Posts Tagged 'voievodul stefan cel mare'


ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT – STRĂJERUL ORTODOXIEI LA POARTA CREȘTINĂTĂȚII


(Material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

Moto:Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”.

TÂNĂRUL ȘTEFAN ÎN BĂTĂLIA PENTRU DOMNIE

„Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte”, Ștefan Voievodul Moldovei între anii 1457-1504, fiul lui Bogdan al II-lea și al doamnei Maria Oltea și „domn mai presus de laudă” (Dimitrie Cantemir) a străjuit Ortodoxia aproape jumătate de veac ca „cea mai curată icoană a sufletului poporului românesc” (Nicolae Iorga). Cel ce avea să fie consacrat în istorie ca „părintele Moldovei”, a rămas orfan de din copilărie (1451), tatăl său fiind ucis de fratele vitreg, Petru Aron, în disputa pentru tron. Nevoit să se refugieze în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara, tânărul Ștefan va deprinde meșteșugul armelor pe care, zeci de ani, le va ridica cu dibăcie în luptele împotriva dușmanilor țării. Se pare că în aceiași ani de pribegie, Ștefan a poposit în câteva rânduri și pe tărâmul Grădinii Maicii Domnului, gustând din tihna nepământească a Sfântului Munte.

Anul căderii Constantinopolului sub robia semilunii (1453) va fi unul de cotitură și pentru soarta Moldovei. Pretențiile Porții Otomane ca moldovenii să plătească tribut puterii păgâne vor stârni valuri de nemulțumire în divanul țării și vor înlesni întoarcerea tânărului domn Ștefan pe tronul Moldovei. În marțea din Săptămâna Patimilor a anului 1457, pe câmpia Direptate, oastea lui Petru Vodă este înfrântă de puterea domnească a lui Ștefan, întărită de sprijinul militar oferit de Vlad Țepeș. Tânărul voievod de numai 18 ani va petrece praznicul Sfintelor Paști în cetatea de scaun a Sucevei și va ocârmui Țara Moldovei vreme de 47 de ani, strălucind ca un soare în fața întunericului semilunii. În aprilie 1457, va fi uns ca domn al Moldovei de mitropolitul Teoctist I care îl va sprijini pe Ștefan și îl va purta cu căldură în rugăciunile lui, mai bine de 20 de ani.

LUPTĂTOR NEÎNFRICAT PENTRU STATORNICIREA HOTARELOR ȚĂRII

Sfârtecată teritorial în urma intrigilor pentru putere ale urmașilor lui Alexandru cel Bun, Moldova moștenită de Ștefan „se sprijinea la apus pe lanțul Carpaților și se oglindea la răsărit în apele Nistrului. Prutul era doar un râu care curgea în interiorul țării. La 1457, nu erau încă definitiv alese hotarele țării: cel de la miazănoapte care atingea stăpânirile poloneze din vechea Țară a Haliciului și cel de la miazăzi, unde Moldova se învecina cu Țara Românească, urmând apoi Dunărea pe brațul Chilia și litoralul pontic, între vărsarea acestui braț în Marea Neagră și gurile Nistrului, unde străjuia Cetatea Albă”[1]. Nici starea politică a țării nu era mai bună. Regii Ungariei și ai Poloniei se întreceau în a-și revendica dreptul de suzerani asupra domnilor moldoveni în virtutea unui trecut istoric răstălmăcit după bunul plac, iar năvălirea otomană era ținută la distanță doar de plata haraciului anual. Tânărul domn va birui vicisitudinile timpului său cu pavăza credinței în ajutorul și mila lui Dumnezeu. Se va lupta cu îndârjire să scoată din mâna străinilor fiecare palmă de pământ românesc pe care curgeau cu jale lacrimile moldovenilor despărțiți de țara-mamă. Continue Reading »