. Străvederea cu duhul, cunoaşterea, citirea şi descoperirea gândurilor, dezvăluirea trecutului omului şi descoperirea profetică a viitorului omului, ţării şi lumii, au fost şi sunt lucrări ale Duhului Sfânt, care s-au manifestat din belşug în viaţa curată moral şi sfântă duhovniceşte a Sfinţiei Sale, în ciuda oricăror calomnii; în scrierile pline de înţelepciune, claritate, precizie, concizie şi limpezime şi în pictura străbătută de transparenţă în haruri şi lumini taborice, care o fac unică în ţară, unică în Ortodoxie şi unică în lume, ca expresie estetică a Revelaţiei dumnezeieşti întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cu nuanţe reale de originalitate şi aplicare la omul modern, cu mesaj profund teologic, curat dogmatic, limpede ecumenic şi nu lipsit pe alocuri de accente profetice (care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri).

    Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!

    Fără îndoială că satana sau diavolul (reprezentat în pictura Părintelui în scena Călugărul răstignit şi în cea a Judecăţii particulare) – „Sărsăilă”, cum îl numea Părintele – , nu s-a bucurat nici de predicile Părintelui Arsenie la Sâmbăta, nici de duhovnicia Sfinţiei Sale din mijlocul mulţimilor, nici de semnele şi minunile din închisoare şi de la Canal (adeverite de martori), nici de smerenia adâncă a Sfinţiei Sale, precum nici de dragostea de Dumnezeu şi de oameni, trăită la cea mai înaltă intensitate, prin nevoinţe numai de Dumnezeu ştiute. Nu se bucură diavolul nici de chilia Părintelui Arsenie săpată în munţi, nici de pictura de la Drăgănescu, nici de semnele şi minunile de la crucea şi de la mormântul Sfinţiei Sale şi cu atât mai puţin de râul de oameni devenit fluviu de pelerini, din aproape toate părţile şi toate locurile unde vieţuiesc români, în ţară şi străinătate, care se revarsă spre Prislop. Sabia de foc a Părintelui nostru Arsenie – „Arhanghelul” de la Prislop! – care a tăiat în cangrena păcatului la noi, la români (avorturi, necurăţie, beţie, fumat, înjurături şi toate celelalte), îl ustură şi-l arde pe vrăjmaşul cel nevăzut al mântuirii oamenilor. De aceea nu este de mirare faptul că, aşa după cum de câteva ori iudeii au luat pietre în mâini ca să arunce după Iisus şi împotriva lui Iisus (Ioan 8, 59; 10, 31; 11, 38), precum mai târziu împotriva sfântului arhidiacon Ştefan, ucigându-l, pentru că nu puteau răbda şi accepta descoperirea Revelaţiei din sinedriu – Şederea Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort şi Înviat, în cerurile deschise, pe tron, de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7, 55-60); tot aşa, nu ne mirăm nicidecum şi nu ne vom mira de cei ce au făcut acelaşi lucru cu sfinţii în vieţile lor şi cu Părintele nostru Arsenie în vremea noastră. Maica Domnului a fost oarecând înjunghiată în obraz, în Icoană, în Muntele Athos, chiar de către cineva care purta haină neagră şi lungă! Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă! Dacă hulitorii şi batjocoritorii de pe Golgota din Vinerea Patimilor se transferă pe Internet, nu e nici o mirare! Însă: „Vedeţi că nimic nu folosiţi. Iată că lumea se duce după El.” (Ioan 12, 19) – după Hristos în Ierusalim şi după Părintele Arsenie Boca la Prislop!

    „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi!”

    Sfârşindu-şi viaţa în exil, la Aşezământul monahal de la Sinaia, în 28 noiembrie 1989, spovedit şi cuminecat cu Sfintele Taine ale lui Hristos; precum sfântul Ioan Gură de Aur în anul 407 la Comana, sfântul Maxim Mărturisitorul în 662 la Lazica şi sfântul Simeon Noul Teolog la Mănăstirea Sfânta Marina în 1022 şi atâţia alţi sfinţi, Părintele Arsenie Boca este un Părinte al neamului nostru, un mijlocitor, un călăuzitor şi ocrotitor şi un rugător fierbinte către Dumnezeu. Eu îl văd şi îl socotesc pe Părintele nostru Arsenie Boca ca pe unul dintre preoţii sfinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe, purtători ai chivotului lui Hristos peste Iordanul istoriei, în spaţiul nostru românesc (cf. Iosua 3, 14-17). Văzându-L şi simţindu-L răstignit pe Mântuitorul Hristos în regimul trecut, vreme de zeci de ani, pe o cruce nevăzută mai mare decât cea de pe Caraiman, Părintele nostru Arsenie Boca a fost printre puţinii – dacă nu chiar singurul, precum sfântul Ioan Evanghelistul – care au stat cu deplină statornicie şi cu desăvârşită verticalitate, lângă crucea lui Hristos, fără vreun compromis cu cei fără de Dumnezeu.

