Posts Tagged 'Schisma'


VIDEO. Părintele Justin ne lamureste in privinta ecumenismului. Cand trebuie sa ne ingradim de ecumenism. Care este linia rosie a ecumenismului?


Prezentam o selectie dintr-un interviu mai vechi, realizat in anul 2007, cand a avut loc la Sibiu Adunarea Ecumenica europeana, cand Sibiul a fost desemnat capitala europeana. Părintele Justin recunoaste ca ecumenismul este un joc incorect, in care se fac multe abateri de la dogma ortodoxa insă ne recomanda sa nu fim nici absurzi, incât să ne separăm în vreo grupare schismatică („Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc”, minutul 18.22), să nu mai intram in biserici, sa  socotim ca nu este har in biserici. La minutul 10.46 Părintele afirmă: „Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe”. Părintele indeamna la o mărturisire atenta, cu dragoste si discernamant, impotriva ecumenismului pe care il aseamana cu un vierme ce macina stejarul (Biserica) din interior.

 

O parte din transcript:

Și acum, iată-ne că suntem în fața acestei situații grele în care trebuie să le răspundem și noi tuturor musafirilor acestora care vin din lumea creștină și necreștină. Noi le răspundem: am rămas într-un singur Botez, într-un singur Domn, într-o singură credinţă, într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (Biserică – n. ed.), mărturisesc un Botez, acum şi în vecii vecilor! Tot ce este mai mult decât aceste sănătoase principii, aşezăminte lăsate de Sfinţii Părinți (este rătăcire). Cu jertfele martirilor noștri, ai Aiudului, ai Gherlei, ai Piteștiului și ai tuturor centrelor mari de suferință – le arătăm mărturiile evidente, ca să meargă să vadă proslăvirea acestor martiri – le dovedim oricând, ca să se convingă de aceste mărturisiri ale noastre în cuvânt și în faptă, că aici suntem o țară ortodoxă, că rămânem în ea cu prețul vieții. De la cel mai tânăr până la cel mai bătrân creștin ortodox, mărturisim această adevărată învățătură a noastră, a părinților mei, care m-au născut și m-au crescut în viața aceasta ortodoxă.

Nu pot uita niciodată cum dimineața, mama așeza cele șase pachete, călcate, îngrijite, cum se putea: „Hai, ia de aici! Hai la biserică!”. Plecam cu toții la biserică și acolo, interesant era că jumătate erau copii. Intrau înainte copiii, după aceea urmau în dreapta bătrânii și femeile. Ei bine, se cânta un Tatăl nostru de către toată școala. Dragii mei, îți închipuiai cum se ridică tot acoperișul bisericii, parcă vedeai cum vine Duhul Sfânt ca pe Muntele Taborului, norii, la Schimbarea la Față. Așa un fior cuprindea pe toată lumea! Ei bine, (dacă are atâta putere) o rugăciune la o asemenea biserică, da-n zece mii de liturghii cu atâția rugători? Aceștia formau forța și invocarea Duhului Sfânt. Astăzi lipsesc copiii, lipsește tocmai energia, forța spirituală, forța care ne pune în legătură cu harul lui Dumnezeu. Ne lipsesc fiii ei (adevărați ai Bisericii). Ei sunt cu acest modernism, cu acest ecumenism, cu acest mereu, mereu în adunare și în restrângerea până la 666 și până la cardurile acestea de pe buletine. …De aceea, toate concepțiile acestea de globalizare cu socialism, cu blândețe, care vin prin diferite binefaceri aduse din toată lumea într-un sac de cârpe și o ladă de gunoaie: (sunt) resturile care vin, se spune, spre ajutorarea creștinătății noastre.

