Posts Tagged 'sfaturi'


Din învăţăturile Părintelui Paisie Olaru


parintele paisie olaruPentru un creştin întristat

Un creştin întristat i-a cerut bătrânului cuvânt de mângâiere, iar el i-a spus: „Ascultă, frate! Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui. Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin. Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi. Că precum în vremea Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, Dumnezeu mai avea încă 7000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi, care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor. Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai singur Dumnezeu.

Împotriva avortului

O femeie care nu voia să aibă copii mulţi i-a cerut bătrânului sfat, ce anume să facă. Iar el i-a răspuns: Dacă fugi de copii, fugi de mântuire. Nici să nu rămâi la un singur copil, ca să nu-l pierzi şi pe acela. Mai sănătoşi sunt copiii mulţi în casă. Iar unde este numai unul sau doi, de obicei şi aceia sunt răi sau bolnăvicioşi. Aici se împlineşte cuvântul Sfântului Pavel care zice: Cine seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi seceră, iar cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera (2 Cor. 9: 6). A venit la mine nu de mult o femeie bătrâna din Grumăzeşti Neamţ, la spovedanie, şi am întrebat-o: „Sora, câţi copii ai”? „Părinte, optsprezece copii am avut! Opt i-a luat Dumnezeu, au murit de mici, şi zece sunt primii gospodari în sat!”. A venit şi o altă femeie, de departe, şi am întrebat-o: „Câţi copii ai, creştină”? „Niciunul, părinte”. „Dar, câte avorturi ai”? „Patruzeci de avorturi!” „Du-te, femeie, la un episcop şi te mărturiseşte şi te pocăieşte cât mai ai vreme, că este înfricoşată judecata lui Dumnezeu!” După lepădarea de credinţă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnica mânie şi pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.

Pentru iubirea aproapelui

Să socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat, în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti.

Despre erezii şi secte

Sectele se înmulţesc mai întâi din cauza preoţilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoţii îşi fac datoria de păstori şi trăiesc precum învață pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica este viaţa preotului. Aceasta este, şi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la ţară şi oraş.

Despre smerenie

Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăște şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăște cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăște. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată.

sihastriaPentru preoţi

Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu băţul. Adică cu blândeţe, iar nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decât cu vorbele, ca oamenii văzând faptele cele bune ale voastre, să slăvească pe Dumnezeu. Apoi să facă slujbe frumoase, cu credinţa şi evlavie; să dea milostenie la cei săraci şi bolnavi din parohie, să înveţe dreapta credinţă pe credincioşi, bătrâni, tineri şi copii; să-i spovedească regulat, să-i îmbărbăteze în necazuri şi să le fie model în toate, hrănindu-i cu cărţi sfinte şi cu tot cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru mama credincioasă

O mamă credincioasă care are bărbat şi copii, oricât ar suferi de la soţul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor. Apoi este legată de bărbat prin taina cununiei şi trebuie să asculte pe Sfântul Pavel, care zice că „femeia credincioasă mântuieşte pe bărbatul necredincios” prin rugăciune, post şi răbdare. Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ducă până la capăt crucea căsătoriei.

Soţia bărbatului desfrânat, care are şi copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soţului la pocăinţă şi să nu-l părăsească de mila copiilor. Iar dacă nu are copii să-l părăsească un timp până da dovada de pocăinţă şi, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.

Despre vremurile de apoi

Spune ucenicul său de chilie, că uneori părintele Paisie începea a plânge cu lacrimi şi când îl întrebă de ce plânge, bătrânul răspundea: „Vin timpuri foarte grele de încercare şi suferinţă şi mulţi vor cădea, fiind biruiţi de ispitele veacului celui de pe urmă!”.

