Acasă » Articole » SINAXAR 29 APRILIE: Pomenirea marelui Poet Martir, Radu Gyr. Inedit: Corespondenţa lui Radu Gyr cu Pr. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade şi Pan M. Vizirescu


SINAXAR 29 APRILIE: Pomenirea marelui Poet Martir, Radu Gyr. Inedit: Corespondenţa lui Radu Gyr cu Pr. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade şi Pan M. Vizirescu


Radu gyrScrisoarea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae către Radu Gyr, „poetul graţiei şi energiei româneşti”
Prea Iubite Domnule Profesor,
Vă mulțumesc iarăși pentru că iarăși m-ați obligat peste măsură de mult trimițându-mi acele gingașe făpturi de vis și de senin, de zâmbet și de lumină, care sunt „Stelele pentru leagăn”. Unele dintre ele, ca „Are tata o fetiță, luminiță”, le declamam de mult toată casa, de prin 1933: și tata și mama și luminițele noastre cele două care sunt la o vârstă când gândesc exact ca în aceste poeme de basm.
Îmi pare rău că n-am și eu, deocamdată, ceva potrivit prin care să mă revanșez, arătându-mi și eu toată dragostea și admirația ce o nutresc pentru poetul grației și energiei românești.
Să ajute Domnul Sfânt ca țara de eroism, de curățenie și de vraje spirituală pe care o zugrăviți în poezia D-voastră să o vedem curând înfăptuindu-se aievea.
Vă rog să transmiteți caldele mele omagii Stimatei doamne și urările unui Moș Crăciun darnic fetiței.
(Pr. D. Stăniloae, Sibiu, 3 Nov. 1936)

 

mircea-eliadeMircea Eliade către Radu Gyr: „Te îmbrățișează de foarte departe, bătrânul tău, Mircea Eliade”
Dragă prietene,
M-am bucurat că am primit scrisoarea ta o zi înainte de plecarea noastră spre Europa. (Cum era adresată acasă, și nu la Universitate și era recomandată – în cel mai bun caz o citeam în octombrie, deci e foarte probabil că ți-ar fi fost înapoiată cu „adresantul plecat fără adresă”).
Mă bucur că ți-a plăcut ce am mai scris în ultima vreme. Mă bucur, mai ales, că vei publica (sper, curând de tot) un volum de poeme. Inutil să-ți mai spun cu câtă nerăbdare îl aștept.
Prezintă, te rog, omagiile mele soției tale. Te îmbrățișează de foarte departe, bătrânul tău, Mircea Eliade.
M-au surprins (trebuie să recunosc: plăcut) acele câteva articole publicate despre scrierile mele, vechi sau noi, în revistele din țară. Mă socoteam de mult un scriitor român uitat, deși niciodată nu m-am îndoit că voi fi redescoperit postum. Într-un anumit sens, interesul pe care mi l-au arătat câteva reviste între sept. 1967 și martie 1968, mă tulbura: mi se părea că ghicesc în el un avertisment al morții apropiate. Din fericire, „interesul” a dispărut tot atât de neașteptat pe cât a apărut – și eu mi-am venit în fire și m-am întors la treburile mele (printre care țin să subliniez, literatura românească se numără în frunte. Vei primi curând, de la Paris, pe adresa ziarului la care colaborezi, o lungă povestire: „Pe strada Mântuleasa”…).
25 iulie 1968
Swift Hall, University of Chicago, Illinois 60637