    Cuvintele unui mare ierarh, rostite cu un veac în urmă: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi!”, se potrivesc întocmai şi în cazul Părintelui Arsenie de la Prislop. Şi poporul ţine cu Sfinţia Sa, pentru că-i confirmă sfinţenia vieţii; îi pecetluieşte ortodoxia învăţăturii şi a spiritualităţii şi îi simte şi îi poartă pe umeri autenticitatea cultului şi a evlaviei, până în pragul şi în ziua „plinirii vremii” canonizării! Urmaşii răzvrătiţilor lui Core, Datan şi Aviron împotriva evidenţei (Numerii 16, 1) însă, precum şi discipolii tâlharului batjocoritor, răstignit de-a stânga Domnului (Luca 23, 39), singuri se osândesc pe ei înşişi, în faţa lui Dumnezeu şi a neamului românesc, sporindu-şi vina, împreună cu toţi hulitorii, specialişti în pălmuiri, cărora Iisus le răspunde peste veacuri: „Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18, 23), pentru că la Judecata de Apoi se vor da pe faţă „gândurile multor inimi” (cf. Luca 2, 35).

    (Hăţăgel, 25 noiembrie 2015)

    Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/un-parinte-al-neamului-nostru-un-mijlocitor-un-calauzitor-ocrotitor-apologia

  • Posted by Un om care iubește dreptatea On 1 decembrie 2015

    Părintele Arsenie Boca face parte din galeria marilor Părinți ai neamului românesc și a fost un dar de la Dumnezeu în vremuri de restriște și de mare cumpănă pentru poporul român, atunci când însăși ființa lui ca popor era amenințată. Minunile săvârșite de către Arsenie Boca au venit cu adevărat de la Dumnezeu și au venit întru întărirea și salvarea poporului român căzut în robia comunistă.
    Părintele Arsenie Boca multe minuni a făcut în numele lui Dumnezeu și multe mii de oameni a ajutat în timpul comunismului, iar astăzi ajută milioane, ajută un întreg popor român. Arsenie Boca a devenit un adevărat simbol al renașterii spirituale și naționale a poporului român. Și lucrul acesta deranjează dușmanii de moarte ai neamului românesc. În special pe conducătorii neamului perfid de la răsărit, neam care a dus ciuma roșie pe pământ românesc. Urmașii KGB-ului plătesc azi așa-zise bloguri ortodoxe pentru a-l denigra pe Părintele Arsenie Boca. Nu le mai numesc eu aici, se știu ele prea bine, pentru că sunt unele cu mare audiență pe internet. Românii nu trebuie să-și aibă sfinții lor, conștiința națională a românilor trebuie să fie adormită, pentru ca rusul distrugător de neamuri și popoare să stăpânească în continuare. Pentru cei cu memoria scurtă, a se vedea ce-au săvârșit rușii în Basarabia și Bucovina încă de pe vremea țarilor. A se vedea și avertismentul marelui Eminescu cu privire la ruși, pentru că este o punere în gardă a poporului român.
    Iar opera Părintelui Arsenie Boca depășește fără îndoială granițele acestei țări, ea capătă prin excepționala ei valoare și un caracter universal, chipul luminat de puterea Sfântului Duh al Părintelui Arsenie putând fi așezat la loc de cinste în galeria de mari sfinți ai Ortodoxiei ultimelor veacuri. Pe lângă faptul că Părintele Arsenie trebuia să fie de multă vreme canonizat, parte măcar din opera lui trebuia tradusă în limba greacă și în alte limbi de circulație internațională. Discutam aceste lucruri cu un Părinte arhimandrit, care a avut șansa de a-l cunoaște destul de bine pe Părintele Arsenie Boca și eram întru totul de acord asupra acestor aspecte. Dar cine să facă acest lucru?

  • Posted by Un om care iubește dreptatea On 1 decembrie 2015

    Lăudabilă intenția părintelui Aldea de a face anumite precizări și de a sări în apărarea Părintelui Arsenie Boca. Însă dânsul săvârșește anumite erori ce nu pot fi trecute cu vederea.
    Citez din spusele părintelui Aldea:
    „Unele din argumente şi exprimări sunt dincolo de hotarele raţiunii şi bunului simţ. De pildă:
    • „Părintele Arsenie nu putea să greşească (fiind luminat de Duhul Sfânt)”.
    Absurditate desăvârşită! De Duhul Sfânt au fost luminaţi şi Sfinţii Apostoli, şi tot au mai greşit, au mai fugit, s-au şi lepădat unii… Ceea ce nu îi face nici eretici, nici osândiţi, nici mai puţin sfinţi decât sunt. Dar ne arată limpede că nu există infailibilitate omenească.”

