Acasă » Articole » Mihai Viteazul și catolicismul. 414 ani de la asasinarea Voievodului Mihai


Mihai Viteazul și catolicismul. 414 ani de la asasinarea Voievodului Mihai


Mihai ViteazulMIHAI VITEAZUL,APĂRĂTOR AL CREŞTINĂTĂŢII

de Dr. Marin Alexandru Cristian, Profesor de istorie

Cunoaşteţi prea bine cu câtă râvnă şi cu câtă ardoare am pus mâna pe arme contra vrăjmaşului comun, în folosul creştinătăţii şi sunt gata să-mi dau viaţa pentru creştinătate

Reîncreştinează Ardealul prin preoţi şi călugări misionari

Mihai Vodă s-a preocupat de reorganizarea episcopiilor dreptei credinţe a Bisericii răsăritene din Ardeal. La sfârşitul anului 1599 l-a îndepărtat pe Spiridon din scaunul episcopiei Vadului şi l-a aşezat pe Ioan Cernea[1]. De asemenea, a intervenit în orânduiala episcopiei ortodoxe de la Munkacs, cu reşedinţa la mânăstirea Peri, păstorită de arhierei ruteni. A înlocuit în decembrie 1599 pe episcopul rutean cu valahul Serghie, fost arhimandrit la Sfântul Munte şi egumen al mânăstirii Tismana[2]. În calitate de episcop de Munkacs, Serghie păstorea călugări şi preoţi români, ruşi, ruteni din Maramureş. A rămas în scaunul episcopal până în anul 1610 când, din cauza unor neînţelegeri rămase necunoscute, s-a refugiat în Polonia. A revenit în scaunul episcopiei de Munkacs pentru puţin timp, în anul 1616, după care îl găsim în Polonia, Moldova şi Valahia. La 15 aprilie 1626, Alexandru Coconul îl numeşte iarăşi egumen la Mănăstirea Tismana până când va trece la cele veşnice[3].

Mihai Viteazul a trimis preoţi şi călugări români în Ardeal înainte de bătălia de la Şelimbăr de la 28 octombrie 1599. Călugării au fost aşezaţi în mănăstiri iar preoţii au luat spre păstorire credincioşii ortodocşi din satele româneşti de la margine. Cronicarul Szamoskozi notează: „Mihai încă înainte de intrarea sa <în Ardeal>, prin tainica lucrare a preoţilor săi, a aţâţat în ascuns sărăcimea românilor din Transilvania…”[4]. Această preocupare a lui Mihai Vodă l-a îngrijorat pe Gheorghe Basta care scria în ianuarie 1600: „Aflu că Valahul <Mihai> trimite preoţii lui în toate satele, la marginile ţării, locuite de neamul său, ceea ce îmi dă de bănuit”[5].

Pstema lui RaduPreoţii români îndurau lipsuri şi asupriri din partea nemeşilor unguri din Ardeal. Între altele erau obligaţi, cu multă asprime de aceştia, să presteze diferite munci silite în folosul lor. În multe cazuri preoţii ortodocşi români erau deposedaţi de tot avutul lor şi alungaţi din parohii[6]. Ca urmare a intervenţiei Voievodului Mihai, Dieta Ardeleană hotăra la 20 iulie 1600: „În ceea ce priveşte a doua dorinţă a Măriei Tale, ca preoţii români, în persoana lor să nu poată fi siliţi de nimeni la robotă, am respectat în această privinţă dorinţa Măriei tale şi am hotărât ca preoţii români să fie scutiţi pretutindeni şi în persoana lor de astfel de slujbe”[7].