Au dat peste noi toate gândirile (mentalitatea lumească) acestea ale lumii, care ne-au stâlcit mințile şi acum nu ne lasă nici pe noi, creștinii ortodocși, să ne rugăm, să colaborăm cu Duhul Sfânt. Să ne lase măcar un an de zile să trăim în curăția noastră și în simplitatea noastră de ortodocși! Căci așa știm noi, că din vechime, cu harul lui Dumnezeu și cu voința mulțimii, cu voința națiunii, de aici pornește tot adevărul, cu tot darul dumnezeiesc de la Părintele Luminilor. Şi putem spune cu toată bucuria şi încrederea că toate cele ale Domnului rămân pe veci şi ale omului se pierd în tot neantul acesta al gândirii omeneşti fără rezultate, după cum sperăm să fie şi această mare „comuniune” de la Sibiu[1]: să rămână în gândirea ei, doar un schimb de cuvinte, păreri, ca până la urmă să plece fiecare la locaţiile lor, la naţiunile lor cu aceeaşi frământare, că rezultatele sunt tot ale marii Ortodoxii, în care credinţă să trăim şi să murim!

Aşa că va fi şi aici o încercare pentru Ortodoxia noastră. Pentru că, în adevăr, dragii mei, în prima etapă, a vremurilor primare ale creștinismului, se mântuiau prin fapte, în a doua, prin fapte și mila lui Dumnezeu și ultima generație, prin credință și răbdare: oleacă de credință, oleacă de răbdare. Și mult mai grele încercări vor fi la urmă, ca în primele începuturi. Atunci ispitele erau grele într-adevăr: luai un creștin, îl puneai pe rug, îi dădeai foc și într-o oră îl dădeai gata. Acuma nu, dragii mei: diavolismul acesta și ispitele pe care le trăim noi, sunt mult mai mari, însă sfinții ar fi dorit să le trăiască și să le vadă. Altădată te retrăgeai la o mănăstire sau în pustie, erai în singurătatea ta acolo, nu mai venea nimeni peste tine. Ei bine, acum monahismul e pus la încercări grele, la o altă metodă de luptă și de menținere în credință printr-o răbdare, o inteligență mare pentru că ispitele sunt incomensurabile. Nu mai vorbim și de tehnica și supra-tehnica aceasta care este și benefică, dar și otrăvitoare în același timp.

Părinte, dar în tot acest dialog ecumenic, când credeți că este în pericol Biserica?

Mi-au zis niște credincioși de la Bacău că la ei în biserică au venit niște preoți străini(neortodocși). Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe. Dar acum luând așa lucrurile, în viața mea de păcătos, călugăr și preot sunt eu la înălțimea cuvenită a Sfintelor Canoane și a rânduielilor, când săvârșesc Sf. Liturghie să împărtășesc o lume? Nu, dar e harul lui Dumnezeu care lucrează. Așa socotim și noi. Acum să nu fim chiar așa de absurzi și de neînțelegători, deși știu prea bine: ăștia nu vin la noi cu o corectitudine, cu cinste, cu un respect față de confesiunile lor, față de religiile lor. Nu, măi! Acesta e un joc pe care la ordin trebuie să-l desfășoare pe scenă, să desfășoare actul. Dar ei nu au nicio convingere despre asta. Că nu o să vină el la ortodoxie prin conferința de la Sibiu sau din cine știe ce punct al lumii. Nu vedeți că nu există nicio înțelegere, că nu cedează nici unii, nici alții, o țin pe a lor cu încăpățânarea lor diavolească și nu renunță? Aici e (vorba) de un mijloc de a cunoaște, de a se întâlni ca să justifice existența ecumenismului, dar nu e nimic cinstit și corect. Eu vreau să văd acum la Sibiu că vine o confesiune, știu eu care, să spună: „Domnule, uite, noi ne aliniem ortodoxiei…”. Așa cum vine un american de pildă din America, din sălbăticia lui și spune: „Aici vreau acum să mă botez, dar nu catolic sau altcumva, ci ortodox”. Sunt oameni cinstiți care vin și se botează cu sutele, din America. Iată auzeam, nu știu în ce măsură e real, că o sumedenie de mahomedani din Turcia au trecut la ortodocși și că patriarhul Constantinopolului a dat dispoziție să se traducă vreo 10.000 de Biblii în limba turcă. Păi, dacă vrei la ortodocși, treci la ortodoxie! Sfinții care se așezau în fața persecuțiilor, se așezau acolo și mărturiseau. Dar una era Sinodul Ecumenic, când se adunau acolo și era duhul lui Dumnezeu care lucra și colabora cu ei, dar aici ce duh lucrează, măi, între ei? Duhul țigării, al cafelei? Îți dai seama câți necăjiți și câți copii nenorociți care stau pe sub poduri și n-au ce să mănânce, pot să trăiască dintr-o masă ca asta (ca a lor)? Și noi ne lefăim? Casa arde și baba se piaptănă. Într-o Românie cu asemenea nevoi și necazuri și greutăți, mai faci o manifestare din asta ca să amețim noi Europa că în România s-a ținut conferință ecumenică?!