    Zice părintele Aldea: „De Duhul Sfânt au fost luminaţi şi Sfinţii Apostoli, şi tot au mai greşit, au mai fugit, s-au şi lepădat unii.” Probabil vă referiți părinte, la lepădarea de trei ori a Sf. Apostol Petru. Adevărat. Dar când s-a făcut această lepădare, înainte sau după pogorârea Duhului Sfânt? Evident că înainte s-a făcut.
    Că zice Mântuitorul: „Acum însă Mă duc la Cel ce M-a trimis……Că dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce; Îl voi trimite la voi.” (In 16, 5-7)
    „Încă multe am a vă spune, dar nu le puteți purta acum. Dar când va veni Acela, Duhul Adevărului, el vă va călăuzi întru tot adevărul.” (In 16, 12-13)
    Auziți părinte Aldea cum zice: întru tot adevărul. Cel călăuzit de către Duhul Sfânt este călăuzit întru tot adevărul, nu este călăuzit doar într-o părticică din adevăr. Dumnezeu Duhul Sfânt, ca parte a Sfintei Treimi, atunci când îl călăuzește pe un om îl călăuzește întru tot adevărul. Părintele Arsenie Boca dacă era luminat de către Duhul Sfânt, atunci era călăuzit întru tot adevărul și nu putea să greșească.
    Așa ne spune Mântuitorul Hristos în Sfânta Evanghelie. În schimb dumneavoastră considerați acest lucru „Absurditate desăvârşită!”. Poate vreți să ne spuneți părinte că și oamenii lui Dumnezeu au momente în care, din varii motive (omenește au greșit, sau s-au mândrit, etc) sunt părăsiți de către Duhul Sfânt și că atunci, doar atunci, pot greși în planul credinței.
    Atâta timp cât un om este călăuzit de către Duhul Sfânt, el nu poate greși, pentru că Dumnezeu nu greșește niciodată. Greșește omul doar atunci când se depărtează de Duhul Sfânt, când este părăsit de către Acesta.
    Ziceți părinte Aldea: „De Duhul Sfânt au fost luminaţi şi Sfinţii Apostoli, şi tot au mai greşit, au mai fugit, s-au şi lepădat unii.” S-a lepădat Sf. Apostol Petru de trei ori de Hristos, dar această lepădare s-a făcut înainte de pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli.
    După pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, Sfinții Apostoli nu au mai cunoscut teama, nu au mai cunoscut ezitarea și mai cu seamă nu au mai cunoscut lepădarea. Luminați fiind de acum de către Duhul Sfânt, Apostolii nu au mai greșit, nu au mai fugit, nu s-au mai lepădat. Dacă aveți cunoștință părinte Aldea de vreo lepădare a vreunui Sfânt Apostol după ziua Cincizecimii, vă rog să ne-o faceți și nouă cunoscută.
    După pogorârea Duhului Sfânt creștinii nu numai că nu s-au lepădat, dar au suferit morți cumplite pentru Hristos.
    Fac aceste precizări de dragul adevărului și nu pentru a ataca vreo persoană. Pentru că niște confuzii și niște neadevăruri rostite la adresa Sfântului Duh și cea a Sfinţilor Apostoli pot duna grav sufletelor noastre.

  • Posted by sofiai On 2 decembrie 2015

    Eu insami nu pot crede nici un fel de carte scrisa impotriva parintelui Arsenie de la Prislop ,pentru ca fiind acolo la 20 ani de la trecerea Sfintiei Sale la cele vesnice ,noaptea in timp ce participam linga mormintul parintelui la PARACLISUL MAICII DOMNULUI AM AUZIT DOUA DEMONIZATE CARE STRIGAU.Una mai aproape de noi striga asa:Arsenie Boca ma arzi ,ma arzi Arsenie Boca,ma arzi Arsenie Boca,aspus asa de 3 ori cum am redat aci .Alta aflata mai departe ceva de noi striga asa:ajutoooor lucifer,lucifer ajuta-ma,ajuta-ma lucifer.
    Iata dar ce putere are cuviosul ARSENE BOCA ,aceea de a-i arde pe demoni .Si atunci cum sa cred eu ca nu ar fi SFINT?!ESTE…ASTETAM CANONIZAREA SFINTIEI Sale ,noi multimea de credinciosi ajutati de El.

