Posts Tagged 'Sfintii Inchisorilor'


GHEORGHE JIMBOIU – „CREŞTINUL DEPLIN” AL TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI


Gheorghe Jimboiu a murit în stare de sfinţenie. Viaţa lui a fost o ardere de tot, bineplăcută lui Dumnezeu” (Valeriu Gafencu).

Instantanee biografice

Venit pe lume, la 18 octombrie 1921[1], în casa unor oameni simpli din localitatea Vela, judeţul Dolj, Gheorghe Jimboiu aparţine generaţiei de la 1948, generaţie de sacrificiu care a purtat în tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc, greul războiului anticomunist. Rămas orfan de mic, este crescut cu multe neajunsuri materiale de mama sa, care refuză să se mai căsătorească, alegând să-şi consacre viaţa creşterii unicului fiu. Un exerciţiu de dăruire şi jertfelnicie pe care Jimboiu îl va repeta în întreaga-i existenţă crucificată pe altarul iubirii de Dumnezeu şi de neam. După ce termină şcoala primară din satul natal, urmează Liceul comercial de băieţi din Caracal, fiind înzestrat şi cu potenţe literare pe care şi le valorifică în această perioadă prin publicarea împreună cu alţi colegi, a revistei Prietenia literară. Ideologic, tributar misiunii de a schimba sufletul României, prin subordonarea valorilor perene, valorii supreme a duhului, tânărul Jimboiu se angajează în „războiul dintre două lumi: pe de o parte lumea veche, care credea în pântece (primatul economicului şi al politicianismului), iar pe de alta parte lumea nouă, care îndrăznea să creadă în duh (primatul spiritului)[2]. Crezul acestei „lumi noi” era acela de a suprima principiile ateiste ale hedonismului occidental şi ale totalitarismului răsăritean centrate pe alungarea religiei din om şi pe anihilarea lui homo religiosus, iar miza luptei este grevată de paradigma vieţii creştine oglindită în poruncile Evangheliei. Aflat la cotitura tinereţii, Jimboiu alege să-şi deschidă sufletul plinătăţii dumnezeieşti, tinzând din toate puterile, în limite pământeşti, spre Adevărul veşnic. În acelaşi timp, zbuciumul pentru câştigarea existenţei îl determină să muncească ca secretar al şcolii şi să facă meditaţii.

La 14 septembrie 1940, România este proclamată Stat Naţional Legionar, prin Decret Regal semnat de regale Mihai I. Mişcarea Legionară devine singura organizaţie recunoscută în noul Stat, având ca ţintă ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare. Generalul Ion Antonescu este numit Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar. Momentul istoric îl găseşte pe Jimboiu în clasa a VIII-a de liceu, ca membru al Frăţiilor de Cruce, în care va activa până la interzicerea Mişcării Legionare din ianuarie 1941, când Antonescu trece la arestări masive, opt mii de legionari fiind încarceraţi în doar câteva zile.

Prologul unei vieţi de martir

La 5 septembrie 1941, în timpul examenelor de bacalaureat, Jimboiu este arestat, alături de câţiva colegi, pe motiv că ar continua activitatea legionară. La percheziţia din camera în care locuia cu chirie, i se găsesc câteva tipărituri din vremea guvernării legionare, care nu îi aparţineau. Apartenenţa la FDC în timpul guvernării legionare şi trimiterea unei scrisori de către tânărul Jimboiu unui prieten, pentru Siguranţă, constituie motive întemeiate pentru a trece la măsuri represive. Ca fiecare dosar al Securităţii şi acesta conţinea doar informaţii parţiale care conveneau regimului. Mascarada juridică continuă cu organizarea procesului, a cărui desfăşurare nu este altceva decât o simplă formalitate prin care judecătorii dau citire condamnărilor stabilite dinainte de către echipele de anchetă. La 18 decembrie 1941, prin Sentinţa nr. 1468 a Curţii Marţiale Craiova, Gheorghe Jimboiu este condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „constituire de asociaţiune clandestină”. Jimboiu primeşte cu împăcare condamnarea la închisoare asumându-şi suferinţa ca lege unică şi neclintită a întregii lui existenţe. Neîmpăcată însă este reacţia mamei sale, suferindă de inimă, care în luna mai a anului 1942, intervine la Maria Antonescu pentru ca fiul ei să fie absolvit de executarea pedepsei. Ca urmare, este trimis pe frontul de est în Regimentul 26 Dorobanţi Craiova. După doi ani este demobilizat şi chiar eliberat. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial marchează prăbuşirea nazismului, iar în România triumfă sistemul antinazist de factură comunistă al lui Stalin manifestat prin bolşevizarea barbară a ţării, cu nimic superioară dominaţiei naziste. Din păcate, „Marii Învingători” nu sunt în stare să instaureze pacea mult aşteptată de popoare, iar rezultatele conflictului sunt dezastruoase pentru România, în toate privinţele: teritorial, politic, demografic, economic şi financiar. Continue Reading »



