Dumnezeu este dragoste

„Inima omului e flămândă să iubească şi e însetată să fie iubită. Cel mai mare chin al omului este această foame şi sete ciudată când nu iubește şi nu este iubit şi care la limită este neputința de a trăi fără viață, fără Dumnezeu, adică fără dragoste”.

„Sfânta poruncă a dragostei are această îndoită înfățișare şi ne dăm seama dacă dragostea care se însuflețește este adevărată şi vine de la Dumnezeu după acest semn: ne împinge la dăruire de sine pentru aproapele şi la rugăciune”.

„Semnul dumnezeiesc al omului, semnul dragostei, e că el, cu o gingășie rară, se altoiește de îndată cu tot ce atinge, cu tot ce primește, cu tot ce privește, cu tot ce vede și pricepe și cunoaște de pe acest pământ, din cer, de sub ape sau din iad”.[1] Continue Reading »

Închis pentru Rugăciunea lui Iisus

Părinte Ioan, sfinția voastră ați fost ucenic al Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, ne puteți spune câteva cuvinte despre părintele Daniil Tudor?

Părintele Daniil Tudor era foarte duhovnicesc. Avea doisprezece călugări și la toţi el le-a dat rasă, dulamă şi fes şi metanii în mână. El punea bază pe rugăciune. Mi-a fost stareț trei ani la schitul Rarău.

L-aţi avut stareţ pe părintele Daniil trei ani de zile?

Da, ca stareţ și duhovnic. Era un tezaur duhovnicesc pentru toată Biserica.

Ce program avea mănăstirea pe atunci?

Liturghie făcea numai sâmbăta şi duminica și vecernia, seara. Mâncarea era de la două după-amiaza, apoi seara. Dar el nu mânca mai niciodată, doar sâmbăta și duminica mânca o dată în zi. Când se dădea masa, era cu obştea, se citea cuvânt din Sbornic și după aceea el tălmăcea, vorbea la obşte duhovniceşte. Şi era omul rugăciunii permanente. Dormea foarte puţin, Dumnezeu ştie cât dormea. Tot timpul era lumină la el, deși nu exista lumină electrică, era lampă pe atunci. Dormea cu capul pe o cioată şi acoperit cu un cearșaf sau cu cojocul lui cu care îl mai vedeai ziua. Era foarte duhovnicesc şi foarte nevoitor. Când mergeam noaptea la el, indiferent când, îl găseam treaz. Şi când mergeam desculţ noaptea pe iarbă la el, era la uşă, o deschidea şi mă întreba: „Ce e, fiule?”. N-auzea pașii, dar știa că vin. Și apoi îmi făcea o binecuvântare pe cap și aveam liniște și pace. Era veşnic cu rugăciunea şi scria. Avea cărţi multe, vreo şase mii de volume. Dar au rămas o parte la Securitate, o altă parte la Patriarhie, o parte nu ştiu cui le-a dat şi Dumnezeu ştie că, de când l-au arestat, nu se mai găsesc acele cărţi. Părintele Daniil ştia vreo câteva limbi străine, era un om cult. La vârsta de opt ani citea cărţi de filosofie. A fost fiu de boier, a avut şi avion propriu.

Am înţeles că s-a prăbușit cu avionul acela.

Da, a căzut de la 2000 de metri înălţime. A mai mers ca turist la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a interesat de viaţa muntelui, de viaţa duhovnicească şi a învăţat rugăciunea inimii. A stat vreo două, trei luni acolo. Când a venit la Bucureşti, a venit cu barbă. Și avea în societatea lui prieteni numai generali, profesori universitari, miniștri, nu vorbea cu oricine. Era directorul ziarului Credinţa şi în fiecare lună pe Dealul Patriarhiei avea studenţi, vreo 30, 40 pe care îi învăţa rugăciunea inimii. Vara mulţi veneau şi lucrau la fân, aici la Rarău și își făceau vacanţa la mănăstire. Era un om neînfricat. Trimitea Partidul pe atunci conțopiști din ăștia cu facultatea Ştefan Gheorghiu (ce facultate era și aceea, numai Dumnezeu mai ştie), ca să-l combată în credinţă, că voiau să-l supună. Niciodată n-au reuşit să-l combată! El i-a biruit pe toţi. Şi dacă a văzut Partidul că nu poate să-i astupe gura şi că n-are adversar, au pus să-l aresteze. Şi l-au băgat în temniţă.