Părinte, dar credeți că ei vin cu dorința de a-și mărturisi credința lor sau de a ne compromite pe noi și a face o religie universală?

Ei vin să-și mărturisească credința lor și să ne dovedească că ar trebui să fim mai înțelegători, să fim mai împăciuitori, să mai luăm de la ei, să mai lăsăm de la noi și în felul acesta e de ajuns, ca și în lacul acesta, în barajul de la Bicaz, să introducă o fisură cât un vârf de ac și dacă prin fisura aceea intră apa, apăi barajul acesta în scurt timp s-a dărâmat, nu mai rămâne (nimic) din rezistența lui. Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

 Credeți, totuși, că poporul român va aluneca în această păcăleală a ecumenismului?

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Şi aşa, un îndemn faţă de toţi creştinii care aşteaptă cu emoţie să urmărească evenimentele de la Sibiu?

Noi ar trebui ca zilele acestea ale noastre pe care le avem şi care coincid de altfel şi cu această mare adunare a lumii aici la noi, să ţinem măcar două, trei privegheri de noapte, să ţinem în fiecare biserică câte trei Liturghii, luni, miercuri şi vineri, bineînţeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire şi Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorinţele noastre. Şi zicem şi noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta, nu ne laşi pe noi!”.

 

[1] Este vorba de Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, ce a avut loc în anul 2007.

 



Pr. Prof. Teodor Zisis: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului, dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.


Un interviu exceptional, cu argumente bine intemeiate canonic si patristic, realizat de pr. dr. Ciprian Staicu.

Pr. Prof. Teodor Zisis atrage atenția că: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului (atunci cand episcopul predica erezia cu capul descoperit, adica pe față), dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.

Este o probelma insa: in Grecia cei care au rupt pomenirea nu considera ca nu mai lucreaza harul in bisericile in care se pomeneste ierarhul. Asa cum spunea si vrednicul de pomenire Gheorghios Kapsanis, este schisma in fapta sa consideri ca nu mai este har in bisericile in care se pomeneste, din motive pastorale, ierarhul. Vom reveni cu transcrierea interviului, pentru ca este nevoie de mult discernamant in aceste momente. Da, Sinodul din Creta are multe probleme de ordin eclesial si dogmatic, dar sa vedem cum trebuie luptat, urmand celor pregatiti in domeniu si luminati de Dumnezeu cu harul cunostintei, cum ar fi: IPS Ierotheos Vlachos (care nu a intrerupt pomenirea), IPS Serafim de Pireu (care a oprit de multi ani pomenirea Patriarhului Bartolomeu, dar nu si a Arhiep. Ieronim, participand la slujbe unde se pomeneste Arhiepiscopul Atenei), PS Ieremia de Gortina (care nu a oprit pomenirea) si altii… Este imperios necesar sa luptam uniti si cu arme duhovnicesti, nearuncand cuvinte defaimatoare la adresa celor ce pomenesc sau la adresa celor ce nu pomenesc. Este nevoie de mult discernamant si rugaciune. (Nota Redacției)



Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”


