Posts Tagged 'Take Rodas'


Nemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”


a murit tache rodasNemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”

În zi de mare sărbătoare, în timp ce Biserica o prăznuia pe Maica Domnului intrând în Templu, pentru a-și pregăti sufletul și trupul spre primirea Fiului lui Dumnezeu, Tache Rodas a zburat la cer de mână cu Maica Domnului, cea pe care a iubit-o întreaga sa viață cu tot sufletul său cu o dragoste neînvinsă, nici de tortura pușcăriilor comuniste, nici de defăimări, nici de vreo altă primejdie sau durere. Nu doar că acum o va vedea în rai pe Maica Domnului față către față, dar Aceasta însăși a coborât la slujitorul ei, din Biserica luptătoare, și l-a ridicat cu ea la cer, la Fiul ei cel iubit, intrând în Biserica biruitoare, pentru a primi cununa biruinței. Biserica biruitoare cu siguranță trebuie să fie a celor biruitori. Tache Rodas a fost nebiruitul ostaș al lui Hristos, sfidând moartea și torturile din pușcăriile comuniste printr-o credință de nezdruncinat. Această credință a purtat-o în suflet prin rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului.

„Totul în viața mea a fost Maica Domnului”, ne spunea adesea Bădia Tache, cum îi plăcea să fie numit. Cu ajutorul Maicii Domnului Tache Rodas a făcut neputincioasă toată lucrarea diabolică a comunismului, scăpând nevătămat din temutul experiment Pitești, unde trebuia să-ți negi credința și neamul, până și propria ta mamă. Nu doar că a supraviețuit, dar Tache, un adevărat răbdător de chinuri al lui Hristos, a biruit Piteștiul, nelepădându-și credința, neturnând pe nici unul din camarazi, avâd tăria să râdă în fața pumnului lui Țurcanu. Această forță, mai presus de fire, de a râde atunci când ești bătut, Tache ne mărturisește că nu-i aparținea, ci toată puterea lui o atribuia ajutorului Maicii Domnului, pe care îl cerea neîncetat: „Am avut mare nădejde și ajutor de la Maica Domnului. Știți, ea e milostivă și pe ea o rugam să intervină la Judecătorul să mă ierte și mari minuni am mai pățit eu cu Maica Domnului. Multe… Maica Domnului m-a ajutat să înfrunt toți cei 17 ani de pușcărie”.

la manastirea paltinCu conștiința curată și inima arzând de dragoste pentru Dumnezeu și aproapele, nu s-a temut niciodată de moarte și neînfricat a mers întreaga-i viață, care i-a dăruit ani din destul, ajungând până la vârsta de 96 de ani. „Nu m-a lăsat Maica Domnului. Și când nu vrea Dumnezeu să mori, nu mori. Încercări am avut destule, dar Maica Domnului m-a salvat, de necrezut. N-am nimic pe suflet. Drumul e liber oricând. N-am ce să regret în viața asta. Nici nu mi-e frică acolo la Judecată”.

Pentru câteva luni, Mănăstirea noastră a avut bucuria și privilegiul de a-l îngriji în neputința bătrâneții pe Bădia Tache, împreună cu soția sa, Matilda, care au primit cu multă recunoștință asistența medicală acordată de maicile mănăstirii Paltin, în azilul de bătrâni, pe care mănăstirea noastră îl deservește. În toată perioada cât au stat la noi, bădia Tache ne încuraja cu sfaturi și ne întărea cu rugăciunea, dar aproape zilnic striga după Aiud, locul unde și-a dorit să-și dea obștescul sfârșit și  să fie înmormântat. Motiv pentru care Tache, împreună cu soția sa, s-au mutat la mănăstirea înălțată chiar pe locul gropilor comune ale temutei închisori de la Aiud, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu. Aici, sub oblăduirea blândului lor duhovnic, Părintele stareț Augustin și sub îngrijirea caldă a monahilor, și-a dus nevoința ultimilor doi ani ai vieții sale, cu dor de camarazii săi de suferință, dintre care unii odihnesc în pământul Aiudului, pe Râpa Robilor. A vrut să fie cu ei și lângă ei până la sfârșitul vieții sale pământești, ca un fidel camarad, care nu s-a dezis niciodată de prietenii săi.

