Acasă » Articole » SINAXAR 30 APRILIE: Sf. Ignatie Briancianinov, povatuitorul celor ce cauta sfintirea in vremurile de pe urma


SINAXAR 30 APRILIE: Sf. Ignatie Briancianinov, povatuitorul celor ce cauta sfintirea in vremurile de pe urma


Sf. IgnatieSf. Ignatie Briancianinov a fost si este dascalul si povatuitorul duhovnicesc al multor dintre calugarii dar si mirenii care cauta sa se sfinteasca si in vremurile acestea de seceta duhovniceasca.

Astazi in manastiri prea putin intalnim duhovnici sau stareti care sa mai poarte lucrarea duhovniceasca launtrica, majoritatea se orienteaza dupa legea materiei, dupa nevoile materiale, iar muncile fizice de cele mai multe ori inabusa nu doar trupul dar si sufletul. Munca fizica este buna si binecuvantata de Dumnezeu, dar nu atunci cand ea impiedica porunca lui Dumnezeu si cand nu este orientata si spre o lucrare launtrica. Putini sunt cei care ajung sa gaseasca in osteneala muncii harul dumnezeiesc, putini sunt cei care sa stie sa se lupte cu gandurile si patimile chiar atunci cand sunt istoviti de munca, putini sunt cei care reusesc sa castige raiul launtric fara povatuitori. Ba mai mult, Sfintii Parinti spun ca fara povatuitori iscusiti mai mult ne ratacim pe cale. Sf. Ignatie insa este darul lui Dumnezeu pentru aceste vremuri secetoase, el este povatuitorul celor fara povatuitori. Scrierile Sf. Ignatie tin loc de povatuire duhovniceasca, asa dupa cum insusi Sfantul marturiseste in scrierile sale. Si azi te poti sfinti, si azi poti castiga harul lui Dumnezeu inlauntrul tau si atunci de cine ne vom mai teme? Rostul sufletului este sfintirea, si atunci medicamentul impotriva deprimarilor, ce isi au cauza in negasirea rostului existential nu este oare castigarea Harului dumnezeiesc in inima omului? Cine se lipseste de acest har cu adevarat se lipsteste de toata seva vietii. Castigarea si simtirea harului nu sunt basme din vechime, sunt realitati vii, la care suntem cu totii chemati, dar peste care trecem cu multa nebagare de seama, de cele mai multe ori pentru ca nu stim sau pentru ca suntem povatuiti gresit, uneori de chiar duhovnicii nostri. Sfantul Ignatie ne arata metoda si calea desavarisirii, accesibil tuturor, si cult si incult, si bogat si sarac – asa cum Evanghelia este vestita nu doar unor elite, ci tuturor.

De aceea sa il citim si sa ii urmam invatatura cea mult folositoare.

SF IGNATY BRIANCIANINOVCateva sfaturi mult folositoare celor ce cauta mantuirea:

