Posts Tagged 'Valeriu Gafencu'


VALERIU GAFENCU – ardere de tot


Ardea…ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui.

Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.

La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m-a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase. „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o: îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele”

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată).



VALERIU GAFENCU / Portret de familie, de Valentina Gafencu


Mă numesc Valentina Elefteriu, fostă Gafencu, sora cea mai mare a lui Valeriu Gafencu. El era cel dintâi, apoi eu, Eleonora şi Elisabeta. Am să încerc să fac o notă biografică asupra familiei, pe scurt. Sunt născută în Sângereni, în 1921, într-o familie, aş putea spune, creştină. Tatăl meu a fost deputat în Sfatul Ţării, a luptat pentru Unirea Basarabiei cu România, dar situaţia a fost de aşa natură, încât a fost deportat în ’40 şi nu am mai ştiut nimic de el. Şi nu mai ştiu nici până astăzi. Mama noastră, o bună creştină, o bună gospodină a crescut patru copii.

Dar mă voi opri asupra subiectului important, fratele meu.

Valeriu a avut o copilărie, ca toţi copiii, frumoasă; părinţii au reuşit şi au căutat să-i creeze o viaţă plăcută, o viaţă cinstită, corectă. Şcoala primară a făcut-o în Sângerei, liceul la Ion Creangă din Bălţi. Poate unii dintre dumneavoastră îl cunosc după cărţile care sunt scrise despre Valeriu, în care este redată destul de amănunţit situaţia lui Valeriu. După ce a terminat liceul şi a dat bacalaureatul, el tare mult şi-a dorit să fie aici în România ca să-şi urmeze studiile pe care le-a făcut la Iaşi, ca student al Facultăţii de Drept, unde s-a evidenţiat prin comportare, prin corectitudine, prin felul de a înţelege viaţa într-un fel cinstit. A căutat să se împrietenească cu cei mai buni studenţi, cu cei mai buni copii, elevi de vârsta lui de 19, 20 de ani – atâta avea – fiind printre studenţii cei mai buni. Se poate scoate în relief sau arăta acest lucru prin profesorul Anghelescu care a spus că nu a avut un asemenea element de când este profesor. Asta a fost în timpul procesului care l-a susţinut, fără să aibă alţi avocaţi. Numai mama mea a putut fi la Iaşi şi a auzit cele ce se spuneau despre fiul ei şi bineînţeles că venea foarte încântată. Într-o şedinţă pe care a avut-o cu elevii de la liceul militar, cărora a căutat să le inspire tot aşa, multă corectitudine, să fie nişte elevi silitori, nişte elevi buni, cineva până la urmă l-a demascat şi a spus că aceasta era o şedinţă de frăţie de cruce.