x 6_feb_sf.fotieCare sunt cu adevărat motivele pentru care cei din Biserica Apuseană fierb de mânie împotriva lui Fotie?
Ce rău a lucrat el împotriva Bisericii Apusene, încât de zece secole aceasta să-și stârnească furia împotriva lui? Cum de timpul n-a putut s-o potolească și să aducă uitarea răului? De unde această neputință a timpului? Datorită amintirii puternice și de neiertat a presupuselor nedreptăți sau din cauza mărimii nedreptății?
Cu adevărat, cercetătorul istoriei este pus în încurcătură, neștiind pe care din cele două s-o accepte pentru a putea explica furia apusenilor împotriva lui Fotie. În istorie, în afară de acea faimoasă enciclică a lui Fotie, nu găsim nimic altceva care să le poată stârni mânia împotriva lui. Însă este oare acea Enciclică astfel alcătuită, încât să poată stârni împotriva lui mânia veșnică a apusenilor? Socotim că nu, deoarece datorită ei au fost reluate legăturile dintre Biserici: mai întâi sub Ignatie, când sinodul a validat legăturile dintre cele două Biserici, caterisindu-l pe Fotie, și a doua oară sub Fotie, când legăturile se strâng încă mai mult. Al VIII-lea sinod ecumenic îl dezvinovățește pe Fotie și-l recunoaște ca patriarh legitim și canonic al Constantinopolului și validează punctele de căpătâi ale mai vechiului său protest împotriva inovațiilor Bisericii Apusene, validare prin care întreaga Biserică dă mărturie despre dreptatea lui Fotie. La rândul său, papa Ioan l-a recunoscut în mod sinodal dimpreună cu hotărârile Sinodului Ecumenic. Nimic altceva n-a mai făcut Fotie.
Într-adevăr, nu există un motiv direct care să justifice furia apusenilor împotriva lui Fotie. Există însă un motiv indirect, deosebit de important: consecințele Enciclicei și hotărârile sinodului al VIII-lea Ecumenic. Enciclica lui Fotie, scrisă după cea dintâi urcare pe tronul Constantinopolului, a pus stavilă acțiunilor lui Nicolae în Bulgaria, făcând cunoscut bulgarilor cine este cel care învață credința cea adevărată, dreaptă și deplină; a atras atenția Bisericii de pretutindeni asupra inovațiilor Bisericii Apusene, Fotie fiind cel dintâi care a îndrăznit s-o denunțe ca înclinând spre erezie și s-o condamne; a apărat independența Bisericii Ortodoxe Grecești pe care Papii căutau s-o subjuge.

x agios-nektariosCe s-a stabilit la cel de al VIII-lea Sinod ecumenic
După cea de-a doua urcare pe tron, a reușit să dea o puternică lovitură semeției apusenilor, prin convocarea Sinodului al VIII-lea ecumenic și anatemizarea celor ce îndrăznesc să adauge ceva la Simbolul de Credință. Sinodul acesta i-a arătat Papei și oricărui episcop că este dator să respecte Simbolul de Credință al Sinodului de la Niceea, pe care l-au validat și confirmat și celelalte Sinoade Ecumenice. Sinodul acesta nu s-a mulțumit doar să valideze alegerea lui Fotie, ci doar că nu l-a divinizat arătându-l cu totul superior Arhiereului Romei. Când, în ultima ședință după nesfârșite elogii în favoarea lui Fotie, Procopie al Cezareei a strigat: „Acesta trebuia într-adevăr să fie sortit a sta în fruntea întregii lumi, în chipul arhipăstorului Hristos, Dumnezeul nostru”, locțiitorii Papei au confirmat cuvântul spunând: „și noi auzim acestea, cei ce locuim la capătul pământului”, ceea ce înseamnă că l-au înălțat pe Fotie pe o culme neîndoielnic superioară Arhiereului Romei. Iar în ședința a patra, locțiitorii Papei i-au acordat ei înșiși lui Fotie acel rang superior în lume întrucât, odată ce Sinodul a strigat: „nimeni nu trece cu vederea faptul că Dumnezeu sălășluiește într-însul”, locțiitorii Papei au adăugat următoarele, cuvânt cu cuvânt: „Mila lui Dumnezeu și insuflarea Lui au răspândit o așa lumină în sufletul curat al prea sfințitului Patriarh, încât strălucește și luminează la toată zidirea. Căci precum soarele, prin simplul fapt că străbate cerul, luminează întreaga lume jur împrejur, tot așa și stăpânul nostru, kir Fotie, șade în Constantinopol, însă strălucește și aruncă lumină asupra întregii zidiri”.
La 13 august 880 Papa Ioan al IX-lea, prin răspunsurile adresate împăratului Vasile și lui Fotie, a validat cele hotărâte de Sinod . Continue Reading »