  • Învăţătura pe care o expun aici izvorăşte în întregime din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, care au asimilat doctrina Evangheliei atât printr-o cunoaştere teoretică cât şi printr-o experienţă trăită, în acelaşi timp aş putea numi această operă mărturisirea mea intimă. Şi cer să fie primită cu atenţie şi îngăduinţă: merită şi una şi alta. Scăpările şi pornirile mele, neputinţa de a urma sfaturile Părinţilor, lipsa unui adevărat povăţuitor duhovnicesc şi, dimpotrivă, întâlnirea frecventă, să nu spun constantă, a povăţuitorilor atinşi de orbire spirituală (sub influenţa cărora m-am aflat, fie că am vrut, fie că n-am vrut) au fost pentru mine pricina a multor tulburări. Am suferit şi pentru faptul că am fost înconjurat din toate părţile de ocazii de cădere şi nu de ridicare. M-am preocupat de doctrine pe care lumea potrivnică lui Dumnezeu le consideră expresia înţelepciunii supreme şi a sfinţeniei, pe când în realitate ele nu sunt decât întuneric şi murdărie, vrednice de a fi aruncate cu scârbă.
  • Omul care îşi admiră propria sa evlavie exterioară nu va scăpa de a trece de la pietate la făţărnicie. Făţărnicia, formalismul, este deosebit de plăcută lumii atinsă de orbire; ea este atrasă de laudă, de stima şi încrederea oamenilor; ea îl întoarce pe călugăr de pe calea Crucii, ea îi asigură o situaţie pământească, omenească, foarte confortabilă. Cum făţarnicul este atât de avantajat şi vede, pe de o parte, câştigul pe care-l obţine din practicile sale, iar pe de alta, ocările şi persecuţiile pe care le îndură din partea lumii atleţii lui Hristos, se va strădui din ce în ce mai mult să se distingă prin făţărnicie şi complezenţă omenească.
  • De la intrarea sa în mănăstire, călugărul trebuie să se preocupe cu cea mai mare grijă şi atenţie de citirea sfintei Evanghelii. El trebuie să o studieze şi să şi-o întipărească în minte, pentru a avea învăţătura ei prezentă în suflet pentru orice intervenţie morală, pentru orice faptă, pentru orice gând. Aceasta este însăşi atitudinea Mântuitorului. Această atitudine însoţită de o promisiune şi de o atenţionare. Când i-a trimis pe ucenicii Săi să predice Evanghelia le-a zis: “mergând, învăţaţi toate neamurile, botezăndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învătându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
  • Cel care şi-a întemeiat viaţa pe cercetarea Evangheliei şi pe împlinirea poruncilor evanghelice, şi-a întemeiat-o pe o stâncă nezdruncinată. Oricare ar fi condiţiile în care l-au plasat împrejurările vieţii, el nu-şi împuţinează lupta duhovnicească. El este neîncetat în lucrare, el luptă şi înaintează mereu, chiar dacă lucrarea sa, lupta şi progresul său, rămân necunoscute şi neînţelese de către ceilalţi! Nici o încercare şi nici o ispită care-l asaltează nu-l pot întoarce din drum.0157
  • Ţi-a venit în minte un gând bun? Opreşte-te! în nici un caz nu te grăbi să-l pui în practică fără a-l examina, fără a medita. Simţi în inimă vreo înclinaţie bună? Opreşte-te! Nu te lăsa dus de ea. Consultă Evanghelia. Vezi dacă gândul tău cel bun, înclinaţia ta cea bună sunt conforme cu sfintele învăţături ale Domnului. Vei vedea foarte repede că nu există nici o legătură între binele evanghelic şi binele firii omeneşti căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, de aceea el însuşi a devenit rău, după cum o mâncare delicioasă şi sănătoasă, devine otravă când este amestecată cu aceasta.
    Păzeşte-te să faci binele firii căzute. Făcându-l, vei lucra la propria ta cădere, vei cultiva în tine părerea de sine şi mândria, şi vei sfârşi prin a te asemăna bine cu demonii. Dimpotrivă, împlinind binele după Evanghelie, ca un adevărat şi credincios ucenic a lui Dumnezeu-Omul, vei deveni asemenea cu El. “Cel care îşi iubeşte viaţa o va pierde; iar cel care îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică (Ioan 12, 25). Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui” (Marcu 8, 34-35).
  • Vederea căderii tale este o vedere duhovnicească. Vederea neputinţei tale este de asemenea o vedere spirituală. Într-o asemenea vedere mintea este spectator. Ea ne-a fost dăruită prin harul botezului: sub efectul harului orbirea minţii se împrăştie, şi ea începe să vadă clar pe câmpul său de luptă ascetică ceea ce nu putea pătrunde până atunci. Ea va descoperi nişte realităţi pe care nici nu le bănuia până atunci.
  • în orice mănăstire, indiferent de rânduială sau organizare, nimic nu-l poate împiedica pe un călugăr să trăiască după poruncile Evangheliei. Aceasta o spun pentru a-i încuraja şi a-i calma pe cei ce sunt, cu motiv sau fără motiv, nemulţumiţi de felul în care merge mănăstirea lor. Pentru un călugăr este mai sigur a căuta pricina nemulţumirii sale în sine însuşi, decât în anturajul său sau în circumstanţele exterioare. Atunci când te judeci pe tine însuţi inima îşi capătă liniştea, în concluzie n-ar trebui preferată o mănăstire bine organizată alteia mai distinsă, întrucât depinde de noi, dar nu totdeauna este aşa situaţia.
  • ag-Dorotheos-k-DositheosTrebuie început prin a citi cărţile scrise pentru călugării din mănăstirile de obşte, ca de pildă „Învăţăturile Sfântului Dorotei al Gazei”, „Cuvintele Sfântului Teodor Studitul”, „Corespondenţa Sfântului Varsanufie cel Mare cu Ioan Văzătorul”, începând cu răspunsul 216 (răspunsurile precedente se adresează mai mult pustnicilor şi în consecinţă se potrivesc mai puţin începătorilor), Scara Sfântului Ioan Scărarul, „Scrierile” Sfântului Efrem Sirul, „Aşezăminîele mănăstireşti” şi „Convorbirile duhovniceşti” ale Sfântului Ioan Casian.Mai târziu, după un răstimp suficient de lung, se pot citi operele Părinţilor scrise pentru isihaşti, ca „Filocalia”, „Apoftegmele”, „Cuvintele ascetice” ale lui Isaia Pustnicul, „Discursurile ascetice” ale Sfântului Isaac Sirul, „Tratatele” lui Marcu Ascetul, „Cuvintele” şi „Omiliile” duhovniceşti ale Sfântului Macarie cel Mare, scrierile în proză şi „Imnele” Sfântului Simeon Noul Teolog, şi alte scrieri asemănătoare ale Părinţilor asupra vieţii active.

