Posts Tagged 'sf antonie cel mare'


Strigătul Sf. Antonie cel Mare: Unde eşti, Doamne? de Monahia Fotini


Oare să nu mai audă Dumnezeu suspinurile inimilor celor ce au lăsat toate, ca să-L caute numai pe El? Sau poate că a uitat Dumnezeu să Se mai arate? Vedem multă vlăguire azi în rândurile monahilor și creștinilor, dintre care unii o sesizează şi cu atâta uşurinţă se complac cu ea; alţii se luptă cu multe suspinuri să nu se lase biruiţi de acest duh atât de molipsitor, încât uneori nu vezi altă soluţionare decât îndepărtarea de colectiv, şi Dumnezeu ştie în ce măsură reuşesc ceva ori ba. Abia dacă mai găseşti cuvinte duhovniceşti printre monahi, iar dacă mai întâlneşti pe cineva, în acelaşi duh cu care să discuţi ceva folositor, este o mare minune. Şi aşa sărmanul monah cade în descurajare, nefiind nimeni care să-l formeze, nimeni cu care să lucreze şi nici condiţii în care să-şi poată duce liniştit o rânduială duhovnicească. Oare este altă cale de mântuire pentru monah decât cea duhovnicească? Eu la Sf. Părinţi n-am întâlnit. Iar dacă nu mai dăm ascultare nici Sf. Părinţi, apoi cu adevărat în zadar petrecem în mănăstire.

Unde să-L mai găsească sărmanul monah pe Dumnezeu? Este nevoie de o încurajare, ori din partea vreunui om duhovnicesc, ori direct de la Dumnezeu. După învăţătura Sf. Părinţi, suntem datori, mai înainte, să căutăm un povăţuitor iscusit, căruia să i te încredinţezi cu desăvârşire, căci până şi Hristos ascultător s-a făcut până la moarte. Dacă nu-l găseşti, după îndelungi străduinţe şi rugăciune sau nu ai posibilitatea să stai prin preajma lui, trebuie să cerem cu aceeaşi străduinţă mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne povăţuiască în viaţa lăuntrică. Se întâmplă să nu vedem nici o schimbare în noi înşine sau chiar mai mult, să devenim mai vlăguiți decât în viața de mirenie. Ce se petrece? Care este pricina acestei rătăciri?

Cel care a intrat în mănăstire cu adevărat dintr-o chemare lăuntrică, nu-şi va găsi pacea până nu va dobândi harul Duhului Sfânt înlăuntrul său. Cel ce s-a învrednicit să cunoască mila lui Dumnezeu despre acesta, Sf. Părinţi spun că va petrece neîmpiedicat şi netulburat, în orice loc şi timp se va afla. Şi mare lucru socotesc că este a nu descuraja mai înainte de dobândirea acestui har. După iconomia lui Dumnezeu, unii îl dobândesc la început, iar alţii mai târziu, însă nimeni din cei ce-L caută cu adevărat nu poate rămâne deşert. Iar de simţim sau nu aceasta, tot socoteala lui Dumnezeu este. Căci vreme îndelungată, chiar cerând ajutorul lui Dumnezeu, mulţi sfinţi nu l-au primit decât la momentul ce l-a hotărât Dumnezeu.

sf antonieÎn convorbirea cu Avva Isaac, Sf. Ioan Casian îl întreabă cum să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L păstrăm în noi înşine? La aceasta, Sf. Isaac ne asigură că cel ce-şi pune astfel de probleme, de la sine va găsi răspuns, înțelegând singuri puterea rugăciunii şi a harului dumnezeiesc. „Cu inimă plecată trebuie să mă rog: Dumnezeule, vino în ajutorul meu, Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuţi. Cel care-L cheamă permanent ca oblăduitor este sigur că-L are întotdeauna lângă el.”

Se spune că monahul Îl iubeşte pe Dumnezeu. Ce este greu în a-L pomeni neîncetat pe Dumnezeu, pentru cel ce Îl iubeşte şi-i e dor de Domnul? Dar Domnul uneori Se ascunde… și stă ascuns. Învățăm aceasta din ispitirea sf. Antonie cel Mare.

