Acasă » Articole » Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe. Un Editorial de Monahia Fotini


Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe. Un Editorial de Monahia Fotini


Coperta ATITUDINI 40Editorialul din Nr 40 al Revistei ATITUDINI:

Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe
de Monahia Fotini

„12 luni de libertate și vine urgie!”. Îmi aduc și acum cu emoție aminte de ultimele cuvinte ale Părintelui Justin înainte de a-și da sufletul în mâna Domnului. Cu toții ne-am întrebat atunci ce a vrut să spună Părintele și la ce se referea, dar durerea pierderii sale pentru noi era atât de mare încât nici nu ne mai interesa de libertate și urgie. Ce urgie putea fi pentru noi mai mare decât pierderea lui? Părintele însă vedea mai departe pericolul ce ne va întâmpina. Unii au zis că se referea la conflictul din Ucraina și începutul unui nou război devastator, alții la actele biometrice. De fapt, cred eu, era altceva. Profeția Părintelui Justin s-a împlinit acum, de fapt ea era împlinită de anul trecut, dar nu ne-am dat seama. Putem spune astăzi că România nu mai este liberă. Dacă știam deja că România era supusă economic și militar marilor puteri ale lumii, care i-au supt aurul, petrolul și toate bogățiile ei, azi aflăm că duhul României, România spirituală și culturală este întemnițată și ferecată cu lacăte gigantice, prin impunerea acestei legi abuzive, așa-zis antilegionară, promulgată de președintele Iohannis, împotriva culturii și martirajului neamului românesc. Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe și în zeghe ne vom îmbrăca toți cei care de azi înainte vom avea curajul să ne mărturisim neamul și adevărata lui istorie și cultură. Cu adevărat… și-au luat România înapoi: ne-am întors la 1948. Ei, de sus, și-au luat-o înapoi, iar noi, de jos, ne-am pierdut-o. Suita întreagă de mucenici, mărturisitori ai lui Hristos din temnițele comuniste, geniile culturii românești, personalități istorice, savanți și filosofi, care au luptat cu prețul vieții lor împotriva dictaturii carliste, dar mai ales comuniste, este astăzi din nou cenzurată și condamnată. Deoarece, conform noii legi promulgate, nu vei mai putea vorbi apreciativ despre cei care au colaborat sau simpatizat cu Mișcarea Legionară, fie că este vorba de Țuțea, Eliade, Noica, Vulcănescu, pr. Arsenie Boca, pr. Calciu Dumitreasa sau arhim. Justin Pârvu. Este incriminată astfel toată generația tinerilor care nu au tăcut și nu s-au supus comunismului în România. Oare de ce? Ca să fie o lecție de tăcere? Ne învață cumva guvernanții de azi că e mai bine să tăcem și să ne vedem de treabă?
„Se vor lupta cu noi și morți…”, afirma profetic un alt mare mărturisitor al lui Hristos și luptător anticomunist, Părintele Gheorghe Calciu. N-a fost destul că au murit cu zecile de mii în temnițe, că au pătimit ani grei de pușcărie în chinurile și torturile cele mai inimaginabile, de la bătăile de tot felul, înfometări, izolări în condiții inumane – până la a-i obliga să mănânce fecale și să bea urină, după modelul teribilului fenomen de reeducare de la Pitești, și asta doar pentru că nu au vrut să-și nege credința în Dumnezeu și în valorile neamului lor românesc? Nu, n-a fost destul! Acum urmașii prigonitorilor de altădată au realizat că au făcut martiri din acești „bandiți mistici” și „dușmani ai poporului”, cum erau numiți în trecut și de aceea, e timpul să-i mai închidă o dată, chiar morți fiind, să le omoare memoria rămasă în inimile și sufletele românilor, să interzică abuziv accesul la informație și cercetare generațiilor de români care vor veni și poate vor vrea să se trezească și să afle adevărul, altul decât cel scris în manualele de istorie comunistă.