    Toate aceste opere aparţin categoriei de scrieri privitoare la viaţa activă sau ascetică, căci ele se preocupă de nevoinţa călugărului. Sfântul Ioan Scărarul a spus: .”pentru a duce o viaţă activă, citeşte cărţile care se preocupă de ea”. Cărţile privitoare la viaţa activă îi încurajează pe călugări la nevoinţa călugărească, în mod special la rugăciune, în ce priveşte citirea scrierilor altor Sfinţi părinţi care orientează înspre meditaţie şi contemplaţie, pentru un nevoitor insuficient purificat de patimi, este prematură.

  • Scrierile Sfinţilor Părinţi referitoare la viaţa călugărească trebuiesc citite cu o mare circumspecţie. S-a observat că începătorii n-ajung niciodată să aplice cărţile pe care le citesc la propriile lor condiţii, ci se lasă antrenaţi invariabil de pornirile lor. Dacă o carte dă sfaturi asupra isihasmului, şi arată cât de îmbelşugate roade duhovniceşti se pot obţine într-o însingurare desăvârşită, începătorul cu siguranţă va fi cuprins de o arzătoare dorinţă de a se retrage în singurătate, intr-un oarecare pustiu îndepărtat. Dimpotrivă, dacă o carte vorbeşte despre ascultarea necondiţionată faţă de un părinte duhovnicesc, începătorul va dori un mod de viaţă foarte sever într-o ascultare totală faţă de un bătrân.Vremurilor noastre Dumnezeu nu le-a dăruit nici una, nici alta, din cele două forme de viaţă. Dar cărţile sfinţilor Părinţi care le descriu pot influenţa puternic pe un începător lipsit de experienţă şi de cunoştinţe. El se poate foarte uşor decide să-şi părăsească mediul unde trăieşte – deşi acolo are totuşi tot ce-i trebuie pentru a-şi lucra mântuirea şi a progresa duhovniceşte împlinind poruncile evanghelice – pentru a urma himera unei vieţi perfecte care străluceşte cu putere şi insistenţă în imaginaţia sa.Cruce3
  • Cel ce voieşte să trăiască în linişte trebuie să se afle sub îndrumarea unui povăţuitor, şi nu trebuie să-şi fie singur învăţător. Tu care eşti departe de măsura maturităţii spirituale îmi ceri mie smeritului să-ţi dau voie să trăieşti singur într-o peşteră, dar cred că nu-ţi dai seama cât de multe sunt cursele diavolului. Este mai bine pentru tine să slujeşti părinţilor, să primeşti ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile lor, să-L preamăreşti şi să-L lauzi pe Stăpânul dimpreună cu ei la ceasurile hotărâte, mai degrabă decât a te lupta de unul singur împotriva gândurilor necurate şi amăgitoare. N-ai auzit tu ce spune Sfântul Ioan autorul inspirat al Scării: “Vai omului care trăieşte singur! Dacă el cade în tristeţe sau lene, n-are cine-l ridica. Dar acolo unde doi sau trei s-au adunat în numele Meu, sunt şi eu în mijlocul lor, a zis Domnul”…
  • Bătrânii care-şi iau asupra lor sarcina sfinţilor stareţi de odinioară, dar fără a avea darurile lor spirituale, trebuie să înţeleagă că intenţiile lor, gândurile lor şi concepţiile lor asupra marii lucrări călugăreşti, ascultarea, sunt false. Se ştie clar: felul lor de a gândi, înţelepciunea şi ştiinţa lor nu sunt decât orbire şi nălucire drăcească care nu vor întârzia să producă fructe de aceeaşi natură în cel pe care-l conduc.Pretenţia lor exagerată nu va putea trece nedescoperită decât o oarecare vreme, pentru începătorul neexperimentat ce se află sub povăţuirea lor, dacă acesta are puţină inteligenţă şi se ocupă cu lectura cărţilor sfinte cu dorinţa sinceră de a se mântui. Mai devreme sau mai târziu, această impostură va fi descoperită cu putere, ducând la o ruptură foarte penibilă şi la relaţii neplăcute între bătrân şi ucenic, şi le va provoca şi unuia şi altuia serioase tulburări psihice.