Pentru întronarea unei bune moralităţi în rândul preoţilor, care din anul 1560 aveau dezlegare de la episcopul Pavel Tordaşi să se recăsătorească, Mihai Vodă a cerut şi Dieta a hotărât: „căci dacă vreun preot român s-ar recăsători şi satul nu ar vesti pe Vlădica cu prilejul vizitaţiei canonice, şpanii să poată lua de la un astfel de sat două sute de florini pe seama Măriei Tale”[8]. În acest fel preoţii ortodocşi români din Ardeal erau obligaţi să respecte tradiţia Bisericii Ortodoxe care nu a îngăduit niciodată recăsătorirea clericilor.

stema_mihai_viteazulPreoţii şi călugării ortodocşi din Ardeal au propovăduit interesele neamului românesc, producând multe neajunsuri naţiunilor privilegiate. Aceasta se poate observa din reacţia forurilor legislative. După înfrângerea lui Mihai Vodă la Mirăslău, 18 septembrie 1600 şi impunerea de a părăsi Ardealul, Dieta de la Letzfolen hotăra: „Fiindcă stricăciunea şi pericolul de acum a venit şi din cele două ţări române <Valhia şi Moldova>, de aici încolo nici un popă românesc să nu poată intra niciodată din cele două ţări româneşti. Iar călugării de tot să fie proscrişi din toată ţara. De se va afla vreunul că a intrat sau va intra în contra acestei hotărâri pe acela să-l prindă şi să-l despoaie oricine[9]. La rândul ei, Dieta convocată de Ştefan Csaki la sfârşitul lunii ianuarie 1601 impunea preoţilor români o taxă de doi florini pentru oastea Sfaturilor şi Ordinelor care, împreună cu oastea imperială, condusă de Gheorghe Basta, l-au alungat pe Mihai Vodă din Ardeal. Totodată se menţiona că „acei popi româneşti, care au fost sediţioşi şi tăciunari nu se mai sufăr în ţară, ci spanii şi juzii crăieşti să-i prindă şi să-i certe după lege iar pe cei care au căşunat daune să-i silească la răsplătire”[10].

 

Mihai Viteazul refuză momeala Papei de a trece la catolicism

220px-Papst_Clemens_VIII_Italian_17th_centuryMihai Vodă era conştient de faptul că lupta împotriva duşmanilor creştinătăţii era de neconceput fără ajutoare băneşti de la Rudolf al II-lea, Clement al VIII-lea şi alţi principi creştini. În urma discuţiei cu Mihai Vodă, în iunie 1600, Bartolomeo Pezzen nota: „El doreşte doar să nu fie lăsat fără bani, căci de îndată nu îşi va cruţa sângele pentru a lupta împotriva duşmanului ci se va strădui spre binele creştinătăţii”[11]. Într-o scrisoare adresată Sfântului Părinte, în februarie 1600, Mihai Vodă îi făcea cunoscut că a depus „osebită râvnă pentru ajutorarea creştinătăţii împotriva turcilor” şi doreşte un sprijin pecuniar pentru triumful cauzei creştine. Papa Clement al VIII-lea îi răspunde, la sfârşitul lunii aprilie 1600, lăudându-i „acea nobleţe sufletească” pe care o arată, „dar scrisoarea ta ne-ar fi fost desigur cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi rostit despre tine acel lucru pe care din voinţă proteguitoare pentru tine, îl aşteptăm cu nerăbdare încă de multă vreme şi, fără îndoială, dorim să fi ascultat sfatul nostru cel bun, ca lepădând orice schism şi orice greşeli, să primeşti cu toată inima unirea cu biserica catolică şi apostolică … iar nouă ne este de ajutor şi ne face plăcere să nădăjduim că se va întâmpla aceasta că, voia Domnului, te vei alătura nouă în legătura credinţei unite şi a iubirii <de aproape şi> ca întru nădejdea chemării noastre vei fi vlăstarul bisericii propovăduitoare şi o parte din trupul nostru şi cu adevărat fiu al nostru şi iubit de Hristos, aşa cum sunt şi ceilalţi principi catolici care recunosc şi cinstesc biserica romană drept maică şi propovăduitoare a tuturor bisericilor. Nu se poate spune că este ceva mai de trebuinţă pentru mântuirea sufletului tău, care mai de seamă pentru o glorie trainică ceva mai presus pentru un folos deplin, decât această singură hotărâre … Iar Dumnezeu să-ţi lumineze pe deplin gândul tău cu strălucirea întregii milostiviri şi a luminării dumnezeieşti, aşa încât să nu-ţi rămână nici o umbră în cuget, iar noi şi toţi principii catolici să ne bucurăm pe deplin de adevărata unire a <bisericii> tale cu biserica <romană>, fără de care nu există mântuire”[12].