  • Spune parintele Aldea ca nu din inselare i-a pictat Arsenie Boca pe Assisi si pe Ulfila in biserica de la Draganescu, ci din lipsa de informare, deoarece la acea vreme nu se tradusese inca in limba romana cartea Despre inselare a lui Ignatie Brianianinov.
    Si pe Ignatie Briancianinov cine oare l-a informat cu un secol mai inainte de Arsenie Boca despre inselarea lui Francisc d’ Assisi? Sa fi fost Duhul Sfant?
    Atunci care duh l-a informat pe Arsenie Boca referitor la pictura de la Draganescu, deoarece el pretindea ca tot ce a pictat la Draganescu fusese intocmai cu ce vazuse cu duhul?

  • Posted by Sunteti atacat On 6 decembrie 2015

    preotul said, on decembrie 5, 2015 at 9:07 pm (pe Saccsiv Nota Mea )

    Răspuns la articolul Pr. Aldea , „Lămuriri asupra controverselor legate de Pr. Arsenie Boca”
    Pr. Gheorghe Aniţulesei

    Articolul pr. Aldea în care se preface imparţial, si analiza superficială, specifică arseniştilor privind broşura mea ” Fenomenul Arsenie Boca” m-a determinat să detaliez argumentele ce arată rătăcirea mult trambiţatului sfânt al Ardealului. Superficialitatea pr. Aldea nu mă miră, am vazut-o şi cu alte ocazii. Toamna trecută pr. Aldea era implicat în televiziune pentru promovarea cultului lui Arsenie Boca, deşi din discuţia mea telefonică avută cu el nu ştia nimic despre dezhumarea lui A.Boca, pictarea celor doi eretici la Drăgănescu, cine i- a fost duhovnic, e.t.c, dar susţinea sus si tare entuziasmat de minuni că Boca e sfânt. ( dă bine şi aduce aplauze ).Şi atitudinea lui, arată că arseniştii pun pe Boca mai presus de Biserică judecând ortodoxia după etalonul Boca. în articolul său la punctul 4 se intreba de ce-l consider pe pr. Papacioc infailibil iar pe pr. Iustin că a greşit? Nu consider nici pe unul dintre cei doi infailibil sau lipsiţi de bună credinţă dar pr. Iustin nu la cunoscut personal pe Boca ci prin mărturiile altora, a avut şi duhovnic ieromonah provenit din Oastea Domnului ce considera sfinţi pe Iosif Trifa, Ilarion Argatu, Boca, ce a băut si impărţit apă din mormântul lui Boca. Eu de asta nu-mi mai duc enoriaşii pe la Căşiel pentru că ii dezorientază. Acest duhovnic l-a dus in eroare pe pr. Iustin şi-n cazul dezhumării pr. Argatu spunându-i că ar fi moaşte asemenea Sf. Ilie Lăcătuşu iar părintele indemna să meargă lumea să se închine la Boroaia. Am mers la pr. Iustin i-am povestit ca unul ce am spălat parte din oasele pr. Argatu episodu deshumării, i-am expus opinia I.P.S. Pimen , i-am arătat fotografii din timpul deshumării iar pr.Iustin a încetat să mai trimită lumea la Boroaia. In interviul cu câţi-va ani înainte de moarte pr. Iustin spune că: „stilul picturii lui Boca nu este ortodox dar cred că Dumnezeu l-a iertat pentru asta…, pictura lui nu reprezintă gândirea sa dogmatică , gândirea dogmatică reiese din viaţa si minunile lui”. Pr. Iustin nu spune nimic despre pictarea ca sfinţi a ereticilor Francisc de Assisi si Ulfila, catedrala sf. Sofia infrăţită cu Vaticanul, Trupul Învierii pictat după viziunea lui Steiner, picturi care exprimă gandirea dogmatică eretică a autorului . Se vede că nu cunoştea aceste detalii. Altfel nu se explică. Pr. Papacioc în schimb l-a cunoscut personal pe Boca, l-a auzit cu urechile sale susţinând reâncarnarea, personal i-a cerut să revină în mănăstire şi Boca fără motiv întemeiat a refuzat. El de bună voie a ales să trăiască în lume şi asta nu e deloc o virtute pentru un călugăr. Apropo dacă pr. Aldea este de bună credinţă de ce i-a cerut lui Danion Vasile să nu publice interviul pr. Adrian Făgeţeanu în care dezvăluie rătăcirile şi practicile vrăjitoreşti ale lui Boca? Pr. Adrian l-a cunoscut şi el personal pe Boca. Aşa l-aţi confecţionat pe Boca ca sfânt rătăcind poporul, prin minciună, omitere, exagerări, e.t.c. La punctul 5 al articolului m-am intrebat dacă a citit pr. Aldea broşura mea cu susu în jos sau doar a frunzărit-o. În pg. 6 declaraţia lui Boca ” Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz prin propria experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice….Experienţa mea personală însă mi-a dovedit…”.Am intrebat : Cum a experimentat Boca asta şi cu ce se ocupa ? Deci Boca singur zice că a experimentat mistica drăcească. El nu doar a citit cărţi păgâne asemenea sf. apologeţi, ci le-a şi experimentat jucându-se cu dracu. Iată de ce am refuzat titlul de preot unuia ce practica păgânismul. Pr. Aldea refuză să ne explice de ce Trupul Învierii din pictura Drăgănescu corespunde cu descrierea non-vizuală a ereticului Rudolf Steiner. La