Tache Rodas va fi în mormântat marți, la mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din Aiud, acolo unde odihnește și iubita lui soție, Matilda.

Veșnică să-i fie pomenirea iar noi să avem parte de rugăciunile lui!

(a consemnat M. Fotini)



TACHE RODAS, CEL CU NEPUTINŢĂ DE BIRUIT. ÎNFRUNTÂND TEMNIŢELE COMUNISTE, DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI


Tache Rodas 1Tache Rodas, fost deţinut politic în temniţele comuniste, este unul din brazii neîndoiţi ai rezistenţei anticomuniste, care nu a fost învins de reeducarea materialist-bolşevică. Dacă multe din personalităţile de renume ale Ortodoxiei şi neamului românesc au cedat torturilor insuportabile, atât trupeşti cât şi psihice, Take Rodas, şi cu siguranţă şi alţii, a învins. Este un model de demnitate şi biruinţă în faţa unor greutăţi ce par imposibil de învins, el vine să ne arate, nouă, generaţiei de azi, că nimic nu este cu neputinţă dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu. Când vorbeşte despre chinurile suferite în închisoare, nu simţi durerea pe care a băut-o până la capăt din destul din paharul pătimirii, ci bucuria izvorâtă din suferinţă, o suferinţă nobilă, discretă, în Hristos. Take chiar râde când este întrebat de torturile din temniţă, dar face asta pentru a-ţi transmite ţie, celui ce-l asculţi, biruinţa bucuriei mai mult decât durerea care te-ar putea înspăimânta. Când îl asculţi pe Take îţi vine şi ţie să suferi, îţi doreşti şi tu parcă acea biruinţă a Crucii, de care doar cei aleşi se învrednicesc. El te face să vezi Crucea ca o binecuvântare, o vrednicie, iar nu ca un blestem. Pentru mulţi dintre noi suferinţa, boala sau orice alt necaz şi nedreptate par chinuri, blestem ce ne chinuim din răsputeri să îl îndepărtăm. Take nu a luptat împotriva suferinţei, el a luptat împotriva lepădării, laşităţii, căderii morale în faţa compromisului. El nu s-a temut de cei ce-i puteau ucide trupul, ci de cei ce-i puteau ucide sufletul. Cea mai grea suferinţă e cea morală, înfrângerea sufletului, pactul cu satana şi trădarea lui Dumnezeu. Take a ştiut să învingă, dar nu prin puterile lui. Care a fost secretul biruinţei lui, vom vedea în cele ce urmează.
Iar dacă are o durere în suflet este aceea că noi, cei de azi, nu preţuim jertfa lor, pentru că cei ce ne conduc şi azi au avut grijă să şteargă aceste pagini sângeroase din istoria noastră, falsificând-o. De ce? Nu doar pentru că tot ei conduc şi azi, dar şi pentru că nouă nu ne pasă, pentru indolenţa noastră. Cine caută… ar trebui să găsească. Cu toate acestea ei nu au murit, nu au pătimit degeaba. Despre jertfa lor prea puţin se vorbeşte, dar jertfa lor valorează doar înaintea lui Dumnezeu şi pentru jertfa lor poate că Dumnezeu a mai ţinut acest neam românesc. Lor le va da răsplata cuvenită şi celor ce vor avea urechi să audă şi ochi care să vadă. Dar ce se va-ntâmpla cu acest neam dacă nu va mai avea urechi să audă strigătul suferinţelor lor, şi nu va cinsti martirajul înaintaşilor lor? Acel neam îşi pierde atunci sensul şi existenţa.
Câţi dintre cei de azi cunosc adevăratele orori comise de comunişti asupra poporului român, nu cel de la suprafaţă, ci cel întemniţat în beciurile Securităţii? Să ascultăm aşadar câteva din mărturisirile lui Take Rodas despre fenomenul reeducării din închisoarea Piteşti. Continue Reading »