Din dorinţa de a apăra creștinătatea, de a obține ajutoare băneşti de la Suveranul Pontif, Mihai Vodă a lăsat să se înţeleagă că ar lua în calcul propunerea de a trece la catolicism. Comisarul imperial Carlo Magno făcea cunoscut la Praga că Mihai Vodă „este dornic, sau măcar se arată într-astfel, a veni la sânul sfintei biserici catolice, şi într-aceea să se scrie sfântului părinte despre această pricină, voind a-i cere bani, lucru pe care gândeşte a-l face cu toţi principii, precum şi cu toţi aceia care voiesc a lupta contra turcului împotriva căruia făgăduieşte a face isprăvi vrednice de luat în seamă, şi cu deosebire acea expediţie spre Constantinopol, pentru care trage nădejde a căpăta bună înţelegere şi bani”[13]. O ştire din Viena confirmă relatarea lui Carol Magno: zisul valah <Mihai> ar gândui să treacă la catolicism arătându-se că ar fi scris Sanctităţii sale despre aceasta … şi dacă ar da Dumnezeu să fie aşa poate am fi în mai mare siguranţă”[14].

Mihai ViteazulMihai Vodă cunoştea foarte bine faptul că Sfântul Părinte dorea să elibereze populaţia din Balcani de sub asuprirea turcilor numai în situaţia când credincioşii ortodocşi de aici acceptau să treacă la credinţa bisericii catolice[15]. La rândul lor, „schismaticii” greci nu erau interesaţi, în aceste condiţii, să satisfacă dorinţa papei. Ambasadorul Veneţiei la Constantinopol a surprins exact într-o relatare către doge, modul de a gândi al grecilor: „Zelul faţă de credinţa lor şi ura pe care o arată bisericii romane îi stăpânesc în aşa măsură încât, între atât de mari nevoi ale lor nici nu doresc o schimbare a Domniei, decât dacă din întâmplare nu li s-ar ivi vreun prilej … ca un principe de un rit ca ei să caute a-i înfrunta pe turci”. Decât „să-şi ducă viaţa sub cine ştie ce principe catolic preferă să trăiască sub stăpânirea otomană care nu se amestecă întru nimic în credinţa şi datinile lor”[16].

În realitate, cu toate că Suveranul pontif i-a cerut prin cinci scrisori să treacă la catolicism, Mihai Vodă nu a fost niciodată de acord să-şi decline credinţa strămoşească ortodoxă în favoarea bisericii romane. Un cronicar maghiar menţiona: „ … la îndemnul papei de a îmbrăţişa credinţa romană Mihai ar fi strâmbat din nas şi i-ar fi răspuns, sfătuindu-l (pe papă, n.n.), să părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă, împreună cu poporul său, la comuniunea cea adevărată a bisericii greceşti, căci numai aşa va fi cu putinţă alungarea turcului spurcat din spinarea creştinătăţii[17] (s.n.)…

Vicleniile papale tipice, vorbele scornite despre presupusa dorinţă a lui Mihai de a se uni, el şi supuşii săi cu biserica Romei „fără de care nu există mântuire”, s-au dovedit a fi simple speculaţii, Mihai Viteazul neavând nici un gând vis-a-vis de această solicitare insistentă a papei, după cum s-a văzut şi după cum se va vedea şi în continuare. Prin fapta sa, până la sfârşitul său tragic de care a avut parte, prin atitudinea de apărător şi restaurator pe care a avut-o faţă de Biserica ortodoxă română din care făcea parte, faţă de Biserica ortodoxă din Ardeal şi faţă de românii de acolo, mai cu seamă, Mihai este departe de a fi considerat un apropiat, un simpatizant al bisericii catolice. Putem spune, cel mult, că era un foarte bun diplomat în relaţia cu reprezentanţii papalităţii, având în vedere scopul său clar, precis, pe care nu l-a ascuns niciodată şi pe care, de altfel, l-a şi făcut public de nenumărate ori, acela de a obţine bani pentru constituirea unei armate, apărarea şi eliberarea creştinătăţii, recucerirea Constantinopolului şi chiar a Ierusalimului.

