Acasă » Cuviosul Justin de la Petru Vodă – Ultima profeție a Părintelui Justin Pârvu “mai sunt 12 luni şi vine urgie”


Cuviosul Justin de la Petru Vodă – Ultima profeție a Părintelui Justin Pârvu “mai sunt 12 luni şi vine urgie”


Parintele Justin_portret

EDITORIAL de Monahia Fotini

Şi s-a dus lumina noastră, s-a furat nădejdea noastră. Moartea a furat-o pe ea. O, lucruri nefireşti şi negrăite, pline de durere şi de tânguire! Cum a murit cel ce a înviat sufletele noastre din moartea păcatelor? Cum a încetat să bată inima celui ce bătea în pieptul unui neam întreg? Cum te vom îngropa, Părinte? Cum să îţi îngropăm zâmbetul cald şi mâinile care au binecuvântat creştetele noastre? Cum să îţi închidem ochii dulci cu care ne înconjurai pe noi şi gura ta cea grăitoare de adevăr? Cu ce mâni ne vom atinge de trupul tău curat de patimi? Sau cu ce cântări vom cânta ducerea ta dintre noi, Părinte, cel care ne-ai încântat inimile şi ne-ai alinat durerile? Ce limbă va putea grăi tainele şi minunile tale? Ce minte le va cuprinde pe ele? Cum ai apus, lumina sufletelor noastre?

Acestea erau gândurile şi simţirile ce năpădeau inimile noastre, ale celor câţiva ucenici şi câteva cadre medicale, ce stăteam cu frică şi cutremur la căpătâiul Părintelui nostru iubit. Răsuflarea din ce în ce mai greoaie, aparatele ţiuind din ce în ce mai des, aşteptam cu toţii cu frică şi cu cutremur clipa despărţirii. O clipă de coşmar ce parcă nu ne venea să credem că o trăim. Mă rugam încă să fie doar un vis.

Începutul Golgotei

Primele semne ale bolii

Cu doar două luni în urmă, Părintele era acelaşi, vioi, puternic, primea pelerinii până la miezul nopţii, gura sa sfinţită glăsuia sfaturi şi învăţături, ochii lui zâmbeau încă împreună cu ai credincioşilor. Nimic nu ar fi dat de bănuit că părintele suferă de o aşa cumplită boală. La slujbele de noapte nelipsit ca de obicei, cânta chiar împreună cu noi. Şi deodată primele semne ale bolii au început să se arate: obosea foarte repede, nu mai putea mânca şi cel mai adesea stări de vomă. Iar părintele ne liniştea, asigurându-ne că nu are nimic decât o simplă indigestie. Până la sfârşit, a vrut să sufere discret, în taină, nevrând să supere pe cineva. Nu l-am auzit vreodată plângându-se de vreo durere trupească. Până în ultimul ceas, când îl întreba unul dintre noi dacă îl doare ceva, cu toate că se putea citi pe chipul său durerea din faţa transpirată de suferinţă şi ochii sfârşiţi de durere, Părintele răspundea, clătinând din cap: Nimic!

 

Ultima slujbă de Înviere

„Doar pentru voi dacă mai trăiesc. Cui vă las pe voi”?

Ultima slujbă la care a participat a fost Învierea Domnului, şi aceasta prăznuită nu în mănăstirea lui, ci într-o mănăstire străină, la Căşiel, fiind mai aproape de spitalul unde era internat, în Cluj, de unde cu toţi aflarăm cumplitul diagnostic: cancer de stomac. A petrecut în mănăstirea Căşiel, Deniile mari din săptămâna patimilor şi, deoarece în acea mănăstire nu se cântau cântări psaltice, părintele fiind un mare iubitor de muzică psaltică bizantină, a rugat-o pe maica stareţă (cea care i-a fost ucenica de taină cea mai apropiată, alături în toate suferinţele şi necazurile bătrâneţii, ea însăşi fiind cadru medical) să ne cheme din Petru Vodă pentru a cânta noi slujba Învierii. Aşa s-a şi petrecut. Prin bunăvoinţa Părintelui Serafim şi a maicilor din mănăstirea Căşiel, am săvârşit slujba Învierii împreună şi atunci l-am auzit pentru ultima dată pe Părintele strigând, cu glasul stins de durere dar care emana dragoste parcă mai mult ca oricând: Veniţi de luaţi lumină! Toată slujba aceea de Înviere a fost împletită cu lacrimi, simţind cumva că va fi ultima Înviere săvârşită împreună aici, pe pământ. Însuşi părintele părea şi el trist. Numai sfinţia sa ştie câte eforturi o fi făcut să reziste în acel scaun până la sfârşitul slujbei. După slujbă părea oricum epuizat şi l-am întrebat de ce este trist? Părintele a răspuns: Sunt trist pentru că nu sunt împreună cu fiii şi fiicele mele din Petru Vodă, în mănăstirea mea.

