Posts Tagged 'Sfantul Maxim Marturisitorul'


Viața Sfântului ierarh Ioan Maximovici „unul dintre ultimii adevărați apostoli


Marele ierarh şi făcător de minuni, cel ce a ținut aprinsă flacăra Ortodoxiei mărturisitoare întrunul dintre cele mai prigonite veacuri ale Creştinătății, cel ce avea să umple întreg pământul cu minuni, Sf. Ioan Maximovici, s-a născut în pământul Rusiei în ziua de 4 iulie a anului 1896, în satul Adamvka din Gubernia Harkov. Provenind din vestita familie nobilă Maximovici, din părinții Boris şi Glafira, acesta a primit numele de Mihail, în cinstea Sf. Arhanghel Mihail. Familia Maximovici era vestită în toată Rusia pentru cucernicia şi patriotismul ei. Cu siguranță tânărul Mihail avea să păşească pe urmele celui mai vestit membru al acestei familii, Sf. Ioan Maximovici, mitropolit de Tobolsk.

Copilăria

Tânărul Mihail sau Mişa, după cum i se zicea, a fost un băiat deosebit încă din copilărie. Era foarte blând şi tăcut; se străduia să fie împăcat cu toată lumea, dar nu avea niciun prieten apropiat. Singurii lui prieteni erau animalele, îndeosebi câinii. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase ale copiilor, ci prefera să mediteze la probleme existențiale, numai de el ştiute. Era bolnăvicios şi mânca puțin; ca frate mai mare, avea grijă de patru frați şi o soră mai mică. Îi plăcea să se joace de-a mănăstirea şi adeseori îi îmbrăca pe soldăței în haine negre ca ale călugărilor. Copilăria lui nu a fost una obişnuită ci încă de pe atunci, Mişa purta în sine trăsături nobile, evlavioase, ce ascundeau o adâncă gândire şi idealuri înalte. Copil fiind, îndeletnicirea lui de seamă era să colecționeze icoane şi să lectureze cărți bisericeşti sau istorice. Continue Reading »



despre MONOFIZISM – Raspunsuri la 100 de intrebari


Zilele acestea a iesit de sub tipare o noua carte semnata de teologul Ioan Vladuca si editata de editura Fundatiei Justin Parvu. Aceasta lucrare vine sa lamureasca faptul ca monofizismul este o erezie, condamnata clar de catre Sfintii Parinti, iar cei care o imbratiseaza se fac partasi acestei erezii si cad sub anatema Sfintilor Parinti de la al 4-lea Sfant Sinod Ecumenic – Calcedon, 451. Mai departe va impartasim cuvantul de inceput al Parintelui Justin Parvu, la al carui indemn a fost scrisa aceasta carte.

“In veacul acesta, cu atatea framantari politice, economice, materiale, nu este lipsita nici Biserica de aceste grele incercari si intrebari fara raspunsuri, incercari concretizate in erezii si fel si fel de rataciri. Erezia monofizismului este una din ereziile aspru combatute si condamnate de Sfinti mari ai Bisericii noastre, incepand de la Sfanta Eufimia, Sfantul Eftimie cel Mare, Sfantul Sava cel Sfintit, Sfantul Theodosie Chinoviarhul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Maxim Marturisitorul si multi alti Sfinti Parinti si teologi de renume. A spune ca monofizismul nu este erezie si ca armenii, coptii, iacobitii, care sustin in continuare erezia monofizita, impartasesc adevarul Bisericii Ortodoxe, inseamna a-i anula pe toti acesti Sfinti Parinti si a te impotrivi Duhului Sfant care a lucrat si a grait prin acestia. Intrebari nu se pun si raspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimenteaza incet, incet neadevarul in Biserica noastra crestin ortodoxa. Continue Reading »