23 OCTOMBRIE: Părintele Constantin Sârbu, Sfântul din București


Părintele Constantin Sârbu – schiţă biografică

 Lipsurile copilăriei și anii de școală

Părintele Constantin Sârbu vede lumina zilei la 10 ianuarie 1905 în comuna Cavadineşti, județul Covurlui, în familia lui Gheorghe şi Maria Sârbu și rămas orfan de mic copil este crescut de bunica din partea tatălui care se îngrijește să-i sădească în suflet credința ortodoxă și să-i insufle dragostea de biserică. Peste ani părintele va evoca cu nostalgie duminica în care bunica lui în fața icoanei Maicii Domnului din biserică i-a destăinuit că mama lui îl veghează din locașurile cerești, spunându-i: „Aceasta este mama ta cea mai adevărată, la ea să te rogi ca să-ţi poarte de grijă”. Lipsurile materiale, împresurările dureroase ale sărăciei îl determină să întrerupă școala vreme de patru ani și să muncească din greu cu oamenii din sat fără simbrie, numai pentru mâncare. La sfatul bunicii în 1919, susţine examenul de admitere la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi şi reuşeşte al treilea din cei 500 de candidaţi, făcând parte din prima serie de elevi de după primul război mondial. Deşi premiant în fiecare an de școală, nu este scutit de plata taxelor şcolare, motiv să muncească noaptea într-o fabrică de cherestea și ziua prin prăvăliile negustorilor. În ciuda condițiilor grele de trai reușește să termine cursul superior în doi ani, promovând câte două clase într-un an, iar ultima clasă, a VIII-a, o absolvă la Seminarul din Roman.

În toamna anului 1925 se înscrie la Facultatea de Teologie şi la Conservatorul de Muzică din Bucureşti și are de înfruntat aceleași neajunsuri materiale care îi vor șlefui, însă, în chip minunat sufletul de viitor preot. Nici în perioada studenției nu se poate bucura de tihna nopților dormite, fiind nevoit să doarmă în sala de așteptare a Gării de Nord după ce gazda îl evacuează din mansarda din Piața Amzei unde a dormit pe jos doi ani de zile. Mânca la cantina Gutenberg, după orele 14:30, mulțumindu-se cu resturile de mâncare care rămâneau de la studenții ce aveau cartelă de masă. În 1927, este primit în Ateneul STB (Societatea de Tramvaie Bucureşti) ca maestru de muzică şi se implică benevol în lucrarea misionară de la biserica Zlătari, sub îndrumarea părintelui Toma Chiricuță ca dirijor de cor, administrator şi colaborator al celor două reviste parohiale „Ortodoxia” şi „Fântâna Darurilor”.

Vrednic slujitor al altarului și al catedrei

În 1929 își termină studiile și până în 1934 funcționează pe postul de cântăreț al bisericii Lucaci din Capitală, neputând să găsească vreo parohie vacantă în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. În 1934 se mută la Huși unde cu binecuvântarea episcopului Nifon Criveanu va primi diaconia la 15 august, iar a doua zi preoția pe seama Catedralei Episcopale din Huși, momente unice despre care părintele Sârbu mărturisește: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”. Înzestrat cu o voce frumoasă și cu pregătirea necesară este numit de același episcop director al Școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală, iar în plan administrativ membru al Judecătoriei Protopopiatului Fălciu. „În calitate de director va reorganiza şcoala după modelul seminarial, cu internat (pentru 45 elevi din 105 înscrişi), cantină, bibliotecă, repetitor şi farmacie pentru elevi. Totodată sporeşte fondurile şcolii şi începe să strângă material lemnos şi cărămidă pentru construirea unui local modern. Până la ridicarea localului proiectat, pentru cele patru clase, care funcţionau în două chilii insalubre de la Episcopie, va închiria o casă cu etaj, numită Casa Vasuta. Pentru activitatea sa deosebită în misiunea pastorală şi de educare a cântăreţilor bisericeşti, episcopul îi va conferi rangul de iconom, pentru ca la 1 martie 1938 să-l numească ca al doilea protoiereu al judeţului Fălciu”[1]. Continue Reading »



