Posts Tagged 'viata lui constantin oprisan'


CONSTANTIN OPRIȘAN – ICOANĂ A BIRUINȚEI ASUPRA IADULUI COMUNIST


costache oprisan„Fiți pregătiți pentru lupta care se va da în mlaștina disperării. Fiecare va ieși din încleștarea acestei lupte singur, neajutat decât de mila lui Dumnezeu și de ce are mai bun în el”.

 FORMAREA. „MAGISTRU” ÎN FILOSOFIE ȘI PRIZONIER ÎN LAGĂRELE NAZISTE

„Inteligența îl plasa cam în vârful piramidei intelectuale românești. Cu pregătirea lui filosofică și geniul lui de poet, îi impresiona enorm pe cei din jur”. (Dumitru Bordeianu)

Fiu de răzeș, Constantin Oprișan (cunoscut celor mai mulți sub numele de Costache) vede lumina zilei la 16 martie 1921, în localitatea băcăoană Oncești. Lumea bucolică a copilăriei sale, brăzdată geografic de coastele și văile Podișului Moldovei avea să-și pună impetuos amprenta asupra structurii sale sufletești. În anul 1940, după ce absolvă liceul în Bacău, Constantin, se va alătura Frăției de Cruce într-o vreme de mari încercări pentru țară. Activitatea lui asiduă din cadrul Frăției va fi curmată brusc de începutul prigoanei împotriva legionarilor, ordonată de generalul Ion Antonescu. Tânărul Costache va alege drumul sinuos al exilului, ajungând în Germania la începutul anului 1941. Hărăzit cu un talent poetic și filosofic de excepție, nu pierde ocazia de a audia cursurile susținute de renumitul filosof german, Martin Heidegger. Exilul, însă, nu îl va scuti de hărțuirea naziștilor înverșunați ca și comuniștii în strădania lor de a-i încarcera pe legionari. Astfel, la începutul anului 1943, împreună cu alți nouă tineri legionari, Costache Oprișan se vede ostracizat în lagărul nazist de exterminare de la Buchenwald. În urma unui bombardament declanșat asupra lagărului, în ziua de 24 august 1944, Oprișan scapă din prizonierat împreună cu o mare parte dintre deținuți. Odată eliberat, va încerca în repetate rânduri să se întoarcă în patria mamă. După ce termină cursurile unei școli militare germane, va fi încadrat în grupul desemnat să fie parașutat în România cu misiunea de a lupta împotriva bolșevicilor. Din cauza unor schimbări politice neașteptate, în primăvara anului 1945, planul de parașutare a grupului de români este anulat. Hotărârea nu-i împiedică pe cei trei reprezentanți ai grupului (Marinescu, Oprișan și Crețu) să plece spre România, străbătând pe jos Ungaria, riscându-și astfel viața în marșul clandestin peste frontiere.