Pan-Vizirescu-Ion-Petrovici-Dumitru-Staniloae-Nichifor-Crainic-24-decembrie-1969-Arhiva-Mircea-Platon-Ziaristi-OnlinePan M. Vizirescu către Radu Gyr: „Doresc din toată inima să știu că ești bine sănătos și cu cărțile gata să apară”
Iubite poete,
Iată că mă trezesc scriindu-ți, cum de mult doream s-o fac (la urma urmei d-aia suntem scriitori), dar fără să mă pot învrednici decât acum.
Fiind la Craiova cu sora mea bolnavă pe care am internat-o în spitalul de acolo, am revăzut liceul unde am învățat noi și m-au cuprins aducerile-aminte într-un vernisaj sentimental. Elevii și profesorii de atunci! Tu, poetul tânăr al Craiovei – apariție plină de speranțe mari pentru ambiția oltenească, rămasă în urmă pe tărâmul poeziei. Cântecele noastre pe versuri de-ale tale și muzica de bătrânul blând și cu inima caldă, profesorul Salonic…
Le cântau clasele cu însuflețire la bagheta cu bătaie molatică a profesorului, dar bine armonizate cu teribila înflăcărare a tinereții noastre. Zglobii și ageri, îndrăgostiți de colege de la liceul ortodox sau internat cu care făceam drumul până la școală, răscoliți de câte un mic și tandru surâs, asociam pasiunea amorului primăvăratic cu pasiunea studentului, dar numai la anumite materii.
Marile și pestrițele figure ale unor dascăli de faimă – unii prin știința și talentul cu care ne vrăjeau, alții prin spaima ce o vârau în noi, gen Mihalache Dumitrescu, zis „Țiganu”, – exemplar unic, pe care și acum îl visez chinuindu-mi unele nopți în felul său tiranic-, deși mă bucuram de simpatia lui chiar mai mult decât Herescu.
Pe când eram student, urmărit încă de coșmarurile cu care ieșisem din liceu, l-am portretizat sumar, dar fidel într-o schiță apărută în „Bilete de papagal”. Peste nu știu câți ani, fiind și eu profesor și cu o brumă de nume în publicistica literară, venind pe la Craiova, l-am întâlnit pe calea Unirii în obișnuita lui plimbare cu Maghețu, altă figură remarcabilă a învățământului craiovean, cu faimă de curtezan printre eleve. Contrar firii lui, Conu Mihalache a izbucnit într-o mare bucurie de drag că mă vede ca să mă felicite, strivindu-mă cu mărturisirea că îi place cum scriu…
Maghețu, care era cam perfid și intrigant, a găsit de cuviință să amintească de articolul cu pricina, oarecum mustrându-mă că nu se făcea să prezint într-o lumină atât de urâtă pe dascălul nostru cel mai iubit. Iar eu, deși luat pe neașteptate, mai abil decât el, am schițat un gest de mirare, că-mi poate aduce o astfel de învinuire învrăjbitoare…
Într-adevăr, în articol nu pomenisem numele profesorului, așa că pe bună dreptate, tăgăduiam. Și acum să vezi partea zglobie. Maghețu ținea morțiș că el a recunoscut în profesorul descris de mine, chiar pe Conu Mihalache.
„Domnule professor, asta e părerea d-tale, am zis eu. Personajul meu este imaginar, un model de cum nu trebuie să fie un dascăl. Îmi pare rău, că tocmai d-ta, un prieten vechi al iubitului meu magistru, îl identifici cu o figură blamată”. El și-a zburlit mustața și nu s-a lăsat: „El e! Degeaba te ascunzi! Așa cum îl vezi și cum îl știu. Sunt convins că la Conu Mihalache te-ai gândit când ai scris!”.
„Nu, d-le professor – am zis cu tărie. Ferească Dumnezeu! Văd că d-ta te-ai gândit și gândești ofensator, pentru distinsul meu profesor”. Conu Mihalache, pe care totuși îl iubisem pentru răutățile lui – s-a arătat foarte satisfăcut de explicația mea și către Maghețu și-a rânjit dintele de metal ce-l avea în colțul gurii, întrebându-l răstit: „De unde mai scoseși și pe asta, frate? Și dai înainte ca proasta în bâlci. Nu vezi ce spune autorul?”.Pan M Vizirescu