Vorbește azi cineva despre suferințele din temnițele comuniste? Ați auzit la televizor vreo dezbatere pe acest subiect? Prea puțin, dacă nu deloc. Ați învățat cumva în vreun manual de istorie despre fenomenul Pitești și atrocitățile din temnițele comuniste? Acei oameni, considerați în mod abuziv fasciști – pentru că incultura acuzatorilor comuniști era crasă și executau ordine dinafară la comanda rusească – acești oameni au fost condamnați drept dușmani ai poporului, pentru că au subminat statul totalitar comunist! Oameni buni, acele sentințe niciodată nu au fost anulate! Acei oameni sunt considerați și azi vinovați în istoria recentă, după ce unii dintre ei au fost închiși și pentru 20 de ani! Acei oameni nu au trădat și nu au făcut compromis niciodată cu Securitatea, pentru că altfel ar fi fost lăsați liberi. Trăim într-o Românie care pare în continuare mai mult bolșevică, decât democratică. Un sistem democratic avea datoria de a condamna comunismul și toate hotărârile lui ilicite. Dacă ar condamna comunismul s-ar condamna pe ei înșiși.
În toate dezbaterile – care au avut loc, din păcate, după promulgarea acestei legi și nu înainte, după cum ar fi fost democratic, pentru că în general legile cele mai importante se fac pe șest – s-a dat vina pe consultanții acestui proiect de lege, care sunt evrei: e vorba de Institutul Elie Wiesel, care se ocupă cu studierea holocaustului și monitorizarea antisemitismului din România. După cum aflăm din presă, se pare că ei au contribuit la formularea legii. Este dreptul lor și al oricui să propună orice proiect de lege în țara asta, e dreptul lor să-și apere propriii martiri care au fost exterminați în holocaust, dar nu ei votează, ci hotărârile revin strict parlamentarilor români pe care românii i-au votat și cărora le-au dat acest drept. Este ca și cum ai spune ca Adam când a greșit: Doamne, nu eu sunt de vină, ci Eva pe care mi-ai dat-o. Sau ca Eva: Doamne, nu eu sunt de vină, ci șarpele care m-a amăgit! De ispite și provocări nu scăpăm cât timp trăim, dar asumarea și hotărârea sunt ale fiecăruia, în acest caz, ale Parlamentului României, care din păcate a votat, cu excepția câtorva abțineri, în unanimitate această lege nedreaptă și abuzivă, dar pe care el și-a asumat-o în fața lui Dumnezeu și a neamului.
Referitor la lege, să vedem puțin istoricul ei, care dă totuși de gândit, prin anumite „coincidențe”. Legea a fost inițiată de către senatorul Crin Antonescu și deputații liberali: Gerea Andrei Dominic și Scutaru Adrian George. Ea a fost adoptată de Senat în 8.04.2014, exact la un an după profeția Părintelui Justin. Dezbaterile parlamentare au fost reluate abia la un an de la adoptarea în Senat. Astfel că ea a trecut în acest an de Camera deputaților, în unanimitate de voturi în data de 24 iunie, dată la care s-a înființat Mișcarea Legionară. Întâmplător oare? Apoi legea a trecut de ultima comisie, Comisia juridică a Camerei deputaților, în ce zi credeți? 16 iunie – ziua de pomenire a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu. Probabil parlamentarii români i-au făcut un cadou și s-au gândit să-l cinstească pe Părintele Justin recondamnându-l și interzicându-l! Și asta nu e destul. Chiar mă întrebam, oare ce zi vor alege pentru promulgare? Nu m-am mirat când am auzit că președintele Iohannis a promulgat-o în data de 22 iulie, adică în ziua de pomenire a Părintelui Ilie Lăcătușu, sfântul cu moaște întregi din cimitirul Giulești, care face mulțime de vindecări minunate și este cinstit de nenumărați credincioși, fiind și el interzis, pentru că în tinerețe a făcut parte din Mișcarea Legionară. Oare sunt aceste date, simple coincidențe? Vă las pe dumneavoastră să decideți.
Un lucru e cert: suntem cu toții de vină dacă vom tăcea pentru că prin tăcere te faci complice. Să nu ne facem complici la instaurarea „noii internaționale comuniste”, așa cum profetic afirma Ioan Ianolide: „După comunism va veni internaționala comunistă!”.
Să vedem ecourile pe care le-a avut această lege în societatea românească:

