Posts Tagged 'sfintii arhangheli'


MAICA HERUVIMA DE LA PETRU VODĂ – UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE, DE MONAHIA FOTINI.


MAICA HERUVIMA DE LA PETRU VODĂ – UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE

de Monahia Fotini

Dumnezeu m-a învrednicit să o întâlnesc pe maica Heruvima la Mănăstirea Petru-Vodă, în anul 1997. În acea perioadă eram studentă la Facultatea de Filosofie din Iași și obișnuiam, împreună cu câțiva prieteni, să ne petrecem weekendurile și micile vacanțe la mănăstirea Părintelui Justin Pârvu, care devenise încă din acea vreme o oază de spiritualitate și de cultură, ce ne atrăgea în mod special pe noi, tinerii studenți. De altfel și Părintele Justin acorda o atenție deosebită și un timp îndelungat grupurilor de tineri, pe care cu multă dragoste și răbdare îi introducea în rostul existențial al omului în Biserică și în cadrul neamului său. Toate frământările mele ontologice, și nu erau puține, și-au găsit răspunsuri la Mănăstirea Petru-Vodă și în special în chilia Părintelui Justin. Părintele Justin adunase în jurul său oameni cu pregătire teologică, dar și cu vaste cunoștințe în toate domeniile culturale, de filozofie și literatură universală, gata să răspundă oricând pretențiilor intelectuale ale unui tineret însetat de cunoaștere și de libertate, sătul de ipocrizie și de cenzură comunistă. La Petru-Vodă simțeai că te afli într-o zonă liberă de comunism, unde respirai un aer curat de libertate și plin de idealuri. Noi eram dintre acei idealiști, care doream să schimbăm România în bine și credeam aceasta nelimitat. Nu pot descrie în cuvinte bucuria și nerăbdarea cu care părăseam Iașul, împreună cu ceilalți prieteni de la Universitate, spre Mănăstirea Petru- Vodă, unde făcusem un nou Păltiniș de dezbateri existențiale. Câte nopți albe nu am petrecut la Mănăstirea Petru-Voda, atât în rugăciune, cât și în dialoguri filosofice și duhovnicești!…
De departe, strălucea în învățătură și în virtuți maica Heruvima, care a avut un impact uriaș asupra mea. Pe maica Heruvima am întâlnit-o prima oară în chilia Părintelui Justin. Era în perioada în care maica încă reușea să se mai deplaseze, cu mari eforturi, la biserică și la chilia Părintele Justin, pentru sfat și mărturisirea gândurilor. M-a fascinat din prima clipă privirea ei pătrunzătoare, plină de viață și de luptă! Avea o licărire în ochi ce revela năzuințe și idealuri înalte. Părintele m-a încredințat maicii spre îndrumare și sfat duhovnicesc, cu multă bucurie. Nici nu bănuiam cât de multe aveam în comun cu maica Heruvima. Era exact modelul pe care îl căutam: dragostea de înțelepciune (filosofia), profunzimea, perseverența, munca și caracterul de luptător. Toate aceste însușiri se oglindeau în personalitatea maicii Heruvima. Stăpânea cu dibăcie limba greacă veche, ceea ce i-a permis să poată citi în original filosofii antici, Palton si Aristotel, de care eu eram de-a dreptul îndrăgostită. Am purtat câteva discuții încântătoare despre idealismul platonician și realismul aristotelic și mi se părea că maica găsise o simbioză perfectă între cei mari doi corifei ai filosofiei. Împrumutase de la Platon latura mistică, trăirea, iar de la Aristotel logica imbatabilă ce o ajuta să-și ordoneze mintea, curățind-o de tot ce era inutil. Într-o astfel de minte disciplinată, în care noțiunile erau foarte bine definite, s-a așezat perfect învățătura filocalică a Sfinților Părinți. Maica Heruvima m-a ajutat foarte mult la acea vreme să înțeleg diferența între căutarea filosofică și cea duhovnicească, a Sfinților Părinți. Nu este totul să cunoști, îmi spunea maica, ci mai ales să trăiești în adevăr, care nu este un lucru, ceva creat, ci este ceva necreat, și mai mult decât ceva, este Ființă, însuși Dumnezeu. Când începea să vorbească despre Sfinții Părinți vorbea cu atâta patos și dăruire, încât era imposibil să nu te molipsești și tu. Aveam un subiect preferat, de care ambele eram pasionate: teologia Sfântului Dionisie Areopagitul. Era cucerită de apofatismul Sf. Dionisie și mistica lui. De altfel, maica m-a și ajutat să întocmesc o teză despre erosul în opera Sf. Dionisie Areopagitul. Când venea vorba despre însușirile lui Dumnezeu, despre ce este Dumnezeu, maicii îi plăcea să îl citeze pe Sf. Dionisie care spunea că Dumnezeu nu este nimic din cele ce sunt, ca Unul ce este mai presus de ființă, mai presus de bunătate, mai presus de dragoste, mai presus de orice virtute, mai presus de orice cuvânt și de cunoștință. Pornind de la apofatismul Sf. Dionisie, maica mă învăța să începem lupta duhovnicească de la kenoză, de la golirea minții de gânduri și, prin renunțarea la sine, să ne schimbăm mintea în mintea lui Hristos. Ajungând la cunoașterea nimicniciei firii umane și altoind în Hristos orice gând, mintea devine curată și sufletul primește putere să lupte cu patimile și să le biruiască. Continue Reading »



Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu la sfințirea Mănăstirii Petru Vodă, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și tuturor puterilor cerești


ÎNALT PREA SFINŢIA VOASTRĂ (Notă: Mitropolit era atunci actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, P.F. Daniel)

PREA CUVIOŞI ŞI PREA CUCERNICI PĂRINŢI,

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎNTRU, DOMNUL

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei cu sprijinul şi munca multor binecredincioşi creştini s-a înălţat această sfântă mănăstire cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavril, spre slava Iui Dumnezeu celui în Treime slăvit şi spre mântuirea şi sporirea duhovnicească a tuturor iubitorilor de Hristos.