Profesorul meu de istorie, amintindu-și apoi rușinat de fratele meu, Smarand, pe care-l persecutase s-a reabilitat în fața mea în acel loc, grăind astfel: „Ce face fratele? Am auzit de el lucruri mari și frumoase! Spune-i să mă ierte că am greșit. Recunosc că am greșit… Spune-i să mă ierte…”. Emoția m-a înecat. Mi s-a plâns că îl escrocase o bancă renumită, pierzându-și toate economiile pe care ar fi vrut să le lase pentru ajutorarea copiilor goniți. M-a rugat să înfierez cu violență într-un articol instituția care-l jefuise.
Ți-am răpit timpul, dragă Radule, cu aceste evocări, dar mai bine așa decât informația ce urmează și care sunt sigur că te va afecta. Pușa Șerbănescu, fosta ta elevă la facultate, bine prețuită de tine, ca și familia ei – cu vreo două săptămâni în urmă, am condus-o la locul de veci, lângă părinții și fratele său. Avea numai 54 de ani. Moartea ei m-a îndurerat mult și pe toți ai mei, fiindu-ne cea mai apropiată prietenă de aici. Întotdeauna mă ruga să-ți transmit salutul și urările ei de bine, cu recunoștință și admirație. Dumnezeu s-o ierte.
A trecut mai mult de o jumătate de an de la moartea poetului N. Crainic, bătrânul nostru prieten și încă mi-e dor de el și mă simt îndurerat că nu-l mai pot vedea. Îi părea rău că șederea mea aici, îi da prilejuri prea rari să ne întâlnim. Ne-a iubit mult pe câțiva dintre noi și mult îți purta ție de grija sănătății. Când a citit schițele fratelui meu, mi-a scris cu laudă și prețuire entuziastă, – părere ce ți-a împărtășit-o și ție, după câte știu.
Dacă-ți mai amintești vorbele lui și nu te deranjează, te-aș ruga să mi le comunici într-o eventuală scrisoare, fiindcă vreau să am astfel de mărturii despre scrisul lui Smarand, care a fost atât de greu lovit în sănătatea lui. El a păstrat recomandarea ta, a lui Goga, Arghezi, Motru și Manu și ale altora pentru Societatea Scriitorilor, adevărate comori, prin care nume de prestigiu i-au dat garanție superioară pentru arta lui. La editură i s-a făcut un referat elogios și totuși cartea nu apare.
În final îți scriu că o duc rău cu sănătatea. Boala mea de inimă cu totul incurabilă, îmi dă crize și mă supără din ce în ce mai mult, iar prostata, deși iau ceaiuri diuretice și vitamina E, nu se lasă mai prejos. Anii la care am ajuns, nu-mi mai pot chezășui o stare mai bună, dar mă mâhnește gândul că nu pot tipări nimic și ei trec. Doresc din toată inima să știu că ești bine sănătos și cu cărțile gata să apară.
Te rog să transmiți stimatei Doamne sărutări de mâini și omagiile mele, ca și Doamnei fiice, dimpreună cu urările noastre cele mai calde și prietenești de sănătate și tot binele pentru toți. Te îmbrățișează, Pan M. Vizirescu.
(Slatina, 11 Martie 1973)

(Articol preluat din Revista ATITUDINI NR. 37)

Vezi si viata Poetului Ragu Gyr :

Radu Gyr – „Apostolul poet al închisorilor româneşti”

 

obverseImage

 


  • Astăzi 29 aprilie este și ziua mea de naștere. Am împlinit 46 de ani. Sfinte Mucenice Radu Brâncoveanu, roagă-te lui Dumnezeu și pentru mine păcătosul și nevrednicul. Roagă-te bunului Dumnezeu să-mi dăruiască toate cele de folos mântuirii sufletului, putere, smerenie și răbdare pentru a mărturisi numai adevărul și să fac voia Lui! SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE CÂTE MI-A DĂRUIT!

Post a Comment

(required. But it will not be published)