Cercetător Ioan Roșca – lovitura mortală dată judecării genocidului comunist în România
„Aș vrea să vă prezint un singur aspect care este legat de activitatea mea din ultimii 25 de ani, activitate dedicată cercetării, unu: de a împinge înainte judecarea genocidului comunist și doi: de a scoate în evidență cine sunt vinovații pentru că această judecată nu a avut loc. Acestea au fost cele două teme ale cercetării mele aici, în România, cu un accent pentru punctul doi. M-a interesat în mod prioritar să văd cum putem dovedi și analiza cine a împiedicat judecarea genocidului în România după 1990. Această lege se înscrie – și nu pot, trebuie să constat că se înscrie – într-o logică de blocare a judecării genocidului comunist. Din punctul meu de vedere, al unui om care a încercat 25 de ani și a văzut și a cunoscut toate obstacolele care au fost aduse ca să nu judecăm autorii genocidului comunist, legea aceasta este lovitura finală, lovitura mortală dată judecării genocidului comunist în România. Este lovitura mortală din două-trei motive, din care două sunt foarte importante. Prima dată, sunt victimele. Victimele genocidului comunist cuprind foarte multe persoane catalogate drept legionare. În momentul în care tu introduci, după ce ne străduim de 25 de ani să scoatem la iveală maniera în care acești oameni au fost schingiuiți, au fost uciși, au fost măcelăriți -, în momentul în care victima demersurilor noastre este reincriminată la kilogram, în paușal, la grămadă, în momentul acesta vine următoarea observație: „Domnule, ce vreți acolo, ce genocid comunist? Domnule, nu vedeți că erau vinovați, domnule? E adevărat: au fost arestați niște oameni, sigur, la Pitești, niște studenți, așa, au mai fost niște abuzuri, sigur, dar erau vinovați, domnule, în principiu”.
Suntem în anul 2015. Să facem puțină matematică: să scădem 70 de ani. O să descoperim că în anul 1945 cel mai bătrân din acești oameni, avea 20 de ani. 20 plus 70 fac 90, din câte știu. Ca atare, această lege se adresează la niște persoane care în anul 1941 aveau maxim 16 ani. Aceste persoane care în 1941 aveau maxim 16 ani nu au făcut, nu au putut face și, în mod zdrobitor, nu au făcut nimic împotriva națiunii române și nimic de niciun fel. Ce au făcut acești oameni? Despre cine este vorba în această lege, în interpretarea mea? Acești oameni au făcut următorul lucru: au intrat la vârsta de 20 de ani, în diverse licee din țară, în Frățiile de Cruce – din simpatii și cu cântecele – și activitatea lor concretă era de a-și apăra țara și de a lupta împotriva comunismului, în exclusivitate.
Tinerii la care ne referim – nu ne referim la cei din ’41, la cei care au făcut rebeliunea legionară – s-au exaltat, au intrat în Frățiile de Cruce și ce au făcut aceștia practic este că s-au dus în munți și au făcut rezistența anticomunistă. Niciunul nu a făcut altceva. Din tinerii aceștia niciunul nu a făcut nimic, pentru că nu a avut când. Eu mă refer la aceștia.
Vorbim despre chestiuni juridice. În drept, oamenii nu pot fi acuzaţi şi incriminaţi dacă n-au făcut nimic. Nu există acuzări de 3-4 ani de puşcărie pentru oameni care îşi exprimă idei. Nu există! Şi nu există, după 70 de ani, oameni care fac 4 ani de puşcărie pentru că vorbesc despre oameni care şi-au exprimat idei. Deci ceea ce trebuie acuzat şi ceea ce trebuie observat sunt indivizii care în 1941 ar fi făcut ceva. De exemplu, ar însemna, aplicând această logică, că trebuie să acuzăm în masă toţi membrii Partidului Comunist Român şi că toţi membrii PCR trebuie să intre în puşcărie. Pentru că e adevărat că nu au făcut nimic, dar au aderat la ceva în care unii făcuseră ceva. Aşa nu putem înainta. Rostul acestei legi este să nu putem să prezentăm aceşti oameni ca victime. Pentru că, din moment ce sunt vinovaţi şi sunt incriminaţi de noua lege, acest lucru este făcut cu scopul să nu putem vorbi de măcelărirea lor.
Franc vorbind, eu sunt mai interesat de cei care vor încerca să-și obțină dreptatea în justiție. Li se va spune că nu pot, așa cum li s-a mai spus pentru că dacă au fost legionari, indiferent de ceea ce li s-a întâmplat până în 1964, n-au voie să fie despăgubiți, chiar dacă au fost schingiuiți la Pitești continuu până în 1964. Haideți să ne referim și la celălalt capăt, unde sunt vinovații: călăii genocidului comunist. Probabil că știți că o parte din autorii și din responsabilii genocidului comunist, au fost evrei. Dumneavoastră știți că în clipa aceasta dacă eu arăt că la Roman unde în 1990 am găsit în pădure 11 cadavre de români uciși și că șeful Securității din Roman, după cercetările mele, a ajuns la Tel Aviv, eu pot fi numit de acum antisemit? Numai pentru că scot în evidență un astfel de vinovat? Eu personal, mă simt amenințat”.

