Posts Tagged 'Sf. Ilie Lăcătușu'


SINAXAR 22 IULIE: SF. ILIE LĂCĂTUȘU, MARE FĂCĂTOR DE MINUNI


ilie lacatusu moasteMinuni ale Părintelui Ilie Lăcătuşu, noul mărturisitor, adunate de Ciprian Voicilă[1]

 Sfântul Ilie Lăcătuşu ajută oamenii fără serviciu

Sunt o creştină din Piteşti, Anca Tănase mă numesc, şi sunt martoră a unor minuni înfăptuite de Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu. Mi-am promis că voi spune lumii despre minunile lui ori de câte ori voi avea ocazia. Şi, ca să trec la subiect, mărturisesc că în data de 28.12.2011 fiind în concediu, mi-am oferit o zi de pelerinaj pe la mănăstirile din Bucureşti, împreună cu sora mea cea mijlocie, dorindu-mi foarte mult să ajung la moaştele Sfântului Nectarie, care este protectorul casei noastre. Am ajuns la obiectivele pe care doream „să le văd şi să le simt mai aproape spiritual”, iar sora mea cea mijlocie găsise pe net informaţii despre moaştele sfinte ale Părintelui Ilie Lăcătuşu, care se afla la Cimitirul Giuleşti şi îmi spune: „Hai să mergem şi noi să ne rugăm la el”.

Spre ruşinea mea, mărturisesc că a fost prima oară când am auzit despre Părintele Lăcătuşu.
Întrucât eram în pragul disperării, soţul meu nu îşi găsea de lucru de mai bine de un an de zile, sărbătorile erau în toi, însă fetiţa mea nu se putea bucura de acestea la fel ca toţi prietenii şi colegii ei din cauza situaţiei financiare care era din ce în ce mai precară, facturile utilităţilor şi impozitele fiind prioritare, eram conştientă că numai o minune dumnezeiască îmi mai poate aduce o bucurie de aceste sărbători.

Astfel încât am ajuns la mormânt, acesta fiind închis în ziua de miercuri dar o femeie care venise să se roage ne-a spus că ar trebui să venim joia, sâmbăta sau duminică, ori în zi de praznic, când se deschide racla însă, aflând că am venit tocmai de la Piteşti şi nu puteam veni a doua zi, ne-a îndemnat să scriem un acatist pe care să-l lăsăm prin crăpătura zidului din dreapta, să aprindem lumânări şi să ne rugăm în faţa uşii, spunându-ne că nu vor trece 2 săptămâni şi vom vedea o schimbare.

Am făcut întocmai, iar la o săptămână (4.01.2012) soţul meu a fost chemat la un interviu şi din 10.01.2012 (fix cele două săptămâni) a şi fost chemat la muncă. Fără loc de munca era şi sora noastră cea mică, tot de aproape un an de zile şi, poate nu o să mă credeţi, dar acesta este adevărul, aceasta este minunea, în aceeaşi dată, 10.01.2012 a fost şi ea la un interviu şi deja i s-a făcut o ofertă de angajare.

cimitir pr ilie lacatusuSfântul Ilie Lăcătuşu, marele protector al copiilor

Numele meu este Daniela şi am 31 de ani. Sunt căsătorită de 11 ani şi ca orice cuplu spun eu, ne-am dorit după căsătorie un copil. Dar nu a fost să fie cum ne aşteptam noi, Dumnezeu avea alte planuri cu noi. Din această dorinţă am început în 2004 să mergem la doctor ca să vedem care este cauza, şi care dintre noi are probleme de infertilitate. După analize s-a dovedit că soţul avea pe atunci astenospermie. De atunci am tot fost pe la diferiţi medici şi N cabinete şi spitale, de unde plecam din ce în ce mai deznădăjduită, toată lumea îmi spunea că aşa nu voi avea copii niciodată. Starea soţului se degrada odată cu trecerea timpului, a făcut mai apoi, oligoastenospermie, după aceea oligoastenoteratospermie şi uite aşa încet dar sigur ne îndreptăm spre nicăieri.

