Posts Tagged 'Târgu Ocna'


Comemorarea anuală închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna


Comemorarea anuală închinată lui Valeriu Gafencu şi tuturor deţinuţilor politici din temniţa Târgu Ocna, va avea loc marţi, 18 februarie 2020, sub organizarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi a Fundaţiei Profesor George Manu.

Ca în fiecare an, Comemorarea va avea loc la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna (în vecinătatea Spitalului Penitenciar, locul în care se află gropile comune și Troiţa foştilor deţinuţi politici). Începând cu ora 9 se va săvârşi Sfânta Liturghie care va fi urmată de Parastas.

Vă așteptăm la Târgu Ocna!



Martirii uciși de comuniști rămân în gropile comune. Marius Oprea, istoric: Am oprit cercetările de la Aiud și Târgu Ocna datorită unor reacții din partea Institutului Holocaustului


sfinti muceniciMarius Oprea, istoric cunoscut pentru cercetările spre descoperirea și înmormântarea rămășițelor victimelor comunismului, a făcut o declarație interesantă. Acesta a spus că a oprit săpăturile de la groapa comună din localitatea Târgu Ocna, din cauza protestelor reprezentanților comunității evreiești.

“Când am făcut săpăturile la Târgu Ocna au fost proteste serioase din partea organizațiilor și fundațiilor care apără comunitatea evreiască. Socotindu-se că a săpa în locul în care s-ar afla înmormântat Valeriu Gafencu creează tulburare”, a spus el într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Mai mult, acesta a zis că în ultimii doi ani nu s-a mai săpat nici la Aiud. Aiud și Târgu Ocna sunt două din lagărele gulagului comunist din România, unde numeroase personalități au fost îngropate în gropi comune. Între acestea, Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor” și filosoful Mircea Vulcănescu.

“În ultimii doi ani nu am mai făcut cercetări nici la Aiud, nici la Târgu Ocna datorită unor reacții venite din partea Institutului Holocaustului și n-am mai vrut să punem paie de foc. Mai nou am făcut săpături la Periprava, unde am găsit rămășițe îngropate la 60 de centimetri sub nisip”, a spus el.
Afirmațiile lui Marius Oprea, cunoscut drept “vânătorul de securiști”, vin ca urmare a dezbaterilor pe tema recent adoptatei legi antilegionare. Institutul Holocaustului “Elie Wiesel” a fost înființat în 2005 și se află în subordinea Guvernului și a prim-ministrului.
Sursa: activenews



Urmaşi ai foştilor deţinuţi politici legionari – Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României


aiud15Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Preşedinte,

Subsemnaţii, suntem urmaşi ai foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul comunist. Părinţii noştri au plătit cu mulţi ani de închisoare crezul lor creştin şi anticomunist. Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, supuşi unui regim de exterminare fizică, pentru apartenenţa la diferitele structuri ale Mişcării Legionare şi pentru ideile lor, care nu mai corespundeau realităţii instalate în România cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost numiţi „bandiţi”, „duşmani ai poporului”, „năpârci”, atât în timpul detenţiei cât şi după eliberare. Au fost transformaţi din oameni în simple numere de identificare, li s-a interzis dreptul de a se ruga Lui Dumnezeu, li s-a tăiat orice legătură cu familia, s-a încercat sub toate formele frângerea principiilor şi dezumanizarea lor. Toată lupta satanică a comunismului nu a dat roade, deşi traumatizaţi şi bolnavi, părinţii noştri au ieşit din detenţie neînvinşi şi au continuat să îşi trăiască viaţa – atât cât le-a mai fost dat – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară. Continue Reading »