Alex Căutiș, jurnalist și cercetător: ar trebui să luăm exemplul evreilor, care s-au dus și i-au căutat până în Brazilia pe cei vinovați
„Aș vrea să mă opresc la modificarea art. 2 alineatul c), din lege care trebuie citită cu mare atenție pentru că acolo se spune așa: «Se poate considera ca fiind vinovat de genocid, acea persoană care a primit o sentință judecătorească în acest sens». Aici mi s-ar fi părut că ar fi trebuit să se oprească discuția. Așa era în vechea lege care și ea era ciuntă. Acum apare o altă sintagmă: «sau printr-o altă hotărâre», fără să mai spună dacă e o hotărâre judecătorească. O hotărâre a cui? O hotărâre internațională, venită din neant? Cum adică? Dacă s-a hotărât prin sentințe judecătorești că cineva este vinovat de genocid sau «printr-o hotărâre…» și este lăsată în suspensie această hotărâre? O hotărâre de unde? Din cer, de unde este venită această hotărâre? De la un institut, de unde? Asta mi se pare o mare problemă și sub aceste trei cuvinte: «printr-o hotărâre», fără să mai spună ce, pot veni foarte mulți să justifice că cineva este vinovat de genocid.
Noi n-am avut timp în 25 de ani de zile să vedem cine au fost călăii comuniști și să găsim vinovații care au omorât atâția oameni în pușcăriile comuniste. De-abia acum auzim de Ficior și de Vișinescu. Este o rușine că de-abia astăzi se discută. Apropos de evrei: ar trebui să luăm exemplul evreilor, care s-au dus și i-au căutat până în Brazilia pe cei vinovați. Pe mulți i-au răpit din Brazilia și i-au dus la judecată în Israel. Așa mi-ar fi plăcut să fie și românii. Să-i caute și în gaură de șarpe pe cei vinovați și să-i pedepsească.
Practic, acești călăi comuniști – întregul sistem comunist a pus de foarte multe ori aceste etichete unor oameni – 90% dintre ei nevinovați. Le-a spus «legionari», «fasciști», în toate felurile. Sintagma aceasta de «fasciști» a apărut și cu referire la manifestanții din Piața Universității. A fost o recurență de tip retoric în atâtea cazuri! Practic avem de-a face cu niște instanțe injuste, cu acele tribunale populare prin care ei căutau să justifice apetența poporului pentru comunism și la aceste instanțe care dădeau sentințe halucinante, recurgem astăzi la 25 de ani de la căderea comunismului. Cum este posibil așa ceva?