Cu  o zi înainte ne spovedisem şi îl rugam pe părintele că dacă Domnul va dori să îl ia la El, să Îl roage să îl mai ţină o perioadă pentru noi, ucenicii lui, să nu ne lase orfani. Părintele, zâmbind, a răspuns: „Păi aşa mă gândeam şi eu, doar pentru voi dacă mai trăiesc. Cui vă las pe voi”? Această frământare părintele o avea demult şi ne mai împărtăşea uneori teama – ce se va întâmpla cu mănăstirea după plecarea sa la Domnul, în ce relaţii vom fi cu Mitropolia, câţi ne vor iubi şi cum se vor manifesta cei ce ne urăsc, iar ceea ce nu-şi dorea sigur era să nu ne risipim.

Ne-am despărţit la mănăstirea Căşiel, Părintele plecând spre „tăiere” iar noi spre mănăstire şi cu sufletul la gură, l-am întrebat: Părinte, ce să facem pentru sfinţia voastră? Părintele a răspuns cu multă căldură: Privegheaţi pentru mine! Şi au plecat. Imediat m-am dus cu mintea tot la Mântuitorul în gradina Ghetsimani, când îi mustră pe apostoli pentru că nu au privegheat un ceas cu el. Şi mă gândeam cu spaimă: Doamne, oare Părintele se duce spre Golgota?

Parintele Justin pe patul de suferinta in spital

Examenul operaţiei

„Doamne, treacă acest pahar de la mine dacă este cu putinţă”

Urma operaţia – o problemă spinoasă şi cel mai greu examen, cred eu, din viaţa tuturor vieţuitorilor celor două obşti, de călugări şi de maici. Toată suflarea mănăstirii, de la mic la mare, a fost în această perioadă de cruntă suferinţă pentru păstorul ei, într-o neîncetată priveghere şi rugăciune. Câtă osteneală şi câte lacrimi nu au curs pe pământul din Petru Vodă?! Privegheri de noapte, masluri, paraclise, acatiste, neîncetat se săvârşeau rugăciuni, o nevoinţă peste firea noastră aproape, pe care numai dacă iubeşti cu adevărat o poţi săvârşi. Atâta unitate şi rugăciune nu ştiu să fi fost vreodată în mănăstirea Petru Vodă.

Atât medicii cât şi ucenicii i-au explicat Părintelui Justin riscurile majore ale operaţiei: ori anestezia, ori recuperarea postoperatorie. Cu lacrimi în ochi ucenicii cei mai apropiaţi care l-au însoţit la spital, îl rugau să nu se opereze totuşi, existând riscul să nu se mai trezească din operaţie. Această teamă era uriaşă. Părintele însă a vrut să se opereze. Personal cred că Părintele Justin s-a asemănat în acest moment de decizie tot cu Mântuitorul în grădina Ghetsimani, când cuprins de suferinţă L-a rugat pe Tatăl Său ceresc: „Doamne, treacă acest pahar de la mine dacă este cu putinţă. Dar nu voia Mea să se facă , ci voia Ta”. Aşa cred că a simţit şi părintele. A dorit să mai trăiască, pentru a mângâia sufletele necăjite ale ucenicilor săi, dar a lăsat în voia Domnului hotărârea. Sfinţia sa a încercat să se trateze pe cât era omeneşte posibil.

Nu acuzăm pe nimeni de rea intenţie sau premeditare. Atât doctorii cât şi asistentele din spital erau pur şi simplu fermecaţi de sfinţenia şi harul Părintelui Justin, pe care îl emana în jurul său, încât şi cei mai necredincioşi se lăsau pătrunşi de puterea harului său şi îl îndrăgeau pe loc. Asta este o altă poveste – câţi doctori şi asistente şi-au schimbat viaţa doar îngrijindu-l sau cunoscându-l pe Părintele Justin. Înainte de operaţie, chirurgul care urma să îl opereze l-a întrebat cu frică, aproape tremurând de emoţie: Părinte, sunteţi sigur că vreţi să vă operăm? Părintele, ca dovadă că nu se temea de moarte, a răspuns în acelaşi ton glumeţ cu care eram obişnuiţi: „Măi, nu îţi face griji. Doar bisturiul să nu fie ruginit. În rest… nu mor acum. Mă aşteaptă 150 de fete şi 80 de băieţi acasă”.

