Posts Tagged 'vietile sfintilor'


Pr. Ilarion V. Felea: Sinaxar la Sf. Mucenic Sava de la Buzău


gotulSfântul Mucenic Sava Gotul

Acest mucenic s-a născut în Goția, partea de răsărit a țării noastre, pe vremea împăraților Valentinian și Valens (364-375). Învățătura creștină și botezul creștin le-a primit de tânăr. Apoi, precum creștea cu vârsta, creștea și în harul și în cunoașterea Domnului.

Înmulțindu-se creștinii în Goția, regele goților, Atanaric, dădu poruncă aspră dregătorilor săi, ca toți supușii săi care mărturisesc pe Hristos, să fie îndemnați să se lepede de El și să jertfească idolilor, iar aceia dintre ei care nu se vor lepăda, să fie uciși. Ca să poată descoperi pe creștini, mai dădu o poruncă și anume: tot poporul să mănânce carne numai din animalele jertfite idolilor. Legea și canoanele Bisericii opresc pe creștini să mănânce bucate pângărite. De aceea mulți creștini s-au ferit de mâncare și au primit moartea, dar unii, mai îndoielnici și mai slabi în credință, au mâncat. Pe aceștia Sava a început a-i mustra, ca să nu se pângărească și să-și păstreze credința dreaptă și curată. Continue Reading »



Viața Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, de Pr. Ilarion V. Felea


S-a născut la 7 octombrie 1787, undeva în apropierea bisericii Visarion din București. Părinții lui, Antonie și Floarea, erau români și creștini buni. Evlavioasa mamă, după ce și-a crescut copiii, s-a călugărit în mănăstirea Pasărea cu numele Filoteia. Fiul ei cel mai mare, după ce a slujit ca preot, la bătrânețe a îmbrăcat și el chipul îngeresc, sub numele Acachie. Fiul cel mai mic, Constantin, din pruncie a fost deprins cu rugăciunea, cu viața evlavioasă și mai apoi cu învățătura. Atras cu putere spre viața duhovnicească, la vârsta de 20 de ani (în 1807), tânărul Constantin a părăsit pentru totdeauna casa părintească și a intrat în mănăstirea Cernica de lângă București.

Mărunțel la trup, luminos la față, cu înfățișarea cuvioasă și feciorelnică, cu ochii vii în care se citea curăția inimii și a credinței, așa l-a văzut și l-a primit în mănăstire cu părintească bunătate, bătrânul stareț Timotei și l-a dat în grija cuviosului Pimen, un duhovnic „înțelept la minte, îmbunătățit la fapte, iscusit în Sfânta Scriptură, bogat în învățătură și meșter priceput în săpătura de lemn”. Cu munca ostenitoare, cu iubirea fiiască și cu ascultarea, Constantin a câștigat nu numai inima duhovnicului său Pimen, ci și a tuturor călugărilor, încât după un an de la intrarea în mănăstire, fratele Constantin a ajuns monahul Calinic.

Tânărul călugăr împlinea cu sfințenie pravila cea grea a vieții monahale: se ruga cu evlavie, postea peste măsură, dormea puțin – trei ceasuri pe noapte, nu lungit pe pat, ci odihnindu-se într-un scăunel din colțul chiliei – lucra la cruciulițe de toată frumusețea, asculta cu smerenie și împlinea cu râvnă tot ce i se poruncea, încât și-a câștigat prețuirea și iubirea tuturor călugărilor din mănăstire, fie tineri, fie bătrâni. Continue Reading »



Pr. Ilarion V. Felea: Sinaxar 21 Mai – Sf. Împărați Constantin și Elena


Sf. Împărați Constantin și ElenaSfinții împărați Constantin și Elena

Ca să poată conduce marea împărăție a Romanilor, crudul împărat prigonitor al creștinilor, Dioclețian, a împărțit în două împărăția și domnia. El, împreună cu ginerele său, Galeriu, șia păstrat partea de răsărit, iar în partea de apus, peste Galia (Franța de astăzi), Spania și Britania, a ajuns împărat blândul și bunul Constanțiu Clor. La îndemnul soției sale, Elena, care pe ascuns se creștinase, Constanțiu a oprit în țările lui prigoanele împotriva creștinilor.

După moartea bătrânului Clor, sa ridicat la conducere fiul său Constantin care, primind de la buna sa mamă o creștere cum se cuvine să aibă fiul unei mame creștine, privea spre creștini cu dragoste. Generalul Maxențiu la anul 312 ridicânduse cu o armată puternică împotriva lui, Constantin se gândea cum să se apere și se ruga lui Dumnezeu săl ajute. Atunci sa întâmplat acea minunată vedenie, despre care ne istorisește episcopul Eusebiu, mai târziu prietenul și duhovnicul împăratului: ziua în amiaza mare sa arătat pe cer o cruce luminoasă pe care era scris cu slove din stele: „Prin aceasta vei învinge”. În noaptea următoare Însuși Domnul nostru Iisus Hristos i Sa arătat în vis și la îndemnat săși facă steaguri pentru armată cu semnul Sfintei Cruci. „Nu te teme! Pune și fă semnul acesta și poartăl în fruntea cetelor tale. Nu numai pe Maxențiu vei învinge, ci pe toți vrăjmașii tăi!”…

În urma semnelor de pe cer și din vis, Constantin a îndepărtat vechile steaguri și le-a înlocuit cu steaguri noi, cu semnul Sfintei Cruci. De asemenea, semnul Sfintei Cruci a fost pus și pe coifurile și pavezele soldaților săi. Când au văzut ostașii lui Maxențiu, dintre care mulți în taină erau creștini, semnul patimilor Domnului pe steagurile și pe coifurile armatei lui Constantin, nu au mai putut lupta împotriva lui și astfel creștinii au ieșit biruitori. Atunci Constantin a intrat în Roma și sa încununat împărat al romanilor de peste tot Apusul. În puțină vreme, prin câteva războaie norocoase, a reușit să supună și părțile din Răsărit ale împărăției. Ajungând împărat al tuturor romanilor și al țărilor cuprinse în împărăția lor, Constantin aduce legi noi și face schimbări mari, ținând seama și de sfaturile mamei lui dreptcredincioase. Este de însemnat că împăratul Constantin nu sa creștinat nici după biruința câștigată asupra lui Maxențiu. De la 312 când era păgân și până la 337, adică timp de 25 de ani, el a fost pătruns tot mai mult de lumina și de puterea creștinismului. În acest timp el a ocrotit și a sprijinit creștinismul pentru valoare lui morală și socială.

În anul 312 a dat creștinilor primul decret de libertate. Apoi, la 313 a dat Edictul de la Milan, prin care sa statornicit din nou și pentru totdeauna libertatea de conștiință religioasă pentru creștini. După aproape trei sute de ani de persecuții sângeroase și împotriviri dârze, creștinii primesc libertatea religiei și a cultului lor. Prigoanele încetează, închisorile se deschid, creștinismul învinge. Edictul de la Milan a adus pentru creștini o mare bucurie, o mare ușurare, cea mai mare biruință, prin care se începe veacul de aur al Bisericii. Continue Reading »