Motivele ridicării acestei mănăstiri pe aceste meleaguri sunt următoarele:

  1. În copilărie colindând pe aceste meleaguri natale visam şi doream ridicarea aici a unui sălaş sihăstresc. După 1964 după decretul de amnistie al deţinuţilor politici am revenit pe aceste meleaguri natale şi din nou a reînviat în sufletul meu visul copilăriei şi al tinereţii mele. În 1977 am făcut un pelerinaj la Sfântul Munte Athos şi mi-am dorit ca rânduielile atonite să se pună în lucrare şi într-o mănăstire de la noi. După 1990 realizarea unei asemenea dorinţe se arată la orizont.
  2. Un al doilea motiv pentru ridicarea acestei mănăstiri a fost acela de a menţine şi întări pe valea Bistriţei duhul evlaviei şi al trăirii ortodoxe aşa cum merită locuitorii din această zonă ca unii ce au venit din Ardeal în urma prigoanei lui Bucov de după anul 1861, având ca singură dorinţă păstrarea credinţei celei drepte.
  3. În al treilea rând am dorit ca această mănăstire să fie înălţată pentru comemorarea tuturor celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste, ştiuţi şi neştiuţi, pentru păstrarea fiinţei naţionale româneşti şi a credinţei stră­moşeşti nealterate, precum şi pentru pomenirea tuturor eroilor neamului căzuţi în toate timpurile şi locurile.

Astfel, cu Binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel pe 14 Mai 1991 s-a pus piatra de temelie a bisericii din incintă şi astfel cu ajutorul lui Dumnezeu, al Sfinţilor Arhangheli, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor am purces la ridicarea Bisericii şi a câtorva chilii în jur. Tot cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel pe 8 Noiem­brie 1994 am început să slujim în noua biserică. Au continuat lucrările de pictură, de construire a câtorva corpuri de chilii, de amenajare a curţii, a drumului de acces, etc.

Între timp numărul vieţuitorilor din obşte s-a ridicat la 80 de părinţi şi de fraţi şi împreună ne-am străduit să ţinem rânduielile de slujbă asemenea celor de la Sfântul Munte, dar în acelaşi timp să fim o mănăstire misionară, deschisă pentru toate nevoile, necazurile şi suferinţele oamenilor.

În acest context s-a impus necesitatea înfiinţării unui azil pentru bătrâni, bolnavi şi oameni însinguraţi precum şi a unui orfelinat pentru co­piii nimănui. Un grup de maici venite din alte mănăstiri sau închinoviate la noi, majoritatea cu studii superioare s-au oferit spre slujirea aproapelui în cadrul acestor două aşezăminte, aşezate la 2 km mai jos de aici unde tot cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel s-a ridicat o bi­se­ri­cuţă deoarece era greu şi pentru maici şi pentru bătrâni şi pentru copil să se deplaseze la slujbe ia biserica din dea! mai ales în timpul iernii şi al nopţii.

Mai sunt multe alte lucruri de făcut sau de terminat, însă nădăjduim să se ducă toate la bun sfârşit.

Sfinţirea mănăstirii Petru Vodă constituie o încununare a strădaniilor obştii şi a fiilor noştri duhovniceşti şi în ceea ce mă priveşte mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele rânduite de El în viaţa mea, pentru ca mi-am văzut un vis împlinit; şi pot spune şi eu ca Sf. Apostol Pavel care zice: „ Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit…” (II Timotei, 4, 7), iar „cununa dreptăţii” să o rânduiască Dumnezeu tuturor acelora ce-L iubesc pe El.

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

Ca într-un tablou votiv închinăm această mănăstire lui Dumnezeu prin Înalt Prea Sfinţia Voastră care reprezentaţi „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului”. (I Timotei 3,15), mulţumindu-vă din adâncul sufletului pentru înalta Binecuvântare prin care aţi consacrat mănăstirea noastră ca spaţiu al slujirii sfinte a lui Dumnezeu.

Mulţumesc de asemenea tuturor acelora care ne-au ajutat să realizăm multiplele lucrări de la această Sfântă Mănăstire şi Bunul Dumnezeu să-i numere între ctitorii de locaşuri sfinte ca pe un neam de voievozi şi numele lor sa fie înscrise în Cartea Vieţii.

Ca un testament sfânt doresc ca în mănăstirea noastră pentru totdeauna rânduiala slujbelor şi a vieţii de obşte să fie după acrivia cu care deja ne-am obişnuit şi în al doilea rând vă asigurăm că am fost, suntem şi dorim să fim sub ascultarea arhipăstorului nostru.

(Părintele Justin Pârvu, 8 noiembrie 2005)

(Preluat din revista Glasul Monahilor, Nr.10)

Inregistrare video din 8 nov 2005: https://doxologia.ro/video/slujbe/sfintiri-biserici/sfintirea-manastirii-petru-voda