    Este teribil să ai asupra ta, din îngâmfare şi din proprie iniţiativă, obligaţii pe care nu le poţi îndeplini decât cu mandat de la Sfântul Duh şi cu ajutorul Său; este teribil să te prezinţi ca un purtător de Duh Sfânt până când legăturile cu satan nu sunt încă rupte şi până când eşti întinat de el. O asemenea comedie şi ipocrizie sunt înspăimântătoare. Ele sunt dezastruoase atât pentru tine însuţi, cât şi pentru semenul tău. Sunt o crimă şi o blasfemie faţă de Dumnezeu.

  • Ascultarea mănăstirească aşa cum era practicată de către călugării de odinioară este o taină duhovnicească înaltă. Nouă ne este imposibil de a o imita în întregime. O putem doar contempla cu veneraţie şi prudenţă şi să ni-o asumăm în duh. Vom da dovadă de o judecată dreaptă şi de o înţelepciune salutară dacă, citind vieţile şi rânduielile părinţilor din vechime – ascultarea fiind la fel de uimitoare ca a ucenicilor – vom constata în vremea noastră un declin general al creştinismului. Va trebui să recunoaştem că nu suntem în stare să moştenim în întregime practicile Părinţilor. Dar este o mare binecuvântare a lui Dumnezeu şi o mare fericire să ne putem hrăni cu fărâmiturile ce cad de la masa Părinţilor. Aceste fărâmituri nu constituie o hrană suficientă, dar ele pot, nu fără a ne lăsa un sentiment de frustare şi de foame, să ne scape de moartea spirituală.
  • ευαγγελιοîncearcă o ascultare liberă de orice linguşire şi adulare: fii ascultător prin dragostea de Dumnezeu. Fii gata să faci ascultare de toţi părinţii şi fraţii când ei îţi cer lucruri care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, nici regulei şi ordinii mănăstirii, nici sfaturilor părinţilor ce conduc. Dar în nici un caz să nu ascultaţi de ce este rău, chiar dacă ar trebui să suferi din cauza fermităţii şi refuzului de a plăcea oamenilor.
  • Datorită smereniei tale în raporturile cu ceilalţi şi datorită dragostei pentru ei, împietrirea inimii tale va slăbi încet, încet. Ea va ceda ca o piatră grea ce este rostogolită să intre într-un mormânt, şi inima va putea renaşte pentru legături duhovniceşti cu Dumnezeu, pentru care, până aici, era moartă. O nouă perspectivă se deschide ochilor duhovniceşti care vor descoperi mulţimea rănilor pricinuite de păcat întregii firi omeneşti căzute. Ea va recunoaşte starea sa jalnică în faţa lui Dumnezeu şi-i va implora mila. Inima va conlucra cu mintea prin tânguirea ei şi printr-o umilă înduioşare. Acesta este începutul rugăciunii adevărate.
  • Rugăciunea trebuie să fie îndeletnicirea principală a călugărului. Ea trebuie să fie centrul spre care converg şi de care se leagă toate nevoinţele ascetice. Prin rugăciune călugărul se leagă strâns cu Domnul şi “este un duh cu El” (l Cor. 6, 17). De la intrarea în mănăstire, el trebuie să înveţe neapărat să se roage într-un fel corect pentru a putea progresa în rugăciune şi aşa să-şi lucreze mântuirea. Justeţea şi progresul rugăciunii se izbeşte de firea noastră stricată şi de îngerii căzuţi care se străduiesc să ne ţină în subjugare, în această stare de cădere şi de îndepărtare de Dumnezeu care le este comună oamenilor şi îngerilor căzuţi.
  • Pentru a ne pregăti, trebuie să începem cu înlăturarea oricărei judecăţi asupra semenului nostru şi a oricărei supărări. Această pregătire ne-a poruncit-o Domnul însuşi: “Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre” (Marcu 11, 25 – 26). Urmarea pregătirii constă, datorită credinţei noastre, în supunerea şi încredinţarea totală voii sfinte a lui Dumnezeu, în înlăturarea îngrijorărilor. Trebuie, de asemenea, să fim conştienţi de starea noastră de păcătoşenie, atitudine care naşte pocăinţa şi smerenia duhului. Singurul sacrificiu pe care Dumnezeu îl primeşte de la firea omenească căzută este pocăinţa în duh. “Că de ai fi voit jertfă Ţi-aş fi dat”, zice Proorocul lui Dumnezeu, în numele tuturor oamenilor căzuţi şi care rămân în starea de cădere; nu numai că o oarecare jertfa parţială, a trupului sau a sufletului, nu te face plăcut lui Dumnezeu, ci chiar “arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 17-l8). Sfântul Isaac Sirul ne relatează următoarea maximă spusă de un alt Sfânt Părinte: “Dacă cineva nu se recunoaşte de păcătos, rugăciunea lui nu este primită de Dumnezeu”.