 

Izvora mir încă de pe patul spitalului

Şi într-adevăr a supravieţuit, dar ce a urmat a fost o lună de chin cumplit şi suferinţă. Intubare, infecţie, suprainfecţie, tuburi de dren, tuburi de oxigen… Organismul nu voia parcă să se refacă. Maica stareţă şi cei doi părinţi care l-au îngrijit cu multă dragoste până la capăt, au trăit clipe de coşmar. Maica povestea cu durere cum imediat ce medicii reuşeau să îi stabilizeze un organ, se îmbolnăvea altul; nu apucau să se bucure decât câteva ore de stabilizarea părintelui, că apărea o altă urgenţă medicală… Când stomacul, când intestinul, când inima, când plămânul şi toate de parcă fiecare organ al trupului său trebuia să pătimească până la maximum de suferinţă. Cu toţii erau însă uimiţi de răbdarea şi forţa părintelui de a îndura suferinţa. Şi ceea ce i-a uimit şi mai mult a fost faptul că părintele, încă de pe patul spitalului, mirosea a mir şi trupul său izvora mir, ori de câte ori îi schimbau hainele sau îl întorceau de pe o parte pe alta, simţeau şi vedeau acest lucru minunat.

Discreţia şi nobleţea sfinţeniei

Ştia sau nu ştia Părintele de mai înainte de boala cumplită ce îl cuprinsese?

Doctorul chirurg l-a întrebat după operaţie: Părinte, ştiaţi de acest cancer? De când îl aveţi? Părintele a răspuns: „Da, îl am de 5 ani, cam de atunci mă necăjeşte”.

Aceasta era una din laturile cele mai caracteristice ale personalităţii părintelui Justin – discreţia şi nobleţea duhovnicească. Această discreţie a sfinţeniei ne-a uimit mereu şi pe noi, fiii duhovniceşti mai apropiaţi. Părintele atât de mult îşi ascundea darurile duhovniceşti, încât te făcea să crezi că este un om cât se poate de simplu şi obişnuit. Dar nu era deloc aşa; părintele avea darul înaintevederii, numai că mult mai târziu înţelegeam noi, cei slabi în nevoinţa duhovnicească.

Părintele nu povestea niciodată, sau poate foarte rar, trăirile sale mistice, convorbirile cu Dumnezeu, modul în care se ruga. Nu, părintele nu vorbea mai niciodată despre sine. Toată viaţa l-a ascultat pe celălalt, i-a alinat suferinţa celuilalt, bucuria aproapelui era şi bucuria lui. Părintele a avut virtutea care le întrece pe toate, mamă a tuturor darurilor duhovniceşti – dragostea de aproapele. Această dragoste poporul a simţit-o prea bine şi l-a urmat, recunoscând în el păstorul cel bun, care îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar această discreţie a sfinţeniei are un singur nume: smerenia.

Împodobit cu aceste două podoabe de mare preţ, inima smerită şi plină de iubire, cuvântul părintelui avea putere iar mâna sa cu care binecuvânta răspândea tămăduire.

Învăluit în harul rugăciunii

Cunoscând că sfârşitul i se apropie, Părintele a cerut să fie externat şi să se întoarcă la mănăstire, unde să îşi dea obştescul sfârşit. A ajuns în mănăstire în ziua sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Voievozii Ortodoxiei universale au adus acasă pe voievodul Ortodoxiei româneşti, după cum este supranumit de popor.