Câţi ani aveaţi când l-au luat pe Părintele Daniil la închisoare?

Cu aproximaţie, vreo douăzeci şi şapte de ani aveam.

Și ce a zis la proces? Continue Reading »

In Ecclesiast se spune că e o vreme a tuturor lucrurilor şi că Dumnezeu toate le-a făcut frumoase şi la timpul lor. Au fost un Timp şi o Taină ale Rugului Aprins. Mai este încă un timp al Rugului Aprins acum când încercăm să-l descoperim, cu oamenii aceia minunați pe care-i unea rugăciunea trăită şi mărturisită.

Cum să vorbești despre Mișcarea – Rugul Aprins al Maicii Domnului de la Mânăstirea Antim când însăși documentarea te-ar putea ridica pe o anumită treaptă spirituală, în mod tainic, cu regretul de a scrie ceva ce nu ai experimentat. Comunicarea vieții lăuntrice a cuiva este practic imposibilă, şi de aceea Rugul Aprins rămâne o taină.

Rugul Aprins al Maicii Domnului de la Mănăstirea Antim n-a fost o invenție literar – politică, ci o mișcare care venea în continuarea unei spiritualități românești.

Î.P.S. Mitropolit Antonie Plămădeală- spunea în 1991 într-o conferință la Cluj că lucrurile care se întâmplă chiar după cel de-al II-lea Război Mondial erau „pregătirea pentru intrarea în marele întuneric”, o perioadă de aproape jumătate de secol de întuneric în care adevărul n-a putut fi spus. Nu analizăm aici în ce măsură acest întuneric se prelungește şi astăzi, dar cei de-atunci scriau în jurnale: „Intrăm în labirint, intrăm în catacombe, intrăm sub pământ, intrăm într-o perioadă lungă şi neagră în care toţi vom fi cenzurați, în care Dumnezeu însuși va fi cenzurat, ca să nu ni se poată adresa cum trebuie; în care noi înșine vom fi cenzurați să nu putem vorbi cu Dumnezeu tot ce-am vrea, şi tot ce avem datoria să vorbim şi atunci trebuie să ne pregătim pentru această intrare în întuneric”.

Să ne-ntoarcem în timp la momentele cele mai importante ale spiritualității românești. Un prim moment este apariția unei cărți remarcabile în literatura spirituală românească şi anume: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, prima carte isihastă, foarte importantă pentru viața duhovnicească românească. E interesant de știut că Pr. Daniil Sandu Tudor, inițiatorul Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim a scris o Viață a lui Neagoe Basarab, pentru care avea o sensibilitate aparte, carte ce nu a fost publicată.

Mișcarea Rugul Aprins a fost de la bun început o mișcare isihastă, ale cărei rădăcini le aflăm la Sf. Paisie Velicikovski. În istoria religioasă a românilor mișcarea Sf. Paisie de la Neamț e primul moment important care a avut o lucrare isihastă. Nu numai pentru cultura românească este important acest moment, dar dacă a existat şi există o Optina e pentru că a existat Sf. Paisie de la Neamț şi traducerile trimise în Rusia.

Un al doilea moment în istoria spiritualității românești a fost cel al Sf. Calinic de la Cernica, care spre deosebire de cel de la Neamţ cu accent exclusiv pe rugăciune, se potrivea mai bine sufletului românesc mai echilibrat, îmbinând munca şi rugăciunea.

Urmează apoi momentul despre care ne vom ocupa în mai multe numere ale revistei noastre, şi anume cel al Mișcării Rugului Aprins de la M-rea Antim. Acest moment apărut imediat după război, s-a impus prin rugăciunea interioară care urma să ducă la supraviețuirea spirituală a poporului român în întunericul ateismului.

Din „Grupul de la Antim” au făcut parte mari intelectuali şi călugări care rămâneau în acea libertate lăuntrică, spunând „nu” chiar dacă nu pe faţă, comunismului. De aceea, aproape toți membrii Rugului Aprins au intrat în închisoare.