În anul 2009, o colegă de serviciu mi-a spus că reuşita mea stă în mâinile unui preot şi că acesta stă cu mantia desfăcută asuprea mea de parcă mă protejează. Nu ştiam pe atunci de Părintele Ilie Lăcătuşu. Tot ea mi-a povestit de el după două săptămâni şi mi-a spus să mă duc să mă rog la el că mă ajută cu siguranţă. Continue Reading »



Sfinţii închisorilor – Părintele Justin Pârvu și Pr. Ioan de la Rarău despre Sf. Ilie Lăcătușu


Sf. Ilie LăcătușuMărturia Părintelui Ioan de la Rarău

Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca să vină. Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care  au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi  descoperit, şi fără nici un fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Sf. Ilie LăcătușuŞi am rămas cu convingerea că Sf. Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu.  Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele. …Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

  • Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?
  • Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu  ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul prin darul proorociei. Dacă n-ar fi sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Mărturia Părintelui Justin Pârvu

Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neîsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens. Măi şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar  nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de treizeci de grade afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşea din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi.

(Material preluat din Nr. 3 al revistei Atitudini)

 

 



Părintele Justin Pârvu despre Sf. Ilie Lăcătușu


sf. ilie lacatusu 1Părintele Ilie Lăcătuşu a fost un model de desăvârșire creştină, de demnitate şi bunătate; era un sprijin şi reazem duhovnicesc, numai dacă îl vedeai. Nu a cedat niciodată în faţa anchetelor, a mărturisit cu curaj şi nu a trădat pe nimeni. A fost un bărbat foarte demn, cu multă prestanţă şi nu s-a compromis cu nimic. A fost ca un apostol care a îndrumat mulţime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, trăia rugăciunea şi viaţa în Hristos. Era un model de lepădare de sine, toţi ştiau că părintele împărțea orice bun pe care îl avea. Şi ori de câte ori primea vreun pacheţel de acasă, el imediat dădea haina sau ce altceva primea deţinutului care era mai bolnav, mai prăpădit. Iar el rămânea tot în zeghea lui ruptă. Îmi amintesc altădată că era un deţinut foarte bolnav care își arunca plămânii afară când tuşea (a şi murit de altfel după două luni) şi Părintele Ilie își dădea porţia de mâncare acestui deţinut bolnav şi cine ştie pe câţi alţii nu a mai hrănit? Această forţă imensă de dăruire către celălalt l-a sfinţit. De altfel era un om foarte bun şi blând la suflet. Faptul că Părintele Ilie este proslăvit poate mai mult decât ceilalţi martiri arată cinstea cu care Dumnezeu i-a proslăvit pe aceşti mărturisitori din temniţele comuniste, şi că nu doar cei care au fost muceniciţi acolo sunt sfinţi în faţa Domnului, ci şi cei care, eliberaţi fiind, au continuat trăirea evanghelică în lume. El a ieşit din închisoare sfinţit, ca un odor de preţ al Bisericii lui Hristos şi a luminat tuturor celor din jurul lui calea mântuirii.

Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înțeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supraviețuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.

Dar prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât sunt mai mult denigraţi şi osândiți şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe. Creştinii adevăraţi nu se tulbură atunci când sunt osândiţi şi calomniaţi, ci se bucură pentru că se aseamănă Mântuitorului Hristos aşa cum zice foarte frumos şi Sf. Serafim de Sarov: „O, dacă, ai ştii – spuse Părintele – de câtă bucurie, de câtă dulceaţă se împărtășesc sufletele drepţilor în cer, atunci ai fi gata ca în această viaţă trecătoare să pătimești orice necaz, persecuţie sau calomnie, cu mulţumire şi recunoștință”[1].

[1] Ierom. Serafim Rose şi S.A. Nilus, Sfântul Serafim de Sarov, Povăţuiri duhovniceşti, Editura Axioma, 2012.

(Preluat din revista ATITUDINI, Nr. 27).