Posts Tagged 'Sinaxar'


Pr. Ilarion V. Felea: Viața Sf. Ilie Iorest si Sava Brancovici, sfinți români


Sinaxar 24 Aprilie

Sfântul Ierarh Ilie Iorest

Sf. Ilie Iorest s-a născut în Ardeal, dintr-o familie de creștini dreptmăritori, buni credincioși. În Sfântul Botez a primit numele Sfântului Proroc Ilie. De copil e trimis în Moldova, la mănăstirea Putna, ctitoria voievodului Ștefan cel Mare, să învețe carte și să-și cultive însușirile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Aici s-a deprins tânărul Ilie cu meșteșugul scrierii frumoase, cu zugrăvitul icoanelor, cu cititul cărților, cu postul, cu rugăciunile și cu privegherile. Aici a intrat în viața călugărească, schimbându-și numele Ilie în cel de Iorest, căutând să-și dăruiască toate puterile slujirii lui Hristos Dumnezeu și încercând să-și potrivească viața cu cea a sfinților pe care-i zugrăvea pe icoane. Astfel călugărul Iorest a ajuns atât de îmbunătățit, încât evlaviosul voievod al Moldovei, Vasile Lupu, îl numea „om preacinstit și întru toate credincios”. Pentru virtuțile lui de călugăr înțelept și îndrăgit de viețile sfinților, Vasile l-a găsit potrivit și l-a ajutat să ajungă mitropolit al Ardealului, în cetatea Bălgradului, sau cum i s-a zis mai târziu – Alba-Iulia, unde a păstorit între anii 1640-1643.

În timpul acela Biserica din Ardeal era greu încercată. Tipografia din Bălgrad nu avea meșter care să-i facă literele și să-i gătească podoabele pentru Evanghelia cu învățătură, începută de mitropolitul Ghenadie. Unii începuseră să cugete că lucrarea aceasta va putea fi continuată numai de iscusitul ieromonah Iorest de la mănăstirea Putna. „Oamenii plănuiseră puțin, dar Dumnezeu rânduise mai mult”.

Biserica Ardealului nu avea trebuință numai de un tipograf, ci mai mult de un păstor. Mitropolitul Ghenadie murise la 3 septembrie 1640 și calvinii socotiseră că acum a sosit momentul să atragă pe români la legea lor, fără Sf. Taine și fără Sf. Liturghie.

Trecuse aproape un veac de când, începuseră calvinii, stăpânii de atunci ai Ardealului, să atragă pe români spre legea lor. Sprijiniți de voievozii Ardealului, mai marii bisericii calvine (superitendenții) au ispitit pe români cu cinstiri și cu averi pe unii, cu școli și cu cărți românești în care strecuraseră învățăturile lor, pe alții, iar pe cei neînduplecați și statornici în credință, prin luarea averii, prigoane și închisoare. Iar mitropolitului Iorest, ca să-l întărească în scaunul vlădicesc, i-au cerut să subscrie următoarelor condiții: să traducă și să tipărească în limba română rugăciunile de seară și dimineață ale calvinilor; să traducă, să tipărească și să cânte la slujbe cântările calvinilor; să învețe tineretul catehismul calvinesc. „Momeala era ispititoare: limba românească la slujbe, în biserică, în școală. Dar viclenia era adâncă. Dulce era pentru urechile românilor îndatorirea de a avea și ei școală în limba românească, dar amară era învățătura ce avea să li se dea în școala aceasta! Dulce era îndatorirea de a tipări cărți de credință pentru Școală și Biserică în limba românească, dar amare erau cuvintele ce aveau să umple foile acestor cărți!”[1].

Grele au fost aceste condiții pe sufletul unui mitropolit al românilor din Ardeal și mai ales pe sufletul lui Ilie Iorest care învățase tainele credinței ortodoxe într-o mănăstire a lui Ștefan cel Mare și într-o țară – Moldova voievodului Vasile Lupu, în care la 1642, prin soborul de la Iași, s-a întărit mărturisirea ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă – carte de temelie pentru Biserica Răsăritului, până în ziua de astăzi. Cu mare amărăciune și strigare a inimii, Ilie Iorest le-a subscris cu mâna, dar cu inima, ca mitropolit ortodox român, nu le-a aprobat și nu le-a împlinit niciodată. Continue Reading »