punctul 6 pr. Aldea încâlceşte lucrurile justificând eronat pictarea celor doi eretici, Ufila si Francisc de Assisi ca sfinţi. Zice : Imaginea lui Francisc până la sfârşitul sec XX era a unui ortodox in catolicism şi Boca trăind în acea epocă a fost dezinformat. Despre pictarea lui Ulfila nu explică nimic, asta intră la grămadă. Numai că Boca spunea : „N-am pictat nimic , decât cu poruncă de Sus…”, susţinea că Dumnezeu i-a descoperit să-i picteze pe cei doi eretici ca sfinţi. Dumnezeu nu putea fi limitat de informaţiile ce circulau pe atunci in România despre Francisc. Iată un indiciu clar că Boca avea viziuni de la draci. Faptul că nu de la oameni a fost informat se arată şi prin gestul episcopului Roman care l-a atenţionat că pictează desene animate şi i-a cerut să şteargă ereziile pictate iar Boca, a refuzat să se pocăiască . Nu-i specific sfinţilor nepocăinţa. Tot aşa pr. Paulin Leca i-a cerut să renunţe la practicile oculte , iar pr. Papacioc l-a chemat înapoi în mănăstire şi i-a refuzat. Toţi aceştia l-au sfătuit de bine, dar fiind plin de sine a refuzat să se pocăiască, ma tem refuzându-şi mântuirea. Pictarea catedralei Sf. Sofia infrăţită cu capiştea Vaticanului în ceia ce vrea să fie la Drăgănescu icoana Cinzecimii adevereşte mărturia că Boca susţinea că Biserica ortodoxă şi cea catolică sunt cele două strane ale aceleiaşi Biserici. Boca contesta doar dorinţa de supremaţie a papei , nu catolicismul . Pr. Aldea, deşi recunoaşte că cartea Cuvinte vii, aparţine lui Boca se preface că nu vede pg. 30 unde îl numeşte pe ereticul Sundar Sing apostol al lui Hristos. Mare pregătire teologică mai avea! Aduce ca argument în sprijinul pregătirii teologice a lui Boca colaborarea cu pr. Stăniloaie la primele patru volume ale Filocaliei făra să ne explice de ce nu a mai fost acceptat şi la publicarea urmatoarelor volume. În privinţa păcatelor descoperite în public adaug că descoperea chiar şi păcatele celor care îi cereau intimitate. în Mărturii din Ţara Făg., pg.86 descoperă public păcatul unui preot deşi acesta i-a cerut intimitate, e.t.c. În privinţa conştientizării de sfinţi a unor daruri sau chiar a mântuirii am să dau un singur exemplu spre a ne lămuri că conştientizarea lor era smerită nu trufaşă , accentul nu cădea pe sine ca la Boca. Iată cuvântul Cuv. Porfirie , în Amintiri despre bătrânul Porfirie: ” darul pe care îl am, Dumnezeu mi l-a dat ca să îi ajut pe semenii mei şi să devin şi eu bun. Şi eu sunt păcătos şi vreau să mă mântuiesc…” Iată ce spune Boca in Alte mărturii despre A. B…., pg.89, „eu sunt văzător sufleteşte, voi numai cu ochii, dar sufletu vostru e incărcat de toate relele „. În Noi mărturii…, pg. 65 „să-ţi iei crucea şi să-mi urmezi ( mie Boca) şi să nu mă părăseşti toată viaţa ta”. E uluitor, se credea în locul lui Hristos. Ghicitul in palmă , hipnoza, lipirea banilor de mâini, e.t.c., practicate de Boca sunt scamatorii drăceşti nu minuni. Recomand pr. Aldea mai multă prudenţă în reacţiile publice ,să nu uite că sminteală nu fac cei care împart lumea în două spunând adevărul ci cei care creiază posibilitatea rătăcirii şi păcatului. Am văzut şi reacţia sfinţiei tale cu privire la nenorocirea de la Colectiv şi m-a dezamăgit. Ca să te citez: „mulţi dintre cei aflaţi la concert erau ortodocşi adevăraţi, români adevăraţi… Eroii salvatori de la Colectiv sunt sfinţi „. Poate faci şi un pateric cu astfel de modele ortodoxe. Suntem în anul comemorativ Sf. Ioan Gură de Aur şi ar trebui să-l punem pe el să ne răspundă la problemele actuale. După învăţătura lui şi a Bisericii interpreţii de muzică lumească şi dansatorii sunt închinători la idoli, şi nu confunda umanismul cu sfinţenia. Din nefericire unii umblă cu moaştele Sf. Ioan Gură de Aur . spre slava lor pentru a-şi mări audienţa şi câştigul material refuzând să aducă răspunsuri la problemele actuale din învăţătura Sfântului. (a sosit vremea să ne punem noi slujitorii cununi de spini nu să dăm poporului din cele ale Bisericii ceia ce ne aduce nouă profit si slavă ) Aşa că poporul rămâne tot în întuneric şi-l caută pe Sfânt în chip magic pentru rezolvarea intereselor pământeşti. Dacă spunem creştinilor că muzica lumească şi dansul nu reprezintă pericol pentru suflet ne asumăm responsabilitatea ca sufletele lor să fie cerute din mâna noastră. Eu neputincios fiind nu ştiu cum voi răspunde pentru păcatele mele d-apoi şi pentru alţii. Îmi cer iertare dacă am fost rău dar sfinţia ta ai ales calea confruntării publice şi te rog nu-ţi mai pune părerile personale deasupra învăţăturii Bisericii.