Preot Mihai Andrei Aldea – un scuipat în fața întregului popor român
„Aș face întâi o precizare: din punctul meu de vedere, mai importantă decât miza pe care o gândesc unii sau alții, este semnificația gestului. Pentru că o asemenea lege este – ca să mă exprim foarte delicat – un scuipat în fața întregului popor român. Printr-o asemenea lege, cei care au dat-o și cei care au semnat-o – deci de la Președinție și de la Parlament, toți care sunt acolo – au dovedit că au ori un total dispreț față de poporul român ori un total dispreț față de poporul român. Adică ori îi cred pe români niște idioți lipsiți de discernământ, care fără paza dictatorială a autorității de stat nu sunt în stare să discearnă între diferitele doctrine care li se prezintă, ori pur și simplu au renunțat la democrație și merg pe prezumția de vinovăție: din punctul lor de vedere, românii sunt un popor de infractori. Punct. Iar ei sunt gardienii care păzesc poporul român.
Legea este atât de total antidemocratică, atât de împotriva oricărui bun simț al libertății umane, încât pentru mine, de exemplu, ca istoric, este o întoarcere totală și clară la epoca stalinistă. De fapt, am auzit mai devreme pe domnul de la Elie Wiesel, care făcea apel la sentințele date în timpul ocupației sovietice în România. În timpul ocupației staliniste în România s-au făcut niște procese atât de rușinoase încât cu greu pot fi numite procese. Și totuși, domnia sa le consideră perfect valabile. Deci, practic, staliniștii au preluat puterea în România în momentul de față, pentru asemenea lege.
Este o lege care în mod clar nu este alcătuită de români. Dacă ați văzut textul cu atenție – vă spun, am un doctorat în filologie, luat pe șase ani de muncă – nu este exprimat textul respectiv într-o limbă română nici literară, nici juridică, nici nimic. Conține niște dezacorduri și niște rupturi de logică atât de grave, încât instanțele își vor sparge capul încercând să înțeleagă textul legii – până la urmă textul – nu vorbesc de spiritul legii. Nici măcar textul nu este clar. Este într-o gramatică ce nu aparține limbii române. Cine a compus această lege, ori nu este român, ori a avut la dispoziție cine știe ce traducere făcută după ureche, dar indiferent cum ar fi, această lege gândiți-vă că a fost votată într-un dispreț total față de poporul român. Unu: nu a existat consultare publică. Apoi, Academia Română, singurul for care putea să dea niște definiții în acest domeniu la un nivel de competență, a fost ignorată total. S-a mers pe o definiție comunistă, de dicționar comunist, rămasă până prin anii ’90 în DEX și eliminată ulterior – ceva ridicol pentru orice Parlament din lumea asta care are un pic de bun simț: să te bazezi pe o definiție din timpul dictaturii pe care ai condamnat-o tu ca Parlament. Vedeți, culmea ridicolului: ei au condamnat comunismul în Parlament și pe urmă același Parlament declară sentințele date de comunismul condamnat de ei ca fiind perfect valabile.
Eu știu că în primele două atentate: I. Ghe. Duca și Armand Călinescu au fost condamnați niște oameni, iar în ceea ce privește asasinarea lui Nicolae Iorga, lucrurile sunt și mai complexe, pentru că au fost implicați acolo și KGB-ul – NKVD-ul, cum se numea pe atunci – și Gestapoul. În niciunul din aceste cazuri nu a fost condamnată Mișcarea Legionară ca organizație. Aici este o confuzie juridică gravă între niște probleme sentimentale ale unor oameni și situația juridică. Juridic vorbind, avem o situație foarte clară: peste tot în lume Mișcarea Legionară este legală și legitimă, inclusiv în Statele Unite, inclusiv în Franța, inclusiv în Spania. În clipa de față suntem singura țară din lume care a condamnat Mișcarea Legionară. Mișcările legionare funcționează în Franța, funcționează în Țările de Jos, funcționează în Spania, funcționează în Marea Britanie, în SUA din anii ’40. În vreme ce la noi era ocupația sovietică, în țările respective diferitele grupări legionare activau legal. La Nürnberg s-au analizat mișcările legionare și nici măcar nu au fost aduse la inculpare în vreun fel. S-a considerat că nu se încadrează la obiectul activității tribunalului de la Nürnberg, juridic…
Noi am avut de-a face cu o situație complet schizoidă. Pe de o parte, Mișcarea Legionară nu era condamnată oficial, de cealaltă parte oamenii erau băgați în pușcărie pentru apartenența legionară. Deci, repet, nu existase o condamnare a Mișcării Legionare sau, mai bine zis, a mișcărilor legionare, pentru că nu a fost una singură, mai ales după 1939 – iarăși un aspect pe care dânșii îl dau la o parte cu toată grația. Și problema cea mai mare este următoarea: nu suntem proști, noi, ca popor – decât poate pentru că răbdăm o anumită clasă politică – dar avem discernământ și avem dreptul să alegem între diferitele doctrine și să spunem: «Da, domnule, nu este bună». Noi! Nu să ni se impună: «Băi, n-ai voie să te uiți aici, n-ai voie să citești aici, că dacă nu, te bag în pușcărie!». Este o absurditate totală.

Editorialul din Nr 40 al Revistei ATITUDINI

Comenzi se pot face aici sau la adresa de email: [email protected]


Post a Comment

(required. But it will not be published)