Mihai ViteazulDezvoltarea unor relaţii cât de cât amiabile cu cei ce deţineau puterea financiară dar care nu l-au agreat niciodată şi nu i-au aprobat faptele, şi ne referim la creştinii de rit catolic, ungurii, austriecii, polonii, chiar dacă dorinţa lui sinceră era de unire într-un front comun pentru lupta antiotomană, fapt dovedit, făcea parte din arta sa diplomatică prin care nu urmărea decât să şi-i facă aliaţi pe cei pe care-i considera aliaţi fireşti într-o luptă comună, antiotomană. Cum au răspuns ungurii, austriecii, polonii şi mai ales papalitatea la solicitările marelui Voievod, se cunoaşte. Intriga, meschinăria, ura pe care i-au purtat-o marelui Voievod s-au concretizat în dimineaţa zilei de 9/19 august 1601. Din acest moment, 9/19 august 1601, speranţa popoarelor balcanice în redobândirea libertăţii s-a ruinat pentru alte secole, datorită „măreţelor” fapte ale creştinilor de rit catolic, iar în ceea ce-i priveşte pe românii din Ardeal şi preoţii ortodocşi, aceştia au „benefeciat” de un tratament special, prigoana asupra lor pornindu-se imediat după asasinarea marelui Voievod Mihai.

După cum este cunoscut, domnul Moldovei, Ieremia Movilă, s-a retras în cetatea Hotin. Mihai i-a scris acestuia să predea cetatea „să nu mai fie pieire între aceşti oşteni”, „căci altfel va veni vremea când va da socoteală în faţa lui Dumnezeu”[18]. Voievodul celor trei ţări dacice dorea „ca domniei sale să nu-i vie pieire de la domnia voastră, pentru că este domn creştin şi suntem şi domnia noastră creştin”[19]. Prezenţa lui Mihai Vodă la Hotin a produs o mare nelinişte în Polonia[20]. Cronicarul Miron Costin considera că Mihai Vodă era un creştin vestit şi la leşi „cât ţara Podolii fiindu, suptu asucultarea patriarhului de Ţarigrad, ca şi noi, pe acele vremi, oriunde mare zarvă şi price ca papistaşii pentru lege aştepta cu bucurie pe Mihaiu Vodă să vie, ştiindu-l de o lege cu dânşii să i se închine toţi Podoleanii”[21].

Archangel Michael with sword. Gold & enamel work with precious and semi-precious stones

Archangel Michael with sword. Gold & enamel work with precious and semi-precious stones

Aşa cum s-a amintit deja, Mihai Vodă, s-a aprins de mânie când a aflat că rutenii din Podolia Poloniei sunt convertiţi la catolicism cu ajutorul leşilor[22] şi a cerut ajutorul vicarului patriarhiei din Constantinopol, Meletie Pigas. Din proprie iniţiativă a trimis numeroşi preoţi în Polonia, între care Nichifor Dascălu, cu scopul de a trezi interesul locuitorilor pentru dreapta credinţă a bisericii răsăritene[23]. Un contemporan polon relevă faptul că Mihai Vodă care era „Duşman al bisericii catolice, simula apărarea religiei sale, ca să-şi îndeplinească planurile de a atrage de partea lui neamul rutenilor, mare şi războinic care este de aceeaşi credinţă cu dânsul”[24]. Alţi autori susţin că popoarele ortodoxe ale Rusiei (Polonia) „îl favorizau pe Mihai”, sau că „îl divinizau ca un Messia, şi pregăteau ruina bisericii catolice”[25].