  • Multumesc personal parintelui Gh. Anitulesei pentru efortul sfintiei sale in sustinerea adevarului .

  • Posted by Un om care iubește dreptatea On 7 decembrie 2015

    Prigonit a fost Părintele Arsenie Boca de către securitatea comunistă cât trăia, prigonit este și acum că a trecut la Domnul. Prigonit prin ierarhi care mai ieri au slujit cu mult sârg partidul și securitatea comunistă, iar azi umblă prin diverse masonerii și conduc în mod despotic instituția Bisericii, prin popi fără de Dumnezeu, precum Matei Vulcănescu și Gheorghe Anițulesei, prin pagini de internet pretins ortodoxe ca cea numită saccsiv, unde în ultimii ani s-au vărsat tone de lături la adresa Părintelui Arsenie. Saccsiv, un escroc notoriu care până mai ieri înșela oamenii, azi administrează un blog, așa zis creștin și-l administrează de pe poziția unui șef de cameră de pușcărie. Că atâta îl taie capul. Scăpat în mod miraculos de pușcărie (din 5 ani a executat doar vreo câteva luni) cel ce-și spune saccsiv este la mâna serviciilor secrete, servicii care păstrează încă rădăcini adânci în fosta securitate comunistă. Iar finanțarea și-o primește saccsiv de la noul KGB rusesc.
    Atunci când era în viață Părintele băgase groaza în securiști, acum văd că au prins curaj unii. Săreau lacătele și zăvoarele de la celulă singure, atunci când se ruga Părintele Arsenie Boca. Doar în Faptele Apostolilor mai vezi relatată o asemenea minune.
    Precum în romanul lui Paul Goma care descrie infernul de la Pitești, șeful de cameră saccsiv dimpreună cu popa Gheorghe Anițulesei și cu popa Matei Vulcănescu sunt puși să facă „dimascarea” Părintelui Arsenie Boca.
    Și dacă n-au reușit atunci să-l țină în pușcărie pe Părintele Arsenie, în viață fiind, s-au gândit javrele că poate l-or încarcera și că-i vor face „dimascarea” acum. Javre ca popa Gheorghe Anițulesei și ca șarpele denigrator în sutană popa Matei Vulcănescu. Ăștia sunt popi ai iadului, bucuria dracilor. Gheorghe Anițulesei, care acum face ascultare de un ierarh fost turnător la securitate, dovedit și cu acte în regulă. Ceea ce demonstrează încă o dată că denigratorii Părintelui Arsenie Boca nu acționează de capul lor, ci la comandă. La comandă acționează și popa Matei Vulcănescu, el fiind trimis în Grecia pe lângă Mitropolitul Serafim de Pireu, cu misiunea de a-l determina pe mitropolitul grec să-l declare eretic pe Părintele Arsenie Boca.
    Vă propun să faceți un elementar exercițiu. Luați pozele celor doi popi denigratori mai sus menționați și comparați spre exemplu fața de aghiuță a lui Anițulesei cu chipul plin de lumină al Părintelui Arsenie Boca. Lucrul acesta spune totul. În plus în multe din postările lui pe internet, în care îl denigrează pe Părintelui Arsenie, acest popă Anițulesei semnează cu nume de femeie, ceea ce demonstrează o imensă lașitate precum și grave probleme psihice. Asemenea specimene sunt unși preoți în ziua de azi, ca să se smintească tot poporul.
    Poporul român este încă viu, n-a murit încă și de asta l-a simțit pe Părintele Arsenie Boca ca fiind viu în credința cea adevărată. L-au căutat cât era în viață, îl caută și acum cu milioanele. O țară întreagă îl caută acum.
    Părintele Arsenie Boca în dar a luat de la Sfântul Duh, în dar a dat milioanelor de oameni. De asta este căutat. De la slujitori ai Bisericii ca cei mai sus menționați și care îl denigrează pe Părintele Arsenie Boca, ce dar să ia? Praful de pe tobă, pagubă în buzunare? Roadele simoniei generalizate să le ia?
    Vor fi biserici multe și cu cupolele aurite, dar nimeni nu va mai intra în ele, prorocesc Sfinți Părinți. Nu vor mai intra pentru că teologi și popi ai iadului îi vor alunga din ele.
    Părintele Arsenie Boca viu fiind în credința cea adevărată, milioane de oameni aduce către Biserică, în schimb cei care aruncă cu noroi în acest mare Părinte al neamului românesc îi alungă pe oameni din Biserică.