În 1936 s-a înființat la București tot la Mănăstirea Antim un grup literar care se numea Gând şi slavă, poate pentru că acolo, la M-rea Antim locuia Arhim. Iuliu Scriban, mare profesor de teologie, unul din inițiatorii acestei mișcări literare din care făceau parte: Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu şi Sandu Tudor. Acesta din urmă va deveni șeful Mișcării Rugul Aprins, denumire dată de el. Rugul Aprins reprezintă ceea ce a reprezentat pe vremea lui Moise şi anume un rug care ardea şi nu se mistuia. Rugul e o plantă vie, care în română purta denumirea de rug. «Atunci Moise şi-a zis: mă duc să văd această arătare minunată, că rugul nu se mistuiește» (Exodul 3, 3).

Rugul Aprins simbolizează adevărul care nu se preface în cenușă şi nu dispare, precum şi Maica Domnului, care a rămas ca un rug aprins. Dar Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim e o referință vie, moștenire venită mai departe asupra căreia vom reveni.

Mișcarea de la Mănăstirea Antim n-ar fi dat rod fără părintele Ioan Kulâghin, călugăr din suita Mitropolitului Rostovului (sălăşluit la Mănăstirea Cernica odată cu retragerea trupelor românești, decedat şi îngropat tot Mănăstirea Cernica). Părintele Ioan cel Străin venea tocmai de la vestita Mănăstire Optina Pustina, pe unde cândva trecuse Dostoievski. Dar iată cum l-a văzut pe părintele Ioan, Alexandru Mironescu într-unul din eseurile în duhul Rugului aprins: „Calea către inima mea”: „Părintele Ioan era o personalitate, o mare personalitate duhovnicească. Avea un contur ferm, o identitate inconfundabilă, un puternic sigiliu spiritual, un stil adecvat împărtășirii unor experiențe alese şi pentru noi necunoscute. Aceste însușiri deosebitoare pentru a fi deslușite în toate amănuntele felului său de a fi: în vorbă, în mers, în maniera de a sta, de a asculta (…). Nimic din ceea ce am auzit şi am învățat de la Părintele Ioan n-am găsit mai târziu dezmințit de scrierile Sfinților Părinţi. În orice caz, Părintele Ioan este acela care m-a luat de mână şi mi-a arătat cum arată părintele fiului său: „Iată, aceasta este calea care duce la inima ta”.   Continue Reading »

Viata Parintelui Daniil Sandu Tudor, realizata de maicile de la manastirea Paltin Petru Voda

Motto: „Timpul nu poate ruina adevărul lui Hristos. Ortodoxia nu se poate schimba. Nu ne trebuie nicio reparație savantă pe dinafară. Ne trebuie o preoție purtătoare a Cuvântului viu”.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!/Sunt și eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând./Către Tine mă aplec cu fruntea,/și mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt./Strâns adunat în mine, așezat fără cuvânt/Aștept ca orbu-n puntea «Luminii din adânc cea fără înserare,/și care-i pusă-n om ca un lăuntric soare/să lumineze întreagă în încăperea ființei»./Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,/Te pipăi cu sfială,/cu degetul nădejdii, cu degetul credinței,/cu deget bănuială, cu deget de dorire și chiar de îndoială,/Și neajuns aș pune încă cealaltă mână;/dar inima străpunsă de fulger de arsură,/îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână/chemarea Ta întreagă și fără voia mea/bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aliluia!” (Condacul 9 din Imnul Acatist la Rugul Aprins alcătuit de Sandu Tudor în 1948).

PREAMBUL BIOGRAFIC

Hărăzit cu măiestria cuvântului plămădit în frământătura unei existențe mult încercate pe tărâmul atât al vieții laice cât și al celei monahale, Alexandru Teodorescu – cunoscut sub pseudonimul gazetăresc de Sandu Tudor și slobozit de deșertăciunea lumii în adumbrirea de har a călugăriei ca monahul Agaton, mai târziu schimnicit cu numele de Daniil – s-a născut în familia unor magistrați din București la 22 decembrie 1896, având și un frate mai mic, pictorul Mircea Teodorescu. De la tatăl său, Alexandru care fusese președintele Curții de Casație din Ploiești înainte de 1914 și care cucerea de la prima întâlnire prin distincția lui neostentativă și temperată, Sandu Tudor moștenește pe lângă educația și informația enciclopedică specifice culturii românești dintre cele două războaie, suficiente mijloace materiale care îi înlesnesc o viață întreagă de studii și cercetări, călătorii și contacte cu tot ce putea fi dezirabil în planul valorilor culturale ale timpului.

