Posts Tagged 'Sf. Nicolae Velimirovici'


SINAXAR 18 MARTIE. Mărturie despre mireasma moaştelor Sfântului Nicolae Velimirovici


de Daniil  Eșanu 

Sfinții și pruncii sunt pildele noastre vii și oglinzile nepărtinitoare ale păcatelor noastre. Încercând să ne raportăm la ei,  după poruncile Domnului (1 Petru 15-16/Matei 18, 3), aflăm cât de superficială ne este credința, cât de firavă – nădejdea și cât de puțină – dragostea. Straniu lucru este mintea care categorisește pruncii în buni și răi și ortodoxul care cinstește sfinții lui Dumnezeu din toată lumea după socotelile sale regionale.

Am văzut în România oameni care din pricina unor nemulțumiri legate de relațiile diplomatice și bisericești cu frații sârbi, au ajuns, ușor-ușor, la un fel de nemulțumire generalizată față de poporul sârb. Mai limpede spus, până și sfinții sârbi au, în ochii unora niște … „hibe”. Spre exemplu, Sfântul Iustin Popovici este „prea îndârjit împotriva ecumenismului și în încrâncenarea lui”, zic unii, „poate subzista păcatul mâniei”. Sfântul Nicolae Velimirovici este „prea apocaliptic, prea face paradă de harisma înainte-vederii ca să sperie Europa”, și în această atitudine „prea se face simțit ego-ul sârbesc anti-european”.

Fără îndoială că astfel de „opinii critice” cu cât vin mai de sus, cu atât pot dezorienta mai tare. Ba, peste toate, o atitudine fariseică pare că pune stăpânire peste o seamă de ortodocși români. Adeseori, – poate ați auzit și dvs. – noi  ortodocșii români, ne socotim „über alles”, mai presus de toți ortodocșii din răsărit și din apus. Adunate și amestecate, astfel de opinii m-au bulversat într-o vreme și m-au întristat. Îmi intrase la inimă Sfântul Nicolae Velimirovici și când am auzit pe cineva contestându-i sfințenia, din pricini omenești, prea omenești, am dorit să ajung la Lelici, la sfintele sale moaște pentru a mă lămuri definitiv.

Cei care au studiat viața Sfântului Nicolae Velimirovici (1881-1956), au putut descoperi o suită de asemănări între urcușul duhovnicesc al acestui sârb deosebit și cel al ucenicului său iubit, Sfântul Iustin Popovici (1894-1979). Dar cei care l-au iubit pe Sfântul Nicolae și i-au fost aproape, au descoperit asemănări și mai profunde cu Sfântul Sava al Serbiei (1174-1236). De aceea, Sfântul Iustin Popovici îl vedea pe Sfântul Nicolae drept urmașul în duh al Sfântului Sava. Prin viețile lor, acești trei mari sfinți sârbi au legat neamul lor de Împărăția cerurilor, dar au avut grijă să lase în urmă și frumoase pricini de comuniune în Hristos a popoarelor sârb și român.

Pentru un pelerin, drumul până la Lelici este o încercare a voinței. Sute de kilometri, munți, serpentine nenumărate. Pe drum mă gândeam că în toată Serbia zilelor noastre n-am mai văzut nicio casă fără etaj. Nici la Lelici nu am văzut, afară de cea mai frumoasă casă din sat, casa natală a Sfântului Nicolae. Acolo m-a lăsat fără grai opera sa completă, cam 12 volume cu sute de pagini format A4 fiecare. În frumoasa biserică ctitorită de Sfântul Episcop Nicolae, care se află la 100 de metri de casa natală, se găsesc sfintele sale moaște. Noi am ajuns seara la Lelici.

A doua zi am participat la Sfânta Liturghie. Slujea un nepot de-al Sfântului Nicolae. Când am ajuns la Crez, părintele s-a oprit, s-a uitat la noi și ne-a rugat să spunem Crezul în limba română. Doamne, ce moment a fost acela! Sfântul Nicolae dorea să ne primească în biserica sa pe limba noastră. Apoi, deși nu era obiceiul să se deschidă în acea zi spre închinare racla sfântului, părintele a deschis-o. Când ne-am închinat, o mireasmă deosebită ne-a luat parcă în brațe. Asemenea îmbrățișare sfântă am mai trăit la racla Sfântului Simeon de la Hilandar, la cea a Sfântului Dimitrie de la Salonic și la cea a Sfântului Teodosie de la Brazi. În acea mireasmă a Sfântului Nicolae era pace, dragoste, adevăr și îndemnul de a ierta pe oricine pentru Învierea cea de Apoi.