Ca şi ceilalţi care au stat neîncetat la căpătâiul lui, a fost şi pentru mine poate cea mai mare binecuvântare de până acum să stau aproape, la căpătâiul lui, în aceste ultime zile din viaţa Părintelui Justin. În aceste ultime zile, Părintele era cufundat cu totul în rugăciune. Era pentru prima dată când îl vedeam cum trăia rugăciunea. Când adormea pe buzele părintelui se putea distinge rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Chiar dacă mai avea putere să vorbească în şoaptă câte ceva, Părintele nu vorbea nimic, decât lucruri esenţiale. Se vedea deja cum suferinţa îi şlefuise cu desăvârşire sufletul. Credeam că Domnul îi va lua sufletul, în acea stare de rugăciune harică. Dar părintele a ţinut să se reîntoarcă la mănăstirea de călugări pentru câteva zile ca să numească stareţ peste călugări, pe cel ce îl va urma în stăreţie: Părintele Hariton Negrea, fost călugăr în mănăstirea Petru Vodă, actualmente duhovnic al mănăstirii Durău. Aceasta a făcut-o în prezenţa Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan, care a arătat foarte multă dragoste şi milă faţă de suferinţa Părintelui. Împăcat cu toată lumea, de la vlădică până la opincă, Părintele a dorit în cele din urmă să îşi dea duhul în mănăstirea de maici, unde a vieţuit ultimii 3 ani din viaţă.

Parintele Justin si ucenicii

Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

Simţeam cu toţii că se pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt.

Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!

Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!”

Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cât voi putea cu ajutorul celorlalţi fraţi şi surori, colegi de redacţie.

 

Sfântul Voievod Constantin cel Mare îl adună în ceata Sfinţilor Părinţi

Se pare însă că Părintele Justin se hotărâse să treacă în cealaltă împărăţie, a veşniciei. Începând cu ziua următoare, Părintele se simţea din ce în ce mai rău; nu mai vorbea, nu mai mânca, puterile îi slăbiseră şi plămânul abia mai rezista. Duminică dimineaţa, 16 iunie, în timpul slujbei Praznicului Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, am aflat că Părintele se simţea mult mai rău, şi că intrase într-un fel de comă. Sfântul voievod Constantin cel mare l-a adus din spital în mănăstire, şi acum tot Împăratul Ortodoxiei, Sf. Constantin, cel care a adunat de pretutindeni pe cei 318 Sfinţi Părinţi la Sinodul I Ecumenic, pentru a osândi pe ereziarhul Arie şi a formula simbolul credinţei, parcă a vrut să mai întregească ceata Sfinţilor Părinţi cu încă un iubitor al Adevărului, pe care L-a mărturisit până în ultima clipă, luându-l astfel şi pe Părintele Justin în ceata drepţilor, în ceata Sfinţilor Părinţi.

Sfintitul trup al Parintelui JustinPărintele Justin nu ne-a părăsit!

Un sfânt ocrotitor al tuturor românilor

Chiar dacă durerea şi jelirea se vedeau pe feţele tuturor, simţeam însă cu toţii un har, mângâiere şi o dulceaţă de nedescris. Îl simţeam pe Părintele viu, că nu murise, mai viu ca niciodată şi îl auzeam parcă poruncind în inimile noastre: „Să înceteze lacrimile voastre, schimbându-le întru bucurie”. Pentru că, după mărturia multora, Părintele Justin se simţea prezent ca un sfânt, iar nu ca un muritor de rând. Curând trupul său plin de har a început să izvorască mir cu bun miros, încredinţându-ne că am câştigat un sfânt cu sfinte moaşte. Timp de 4 zile trupul plin de cancer, în loc să răspândească miros urât, răspândea mireasmă deosebită şi atâta bucurie încât nu te mai puteai desprinde de lângă sicriul, sau mai bine zis, racla sfintelor sale moaşte. Şi bătrâni, şi tineri, şi copii erau fascinaţi de sfinţenia şi harul trupului său, doar câţiva demonizaţi urlau cât puteau de tare, arşi de puterea harului Părintelui: Vai de noi! E Sfânt!

Iată de ce cred că şi-a asumat Părintele Justin această suferinţă – Cea mai mare durere a lui era aceea că moare şi nu va mai avea cine să încălzească inimile credincioşilor. Murea şi nu ştia în grija cui ne lasă. Nu avea de fapt cui ne lăsa. A găsit, ca de obicei, soluţia – să sufere până la sfinţenie, ca să devină el ocrotitor ceresc, adică sfânt. Cine poate încălzi inima cuiva mai mult decât un sfânt? Cine poate tămădui boli şi suferinţe mai bine decât un sfânt? Cine poate fi grabnic ajutător mai mult decât un sfânt? Atâtea minuni şi vindecări minunate am auzit în aceste zile lângă racla părintelui, încât până şi noi, cei care i-am fost apropiaţi, ne minunăm şi aproape că nu ne vine să credem lângă cine am stat. Părintele ne-a depăşit orice aşteptări. Iată că tot în grija sfinţiei sale a vrut să fim Părintele. Un sfânt ocrotitor al tuturor Românilor. Îmi povestea maica stareţă un lucru minunat – cu câteva zile înainte de a-şi da ultima suflare, Părintele, într-o dimineaţă, în zori, şi-a ridicat uşor capul şi, binecuvântând în văzduh, spunea: Doamne, binecuvintează pe toţi românii din această ţară!, apoi a doua oară: Doamne, binecuvintează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a treia oară: Doamne, binecuvintează această ţară, România!