ctin oprisanAjuns în România, Costache Oprișan este numit șef al Frățiilor de Cruce din întreaga țară. Neobosit căutător al adevărului, mereu însetat de cunoaștere, se înscrie în anul 1946 la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, unde va studia sub îndrumarea profesorilor Lucian Blaga, Ștefan Bezdechi și Dumitru Roșca pe care îi uimește cu cultura lui vastă și profunzimea cunoștințelor acumulate în timpul șederii sale în Germania. „Și nu rareori, prelegerile lui le înlocuiau pe ale profesorului, bineînțeles cu îngăduința admirativă a aceluia”[1]. Grăitoare în acest sens este mărturia lui Petre Hossu, asistent universitar al prof. D.D. Roşca și martor ocular al unei pledoarii susținute de eminentul student: „Oprişan ajunse şi la Heidegger şi aprofundă viziunea heideggeriană asupra timpului (în Heidegger, nici D.D. Roşca nu era acasă, domnia sa, fiind doctor în Filosofie la Sorbona, deci filosof de formaţie franceză). Când Oprişan şi-a încheiat expozeul, D.D. Roşca i-a spus: «Domnule Oprişan, dumneata eşti un om serios!». (Era suprema apreciere pe care exigentul Magistru o acorda unui student, să-i spună că e serios; la antipod, suprema imputare era, când îi spunea vreunui student: «Dumneata eşti un ocoş!», adică, sfătos nevoie-mare, ha, ha, ha!). Expozeul lui Oprişan luase tot timpul seminarului, aşa că Petre Hossu nu a mai trebuit să ia cuvântul. După excepţionalul demers filosofic al lui Oprişan, orice comentariu era de prisos. Petre Hossu era uluit: în filosofie nu există miracole, filosofia este academică, filosofia se învaţă la Universitate; cum de acest student în anul II, la Filosofie ştie mai mult decât el, licențiat «magna cum laude» la Roşca şi Blaga?!”[2]. Dumitru Bordeianu, care a împărțit suferința temniței cu Oprișan, vreme de 11 luni, îl descrie astfel: „Inteligența îl plasa cam în vârful piramidei intelectuale românești. Cu pregătirea lui filosofică și geniul lui de poet, îi impresiona enorm pe cei din jur. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică și artă, până la matematică și filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. Cât am stat cu el, am avut parte de cele mai elevate preocupări intelectuale. La 30 de ani, Oprișan era de invidiat. Era, ca Pascal, un matematician strălucit și un gânditor și logician de temut”[3]. În anul 1947, studentul Costache Oprișan se căsătorește cu Constanța Grama, membră a Cetățuilor, dar continuă în același timp și reorganizarea structurilor legionare, cu toate că rușii invadaseră țara. La sfârșitul anului 1948, Ordinul nr. 48.000/30 decembrie emis de Minis­te­rul Afacerilor Interne dezlănțuie în România avalanșa arestărilor sortite întemnițării legionarilor. În noaptea de 14 mai 1948, Constantin Oprișan, student în anul III al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj este reținut și încarcerat la Jilava, ca închisoare de tranzit, fiind nevoit să lase în urmă familie, carieră şi tot ce însemna pentru tânărul de atunci bucurie şi desfătare lumească, ca să îmbrace hlamida purpurie a răstignirii pe Cruce în temniţele comuniste.

ctin oprisan 2ÎN ZEGHEA PĂTIMIRII LA PITEȘTI

„Avea o imensă forţă lăuntrică, prin care chinurile iadului de aici nu-l mai înspăimântau şi le privea cu seninătatea Iov-istă. Tot ce i se întâmpla, primea şi îndura ca pe ceva ce i se hărăzise”.

Potrivit sentinței, care îi „prescria” 25 de ani de muncă silnică, în regim de urgență, la 3 februarie 1949 studentul Oprișan cel cu „privirea blândă şi visătoare”[4] este trimis la închisoarea Pitești, împreună cu toți ceilalți studenți arestați. Este prima filă a martirologiului pe care Costache o va scrie cu șuvoaie de sânge, trecând prin tenebrele reeducării din care se va slobozi cu sufletul luminat în focul lămuritor al suferinței. Bănuit a fi comandantul legionar al închisorii, va fi schingiuit ca nimeni altul. „A fost supus celui mai mare supliciu, a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat”[5]. Despre puterea distructivă a reeducării de la Piteşti, Aurel Vişovan, unul din martirii care a trecut și el prin același calvar, ne mărturisește: „Evenimentele pot fi măsurate prin dimensiunea oamenilor care s-au confruntat cu ele. Bărbaţi de talia lui Costache Oprişan, Pop Cornel, Gioga Parizianu şi atâţia alţii… Ca brazii de înalţi, au rezistat atâtor furtuni rămânând neclintiţi… Sunt acum frânţi la Piteşti! Urgia capătă forme demonice. Acolo istoria s-a oprit din mers pentru moment, făcând loc Apocalipsei”[6]. În cuștile de beton ale Piteștiului, tortura a căpătat proporții de iad, iar sufletele sfârtecate de chin au îngenuncheat zi și noapte, crispate de durere pe lespezile reci de piatră. La Pitești, totul a îmbrăcat zeghea unei teribile suferințe care părea fără sfârșit: mâncarea, somnul, nevoile fiziologice, până şi respiraţia erau crunt cenzurate, iar deșertul lăuntric, de multe ori, nu cunoștea hotare. Continue Reading »