  • https://c8d3822ab151f4f2c1f81cb4a29ad92b065d8660.googledrive.com/host/0B6XTJlGwGoIzLVk1VHhGN0NXWVU/Audio_mp3/Pr.%20Arsenie%20Boca%20-%20Audio%20CD%20si%20carti/carti/Omul%20imbracat%20in%20haina%20de%20in%20si%20Ingerul%20cu%20cadelnita%20de%20aur%20-%20Pr.%20Arsenie%20Boca.pdf

    La adresa de mai sus veti putea citi cartea parintelui Daniil Stoenescu numita „Omnul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur”, carte scrisa despre Arsenie Boca si invatatura lui de credinta.
    Doar despre doua lucruri as vrea sa vorbesc, dintre multele aspecte contrare ortodoxiei din aceasta carte.

    Imi cer iertare ca nu il numesc preot, sau calugar pe Arsenie Boca, dar nu am gasit nicaieri scris despre starea in care a murit, daca si-a pastrat sau nu aceste atribute. Acest lucru ar trebui elucidat mai inainte de a trece la aprecieri despre sfintenia dumnealui ; care a fost starea in care a murit : preot, preot calugar, calugar sau mirean ?
    Primul lucru la care ma voi referi este acesta:
    La pagina 111 a cartii , Arsenie Boca spune ca viata crestinului adevarat se bazeaza pe intalnirea de o clipa a crestinului cu Hristos. Iata si citatul:
    „A fi crestin insemneaza … sa ai un moment, o clipa in viata ta in care te-ai intalnit real cu Iisus – o clipa, pe care sa nu-ti ajunga viata intreaga de-a-o desfasura intre oameni … Toata vremea ta viitoare nu-i decat desfasurarea acelei clipe”.
    Arsenie Boca spune acest lucru deoarece a avut o intalnire ” reala ” cu Iisus Hristos (el a tras singur concluzia ca acel tanar din gara nu avea cine sa fie altul decat Iisus Hristos ), moment in care Arsenie Boca a luat decizia sa-L ajute pe Iisus Hristos sa-Si poarte crucea Sa.
    Ma rog, nu comentez decizia lui, dar as intreba pe orice crestin ortodox : ce inseamna a fi crestin? Intalnirea reala cu Hristos timp de o clipa? Adica daca nu avem in viata noastra nicio intalnire „reala” cu Hristos, inseamna ca nu mai avem nicio sansa de a fi crestini?
    Sau intalnirea cu Hristos timp de o clipa poate substitui „cercarile” prin care trebuie sa treaca crestinul pentru a fi lamurit ca argintul, sau ca aurul, momente in care harul vine si pleaca ? In care crestinul experiaza trairea harica invatand deosebirea dintre adevar si minciuna? Prin care se curata de patimi si se intareste in virtuti?

    Aceasta formulare pri vind adevarata calitate de crestin, pentru mine cel putin, este ciudata si lipsita de sens, rupta de orice dogma si de orice inteles eshatologic.

    Al doilea lucru despre care as vrea sa vorbesc este despre reincarnare. La pagina 113 a aceleiasi carti, apare o schita unde Arsenie Boca face niste comentarii referitoare la modul in care sufletul apare ca o „nava” din spatiu si intra in trup, iar la nastere isi pierde cunostinta de sine, uita de unde a venit.