În ciuda atracției exercitate de mirajul lumii, Sandu Tudor nu rămâne străin de frământările căutării unei eliberări lăuntrice prin credință din încătușările deșertăciunilor vieții, așa cum ne destăinuiește în Memoriul-biografie adresat autorităților comuniste cu scopul de a se apăra în procesul Rugului Aprins: „Cele dintâi studii mi le-am făcut la Liceul din Ploiești, muncind intens, fiind printre fruntașii generației mele. Față de scepticismul și conformismul burghez, care stăpânea totul în epoca celor dintâi ani ai copilăriei și școlăriei mele, Credința și claritățile ei mi s-au descoperit ca un suport nezdruncinat și ca un adevărat eroism, a cărei pildă vie mi-o înfățișa bătrânul și vestitul, în vremuri, profesor de istorie și filosofie Ion Niculescu Dacian, cel dintâi îndrumător al meu. El mi-a pus în mână Evangheliile și m-a făcut să înțeleg că trăirea lăuntrică, evlavia, pe care mulți o poartă și o înfățișează ca o slăbiciune, este dimpotrivă o îndrăzneală și o încercare puternică în Viață. Înrâurirea lui asupra mea a fost puternică și pentru toată viața. Din creștinismul său social, care punea în lumină legea dreptății imanente în istorie, am învățat să iubesc pe cei mulți, lipsiți și obișnuiți și să înțeleg lupta cauzei lor”[1].

Izbucnirea Primului Război Mondial în 1914 îl găsește pe tânărul Alexandru în ultimul an de liceu, moment de cotitură marcat de înrolarea și trimiterea sa, doi ani mai târziu pe linia frontului ca sublocotenent. Va fi demobilizat abia în anul 1921, când se stabilește la București, unde e hotărât să devină  pictor și se înscrie la Academia de Arte Frumoase, proiect pe care îl abandonează în favoarea unei cariere de ofițer în Serviciul Maritim Român și, vreme de doi ani (1922-1924) pare să-și fi aflat rostul colindând mările și oceanele lumii pe vaporul „Dobrogea”.

Însă „foamea de carte” și năzuințele literare îl silesc să se întoarcă în București, pentru a-și relua preocupările universitare studiind acum, Literele, Filosofia, Teologia, fără a obține însă vreo diplomă într-un domeniu sau altul. Descris de contemporanii săi ca o personalitate în continuă fierbere, mișcare și căutare, „Sandu Tudor părea a fi un om mereu pregătit să se lase pradă tuturor visurilor și idealurilor, mereu gata să se epuizeze în căutarea unei fericiri utopice”[2]. „Frumos, cu părul roșcat, cu ochii albaștri și cu barbișon privea lumea cu un sentiment de supremă superioritate și purta, permanent, la subsuoară, un volum de filosofie adâncă”[3]. Pe lângă activitatea literară (în 1925 debutează cu un volum de poeme, Comornic, căruia C. Gane îi scrie o întâmpinare în termeni elogioși și este remarcat de Nichifor Crainic, publicând în Gândirea, Contimporanul, Convorbiri literare, Cuvântul literar artistic, Mișcarea literară, Ritmul vremii) – lucrează activ și benevol ca director al Operei de Ajutorare studențească în cadrul Asociației Studenților Creștini. În același timp, obține postul de profesor suplinitor în satul Pogoanele și pasionat de aviație devine pilot de încercare. În 1927 compune în versuri după metrica și ritmul vechiului Acatist de tip bizantin un poem religios, Acatistul Sf. Dimitrie Basarabov care este aprobat de Sfântul Sinod, primind totodată postul de subdirector al Internatului Teologic din Chișinău. Continue Reading »

PĂRINTELE SOFIAN BOGHIU – HARISMATICUL DUHOVNIC, „MIELUL” RUGULUI APRINS

Motto: „Nu știu creștin care să nu fie și mistic în același timp”.

PĂRINTELE SOFIAN – SUFLET DIN SUFLETUL BASARABIEI

O veche predanie athonită poruncește tinerilor monahi să trăiască gândul că „toți duhovnicii sunt sfinți, dar duhovnicul meu e mai sfânt”. Nu le-a fost greu să păzească această pravilă celor care și-au plecat genunchii inimii sub epitrahilul părintelui Sofian Boghiu – „apostolul Bucureștilor” cum a fost numit de arhim. Cleopa Ilie – mai cu seamă că omul aude glasul veșniciei cu inima, nu pe calea dovezilor logice, ci printr-o mărturie lăuntrică ce nu se supune niciunei analize raționale.