Şi, cu adevărat, Domnul a binecuvântat-o cu un nou sfânt ocrotitor: Sfântul Justin Românul!

Îmi povestea mai demult că în tinereţe era foarte milos faţă de oamenii bolnavi şi că la hirotonia întru preot a cerut dar de la Dumnezeu, să poată tămădui bolile oamenilor. Nu vrem să îl declarăm sfânt mai înainte de vreme sau fără temei. Dumnezeu cred că i-a dat acest dar al tămăduirii şi timpul ne va arăta şi îi va descoperi sfinţenia. Un sfânt, grabnic ajutător şi tămăduitor de boli…

Preacuvioase Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

apărut în nr. 29 al revistei ATITUDINI


  • Posted by Negrut Daniel On 5 iulie 2013

    Nu pot citi nimic despre Sfantul Parinte Iustin fara sa nu imi curga lacrimi.Imi curg lacrimile fara sa vreau,acelasi lucru il patesc cand citesc despre Sfantul Ardealului Arsenie Boca si Sfantul Staret Paisie Aghioratul .Sfanta Treime si Maica Domnului sa ma ajute sa urmez sfaturile din cartile aparute despre el

  • Posted by Pavel On 5 iulie 2013

    Foarte frumoasa evocare!
    O singura precizare as vrea sa fac: Parintele ,la Cașiel ,a spus „VENIȚI DE PRIMIȚI LUMINA” si nu : „Veniți de luați lumină „cum am auzit tot timpul, in biserici, la Slujba Invierii (a folosit articolul hotarat al substantivului „lumina” si a folosit cuvantul „primiti” si nu „luati”!) . Inca de atunci m-a mirat formularea Parintelui. Era ca și cum Parintele avea Lumina si voia sa sa o daruiasca celor ce vor sa primeasca! Si era Lumina si nu lumină. E vorba de articolul hotarât al substantivului lumină, care are rolul de a sublinia, de a individualiza acel cuvant din toate celelalte care definesc alte lumini! Era cu adevarat Lumina lui Hristos, pe care Parintele Justin o avea deja in el!
    Mulțumim!
    Doamne ajuta!

  • Posted by liliana On 7 iulie 2013

    Sfinte parinte, roaga te pentru noi.

  • Posted by gaby On 7 iulie 2013

    Parinte IUSTIN ocroteste-ne!

  • Posted by Ilie Georgeta Pusa On 7 iulie 2013

    Dumnezeu sa-l aiba in paza pe acest Sfant si Minunat Părinte,sa ne vegheze si sa ne ajute pe noi pacatosii,cu harul si cu binecuvantarile dumnealui de acolo de ,,sus”!ptr ca avem mare si infinita nevoie!multumim redacției ptr publicația care ne incalzeste sufletele si ne da speranța,nadejde si dragoste!!!!

  • Posted by Roxana On 8 iulie 2013

    nici eu nu pot citi nimic fara sa nu-mi curga lacrimile, sper ca Sfantul Parinte Justin sa aiba grija de noi si sa ne fereasca de rele!
    va multumim.
    Doamne ajuta!

  • Posted by Cristei Felix Adrian On 8 iulie 2013

    Inca un Sfintit parinte al neamului nostru pe care , din neglijenta n-am putut sa il intalnesc fata in fata aici in surghiun… poate nu eram pregatit.
    M-am rugat in felul meu stangaci pentru sanatatea lui si urmaream cu infrigurare vestile ce le puteam afla…
    Cand a venit vestea despre , nasterea sa in ceruri mi-a venit in minte o fraza

    MARII NOSTRII DUHOVNICI VOR VENII LA NOI SI PRIN SFATURILE LASATE IN LUME , DAR SI IN URMA RUGACIUNILOR NOSTRE

    MA ROG CA CEI CE AU RAMAS SI AU FOST BINECUVANTATI DE VEDEREA SI SIMTIREA HARULUI CE A LUCRAT PRIN SFINTITUL DUHOVNIC DE LA MANSTIREA PETRU VODA SA PATREZE VIE FACLIA APRINSA DE EL SI POATE VA AJUNGE UN CUVANT SI LA MINE NEVREDNICUL