Sfinții închisorilor – o carte editată de Mănăstirea Paltin Petru-Vodă


Sfinții închisorilor - o carte editată de Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

 

Sfinții închisorilor - o carte editată de Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

 

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, în colaborare cu Fundația Justin Pârvu, vă prezintă o nouă apariție editorială: „Sfinții Închisorilor”. La 30 de ani de la căderea comunismului, elogiind lupta și rezistența anticomunistă, cartea cuprinde peste 30 de portrete ale unora dintre cele mai marcante personalități ale temnițelor comuniste și iluștri martiri ai Bisericii Ortodoxe care, prin pilda vieții lor, ne-au învățat un lucru elocvent: Prin credință nezdruncinată, orice iad poate fi biruit. Prin Hristos martirii neamului românesc au biruit iadul comunist.

Cartea are 480 de pagini, în format 165*235 mm, legată, copertă cartonată.
Preț: 30 lei (fără taxe poștale).
Comenzi  se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com sau

completând formularul de mai jos.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

 



Conferință la Constanța despre Sfinții închisorilor. Din temnițe spre Sinaxare


Arhiepiscopia Tomisului și Școala Brâncovenească

vă invită la conferința cu tema

DIN TEMNIŢE

SPRE SINAXARE

Vor vorbi:

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,

Părintele Hariton Negrea,

Părintele Amfilohie Brânză,

Părintele Mihail Stanciu

                                                         Părintele Mihai-Andrei Aldea,

                                                         Zoe Rădulescu

                                                         şi alţi invitaţi.

 

Joi, 11 aprilie 2019, ora 17.30, Strada Arhiepiscopiei, nr. 25, Constanța,

Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

 



Pr. Mihai Andrei Aldea despre conferința în care au izvorât mir icoana Părintelui Justin și oseminte ale sfinților din închisori


Cumva lucrurile s-au aşezat.
O dată rotundă, atât ca formă – 19.03.19 –, cât şi ca timp de la prima conferinţă de la Iaşi despre Sfinţii Închisorilor.
O pleiadă a mărturisitorilor de astăzi a luat cuvântul, având înaintea lor moaştele şi icoanele unora dintre Sfinţii Închisorilor, dar şi ale unor sfinţi mai dinainte, precum Sfânta Ecaterina şi Sfinţii Apostoli.
Au cuvântat, din suflet şi cu duh, ieromonahi, preoţi, mireni. Ucenici ai Părinţilor Iustin Pârvu, Sofian Boghiu, Adrian Făgeţeanu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa etc. S-au citit din versurile adânci şi pline de har ale lui Radu Gyr, Demostene Andronescu şi ale altor martiri din Prigoanele Comuniste. S-au văzut filmele scurte, minunat alcătuite de Andrei Negoiţă, închinate Părinţilor Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi Iustin Pârvu.
Dar cel mai tare au cuvântat SFINŢII!
Atât cei de ieri, cât şi cei de demult.
Din moaştele Sfinţilor de la Aiud, din moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina, din icoana Părintelui Iustin Pârvu, din moaştele Sfinţilor Apostoli – de fapt din toate moaştele aflate de faţă – a izvorât mir, iar încăperea atât de mare s-a umplut pur şi simplu de aroma sfinţeniei.

Sfinţii de demult şi sfinţii de ieri, împreună, au mărturisit pe Dumnezeu, Cel care dă har celor care Îl iubesc şi se aşează în lumina Sa.
Sfinţii de demult şi sfinţii de ieri, împreună, au mărturisit că vie este Biserica lui Dumnezeu, că dincolo de căderile unora, invidia şi ura altora, bârfele multora, Dumnezeu este cu poporul Său.
Sfinţii de demult au mărturisit că Sfinţii Prigoanelor Comuniste şi ei sunt una: prietenii lui Dumnezeu, cei care şi-au pus viaţa pentru Cel Care ne-a dat totul şi Care este totul.

Unimea Bisericii, unitatea sfinţilor – în acea diversitate copleşitoare şi chiar smintitoare pentru puţinătatea iubirii – şi veşnicia Evangheliei, iată ceva din foarte multa mărturisire făcută de Sfinţii lui Dumnezeu în seara zilei de 19 Martie 2019, la Iaşi.

