Cuvântare rostită pe muntele Rarău, la m-rea Rarău, 12 august, 2009

Îmi amintesc cum veneam la mănăstirea Rarăului cu părintele Martinian, Dumnezeu să-l odihnească, şi stăteam pe aici vreo două-trei zile, de Izvorul Tămăduirii. Şi se făceau aici multe întâlniri frumoase între bucovineni, moldoveni şi ardeleni. Aici era o vie şi strânsă legătură între neamul nostru creştinesc-ortodox pentru că naşterea noastră nu e cea după trup, ci după duh, cât am cunoscut, cât am trăit şi cât ne-am ostenit.
Aşa am socotit şi eu să ţin legătura cu mănăstirea Rarău pentru că aşa am apucat încă de pe când aveam 18-20 de ani. Această mănăstire a rămas o verigă de legătură între Ardeal, Moldova şi Basarabia. Aici se întâlneşte unghiul celor trei forţe ortodoxe românești. Au fost vremuri grele, vremuri de nevoinţă, de lupte, nopţi de întuneric şi zile de lumină.
Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aş ruga, ca frăţiile voastre, trăind mulţi sau puţini ani, să trăiţi în aşa fel ca şi cum mâine vă veţi sfârşi. Eu am ajuns la aceşti 92 de ani şi m-a ţinut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. Îl pătezi, îl pierzi; ţii la el, îl pierzi. Continue Reading »