  • Posted by KIKI On 8 iulie 2013

    O mentiune pentru PAVEL din 5 iulie 2013: Lumina cea adevarata a Domnului Iisus Hristos sunt insasi cuvintele si invataturile Lui pe le gasim in Evanghelii si oricine le citeste si le respecta o poate avea. Nu e vorba de lumina ochilor, ci de lumina creierului. Asta a fost si unul din scopurile venirii Lui pe pamant, sa invete oamenii despre adevarata credinta. Sa nu uitam de afirmatia Sf. Apostol Ioan despre Mantuitorul nostru si anume ca El este Cuvantul l(glasul) lui Dumnezeu care a venit pe pamant (am citat din memorie). Lumina lumanarilor este doar actiune simbolica !!! Lumina invataturilor Sale este Lumina reala a intelectului uman !!! Cine se indeparteaza de ele risca sa intre in intuneric si sa filozofeze, cateodata chiar frumos, dar fara niciun folos. Cine a citit (si a gandit) din Evanghelii stie ca am dreptate.

  • Posted by ion On 9 iulie 2013

    pt. a merge in legea lui DUMNEZEU,de multe ori am ales in viata cele mai grele cai,cat despre profetzii…eu cred numa una care s-ar traduce cam asa:traieste in legea MEA chiar daca de multe ori i-ti va fi greu s-o urmezi.nu ma intereseaza ce spun profetzi despre viitor,ci ma intereseaza sa gresesc cat mai putzin.

  • Posted by Cornelia Alexandru On 9 iulie 2013

    Parinte IUSTIN PARVU VA RUGAM DIN SUFLET SA VA RUGATI PTR NOI ,ROMANII SA FIM MAI BUNI,MAI CREDINCIOSI,MAI GENEROSI,MAI IERTATORI ! SUNTETI „SFANTUL IUSTIN”CARE SE ROAGA ACOLO IN CERURI PTR NOI,ROMANII SA FIM IERTATI DE PACATE DE DUMNEZEU SI SA AIBE MILA DE NOI TOTI BUNUL DUMNEZEU ! Dumnezeu sa va dea odihna vesnica! Amin!

  • Posted by ank On 9 iulie 2013

    Pacat ca nu l-am intalnit pe parintele Iustin. As vrea sa aflcu cat mai multe despre el.

  • Posted by Izabella On 9 iulie 2013

    Am citit intregul articol fara suflare pentru ca de la o vreme, cei fara frica de cuvantul Domnului fac viata familiei mele un calvar si prin aceasta dovedesc odata in plus ca nu au frica de Dumnezeu. Sunt nepoata de preot si am fost marcata in copilarie de figura luminoasa a bunicului meu din a carui gura nu am auzit decat sfaturi frumoase si desi a fost chinuit de paralizii inainte de a muri nu s-a plans de durere si a sfintit haina preoteasca. Privesc preotii tineri de astazi care slujesc in aceeasi biserica unde l-am vegheat o noapte si nu-mi cred ochilor avaritia si superficialitatea cu care-si „fac meseria”. Atunci ceva in mine se revolta dar pentru ei nu are asta importanta … ei nu sunt preocupati de propovaduirea cuvantului Domnului ci de cel al intereselor meschine pentru locuri caldute si indestulatoare. Inteleg menirea publicatiei „Atitudini” cat si indemnul parintelui Justin catre Maica „inainte” … si stiu sigur ca el va veghea din inalt si publicatia va exista mereu si va avea din ce in ce mai multi cititori!!! Sunt o biata muritoare de rand dar stiu ca Parintele Justin a grait un mare adevar cu privire la „linistea celor 12 luni si apoi … urgia” …. Vegheaza Parinte asupra noastra, a romanilor de pretutindeni, aduna-ne intru credinta Sfanta si lumineaza-ne in grelele incercari ce ne asteapta!!!