I-am mulţumit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi pentru că am primit darul de a fi şi eu la Iaşi, la această conferinţă dedicată Părintelui Iustin Pârvu şi Sfinţilor Închisorilor. Alături de cca. 200 de oameni, am putut să ascult mărturiile celor de astăzi şi să văd, să simt, mărturia Sfinţilor de ieri şi a celor de demult. Totul într-o unime care a aşezat particularităţile într-o armonie a Duhului Sfânt.

Canonizarea Sfinţilor Prigoanelor Comuniste s-ar putea să mai întârzie. Se prea poate să trăim ruşinea de a vedea alte Biserici locale recunoscându-i deschis pe aceşti Sfinţi, înaintea Bisericii din România. Dar fericiţi sunt şi suntem cei care îi cinstim acum. Dispreţuiţii martiri ai primelor veacuri creştine, aruncaţi de prigonitori în gropi comune, în gropi de gunoi, în râuri, lacuri sau mări, stau iarăşi mărturie a repetării istoriei. Şi ei au fost iubiţi, preţuiţi şi cinstiţi pentru dragostea lor de Dumnezeu, mult înaintea oricărei recunoaşteri oficiale.
La Iaşi, pe 19.03.19, din nou, Sfinţii şi-au arătat unimea, au mărturisit harul lui Dumnezeu, nesfârşita iubire a Acestuia pentru noi. Şi ne-au arătat Calea, Adevărul şi Viaţa: ascultarea şi trăirea Evangheliei Fiului lui Dumnezeu, viaţa deplină în Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlp şi temelie a Adevărului.
Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său nu va fi învins niciodată, chiar de va muri. S-a revăzut, în seara de la Iaşi, adevărul veşnic al acestui cuvânt.

Pentru rugăciunile iubiţilor Săi prieteni, Sfinţii Prigoanelor Comuniste,
şi ale tuturor Sfinţilor,
Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Unii rătăciţi au răutatea fie de a vorbi despre ce nu ştiu, fie de a lupta conştient împotriva lui Dumnezeu; şi unii, şi alţii, înşelând lumea, vorbind cum că este greşit, ba chiar interzis, să cinsteşti Sfinţii „înainte de canonizare”. Această învăţătură eretică, născocită de unii protestanţi (încă în secolul al XVII-lea) ca parte a campaniilor împotriva Bisericii lui Dumnezeu, este cu totul străină Ortodoxiei. Dimpotrivă, evlavia populară – în care intră şi facerea de icoane şi rugăciuni dedicate Sfinţilor – este unul dintre criteriile fundamentale ale canonizării Sfinţilor în Ortodoxie. Prin oprirea cinstirii sfinţilor „necanonizaţi” s-a încercat şi se încearcă doar strangularea vieţii duhovniceşti în Biserică, oprirea de la vederea, cunoaşterea, recunoaşterea şi cinstirea noilor sfinţi pe care Dumnezeu îi ridică. Astfel încât duşmanii Bisericii să poată zice că Biserica a devenit stearpă şi nu mai dă sfinţi! Să dea Dumnezeu întoarcere la adevăr şi pocăinţă sinceră celor care au răspândit sau răspândesc asemenea înşelăciuni!

sursa: aici



A trecut la Domnul fostul deținut politic și scriitor, Constantin Străchinaru. Poem: Muntele suferinței


 Constantin StrăchinaruMUNTELE SUFERINŢEI

Cuviosului Părintelui Justin Pârvu

de Constantin Străchinaru, fost deţinut politic, coleg cu Părintele Justin la Periprava

 

Urcuş înseamnă jertfă şi iubirea

de Dumnezeu, de semeni şi de glie,

Iubirea care umple firea

românului de veşnicie.

 

Ai suferit cât nu intră-n cuvinte

în abatoarele cu măcelari şi-anchete,

la minele de plumb fierbinte

şi-n celulele pândite prin vizete.

 

A trecut la Domnul fostul deținut politic și scriitor, Constantin Străchinaru.Suceava şi Aiud, Jilava, Periprava,

pe prici, pe pat de fier, cu rupte pături.

Sub talpa iadului ce lovea cu otrava

de înjurături, centuri şi cozi de mături.

 

Obloanele de lemn de la ferestre

ne-au despărţit de slava Ta adâncă,

de-a cerului Tău scumpă zestre

când clipa-ncremenea precum o stâncă. Continue Reading »