Posts Tagged 'Techirghiol'


19 iulie: Avva Arsenie Papacioc, Duhovnicul de la malul mării – de Ieromonah Benedict Stancu


Avva Arsenie PapaciocPărintele de la Marea Neagră sau de la malul mării
Părintele Arsenie Papacioc, cred că, face parte din acea categorie de oameni aleși pe care Bunul Dumnezeu ni-i hărăzește nouă pământenilor mai rar, atunci când pronia Sa iubitoare binevoiește să mângâie îndeosebi poporul dreptcredincios. Părintele Sofronie Saharov afirma despre aceste vase alese că: „îşi pun pecetea asupra unei mulţimi de credincioşi; datorită lor se menţine de-a lungul veacurilor realităţii istorice predania cea vie a vieţii Duhului (Tradiția)”. Părintele Zaharia Zaharou sublinia importanța capitală a receptivității noastre față de învățătura transmisă de acești Părinți duhovnicești: „Fără încrederea în Bătrânii noștri și fără credincioșia față de ei, nu vom izbuti să ne unim deplin cu Trupul Lui Hristos, iar strâmba noastră înțelegere trupească nu ne va fi de niciun folos. De cele mai multe ori, nepăsarea față de Duhul Sfânt este cea care ne împiedică să sporim în viața duhovniceacă și să păstrăm Tradiţia” .
Părintele Arsenie îmi povestea despre cât a fost de hotărât în împrejurările în care se găsea în anul 1976 la mânăstirea Cernica, când s-a ivit prilejul să vină la Techirghiol. Maica Semfora Gafton căuta un „duhovnic de epitrahil” (după expresia Părintelui Arsenie, adică un duhovnic prin excelență, iscusit și consacrat, din vocație!; de aici m-am inspirat pentru a intitula o parte din convorbirile duhovnicești ale Părintelui Arsenie Papacioc – Iată duhovnicul ), dar în același timp ar fi fost înclinată să se retragă într-un fel, însă Părintele Arsenie a încurajat-o spunând: „Vom merge acolo și vom întemeia o obște de călugărițe!”
Nazaria Buga , într-un remarcabil exercițiu de admirație, pe bună dreptate l-a caracterizat pe Ava Arsenie ca fiind Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării! Aici, la Techirghiol, după cum mi-a relatat, nu a căutat să se afișeze ostentativ! În acest sens, prezenţa oamenilor nu-l distrăgea pe Părintele Arsenie Papacioc peste măsură ci, din dragoste pentru oameni, era chiar deschis şi călduros; în orice caz, nu-l împovăra prezenţa lor, fapt prin care s-a deosebit de ceilalţi nevoitori (vezi Părintele Cleopa Ilie) care, pentru a petrece în rugăciune, preferau condiţii liniştite şi de însingurare! În închisorile comuniste experiase pe deplin isihasmul , după ce inițial încercase o retragere în munți împreună cu Părintele Cleopa Ilie . În mod surprinzător „Sfântul Siluan vedea esenţa isihiei nu în retragerea în pustie, ci în rămânerea necontenită în Dumnezeu. Într-o zi, ne relatează Părintele Sofronie, l-am întrebat pe Sfântul Siluan dacă grijile economatului şi contactele inevitabile şi numeroase cu oamenii pe care le implică acesta nu sunt vătămătoare pentru liniştirea ascetică (isihia) a monahului. El a replicat: «Ce este această linişte? Liniştea e rugăciunea neîncetată şi rămânerea minţii în Dumnezeu. Sfântul Ioan din Kronstadt era necontenit înconjurat de oameni, dar era mai mult în Dumnezeu decât mulţi pustnici. Dacă sufletul îi iubeşte pe oameni şi are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează»”. Continue Reading »



Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc


Copilăria – “Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel. Continue Reading »