 

[1]. După dispariţia lui Mihai Viteazul, episcopul Vadului, Ioan Cernea a fost înlocuit cu Spiridon. Documentele menţionează că acesta a intrat în serviciile generalului Gheorghe Basta. La 5 ianuarie 1605 Ioan Cernea a fost împuşcat, la asediul cetăţii Sătmar, după ce îi uimise pe cei din jur cu vitejia sa.

[2]. Serghie a urcat din tinereţe la Sfântul Munte unde s-a călugărit. A slujit aici 12 ani fiind ales arhimandrit. Mihnea turcitul l-a numit egumen al Mânăstirii Tismana unde s-a dovedit „vrednic de a păstori în sfânta mânăstire”. Va rămâne în această funcţie în timpul domnilor Ştefan Surdu, Alexandru cel Rău, Mihai Viteazul. În anul 1597 se afla printre credincioşii ortodocşi români din Ardeal. Un an mai târziu ocupa încă funcţia de năstarnic al Mânăstirii Tismana. Niculae I. Şerbănescu, op. cit., p. 160, 164.

[3]. Ibidem.

[4]. Apud Ştefan Pascu, Mihai Viteazul în Transilvania, în Mihai Viteazul, Culegere de Studii, Coordonatori Paul Cenovodeanu, Constantin Rezachevici, Ed. Acad., Bucureşti, 1975, p. 13.

[5]. Hurmuzaki, XII, p.626. cf. P.P.Panaitescu, op. cit , p. 180.

[6]. În aceeaşi măsură sufereau şi enoriaşii lor. Mihai Vodă va interveni cerând mebrilor dietei din 1600 „ca toate satele cu islazuri atât cele ungureşti cât şi cele săseşti să dea satelor româneşti … păşunat liber pentru cai, boi, junci şi porci …” (Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol I, p. 540).

[7]. Ibidem.

[8]. Ibidem, p. 541.

[9]. Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a Românilor din Transilvania şi Ungaria, I, ed. II, Sibiu, 1935, p. 176.

[10]. Ibidem.

[11]. Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol IV, p. 287.

[12]. Ibidem, vol. V, p. 264, 265.

[13]. Ibidem, p. 252.

[14]. Ibidem, vol IV, p. 268.

[15]. Papa îi scria voievodului Valah că „trecătoarele putinţe ale Sfântului scaun nu sunt atât de mari ca singure să-i facă faţă unei asemenea poveri …<care> să poată fi îndestulătoare”, (Ibidem, vol V, p. 264, 265).

[16]. Ibidem, vol. V, p. 383.

[17]. Apud, P.P. Panaitescu, op. cit., p. 106; Clement al VIII-lea i-a trimis cinci scrisori lui Mihai Vodă prin care îi cerea să treacă la catolicism. Aceste scrisori datează din: 16 august 1597, 12 octormbrie 1597, 12 octombrie 1598, 20 aprilie 1600, 28 aprilie 1601. Hurmuzachi, VIII, p. 199; Iancu Moţu, Mihai Viteazul, un principe renascentist, ed. Dacia, Cluj, 2008, p. 73.

[18]. D.R.H., B, Ţara Românească, vol XI, p. 521.

[19]. Ibidem.

[20]. Nobilul polon Zebrowski îi scria la 21 iunie cancelarului Jan Zamoyski că „atât de mare este spaima pe aici, încât se spune că n-a mai fost aşa încă din vremuri de demult” (Mihai Viteazul în contiinţa europeană, vol I, p. 510).

[21]. Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace, Ed. pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1944, p. 19.

[22]. Polonii erau împotriva bisericii Răsăritene mai ales după înfiinţarea Patriarhie ruse în anul 1589. Din acest motiv erau temători ca nu cumva populaţia leşească să fie ademenită de Patriarhia de la Moscova la ortodoxism.

[23]. Mihai Vodă avea legături de taină cu arhiereii ortodocşi din Polonia.

[24]. Apud P.P. Panaitescu, op. cit,. p. 193.

[25]. Ibidem.

(Articol publicat în Revista ATITUDINI, Nr. 27)


Post a Comment

(required. But it will not be published)