  • Posted by Gheorghe-Relu On 10 iulie 2013

    Am avut marele privilegiu, ca pe parcursul unei semnificative perioade de timp, sa beneficiez de sfaturile pline de har si inteles ale Parintelui Iustin, care m-au calauzit incepand din 2001 cand, ma aflam la o rascruce a vietii.
    L-am cunoscut ca fiind un mare patriot, eu insumi prin educatia si pregatirea militara dobandita, chiar daca mi-am schimbat preocuparile profesionale, am realizat inca o data, ca inca mai exista dragoste de pamantul din care cu totii ne tragem seva si nu degeaba Parintele a avertizat pe toate caile posibile, ca organizatii oculte , foarte puternice financiar, ne vor produce mult rau si trebuie sa luptam pentru a nu-i lasa sa patrunda adanc in constiinta acestui neam…… Iti multumesc Parinte, pentru tot, Bunul Dumnezeu sa vegheze la odihna sufletului care v-a fost pus la grele incercari pe acest pamant….! Binecuvanteza-ne Parinte pe noi pacatosii, iar eu traiesc cu speranta ca atunci cand Dumnezeu va hotara sa plec de pe aceasta lume, sa am un loc in oastea Cerului sub arhanghelii Mihail si Gavril, a caror pomenire o facem la 08 noiembrie, ziua nasterii mele pe acest pamant…..

  • Posted by soreen On 14 iulie 2013

    frumos

  • Posted by GabiM. On 15 iulie 2013

    In urma cu patru ani,cand,dupa o noapte de tren,am ajuns la Sfanta Manastire Petru Voda,aveam siguranta ca,asa cum cerusem in gand,voi primi un…semn…Si SEMNUL meu l-am primit! Dupa 42 de ani de fumat,am incetat sa mai fumez!Pur si simplu!Nu am mai fumat! Pornisem cu teama din Bucuresti,intr-o calatorie catre un loc necunoscut…De ortodoxie nu stiam prea multe…O doamna,Cornelia,pe internet,m-a indemnat: „mergi fara teama,Parintele Justin stie ca te duci si va veghea asupra ta!” De atuncea,visez ziua si noapte Sfanta Manastire Petru Voda si pe Parintele nostru drag,de atuncea,in fiecare an primesc binecuvantarea PARINTELUI…Da,roaga-te pentru NEAMUL ROMANESC pe care atat de mult l-ai iubit,Preacuvioase Parinte,roaga-te inca si pentru noi,nevrednicii si pacatosii! Amin

  • Posted by Pavel On 15 iulie 2013

    Cum explicati discrepanta intre acest articol si articolul urmator?
    http://atitudini.com/interviu-cu-parintele-justin-noi-mergem-tot-cu-mucenicia-asa-mergem-pana-la-moarte-si-nu-renuntam/
    Sunt cuvintele Parintelui Justin si aici si in celalalt articol, numai ca se contrazice! Concluzia logica ?Undeva este o greseala!
    Si nu e singurul interviu in care Parintele spunea sa mergem pina la capat!

  • Posted by alina gabriela On 18 iulie 2013

    Sfantul Parinte sa ne ocroteasca si sa ne vegheze de acolo din cer si bunul Dumnezeu sa ne ajute!

  • Posted by Ioana On 30 iulie 2013

    Doamne ajuta!

  • Posted by lucia On 2 august 2013

    citesc cu mare durere si lacrimi imi curg pe obraji despre parintele Iustin, cred ca noi inca nu am constientizat ca am avut langa noi un sfant, ca am putut sa il atingem, sa il cuprindem, sa ii sarutam mana, sa ne binecuvanteze, iar acum este in cer si se roaga lui Dumnezeu pentru noi, ce mare binecuvantare de la Dumnezeu mai putem sa avem?

  • Posted by Scintei Adina On 2 august 2013

    Parinte IUSTIN ocroteste-ne!

  • Posted by Ilie Georgeta Pusa On 19 august 2013

    Parintele Iustin in toată existenta sa a imprastiat numai lumina!se vede ca si la trecerea lui in nefiinta imprastie tot lumina!prin evocarile celor care l-au însoțit si invataturile pline de ,,lumina” pe care ni le-a transmis!
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!!si pe noi sa ne ocroteasca si sa ne binecuvanteze așa cum a facut-o in viata lui pamanteasca!sa ne ajute si sa ne indemne in toate neputintele noastre!
    Amin!

  • Posted by ANASTASIA On 26 august 2013

    Parintele mi-a dat lumina in viata. Il rog in continuare sa ma ajute sa implinesc ceia ce am promis.Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut sansa sa primesc binecuvantarea Parintelui. Multumim Parinte pentru iubirea ce ai oferit-o romanilor.