Despre Maica Domnului

Dragii mei, până la uşă este tare greu, răspundea bătrânul, şi începea să plângă … Dacă ajungem noi acolo, strigam la Maica Domnului: „Ușa milostivirii deschide-o nouă!”şi Măicuţă Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare, zi suntem datori să-i citim, dimineaţa Acatistul Buneivestiri, şi seara, Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare…

(Material preluat din Revista Atitudini Nr 15)



Părintele Justin Pârvu: Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi!


Românul, din firea lui, este slab în inițiativă. Ne descompunem așa! Nu avem simțul ordinii, al disciplinei, al ascultării, al respectului! Ne osândim unii pe alții și ne blestemăm singuri prin ura și ranchiuna dintre noi. Nici măcar în încercări grele nu suntem uniți! Acest vrăjmaș al dezbinării are putere asupra noastră deoarece petrecem în mândria aceasta „elevată”.

Să fim uniți, să ne înțelegem cu iubire, să ne ținem cât mai aproape, atât în prezent, cât și în viitor. Vin vremuri foarte grele, în care ne vor înregimenta ca pe niște dobitoace. Cuvintele mele știu că sunt privite cu foarte multă îndoială, dar așa va fi! Nu spun că sfârșitul lumii e acum, ci doar începutul durerilor, asupra cărora eu vă fac atenți. Pentru că nu vor fi păstori și preoți care să vă dea o explicație, să vă explice greutatea vremurilor în care trăim.

Să ne ținem într-o unitate și dragoste deplină pentru unitatea și apărarea Bisericii Ortodoxe. Suntem o mână de oameni loviți din toate părțile, fără nicio milă. Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi! De pildă un demonizat. Un demonizat este stăpânit de 3, 4, 5 demoni și îi aud uneori cum urlă și spun ca doar dragostea îi alungă. Aceasta este situația în care ne aflăm și noi, acest om al zilelor noastre este stăpânit de diavol, pentru că lipsește dragostea dintre noi.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 64, Convorbiri cu Părintele Justin Pârvu)



Părintele Proclu în dialog cu Pr. Crăciun Oprea. Cuvinte despre viața duhovnicească


Părintele Proclu: Eu le-am zis oamenilor: Dacă nu crezi ce ți-am spus, mai întreabă și conștiința: „Conștiință, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiește Dumnezeu? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc sau nu?”. Și le-am spus așa, că vor avea bucuria asta, dacă o să păzească acest cuvânt: „Ce nu-ți place, altuia nu face”. Duhul Sfânt o să-i mântuiască și oamenii au zis: „Bogdaproste!”. Totdeauna, când omul tace și zice rugăciune în gând, acela iubește veșnicia, iar cei care hodorogesc ca și mine, nu știu, iubesc veacul acesta. De multe ori am căutat să mă ascund de mine și unde caut să mă ascund, tot de mine dau. Și acum s-a întâmplat că mi-am făcut aici oleacă de cuib, dar eu atâta știu, că m-am retras aici ca să nu mă știe nimeni, să pot plânge păcatele mele. Vai de capul meu! Felul cum sunt nu-mi place, crede-mă! Și la mine aici vin persoane și cu duhuri și le-am spus că: „Dacă ați venit cu atâtea duhuri, tare mă tem că se amestecă, se pun cu ale mele”. Le-am spus că am și eu duhuri ca și ei.

Pr. Crăciun: Și se bat unele cu altele.

P. P: Apăi, au coarne și când se împung, mă doare pe mine. Vai de mine și de mine! Am rămas foarte în urmă și cred că de îndată trebuie să plec de aici, să mai stau o perioadă undeva, că vorbind pierd mântuirea. Felul cum sunt nu-mi place. Eu sunt moșneag stricat de cap, nu-s complet. Vai de capul meu

Pr. C.: Până la 110 ani mai aveți.

P. P.: Vai, Doamne Iisuse! Nu! Că Părintele Paisie, care a plecat la veșnicie, mi-a făcut o rugăciune după ce m-am mărturisit: „Doamne, să nu-l iei pe Proclu negata, să-l iei când a fi gata”. Și gata n-am mai fost de atunci până acum, tot negata, asta e treaba. Și amu vreau să mă ascund să-mi vie mințile acasă. Toată ziua hodorogesc și nimic nu fac. Vai de mine!

