Posts Tagged 'Sf. Nectarie de Eghina'


Din minunile Sf. Nectarie de Eghina


sf. nectarie                                                                                                                                                                                                                                      

„Iar celor ce vor crede – le-a spus Domnul ucenicilor Săi – le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dăunător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma, peste cei bolnavi își vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”     (Mc.6:17-18).  

Tămăduieşte o boală incurabilă[1]

Doamna Rina Koustari din Statele Unite (803 Monrol St. Endicoth N.Y. 13760) ne istoriseşte:

În aceste clipe îi mulţumesc şi îl slăvesc pe Sfântul Nectarie, mai mult decât oricând. El a făcut în mica noastră comunitate elin-ortodoxă o minune evidentă.

Am auzit vorbindu-se despre Sfântul Nectarie încă de când aveam trei anişori. Pe atunci, mama mea mi-a adus o mică broşură, ce cuprindea viaţa sa şi ulei sfinţit de la sfintele sale moaşte.

În vara anului 1966, am vizitat împreună cu soţul meu mănăstirea sfântului din Eghina şi ne-am întors adânc impresionaţi. De atunci, credinţa noastră şi evlavia către acest sfânt a crescut tot mereu. Îl simt ca un protector al casei noastre şi de multe ori îmi apare în vis. Iată însă şi una din minunile pe care Sf. Nectarie le-a săvârşit în familia noastră:

Una din verişoarele noastre, o cheamă Eugenia Teodoropolos, a născut al doilea copil. Încă de la naştere, copilul s-a simţit foarte rău. Avea într-una diaree şi nu putea lua deloc în greutate. Practic, nu digera aproape deloc din laptele pe care îl sugea. Doctorul a încercat o anumită dietă specială, plus medicamente, dar fără niciun rezultat pozitiv.

Pe 29 decembrie 1967, l-au dus la un alt spital şi aici i s-au făcut nişte analize mai speciale. Au constatat că suferea de o boală extrem de rară. Corpul său conţinea 112º sare, în loc de 22º, cât ar fi fost normal. Boala aceasta se numea Cystic-Fi-Brosis, o boală foarte rară, unul la 10000, calificată ca incurabilă. Copilul ar fi urmat să trăiască cel mult până la 12 ani şi dacă ar fi trăit, ar fi trebuit să urmeze o dietă foarte severă, chinuitoare. Viaţa părinţilor şi a copilului ar fi fost tragică.

În aceeaşi zi, mi-a dat verişoara noastră telefon, plângând şi rugându-mă să mă duc la spital şi să-i duc un pic de ulei de la Sfântul Nectarie, doar, doar i-ar fi ajutat Dumnezeu să-şi mai revină. Mi-a spus şi diagnosticul îngrozitor pe care medicii tocmai  i-l comunicaseră.

eghinaAm alergat îndată la spital. Copilul nu era deloc bine. Vânăt, slab, neliniştit, plângea într-una de ţi se rupea inima văzându-l. L-am uns îndată pe tot trupuşorul lui plăpând cu uleiul sfinţit şi i-am propus verişoarei mele să îl chemăm şi pe părintele Constantin Kombitsin, parohul enoriei noastre, pentru a-i citi micuţului Acatistul şi Paraclisul Sfântului Nectarie. Cu un licăr de speranţă în ochi, a acceptat.

Câteva minute mai târziu a sosit părintele Constantin, aducând cu sine şi icoana Sfântului Nectarie, pe care a agăţat-o deasupra pătuţului copilaşului. Tot timpul cât s-au citit rugăciunile, copilaşul nu a plâns deloc. Stătea atent, parcă ar fi înţeles cuvintele rostite de preot. Mama sa se ruga şi ea fierbinte, cu lacrimi. Eu la fel.

În noaptea aceea, copilul a dormit mai bine, iar crampele se împuţinaseră. Vreme de patru-cinci zile situaţia s-a îmbunătăţit din ce în ce mai mult. Doctorul i-a făcut un nou test pentru descoperirea bolii respective şi ne-a spus: «Nu ştiu ce să mai zic. Testul a ieşit de data aceasta negativ. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Boala pare să fi dispărut efectiv misterios». Le-a recomandat părinţilor să-l ducă pe copil şi într-un alt stat american, la un spital specializat în astfel de boli, spre a fi consultat şi acolo. L-au dus într-adevăr, pe data de 17 ianuarie, dar şi acolo analizele au ieşit foarte bune. Ştiinţa medicală nu putea să mai dea nici o explicaţie. Era cu siguranţă o minune.

