Posts Tagged 'Sfintele Pasti'


Părintele Justin Pârvu: Hristos a înviat! Smerenia este învierea noastră sufle­tească.


pastiApoi, dragul meu, din copilăria mea ceea ce ar fi mai potrivit, ceva din obiceiurile familiilor pe care astăzi, prea puțini mai țin seama de ele. Școala care avea un program foarte interesant și plăcut în privința cunoașterii patimilor Domnului și sensul acestor patimi în viața practică a mamei, a familiei de acasă. Era într-adevăr o sărbătoare care se încheia cu Învierea Domnului.

…Iată când ne sculam noi dimineața. Că așteptam toată noaptea să ne sculăm, să ne spălăm degrabă să mergem la Înviere. Cu hainele pregătite la fiecare. Eram 4-5 în casă, erau 5-6 sau 3-4 hăinuțe aranjate acolo, fiecare cu eticheta lui, cu numele lui. „Asta e a Elisabetei. Asta e a lui Iosif. Asta a lui Grigorie. Asta lui Ioan”. Și luam, ne îmbrăcam repede și fuga la spălat. Care rămânea la urmă, lua bănuțul cu ou roșu în cană, ne spălam cu apa aceea și dădeam pe ochi, ne trezeam frumos, mergeam la biserică. Acolo la biserică era zarvă mare, cu sunetul clopotelor. Toți copiii. Trebuia să mai facă un rând de clopote părintele că se dogeau toate într-un rând, de Paști. Și veneam acasă cu toată bucuria și dragostea. Era un șir de lumini (de la lumânările creștinilor) de doi kilometri de la biserică și până acasă. Te uitai la creștinismul acesta al nostru, vedeai din casă în casă lumina lui Hristos care luminează tuturor. Parcă curgea lumina cerească peste sate și peste orașe. Ca și până astăzi de altfel. Și în tradiția aceasta frumoasă a vieții de copilărie, am crescut în toată bogăția aceasta sufletească a grijii unei mame pentru copiii ei. De aceea, și până astăzi numele acesta, de mamă, este într-adevăr sfânt, pentru că din ea se nasc toți ierarhii noștri, se nasc mucenicii, se nasc savanții, se nasc geniile, eroii și martirii neamului. De aceea și familia, de altfel, până și la ora aceasta, suferă un rău mare și o persecuție puternică ce se dă împotriva Creștinismului ortodox, astfel încât să distrugă familia.

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului şi suferinţele şi persecuţiile neamului nostru să ne ofere tăria să înfrun­tăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne aşa cum ne-am născut în Tradiţia noastră ortodoxă şi să nu ne rătăcească nimeni cu învăţături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, aşa cum au mărturisit Piteştiul, Gherla, Aiudul, toţi martirii neamului nostru. Vedeţi totuşi, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învăţat smerenia, să fim creştini, să ne dăruim. Ne-a învăţat smerenia, şcoala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufle­tească. Prin mândria satanică a comuniştilor, noi de fapt am câştigat daruri duhovniceşti de la Hristos. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre…

Acum, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-a face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a… Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos…

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste. Hris­tos a înviat!

 



Interviu cu Parintele Justin: Jugul erei electronice. Mesaj de Sfintele Pasti catre credinciosi


Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate „sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane „cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăți, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunțile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva „era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putință, la consolidarea noii familii.

La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulților. Până şi viața de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri „colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor „era un întreg ritual tradițional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariția acestor obiceiuri ale tradiției româneşti arată de fapt starea critică a vieții creştine. Creştinul de mic era învățat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lățime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toți copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte. Continue Reading »