    Iata ce spune insa invatatura noastra ortodoxa :

    „Dumnezeu a rânduit ca sufletul să existe din aceeasi clipă în care apare si embrionul uman în care se va sălăslui. Astfel, fătul creat este rod al dragostei părintesti, nefiind posibilă existenta unui suflet care are libertatea de a se întrupa (si nici măcar de a exista) independent de părinti”.
    ( http://www.sfaturiortodoxe.ro/reincarnare.htm)

    Tot in acelasi context veti gasi exprimata si credinta lui Arsenie Boca cum ca omul traieste pe doua planuri : unul terestru (fizic) si altul atral(sufletesc). Adica omul traieste in doua lumi paralele. Cei care au cunostinte oculte vor sti imediat unde sa incadreze aceasta invatatura.
    Acesta ar fi deci al treilea lucru ciudat din invatatura „ortodoxa” a lui Arsenie Boca.
    Dar surprizele nu se opresc aici.Cititi, va rog, cartea.

  • Posted by Panait Ciprian On 20 iunie 2016

    Diavolul este Tatal tau si de aceea a minti vine cu usurinta!
    1. Faptul ca majoritatea ucenicilor lui AB sunt slabi cunoscatori ai crestinismului e ca o oglinda a sa. Datoria principala a preotului e sa invete pe crestini credinta in Hristos si in felul asta sa ii scoata din Iad
    2. ai uitat sa mentionezi ca s-a pictata pe sine ca Ioan Botezatorul si ca Hristos.
    3. E o diferenta mare intre greseala si erezie. Daca nu se intoarce de la greseala (si AB nu s-a intors refuzand sa faca ascultare) e declarat anatema adica afara de biserica.
    4. Lui AB i s-a aratat aratare draceasca sub forma Maicii Domnului si al unui sfant parinte necunoscut care nu a putut fi identitficat si nici ramasitele gasite. Daca citim din viata sfintilor vedem ca au fugit de astfel de aratari. Pentru ca mai bine este sa fugi de ele chiar de ar fi adevarate decat sa cazi in mandrie sau alte erezii. Lui Mohamed i s-a aratat aratare draceasca cu Arhangheul Gavriil. Sa ne luam si dupa acela?
    5. are multe invataturi gresite desprise clar din carti hinduse cum ar fi cele de yoga
    6. felul in care le spunea oamenilor despre ei e specific vrajitoarelor. Diavolul stie pacatele oamenilor si le poate da pe fata si poate ghici din cele viitoare la fel ca multi ghicitori prin diverse metode.
    7. multe din afirmatiile sale arata ca se vedea un al doilea Hristos. Sa nu uitam ca atunci cand cei doi frati apostoli cer de la Hristos sa fie de-a dreapta si de-a stanga lui le spune „Paharul pe care il beau il veti bea dar a sta acolo nu pot sa va ingaduiesc” . Dar Arsenie Boca pretindea ca va sta dea dreapta lui Hristos.
    8. un mare vot al calugariei e cel al ascultarii de staret, vot pe care AB l-a incalcat refuzand participarea la Sf Liturghie si mutandu-se in ultimii ani in casa Zamfirei.
    9. ai afirmat ca o plangere ar fi fost ca AB a facut pre multe minuni. Aceasta este o minciuna pe fata.
    Toate acestea sunt lucruri foarte grave
    10. Prezinti pozitia celor impotriva AB intr-o maniera malformata ca sa iti sustii pozitia. Principalele acuze sunt : neascultarea de staret si de episcop, pictarea propriei persoane in locul sfintilor si a unor eretici ca sfinti, auto-intutilarea de sfant, citirea de carti eretice si incercarea de integrarea a continutului lor in dogma crestina, invataturi gresite de credinta si impuneri (de genul daca nu te-ai casatorit pana la 27 nu ai mai avea voie sa te casatoresti cf AB) de la sine putere, practicarea anumitor practici vrajitoresti de ghicit.

  • Posted by GabiM. On 6 noiembrie 2016

    Recunosc ca,ma gesesc in mare dilema.Imi doresc din toata inima sa nu fie adevarat,dar prea multe si prea multi spun contrariul…Spre exemplu,parintele Arsenie Paoacioc si parintele Ioanichie Balan,parintele Adrian Fageteanu si alti parinti,pentru ca „gura lumii” nu este de luat au consideratie! Mi-as dori sa studiati aceste fisiere si poate ne lamuriti in sfarsit.Este deosebit de neplacut sa „descoperi” ca o persoana,mai ales atunci cand este vorba despre un preot pe care marea majoritate a romanilor il iubeste,il pretuieste si il considera un sfant al neamului! Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze!
    P.S. Fisierele de care vorbeam se afla aici:
    https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarc
    are-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Post a Comment

(required. But it will not be published)