Între timp, părintele Constantin a scris maicii stareţe de la mănăstirea sfântului din Eghina, să ne trimită orice fel de obiect care aparţinuse sfântului, spre a-l păstra cu evlavie în casa lor, spre protejarea familiei lor. Peste o săptămână au primit şi acest dar.

Pe copil l-au botezat în ziua de 6 februarie, de Bobotează, şi i-au pus numele Teofan. Când a venit momentul de a fi împărtăşit, copilul, singur, cu mare nerăbdare, a deschis guriţa şi s-a întins să primească Sfintele Taine.

Acum are şase luni, se joacă, mănâncă şi creşte ca orice copil sănătos. Lăudăm neîncetat pe Dumnezeu, care prin mijlocirea Sf. Nectarie, a dăruit această bucurie părinţilor săi.  Continue Reading »



Învăţăturile Sfântului Nectarie din Eghina despre eretici


Despre ereziile papale[1]

Sf. Nectarie s-a ocupat de un subiect de dispută pentru teologi, anume dacă Apostolul Petru s-a dus vreodată la Roma. Sprijinindu-se pe dovezile serioase aduse, a ajuns la concluzia că Sf. Petru n-a călătorit la Roma. Indiferent dacă punctul său de vedere convinge sau nu, Părintele a încercat să surpe orgoliul latinilor şi o dată cu acesta şi temeiul întâietății pretinse de instituţia papală în întreaga Biserică creştină.

Chiar dacă se va admite într-adevăr faptul că Apostolul Petru este întemeietorul Bisericii Romano-catolice, totuşi nu rezultă din nicio sursă că aceasta ar deţine primatul puterii, transmis de la un papă la altul. Istoria Bisericii grăieşte de la sine că autoritatea supremă sunt Sinoadele Ecumenice. Ca să arate cât de neîntemeiate sunt pretenţiile latinilor în legătură cu infailibilitatea papei, de Dumnezeu purtătorul părinte şi profesor a avut răbdarea de a face o retrospectivă istorică, dovedind că numeroşi papi n-au fost deloc fără greşeală, de vreme ce unii au căzut pradă ereziilor, iar alţii au dus o viaţă scandaloasă, lucru adeverit de nenumărate mărturii. Multă lumină revarsă asupra subiectului capitolul „Despre erorile de dogmă ale Papilor”, demonstrând fragilitatea dogmei infailibilităţii.

Acest studiu istoric şi remarcabil dedicat cauzelor schismei, prin care Părintele desfiinţează catolicismul, se sfârşeşte astfel: „Indiferenţa Papei a condamnat întreg Răsăritul să sufere nenorocirile celei mai crude tiranii şi aceasta pentru că Biserica de Răsărit n-a trădat credinţa Sinoadelor Ecumenice, deşi toate i le-a conces papei. Dumnezeu va să judece cu judecată cea dreaptă şi va da răsplata Sa în ziua cea mare, Ziua de Apoi. Dumnezeu să fie ajutor Neamului şi Bisericii”. Continue Reading »



Sfântul Nectarie – Nectarul Ortodoxiei. Portret


Sfântul NectarieAlcătuit de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Copilăria

Sf. Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în oraşul Silivria din nordul Greciei. Se trăgea dintr-o familie săracă, de oameni simpli şi cu frica lui Dumnezeu. La botez a primit numele Anastasie, fiind al 5-lea copil din cei 7. Micul Anastasie a crescut într-un moment istoric anevoios pentru provincia sa, care se afla sub ocupaţie otomană. Adesea îşi amintea cum împreună cu bunica sa, de la care a deprins primele rugăciuni şi învăţături de credinţă, la fiecare apus trăgeau perdelele la ferestre ca să nu vadă cum turcii făceau prăpăd afară. Şi astfel, după ce aprindeau candela, îngenuncheau şi se rugau lui Dumnezeu pentru neamul grec ortodox.

În primii ani de şcoala, Anastasie s-a arătat foarte interesat în învăţătură şi mai ales în a deprinde limba greacă veche, dorindu-şi cu ardoare să desluşească scrierile Sf. Părinţi şi cărţile de cult. Era foarte inteligent şi înzestrat cu o memorie deosebită prin care putea să reţină pasaje întregi de predici şi învăţături.