Pr. C.: Bine că puteți da sfaturi.

P. P: Nu! Am pus capac, gata! Sunt bolnav și trebuie să mor. Eu nu mai dau niciun sfat. Numai atât îi fericesc pe toți care au duhovnic și se duc la mărturisit, se duc la biserică și se păzesc de secte, că pe cei care au legătură cu sectele, o să-i cam doară capul. Doamne ferește-i! Nu! Eu am mortul meu.

Pr. Cr: Și noi avem.

P. P.: Dacă sfinția voastră m-ai fi văzut că eu bocesc mortul vecinului și am mortul în casă, ce-ai zice? Că moșneagul acesta e stricat de cap. În loc să-și plângă mortul lui, el plânge mortul vecinului. Odată le-am spus așa unor domni: „Când te vei duce la biserică, să pui în minte că toți sunt mai buni acolo, în biserica aceea și cu cât pui în minte că toți sunt mai buni și că eu sunt cel mai păcătos, cu atât Duhul Sfânt nu te va lăsa în părăsire”. Dar cât timp mă uit în jos la celălalt pot pica și-n în cap, dar nu cu capul acesta, cu mintea pot pica.

Pr. C.: Părinte, cum ar trebui să fie viața monahală în zilele noastre?

P. P.: Vai de mine! Mi-e și rușine să zic de viața monahală! Cine s-a trezit, n-are altceva de făcut decât să plângă. Dar să nu plângă ce-i aici, să plângă ce ne așteaptă dincolo.

Pr. C.: Dar cum să trăim noi viața monahală? Cum ați prins sfinția voastră la Părintele Cleopa? Ce ați văzut că ar trebui să facem?

P. P.: Nici nu știu cum să zic, dar așa au spus niște părinți: Și când nu ai să mai ai după cine te lua, trebuie să te iei după cărțile lor. M-a salvat că am apucat timpurile acelea, dar eram neputincios, bolnav, nu puteam să mă nevoiesc. Și am văzut călugări care așa se nevoiau: cu plâns se culcau și cu plâns se sculau și toți erau prezenți noaptea la Utrenie. Și era o dragoste!… Se ocupau toți de ascultare, de dragoste, de smerenie, de păzirea minții și cât a fost Părintele Cleopa stareț, m-am simțit ca într-un colțișor de rai. Și, ca să spun așa, e de plâns că tineretul e crescut rău. Uite, au venit ieri niște copii și unul zicea ca are vreo opt ani și nu voia să îi fac semnul Sfintei Cruci și a hulit. Aoleu! Să știți că ne așteaptă o primejdie mare, că și copiii creștinilor sunt tot una cu ceilalți. Vor crește fără Dumnezeu și vor fi oameni mari și vor da ordin să omoare toată moșnegăraia și cei care sunt mari vor fi și ei omorâți, din cauză că ei i-au crescut fără Dumnezeu. Că lor li se pare o jucărie. Și Dumnezeu va lăsa ca pedeapsă să-i chinuiască și pe ei și pe mine, pe toți. Adică, pe mine pentru păcatele mele și pe ei pentru felul cum i-au crescut pe ei. A venit o doctoriță și a spus că avea un copil de 19 ani. A dat slujbe pe la biserici și s-a rugat și a reușit cu școala și i-a dat o carte. I-a zis cum să se comporte în biserică, cum să se roage, cum să respecte pe cei bătrâni, cum să fie un băiat civilizat, cum să se ducă la mărturisit, cum să fie pildă pentru tineretul care crește sub el. El a zis: „Mamă, dacă mă enervezi cu credința, uite cuțitul acolo! Ori ți-l bag în inimă, ori îți tai gâtul”. Parcă era o găină, că găina o tai cu cuțitul. Continue Reading »