La 7 octombrie 1912, de praznicul Sfinților Mucenici Serghie și Vah, pe malul basarabean al Prutului, în satul Cuconeștii Vechi din județul Bălți se va înscrie în Cartea Vieții numele pruncului Serghie ce va îmbrăca peste ani haina celui de-al doilea botez, ca monahul Sofian. Legătura duhovnicească cu ocrotitorul său, Sf. Serghie, o datorează tatălui care, încorporat în armata țaristă ca să lupte în Războiul ruso-japonez din 1904-1905, înainte să plece pe front, merge și se închină la moaștele Sf. Serghie de Radonej, cerând în rugăciune: „Doamne, cu ocrotirea Cuviosului Serghie, ajută-mă!”. În ciuda înfrângerilor suferite de armata rusă, tânărul basarabean se întoarce nevătămat acasă și se căsătorește, primind de la preotul care îl cunună binecuvântarea de a închina primul născut sfântului mijlocitor: „Să-ți dea Dumnezeu prunc minunat și să-l închini Cuviosului Serghie, de vreme ce ți-a scăpat viața”.

Hrănit din predania vie a evlaviei și credinței în Dumnezeu a părinților săi, viitorul stareț al mănăstirii Antim, le va zugrăvi în suflet amintirea ca pe una din cele mai dragi icoane: „Chipul blând al părinților mei, imaginea bisericii în care mă rugam de copil și a preotului care m-a botezat în numele Preasfintei Treimi le port pururea în inima mea. Copilăria mea este simplă, noi am fost șase copii în casă, părinții mei au fost agricultori și lucram și noi și ei. Am făcut școala în sat, patru clase primare cum era pe atunci”[1]. Continue Reading »

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 48, închinată Părintelui Daniil de la Rarău

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

Editorial:
JOS MÂINILE DE PE PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU!
de Monahia Fotini

4 IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR), MĂRTURISITORUL DE FOC AL RUGULUI APRINS

16 ÎNTRE SOBOR ȘI SOVIET
de Sandu Tudor

18 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU:
UN POSIBIL RĂSPUNS PENTRU SCENA POLITICĂ DE AZI

25 DOUĂ MINUNI DE SFINȚI:
PĂRINTELE JUSTIN ȘI PĂRINTELE PROCLU

28 PĂRINTELE IOAN DE LA RARĂU DESPRE STAREȚUL SĂU, IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR) – STAREȚUL
RUGĂCIUNII ISIHASTE

33 MIȘCAREA – RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI
de Monahia Dometiana

38 CUVIOSUL PĂRINTE PROCLU – FILĂ VIE DE PATERIC
„Măicuţa Domnului să vă ducă în Rai cu tot cu mine!“

44 DOR DE ÎNCHISOARE
Interviu cu Doamna Galina Răduleanu

54 IOAN IANOLIDE – CHIPUL LUMINOS AL BUNĂTĂȚII ÎN IADUL COMUNIST
De vorbă cu Doamna Constanța Ianolide

60 DE CE NU PUTEM ACCEPTA SINODUL DIN CRETA.
SINODUL DIN CRETA ȘI ECLESIOLOGIA ERETICĂ NESTORIANĂ
de Mitropolitul Ierótheos Vlachos

66 SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (II)
de Preot Dr. Mihai Andrei Aldea

82 MESAJ AL BISERICII GRECIEI ÎN PRIVINȚA SINODULUI DIN CRETA

85 MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA ATENȚIONEAZĂ ASUPRA IEȘIRII DIN BISERICĂ
„Un așa-zis spirit de luptă, care nu este deloc vindecător nici sfințitor, ci mai degrabă
pierzător“

89 SF. TEODOR STUDITUL: DESPRE PURTAREA DE GRIJĂ LA ÎMPĂRTĂȘIREA CU SFINTELE TAINE

92 VIAȚA SF. SIMEON NOUL TEOLOG
de Preot Ilarion V. Felea

98 ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAREA COPIILOR
de Ioan Vlăducă

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.