Aşa a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, fără drept de apărare, fără vreun avocat care să-i susţină cauza. Era pur şi simplu dorinţa lui de a fi un exemplu bun pentru toţi studenţii, pentru toţi elevii. Intrat în închisoare, la început la Aiud, unde era foarte mare severitate şi acel copil, acel student care era plin de viaţă se întreba la un moment dat: „Pentru ce am ajuns eu aici? Pentru ce am fost eu închis? Eram un model, un exemplu pentru ceilalţi prin felul de a mă comporta, de a privi viaţa”. La Aiud a fost  chinuit tare mult, a fost izolat. În ’42-’43 a fost ţinut la aşa-zisa zarcă, unde l-a ţinut trei ani dezbrăcat, pe ciment şi bineînţeles nemâncat. Spunea la un moment dat, când a putut să ne scrie, că: „Aş mânca o pâine cât o vacă de mare”. Aşa de nemâncat era şi în chinurile lui striga: „Mama, mi-e foame şi mi-e frig”. Binenţeles că nu putea să fie ajutat de nimeni. Ştiţi când a început el într-adevăr să creadă mult, mult în Hristos şi în Dumnezeu? Dacă a văzut că oamenilor nu a putut să-şi spună durerea, atunci a început să se roage mult la Dumnezeu: „Doamne, dă-mi tăria, dă-mi puterea să rezist!” A fost o perioadă când el putea să scrie acasă, chiar la Sângereni. În primul volum al lui erau scrisorile care erau adresate chiar la Sângereni. Cum au ajuns nu-mi dau seama, la sora mea Eleonora, care le-a adus în cele din urmă în ţară şi i le-a dat lui Nicolae Trifoi care a stat 6 ani în aceeaşi celulă cu Valeriu. Din ele au putut să extragă sfaturile, scrisorile care erau cenzurate, prin care el ne îndemna ce să facem noi, mai ales mama care îşi avea copilul închis, iar noi, trei fete – Eleonora, Elisabeta şi eu care eram studentă la Iaşi. Mie mama îmi spunea: „Lasă că mă descurc eu, du-te şi-ţi termină studiile”. Noi am reuşit până la urmă să terminăm studiile, sora cea mică e infirmieră, Nora a făcut conservatorul şi e asistentă, eu – profesoară. Era foarte liniştit şi bucuros că eu am intrat în învăţământ, că puteam să ne descurcăm mai uşor, deoarece mama nu avea nicio pensie, niciun venit. Aveam în schimb avere multă, tata a fost deputat în sfatul ţării, 50 de hectare. Tata a lăsat în Basarabia 50 de hectare, casă cu etaj. Când a venit refugiul, eu eram aici la Iaşi, iar mama era cu căruţa şi cu cele două surori şi a venit la mine la Iaşi. Eu am luat caii şi căruţa, m-am dus la prefectură şi mi-a dat un colţişor la Grădişte Vâlcea, apoi la Ploieşti, unde au fost primii mei ani de învăţământ. Continue Reading »



Comemorarea anuală închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna


Comemorarea anuală închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna, va avea loc marţi, 18 februarie 2020, sub organizarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi a Fundaţiei Profesor George Manu.

Ca în fiecare an, Comemorarea va avea loc la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna (în vecinătatea Spitalului Penitenciar, locul în care se află gropile comune și Troiţa foştilor deţinuţi politici). Începând cu ora 9 se va săvârşi Sfânta Liturghie care va fi urmată de Parastas.

Vă așteptăm la Târgu Ocna!



