LUMINA CU PREZENŢA EI ZIDURILE NEGRE ALE ÎNCHISORII

Prin sentinţa 1655 din 7 decembrie 1955, Maria Iordache este condamnată la 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale” p.p. de art. 209 p III C.P., şi la 5 ani închisoare corecţională şi 5 ani interdicţie corecţională, pentru fals în acte publice. Urma să execute pedeapsa cea mai mare, conform art. 101 C.P[1].  La recomandarea preşedintelui completului de judecată pentru care faptele maicii Mihaela sunt „grave şi prezintă pericol social”[2], este readusă la Penitenciarul Galaţi şi apoi transferată la Miercurea Ciuc, în lagărul unde cu ani în urmă îşi găsise sfârşitul, fratele ei, Nicoară Iordache. Continue Reading »

Ați tânjit vreodată după trăirea pe care ați avut-o în închisoare?

Da, am avut momente când aș fi vrut să continui viața de închisoare. Afară, trebuia să mă îngrijesc de ce mănânc, cu ce mă îmbrac. Acolo, le-aveam gratis (zâmbește). Și eu puteam să mă ocup mai mult de cele spirituale.

Cum vă rugați în închisoare? Continue Reading »

Un Crăciun la închisoare[1]

Iarna lui 1951 – Târgu-Ocna

de Ioan Ianolide

Eram în iarna lui 1951. Era tot de Crăciun. Ne aflam în sanatoriul-penitenciar din Târgu-Ocna, sanatoriu modern, menit să disimuleze adevăratul chip al temniţelor. Tuberculoşii de aici purtau în cugetele lor amintirile din Piteşti, Gherla, Canal, din mine şi din lagărele ucigaşe. Continue Reading »

Motto: „Luptați uniți și în același pas/ Zidiți lui Dumnezeu altare sfinte/ Pășiți pe calea vieții înainte!” (din „Imnul celor căzuți” de Valeriu Gafencu).

SFINȚIREA UNUI PARACLIS ÎNCHINAT SFINȚILOR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE

La Școala Națională de pregătire a agenților de penitenciare din Târgu-Ocna, județul Bacău, s-au desfășurat în 13 și 14 mai a.c., mai multe evenimente religioase și culturale în memoria mărturisitorilor din închisorile comuniste. Manifestările au debutat cu resfințirea de către P.S. Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a capelei instituției care a primit și cel de-al doilea hram închinat sfinților din închisorile comuniste. Protopopul Protoieriei Onești, pr. Ioan Bârgâoanu a arătat în cuvântul său că „ziua de astăzi tocmai acest lucru dorește să răscumpere într-o perioadă pascală: bucuria sfințirii unei capele, a unui paraclis închinat sfinților mărturisitori și martiri ai neamului nostru românesc”.

La slujba Sfintei Liturghii a participat și Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului care în cuvântul de învățătură a vorbit despre importanța prezenței preoților în capelele penitenciarelor: „Este binefacerea cea mai mare pe care o avem în timpul libertății, faptul că cei care trebuie să ispășească o anumită pedeapsă în penitenciare sunt asistați atât de frumos și chiar comandanții lor sunt cei care invită preoții misionari să meargă în penitenciare”. Continue Reading »

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre poetul şi mărturisitorul Radu Gyr. V-a ajutat poezia lui Radu Gyr în închisoare?

Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume – asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente. Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu.

Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învăţat-o, a fost As’noapte, Iisus… Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare că nici măcar nu s-au putut atinge de el, a rămas viu şi nevătămat.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 17)

El (Costache) nu vorbea mult. Ne vorbea în fiecare zi în jur de una, două ore, deoarece nu putea să vorbească foarte mult. Dar fiecare cuvânt care ieşea din gura lui era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El îşi rostea rugăciunile, şi auzindu-l cum spune aceste rugăciuni, ştiind cât de mult suferea, eram profund impresionaţi. Nu era deloc uşor. Pe lângă delicateţea lui sufletească, el încerca să ne protejeze, să nu expectoreze prea mult ca să nu împrăştie bacili în atmosferă. Era ca un sfânt în celulă cu noi. Simţeam prezența Duhului Sfânt în jurul lui; îl simţeam pe el. Chiar şi în timpul ultimelor sale zile când nu mai era în stare să vorbească, el niciodată nu şi-a pierdut bunătatea faţă de noi. Puteam citi în ochii săi lumină spirituală şi dragoste. Faţa lui era ca o revărsare de dragoste.

V-a povestit despre momentul în care a fost şeful Frăţiilor de Cruce?

Da. Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur că iubea foarte mult tinerii şi că şi el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent, uluitor de inteligent. A fost atât de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el însuşi. Vorbea despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Ştiţi, nu e aşa de uşor să stai într-o celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. Când izbucneau anumite conflicte între noi, el se ruga. Şi rugăciunea lui era lucrătoare. Ne era ruşine, pentru că el se ruga şi noi ştiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar faţa lui era complet transformată. Noi înţelegeam că se roagă pentru noi şi ne opream din ceartă. Continue Reading »

DIN SCRISORILE CĂTRE MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN PETRU-VODĂ

Preacuvioasă Maică G.,

Sărut mâna pentru prețiosul dar. L-am primit cu drag și cu evlavie atât pentru bucuria mea cât și pentru bucuria celor ce vor primi cartea din darul vostru.

Domnul și părintele nostru să vă răsplătească! Am primit ca totdeauna și darul celor 3 Atitudini de care ne bucurăm și pentru care mulțumim cu recunoștință. Părintele Eugen, sora Georgeta și nevrednica voastră soră,

Aspazia

Ocrotește, Doamne, țara aceasta, neamul nostru și întregul popor creștin și-i poartă cu biruință prin valurile mari de rătăciri!

Preacuvioasă Maică G.,

Confirm primirea prețiosului dar și totodată mulțumesc din toată inima și în numele meu și în numele celor ce vor fi bucurați cu frumoasa revistă și cu sfântul acatist al sfântului și bunului nostru părinte, Justin.

M-a emoționat în mod deosebit coperta. E atât de frumoasă! Mi-am amintit iarăși și iarăși, cât de ocrotitoare a fost Maica Domnului pentru cei din temnițele prigonitoare.

Îmi permit să vă îmbrățișez și să vă salut cu bucuria cea mare: „Hristos a înviat!”

Aspazia

Preacuvioasă Maică G.,

Darul trimis, mai mult decât generos mi-a împodobit bradul sufletului și nu numai mie, ci tuturor celor care se vor bucura de chipul mult veneratului nostru părinte Justin, care, iată, ne vorbește din înaltul cerului, împodobit cu stele: „Iisus Hristos Se naște, slăviți-L!”. În noaptea sfântă, Părintele va binecuvânta soborul vostru adunat în rugăciune, iar Pruncul Sfânt va surâde cu o gingășie și o iubire fără limite.

Slăvit să fie, cu o glorie eternă, în înălțimea Cerului Divin.

Îmi permit să vă îmbrățișez cu dragoste,

Aspazia

Preacuvioasă și Preaiubită Măicuță, Continue Reading »