Ajungând la vârsta de 14 ani, Anastasie avea un singur gând – să-şi continue studiile. Deoarece situaţia sărăcăcioasă din familia sa nu-i permitea să-şi realizeze acest vis, hotărăşte să plece de lângă căminul părintesc înspre marele oraş Constantinopol, unde să-şi poată câştiga bani pentru a se întreţine şi pentru a studia.

Orice început e greu, copile!

În Constantinopol, Anastasie a muncit o bună perioadă de timp, din zori şi până-n seară, fără o altă plată înafara porţiei zilnice de mâncare. Chiar dacă i se păreau de nesuportat aceste condiţii, tânărul Anastasie îşi făcea curaj amintindu-şi de vorbele tatălui său: Orice început e greu, copile!

A fost nevoit să lucreze într-un atelier unde stivuia baloţi de tutun, pe care-i punea apoi în lăzi şi cutii. A găsit însă o mare alinare în această slujbă, când a început să copieze pe hârtiile de ambalat, citate din Sf. Scriptură şi din Sf. Părinţi, nădăjduind că oamenii, deschizând pachetul, vor citi acele cuvinte simple. Făcea aceasta cu mare bucurie seara, pe ascuns, când rămânea singur. De când venise Anastasie, afacerea patronului său sporise de două ori, că abia prididea cu distribuţia. Stăpânul însă era un om hain la suflet, întunecat şi nemulţumit de nimic. Într-una din serile geroase de iarnă Anastasie, având hainele şi pantofii rupţi, îndrăzni să-l roage pe stăpânul său să-i cumpere ceva de îmbrăcat. Stăpânul, pe un ton aspru, l-a ameninţat că-l dă afară dacă mai are o astfel de îndrăzneală. Supărat şi plâns, Anastasie îl visă în acea noapte pe Mântuitorul, care-l întreba de ce plânge; dar el nu putea să spună niciun cuvânt.

Trezindu-se dimineaţă, luă hotărât o hârtie şi începu a întocmi o scrisoare: Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpă­dit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici, şi n-am trimis mai­cii mele niciun bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, ….

A pus scrisoarea într-un plic pe care a scris destinatarul: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în ceruri”. Din rânduiala lui Dumnezeu, scrisoarea a fost deschisă de un om bogat, care i-a trimis tână­rului haine, mâncare şi bani într-un colet pe care scria cu litere mari: „De la Hristos pentru Anastasie”.

Îndată ce stăpânul îl văzu îmbrăcat, cuprins de furie oarbă şi bănuindu-l că a furat bani, a început să-l bată nemilos ore în şir, încât dacă nu intervenea unul dintre vecini, Anastasie îşi dădea duhul.

Această întâmplare îl determină pe tânărul Anastasie să-şi părăsească stăpânul şi să pornească pe alt drum în viaţă. O vreme a muncit în prăvălia vecinului, în condiţii mai umane şi mai îngăduitoare, încât avea timp să se ocupe de rugăciune şi scrierile sfinte. Mergea des la biserica Sf. Tecla din Constantinopol şi aici s-a împrietenit cu primul său duhovnic care, văzându-i năzuinţele, l-a sfătuit să urmeze calea monahală.

Sfântul NectarieActivitatea de profesor

Calităţile sale nu puteau să rămână neobservate de către cei din jurul său. Astfel, ajunse să fie remarcat de conducătorii Şcolii Metocului Sfântului Mormânt, care l-au angajat la scurt timp ca pedagog şi dascăl pentru clasele mai mici. Acolo a lucrat până la vârsta de 20 de ani. În tot acest timp nu şi-a uitat nicio clipă părinţii şi fraţii mai mici, cărora adesea le trimitea bani din micul său câştig.

La vârsta de 20 de ani, Anastasie părăseşte Constantinopolul şi se retrage în insula Chios. Aici, în satul Liti, va fi numit din nou învăţător. În paralel, va aprofunda studiile sale teologice şi, de multe ori va fi rugat să predice în bisericile din satele vecine. Cuvântul său teologic era atât de bogat şi de atrăgător, încât a devenit foarte iubit de către toţi locuitorii insulei Chios. Ducea o viaţă simplă, curată, în permanentă rugăciune şi comuniune spirituală cu duhovnicul său.

Adeseori mergea la Mănăstirea Nea Moni, unde-i plăcea să cânte la strană. Cu timpul, Anastasie a reuşit să-şi aducă în insulă întreaga familie şi după ce i-a aranjat pe fiecare la locul lor, Anastasie se hotărăşte, la vârsta de 27 de ani, să intre ca frate în Mănăstirea Nea Moni. Continue Reading »