  • Posted by OCTAV On 9 octombrie 2013

    Cred ca rae mare dreptate Sfantul Parinte Iustin Parvu. L-am visat mergand alaturi de el si fiul meu printr-o biserica, iar fiul meu a scapat ceva pe jos. Incercad sa ridice acel obiect parintele i-a spus fiului meu sa nu atinga ca va lua foc. Dupa catva pasi in spatele noastru a luat foc podeaua bisericii formand harta Romaniei.

  • Posted by Marius On 7 noiembrie 2013

    Am avut un sfant langa noi,acum el este in ceruri lanaga HRISTOS ,sa te rogi in continuare bunule parinte Iustin pentru noi,pentru poporul roman ,pentru aceasta tara ,sa putem lupta aceste vremuri din urma care sunt tot mai grele si sunt impotriva poporului roman.DOAMNE AJUTA .

  • Articole foatre bune. Doamne ajuta!

  • Bineinteles ca cipul din acte nu este pecetea Antihristului. Lepadarea de Iisus Hristos este strict legata de recunoasterea constienta a lui Antihrist (cu „a” mare, ca antihristi sunt multi) ca dumnezeu si imparat al imparatilor, atribute ale Fiului lui Dumnezeu, care a rascumparat lumea prin jertfa de sange. Iar sfarsitul libertatii, profetit de Sfantul Iustin Parvu, a venit pe 27 iunie 2014, desi orbii nu il vad, cand a avut loc semnarea Actului de Asociere a Georgiei, Ucrainei si Moldovei la UE, ceea ce pune Rusia in postura de a ataca Europa pentru a nu disparea. Romania va fi invadata, cucerita si impartita de Rusia, Ucraina, Ungaria si Bulgaria, inainte ca scutul antiracheta de la Deveselu sa devina operational, si niciun stat membru NATO nu ne va sari in ajutor. Dupa marele razboi, Romania isi va redobandi teritoriile furate, iar poporul va cunoaste o noua perioada de renastere spirituala, motiv pentru care Bucurestiul recladit va fi numit Noul Ierusalim, varianta luata in calcul si de Oculta, dupa cum dezvaluie un general (r) SRI. Romaniei si Rusiei le revine misiunea sacra de a raspandi Ortodoxia printre neamuri. Dictatura globala a Antihristului nu va veni acum, ci dupa circa 4 decenii. Deci gresesc toti aceia care rastalmacesc Biblia si profetiile Sfintilor Parinti sustinand ca acceptarea actelor cu cip reprezinta lepadarea de Iisus Hristos si ca Antihristul va fi incoronat in Ierusalim imediat dupa sfarsitul celui de-al treilea razboi mondial. In vremurile lui Antihrist, oamenii vor fi mici de statura (probabil o consecinta a radiatiilor nucleare si a schimbarilor climatice), iar timpul se va comprima foarte tare, astfel ca o zi va trece ca o ora. La ora actuala, Polul Nord magnetic este localizat in Siberia, dar probabil ca el se va mai deplasa.

    Dumnezeu sa dea romanului mintea cea de pe urma!

  • @MARIAN BATAIOSU nu cred că ar trebui să ne pripim atât de tare cu „profețiile” astea, mai ales că multe din așa zisele preziceri despre România nu sunt date de surse demne de încredere (sursele de încredere sunt, după mine, doar Părinții care știm sigur că au fost sfinți!). Într-adevăr profețiile despre război au fost susținute de mai mulți părinți sfinți athoniți (Sf. Paisie Aghioritul) și cea cu 12 luni de libertate a Părintelui Iustin; acestea sunt într-adevăr credibile, cât despre lucrurile precum „București – Noul Ierusalim” și dictatura lui Antihrist după fix „4 decenii”, cred că sunt exagerate aceste idei. Nu văd ce are Bucureștiul în el atât de special, sau cu ce suntem noi românii mai presus de celelalte popoare ortodoxe. Mai ales că există o profeție a Părintelui Arsenie Boca cunoscută de bucureșteni, conform căreia Bucureștiul va fi șters de pe hartă prin cutremur, din cauza păcatelor noastre (sunt bucureștean, și văd cu ochii mei zilnic la ce păcate se referea Părintele). Iar Anihristul n-avem cum să știm sigur, ca printr-o rețetă, când va veni, așa cum nu putem ști nici când va fi a doua Judecată… Încă o dată, poate că ar trebui să ne limităm strict la ce au spus Sfinții Părinți contemporani, și să nu ascultăm de orice extremisme găsim pe Internet (și eu sunt tentat să ascult de ele, sunt ademenitoare, știu…).

Post a Comment

(required. But it will not be published)