Unde eşti Doamne? De multe ori se întâmplă să-L strigăm pe Dumnezeu şi să ni se pară că nu ne aude, că S-a ascuns. Dar această meşteşugită ascundere a lui Dumnezeu are rostul de a aprinde şi mai mult dorul după Dumnezeu, de a conştientiza întru smerenie prezenţa Lui.

„Unde ai fost Preadulce Hristoase?”. Întreba Antonie, după multă osteneală. „Pentru ce dintru început nu Te-ai arătat ca să uşurezi durerile mele?”. Şi glas s-a făcut către dânsul: „Antonie, aici eram şi aşteptam să văd nevoinţa ta; deci de vreme ce ai răbdat şi nu te-au biruit, de acum îţi voi fi ţie de-a pururi ajutor…”. De care să ne învrednicească și pe noi, bunul Dumnezeu, cu rugăciunile sfinților Părinților noștri, al căror începător a fost Marele Antonie. Amin!

(Articol publicat în Revista „Glasul monahilor”, 2004)



Viața Sf. Antonie cel Mare, alcătuită de Pr. Ilarion V. Felea


sf antonie cel marePreacuviosul Antonie cel Mare
Acest sfânt părinte s-a născut în satul Coma, la anul 250 sau 251, în țara Egiptului de mijloc. Părinții lui erau din Heraclea, oameni de cinste și foarte bogați. De mic, copilul a arătat o aplecare spre învățăturile creștine și râvnă mare către Domnul, dar n-a avut nicio înclinare spre carte, căci nu a învățat nici alfabetul limbii sale (coptice). În schimb, avea o minte foarte ageră și luminată și iubea în chip deosebit dulceața învățăturilor Sfintei Scripturi. Pentru citirea ei lăsa mâncarea, prietenii și adeseori somnul. Nopți întregi neadormite petrecea cu citirea Bibliei. Pe la 18-20 ani i-au murit părinții și a rămas biruit de jale, împreună cu o soră, foarte mică. Numai în biserică își afla sprijinul și mângâierea. Biserica îi ținea locul de tată, mamă și hrană. De aceea, când alți tineri alergau la teatru, la jocuri și petreceri, uitând că ușa bisericii este deschisă pentru luminarea, curățirea și mântuirea lor, Antonie își îndrepta gândurile și pașii spre locașul bisericii, unde afla pace și tărie sufletească.
La vreo șase luni după moartea părinților, într-o zi de duminică, Antonie ascultă în biserică, la Sf. Liturghie, Evanghelia despre tânărul bogat (Mt. 19:16-30), căruia Mântuitorul i-a zis: «De voiești să fii desăvârșit, vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. Apoi vino de-mi urmează Mie». Cuvintele acestea l-au pus pe gânduri. Abia ajuns acasă, își schimbă socotelile și face alte planuri de viețuire, după Evanghelie. Își vinde averea și păstrează din ea numai atât cât îi trebuia să trăiască împreună cu sora lui, iar restul îl face milostenii, știind din Scripturi că «milostenia scapă de moarte…»(Tovie 4:10) și că la facerea de bine și la dărnicie, „«la jertfe ca acestea privește cu plăcere Dumnezeu» (Evr. 13:16).
Schimbarea însă nu s-a oprit aici. Într-o altă duminică, Antonie aude la biserică altă Evanghelie, care zice: «Nu vă adunați comori pe pământ… Nu vă îngrijiți cu viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca… uitați-vă la păsările cerului… Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu» (Mt. 6:25:33). Cuvintele acestea au răsunat în inima lui Antonie ca o mustrare, pentru că și-a oprit pentru sine o parte din averea pământească. Acum face el ceea ce nouă ni se pare peste fire: se desparte de tot ce are, vinde toată averea și o dă săracilor, chiar și partea sorei, pe care o îndrumă a-și petrece viața sa de călugăriță, într-o mănăstire de fecioare credincioase – și cu gândul la Mântuitorul, care nu avea nici unde să-și plece capul (Mt. 8:20), Antonie începe o viață de înfrânare foarte aspră (ascetică). Se așează mai întâi în fața casei, apoi la marginea satului și cu lucrul mâinilor își câștigă pâinea, socotind că cine nu lucrează, nu are drept nici să mănânce (2 Tes. 3:10). Continue Reading »