Posts Tagged 'scoala educatie sexuala'


Comunicat al „Frăției Ortodoxe” cu privire la legea obligativității educației sexuale în școli


educatia sexualaAvem dreptul sa ne aparam copiii impotriva sexualizarii juvenile!

 

Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, organizație creștină în care se adună românii din toată țara care au ca valori principale dragostea de Dumnezeu, Neam și Țară, luând act de dorința presedintelui Romaniei Klaus Werner Johannis și a coaliției care conduce vremelnic destinele românilor, de a elimina din procesul de educare a copiilor tocmai pe părinții sau pe tutorii acestora, pentru a lăsa liber drumul sexualizării și distrugerii morale si psihice a copiilor noștri, a trimis parlamentului României solicitarea ca legea privind introducerea educatiei să prevadă în mod explicit necesitatea acordului părinților și a tutorilor, precum și măsurile de protecție a copiilor împotriva distribuirii și promovării în cadrul instituțiilor școlare și a grădinițelor a informațiilor și materialelor privind educația sexuală.

Către : Parlamentul României

Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, organizație creștină în care se adună românii din toată țara care au ca valori principale dragostea de Dumnezeu, Neam și Țară, ia act cu îngrijorare de decizia Senatului României de a retrimite la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială propunerea legislativă cu privire la educația sexuală în școli.

Considerăm tendențioasă această decizie, în condițiile în care, proiectul de lege adoptat de Parlament în data de 3 iunie 2020 prevedea posibilitatea părinților sau tutorilor de a-și exercita dreptul constituțional de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.
Nu înțelegem motivele pentru care președintele României dorește să elimine din procesul de educare a copiilor tocmai pe părinții sau pe tutorii acestora, drept consfințit prin multe reglementări atât interne cât și internaționale printre care dorim să amintim numai câteva:
– Articolul 26 din din Constituția României, privind respectarea vieții intime, familiale.
– Articolul 29 din Constituția României – Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.
– Articolul 14 alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene garantează „dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice”.
-Articolul 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului („dreptul părinților de a asigura această educație conform convingerilor lor religioase și filosofice”), precum și de articolul 5 din Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de incriminare, potrivit căruia „părinții sau, după caz, tutorii legali ai copilului au dreptul să organizeze viața de familie în conformitate cu religia sau convingerea lor, precum și pornind de la educația morală de care ei cred că copilul ar trebui să se bucure”.

Potrivit susținătorilor educației sexuale, obiectivul introducerii acesteia în școli ar fi cel al reducerii numărului de sarcini în rândul mamelor minore. Totuși, nu există niciun studiu care să demonstreze o corelație clară între introducerea educației sexuale în școli și reducerea numărului de sarcini printre mamele adolescente.

Dimpotrivă, „cu cât copilul este expus mai timpuriu la un conținut sexual și începe să practice comportamente sexuale, cu atât este mai probabil să se angajeze în comportamente sexuale de mare risc. Cercetările arată că un copil care face sex înainte de vârsta de 13 ani este mai probabil să aibă parteneri multipli, să se angajeze mai frecvent în relații, să nu se protejeze și să utilizeze droguri și alcool înainte de a face sex. Într-un studiu al Dr. Jennings Bryant, mai mult de 66% din băieți și 40% dintre fete au raportat că au dorit să încerce comportamente sexuale pe care le-au văzut în media (sau în liceu, mulți dintre ei au făcut-o), ceea ce crește riscul de boli cu transmitere sexuală și sarcini nedorite…” Sursa: Psychology today.

Observăm chiar că relevanța introducerii orelor de educație sexuală în școli este aproape nulă în ce privește influența asupra numărului de sarcini la mamele adolescente. O statistică pe Europa ne arată că Marea Britanie (țară în care educația sexuală a fost introdusă în școli de mai bine de 30 de ani) este pe locul 4 ca procent de mame adolescente, în timp ce Italia (unde educația sexuală în școli nu este obligatorie) se află la polul opus.
Am putea găsi, mai degrabă, o legătură invers proporțională între rata fertilității infantile și IDU (indicele dezvoltării umane). A se vedea în acest sens, cazul statelor islamice conservatoare (Arabia Saudită, Qatar, Algeria, Libia, Oman) în care procentul de mame adolescente este mic, în ciuda faptului că nu se studiază educația sexuală în școli. Acest procent se datorează faptului că statele menționate mai sus sunt state dezvoltate, cu un indice al dezvoltării umane ridicat.
Considerăm că, în lipsa experienței privind educația propriilor copii, domnul președinte Iohannis nu are nici un drept să împiedice părinții sau tutorii din România să-și exercite dreptul de a fi singurii decidenți în ce privește educația copiilor ce le revin în grijă.

Educația sexuală promovată în învățământul preuniversitar (grădinițe, școli), este un cal troian prin care copiii vor fi sexualizați forțat pe baza ideologiei de gen, iar eliminarea părinților sau tutorilor din procesul de educare este atat ilegală cât și imorală.

Atâta timp cât există discipline cu risc zero în educația copiilor, pentru care se solicită acordul părinților sau tutorilor, de exemplu studierea religiei (cu un rol deosebit de important în construcția unui copil frumos sufletește și moral) nu putem accepta introducerea pornografiei în educația copiilor noștri.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă solicităm ca legea să prevadă în mod explicit necesitatea acordului părinților și a tutorilor pentru educarea sexuală a copiilor, precum și măsurile de protecție a copiilor împotriva distribuirii și promovării în cadrul instituțiilor școlare și a grădinițelor a informațiilor și materialelor privind educația sexuală.

Dan Ciprian Grăjdeanu

Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”