Valeriu Gafencu – Un Tânăr cu suflet frumos, de Prof. Marc Mihaela Emilia


M-am întrebat adeseori: ce este dincolo de timp, de uitare, de miezul adânc al unei secunde de adevăr? Ce reprezintă viaţa unui om când durata personală, existenţa lui, aparent efemeră, se racordează necondiţionat şi jertfelnic la eternitatea lui Dumnezeu?
Răspunsurile se pierd sau se adună ca nişte tremurătoare cercuri de apă sub adierea liniştită şi caldă a vântului. Poate e dor de mântuire, salt al materiei peste trupul de humă al lumii şi reîntoarcere fragilă, dar sinceră, la chipul cel dintâi al omului ce purta încă, în privire, nostalgia paradisului sau vreun petic de cer.
Prezentul este o ecuaţie incompletă, pierzându-şi raţionamentul unei rezolvări corecte. Uneori, pare o lume în aşteptare, izolată sau absentă, ignorantă chiar, ce prinde rădăcini aparente, slabe pentru că s-a detaşat vinovat sau din rutina unei existenţe banale, de esenţele cele viguroase ale trecutului. Trăim într-o lume ce pune preţ, „cu orice preţ” pe libertatea alegerii, care nu e decât un compromis nefericit ce desacralizează orice atinge sau, indirect, se atinge de orice este sacru.
Astăzi, în deplină libertate a exprimării, lumea a uitat cuvintele sincere, iar minciuna a prins viaţă, filă de filă, imagine cu imagine. De aceea, în acest prezent gălăgios, orice „aventură” existenţială începe şi se sfârşeşte cu un „personaj” pe care îl îndrăgim, să spunem aşa, de la prima întâlnire. Astfel l-am cunoscut, metaforic vorbind, pe tânărul Valeriu Gafencu, citind la întâmplare…
Şi m-am gândit că, dacă e timp pentru toate, pentru soare, ploaie sau nori, de dincolo de noi, în penumbra stelară, să căutăm împreună, rar şi pe îndelete, cu apetenţa unui colecţionar, cele mai frumoase gânduri despre cel care a dat un sens lumii, lărgind timpul individual al fiinţei la infinit, Valeriu, un sfânt al neamului românesc ce s-a aşezat în pridvorul cerului şi poate, la ceasuri de seară, ne priveşte de acolo… Sau nu, pentru că, deşi suntem atât de liberi, ne este încă teamă să-l mărturisim pe Hristos şi pe cei care L-au întâlnit, în clipe de bucurie şi suferinţă, chiar pe acest pământ. Şi gândul, hulub de lumină se făcu, zburând peste întinderile pământului spre a poposi preţ de câteva rânduri, asupra acelui suflet de om, în sufletul căruia cu siguranţă Hristos s-a coborât ca-ntr-un pahar de jertfă.
Era tânăr şi un student exemplar, cu o înaltă ţinută morală, când, prin firea cea vicleană şi atee, reprezentanţii statului, au decis să-l pedepsească 25 de ani de muncă silnică, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce, organizaţiile pentru tineri din cadrul Mişcării Legionare, deşi activitatea sa „contrarevoluţionară” era de participare la întruniri ce nu urmăreau altceva decât educaţia morală şi spirituală a tinerilor. În mod firesc pentru regimul politic de atunci, a fost condamnat, adolescent fiind, începând în chip tainic, urcuşul, deloc uşor, către frumuseţea muceniciei. Detenţia a reprezentat o dimensiune instituţională, dar şi un mod de a trăi, alături de alţii, condamnaţi pentru aceeaşi „vină”, o experienţă în proximitatea iubirii şi libertăţii lui Dumnezeu.
Valeriu a trăit, în intimitatea acestui spaţiu concentraţionar, mai liber ca oricine, pentru că a învăţat o lecţie de viaţă autentic românească: atunci când Hristos îţi cere să-l urmezi, tot ce îţi aparţine în viaţa reală devine jertfă pentru Hristos. A dus cu sine, acolo, în temniţa hâtră, familia, iubirea, demnitatea sa umană, şi nu în ultimul rând pe Hristos:
„Nu plângeţi că mă duc de lângă voi …
Neamul am vrut să-l mut
De-aici , de jos,
La Domnul Iisus Hristos”. (Valeriu Gafencu) Continue Reading »



Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, comemorat la Târgu Ocna


Sursa: Mănăstirea Paltin-Petru Vodă



Să mergem la Târgu Ocna! Comemorarea Sfântului închisorilor: Valeriu Gafencu


Mâine, joi 16 februarie, Târgu Ocna, are loc la Târgu Ocna comemorarea martirului din temnițele comuniste, cel ce a fost supranumit, Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu.

Redăm mai jos programul și rugămintea organizatorilor:

Dragi prieteni,
Pentru procesiune vă rog să aduceți fiecare dintre voi o icoană (de preferat cu Valeriu Gafencu sau Sfinții Închisorilor) și o candelă.
Procesiunea va începe la Troița lui Valeriu Gafencu și se va încheia în centrul orașului Târgu Ocna, în fața Monumentului eroilor.
În fața acestui Monument vom depune candela, mergând spre Casa de Cultură.
Atașat găsiți programul complet al manifestării.
Vă așteptăm cu drag!
Cezarina Condurache, Fundația Profesor George Manu

ora 9.00: Sfânta Liturghie

11.00: Parastas

11.30: Procesiune, cu icoane, steaguri tricolore și candele, de la troița lui Valeriu Gafencu până la monumentul eroilor din centrul orașului

13.00 Conferință la Casa de cultură

Sursa: Fundatia George Manu