(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 22)



SINAXAR 18 MARTIE: Sf. Nicolae Velimirovici – Aspecte biografice


Viaţa Sfântului Nicolae Velimirovici, noul Gură de Aur, Episcop al Ohridei şi Jicei

alcătuită de maicile de la mănăstirea Paltin

Copilăria

Sfântul Nicolae al Serbiei, pe numele său natal, Nikola Velimirovici, s-a născut în satul Lelici în Serbia apuseană pe 23 Decembrie 1880 după vechiul calendar/4 Ianuarie 1881 pe cel nou, din părinţi binecredincioşi – tatăl Dragomir şi mama Katarina. Despre familia sa, Sf. Nicolae își aminteşte: „În ajunul Duminicii, când se încheia lucrul din decursul săptămânii, ne adunam să ne rugăm lui Dumnezeu. Seara, bunicul meu, capul familiei, ne chema la rugăciune. În casă nu aveam paraclis. Când era vreme urâtă, ne rugam în casă, iar când afară era vreme frumoasă, ne rugam în curte. Cerul înstelat ne era bolta bisericii, Luna – o adevărată icoană, bunicul – drag preot… Ne închinam şi ne rugam privind pământul şi ridicându-ne privirile către stele. Rugăciunea se sfârşea cu metanii adânci şi cu un Amin hotărât. Când îmi amintesc astăzi acea rugăciune, simt mai multă evlavie, zdrobire şi pace sufletească decât am simţit în toate marile biserici ale lumii, din Europa şi America”.

Însoţit de mama sa, care îi vorbea adeseori de Dumnezeu, Nikola petrecea mult timp la mănăstirea Celie de lângă Lelici şi se spune că adeseori se urca în clopotniţa bisericii, unde stătea ascuns toată ziua, rugându-se şi citind.

Micul Nikola a învăţat şi a terminat şcoala primară la Mănăstirea Celie. Aici, „Popa Andria,” egumenul mănăstirii, un chip bonom şi iubit de copii, un erou din războaiele sârbilor împotriva turcilor, i-a insuflat dragostea de neam şi i-a povestit despre trecutul slăvit şi împovărat al sârbilor. Învăţătorul Mihailo Stuparevici mărturiseşte că nu a avut nicicând un elev mai bun decât micul Nikola, şi a stăruit din toate puterile ca Nikola, la sfârşitul şcolii primare, să continue şcoala la Gimnaziul din Valievo.

Studiile şi cariera scriitoricească

După absolvirea Gimnaziului de 6 clase din Valievo, Nikola încearcă să se înscrie la Academia Militară, dar, din iconomia lui Dumnezeu, este respins pe motiv de subnutriţie, dezvoltarea insuficientă a pieptului. Astfel Nikola se înscrie la Şcoala de Teologie din Belgrad. Nu e de mirare că tânărul Nikola, ca şi mulţi din generaţia lui, năzuia spre cariera militară. Relaţiile Serbiei cu Austro-Ungaria se înrăutăţesc. Se ajunge la izbucnirea aşa-zisului „război de frontieră” dintre cele două ţări. În Balcani, mişcarea de unire a Slavilor de sud  devine tot mai puternică…

Trăind în Belgrad în condiţii precare şi slab financiare, Nikola Velimirovici absolvă Teologia ca unul dintre cei mai buni elevi. Reuşeşte să se întreţină, distribuind ziarul „Vestitorul Creştin”, unde scriau oamenii de seamă ai Belgradului, mulţi preoţi şi luptători naţionalişti din ţinuturile aflate sub stăpânire străină. Acesta este şi debutul scriitoricesc al lui Nikola, care scrie şi publică cele dintâi texte jurnalistice ale sale, în „Vestitorul Creştin”, în care atrăgea atenţia asupra decăderii morale şi spirituale din acea vreme, chiar şi a întâistătătorilor Bisericii.

După absolvirea Şcolii de Teologie, rămas în memoria profesorilor prin extraordinara expunere despre poezia şi gândirea lui Petar Niegos, autorul său preferat, Nikola a primit mai întâi postul de învăţător în ţinutul său, în satul Dracici, la vreo zece kilometri la sud de Valievo. În Dracici, tânărul învăţător a adus din Belgrad nu numai diploma de seminar, ci şi o boală grea – tuberculoză cutanată – datorată condiţiilor precare şi hranei foarte slabe. Doctorii i-au recomandat să petreacă o vreme pe malul mării.

În această perioadă de odihnă şi refacere a scris „Viața lui Bokel, muntenegreanul şi dalmatul”. Continue Reading »