  • Prezenţa şi conlucrarea necontenită a atenţiei în timpul rugăciunii este neapărat trebuincioasă. Datorită atenţiei, rugăciunea devine binele propriu, personal, al celui ce se roagă; dacă atenţia lipseşte, rugăciunea îi rămâne exterioară. Când atenţia este prezentă, rugăciunea dă roade îmbelşugate, dar când este absentă, produce spini şi pălămidă. Roadele rugăciunii stau în iluminarea duhului, într-o smerită înduioşare a inimii şi în reînnoirea sufletului prin viaţa Duhului; spinii şi pălămidă constau în lenevirea sufletului, în părerea de sine fariseică care se naşte dintr-o inimă împietrită, care se mulţumeşte şi se laudă cu mulţimea rugăciunilor spuse şi cu timpul petrecut recitându-le.x RoundPendant
  • Pentru început propune-ţi să spui de o sută de ori rugăciunea lui Iisus. Apoi, dacă vezi că poţi s-o spui de mai multe ori, mai adaugă o sută. Cu timpul, dacă vei simţi nevoia, mai poţi adăuga la numărul rugăciunilor. Pentru a spune rar şi cu atenţie de o sută de ori rugăciunea lui Iisus, îţi trebuie cam o jumătate de oră: o seamă de nevoitori au nevoie de mai mult timp. Nu spune rugăciunile grăbit, imediat unele după altele; fa după fiecare rugăciune o pauză, în felul acesta reuşind să-ţi aduni gândurile. Spunerea rugăciunii fără pauză duce la împrăştierea gândurilor. Controlează-ţi respiraţia; respiră încet şi rar; aceasta ajută să nu ne împrăştiem. După ce ai terminat rugăciunea lui Iisus nu te lăsa cuprins de tot felul de gânduri şi imaginaţii neserioase, iluzorii şi trecătoare, ci petrece-ţi timpul până ce te culci urmând orientarea gândului în timpul rugăciunii. Când te culci, spune rugăciunea şi adormi rugându-te.Obişnuieşte-te ca la deşteptare, rugăciunea lui Iisus să-ţi fie primul gând, primul cuvânt şi prima faptă. Spune-o de câteva ori, spală-te şi du-te repede la Utrenie, în timpul Utreniei, pe cât posibil, opreşte-te de la rugăciunea lui Iisus. Dacă dispui de timp liber între Utrenie şi Liturghie, ocupă-te de rugăciunea lui Iisus. Fă acelaşi lucru după masa de prânz. Părinţii ne învaţă ca după masa de prânz să ne concentrăm asupra aducerii aminte de moarte. Lucrul acesta este între toate corect; de fapt, rugăciunea lui Iisus nu poate fi despărţită de aducerea aminte de moarte. O puternică aducere aminte de moarte este legată de o vie rugăciune către Domnul Hristos care a călcat moartea cu moartea Sa şi le-a dăruit oamenilor viaţă veşnică, supunându-se pentru un timp morţii.

Si multe alte invataturi duhovnicesti, ce ar trebui citite integral si nu scoase din context. Puteti gasi si cateva din scrierile sale online

https://dianoraioana.files.wordpress.com/2013/09/sfantul-ignatie-briancianinov-faramiturile-ospatului.pdf

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Ignatie_Briancianinov/Ignatie%20Briancianinov%20-%20Cuvinte%20catre%20cei%20care%20vor%20sa%20se%20mantuiasca%20%28Experiente%20ascetice%20vol.%20II%29.pdf

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Ignatie_Briancianinov/Ignatie%20Briancianinov%20-%20Despre%20vedenii,%20duhuri%20si%20minuni.pdf

http://www.manastirea-sireti.md/uploads/books/ro/Sf.%20Ignatie%20Briancianinov%20-%20Despre%20inselare.pdf

 

 


Post a Comment

(required. But it will not be published)