LITURGHIA BUCURĂ CERUL MAI MULT CA ORICE

Părinte Valerian, vă rugăm să ne povestiți câte ceva din experiența sf. voastre din temnițe.

Eram în ianuarie 1962, ne aflam într-o colonie împreună cu: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Justin, Părintele Calciu, alți preoți cărturari și ne-au scos în bătaie de joc pe un îngheț – și ne-au ordonat să intrăm în apă. Mi-aduc aminte că Părintele Ilie a zis: „Intrăm că altfel trag în noi!”. Și am intrat până la glezne, până la genunchi, până la brâu. Era un frig cumplit. Și a dat Dumnezeu o căldură că ne uscam, ieșeau aburi din noi. Când auziți de prigoană, nu vă feriți, nu o ocoliți! Dumnezeu îți dă puteri, face minuni. Și în ziua aceea n-am mâncat de bucurie. Eu sunt fericit că am trecut prin temniță.

Cum ați fost arestat și cum ați intrat în viața monahală?

În 1953 am fost dat pe mâna Securității și ne-a venit ordin ca în 24 de ore să părăsim mănăstirea. Când am plecat pe drumul acesta, m-am dus pe jos 40 km., nemâncat, la părintele Ioan Iovan. Dorința mea era să mă fac călugăr și să mor martir. Eram copil. Aveam 17 ani. Citeam prin cărți că martirul n-are judecată. M-am dus și la hirotonia părintelui Ioan Iovan. Era lume multă acolo. L-a preoțit Prea Sfințitul Nicolae Popovici. Am venit acasă beat de fericire și îi șoptesc mamei: „Mamă, eu plec la mănăstire”. „Vai de mine!”. M-a iubit foarte mult mama mea. Și am fugit la mănăstirea Sihastru. Acolo am găsit vreo 7, 8 călugări. M-au băgat la bucătărie și mă sculam la ora 3 dimineața ca să pregătesc mâncarea până la Liturghie. Liturghia bucură cerul mai mult ca orice. De ea se cutremură și îngerii. În închisoare, când părintele Ioan făcea Liturghie, toți stăteau nemișcați.

O CREDINȚĂ NEÎNCERCATĂ NU ESTE CREDINȚĂ

La mănăstire, eram fericit. Pe urmă a venit Securitatea la mănăstire, dar n-a putut să ne ia că era Ziua Crucii și era multă lume. Ne-au făcut procesul și ne-au condamnat la doi ani de închisoare la drept comun: port ilegal de uniformă și abuz în funcții. Marele avocat Petre Pandrea s-a oferit să ne apere din oficiu. Cunoștea 12 limbi la perfecție. Și a reușit să răstoarne toată acuzarea și am câștigat procesul. Dacă am câștigat procesul, am mers înainte. Dar doi ani de zile tot au încercat ca să ne aresteze și n-au putut. Și în 1955, după hârâiala asta, au venit dubele Securității. Noi ne-am închis în mănăstire. Am tras zăvoarele, ca copiii. Eram toți sub 30 de ani și în noaptea aceea ne-au arestat și pe părintele Ioan și pe noi. Un părinte de-al nostru secretar s-a suit în clopotniță și trăgea clopotul mereu. Vreo câțiva eram în cafas. În timp ce preoții liturghiseau, securiștii i-au scos pe toți care erau jos, i-au legat cu cătușe și i-au pus cu burta la pământ. În cafas eram cam șapte și ne-am opus oarecum. Atunci au tras cu arma. Ne-am ferit și apoi ne-au luat și pe noi și ne-au pus în cătușe. Părintelui Chesarie din Vrancea, secretarul mănăstirii, i-au tăiat frânghia ca să nu mai tragă clopotul. Atunci părintele s-a suit pe turla bisericii și de acolo striga: „Antihriștilor! Ați venit noaptea ca niște tâlhari. Vă cunosc eu!”. „Măi, părinte, dă-te jos!”, striga la el comandantul. A văzut că nu-l poate da jos, le-a spus celorlalți: „Ce facem cu călugării? Hai să-i ducem!”. Ne-au pus în dube și ne-au băgat pe toți într-o cameră la Bârlad. Care au fost frați, i-au dus la miliție, iar pe noi, călugării, la Securitate. Și acolo am stat tot Postul, 40 de zile. După anchetele făcute, nu ne-au găsit nimic politic și am rămas cu doi ani de condamnare. Dumnezeu ne-a încercat credința. O credință neîncercată nu este credință.

Și de Sf. Gheorghe, în 1955, ne-au pus în dube și ne-au dus la Focșani, la penitenciar. Am ajuns pe înserate și comandantul penitenciarului ne-a primit în bătaie de joc. Ne-a tuns, ne-a bărbierit și ca să nu luăm legătura cu ceilalți deținuți, ne-a pus într-o casă din incinta închisorii. Acolo aveam doi preoți care făceau Liturghia zi de zi și, văzând ei că ne rugăm, ne-au scos din toate celulele, câți eram atunci vreo 2000 de deținuți, să ducem căldările cu materii fecale la hazna. Și ne puneau unul mai mititel, unul mai înalt. Și am stat acolo de la Sf. Gheorghe până la Sf. Ilie, când o parte dintre noi am fost duși la Văcărești. Aici, în biserica-paraclis era bucătărie, iar biserica mare era magazie. Am stat la Văcărești vreo trei săptămâni. Chipurile, era mâncarea mai bunișoară. De acolo, ne-au pus pe dube și ne-au dus la Poarta Albă. De acolo, ne-au luat la Tribunalul Militar și ne-au comutat pedeapsa și ne-au băgat la articolul „delict de uneltire împotriva ordinii sociale” și ne-au dat la preoții slujitori 20 de ani, iar eu am primit 18 ani. Am stat în anchete trei luni de zile cu un avocat și cu un medic în celulă. Și primeam carne în porția de mâncare, dar nu o mâncam, le-o dădeam lor. Cele trei luni de anchete au fost mai grele ca moartea. Continue Reading »