Părinte, când am mers odată la Ierusalim, erau și catolici care intrau în Sf. Mormânt și se rugau lângă mine. Și tot timpul mă întrebam: „Oare cum Îl percep ei pe Dumnezeu?”.

Nu putem ști ce se întâmplă în sufletele celorlalți. Am cunoscut catolici care erau oameni profunzi. Nu judecăm nimic în afara Bisericii Ortodoxe. Știm că la noi e harul și unde este Hristos. Știm că este în Biserica Ortodoxă. Din punctul acesta de vedere, nu trebuie să avem nicio îndoială, în special, când vedem alți călugări, maici catolice rugându-se. Mi-ar plăcea să cred că și lor le atinge Dumnezeu sufletul și că rugăciunile lor sunt plăcute lui Dumnezeu. Nu știu dacă v-am spus, dar înainte de a deveni ortodox până acum câțiva ani și eu am fost catolic. Continue Reading »

Între părintele Evmenie și Sf. Nichifor se va înfiripa o legătură duhovnicească puternică care va birui atât greutățile vieții, cât și hotarele morții. Tânărul ucenic care se va vindeca de boala leprei, îl va sluji cu multă dăruire pe Sf. Nichifor până la mutarea acestuia în locașurile cerești, primind în chip vădit încredințarea sfințeniei părintelui său duhovnicesc pe care acesta o dobândise prin atâta suferință: „Într-o seară, după ce l-a pregătit pe părintele Nichifor pentru culcare, părintele Evmenie s-a dus și el în chilia sa, ca să se odihnească, dar nu l-a luat somnul. Simțea o mare neliniște Continue Reading »

DESPRE POCĂINȚĂ ȘI GÂNDUL LA MOARTE

„Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine S-a fă­cut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfioară, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei  pentru pă­catele tale.

Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperând să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rândul.

O, omule! Veacul tău se apropie de sfârşit, via­ţa trece, timpul încetul cu încetul se scurge, înfricoşatul tron al Dom­nului se pregăteşte, Judecătorul Cel drept se apropie.

O, omule! Ju­decata e la uşă. Va trebui să dai răspuns. Râul de foc clocoteşte, poc­neşte cu scântei puternice… Groaznice chinuri îi aşteaptă pe păcătoşi.

O, omule! Munceşte, străduieşte-te, jerfeşte-te. Înainte de moarte vestitorul nu vine. Darul pe sfinţi îi aşteaptă, cununi celor drepţi se pregătesc, se deschide Împărăţia cerurilor pentru suferinzi şi truditori, pe aceştia îi aşteaptă odihna nesfârşită şi bucuria neînchi­puită. Ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima n-a simţit ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei ce îl iubesc. Continue Reading »

RUGAȚI-VĂ LA SFINȚII ROMÂNI!

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)

Ați avut vreodată gânduri de necredință în închisoare?

Noi aveam acolo diavolul încarnat în comunistul respectiv care căuta să trecem de partea lor, să primim reeducarea. Dacă mi-aș fi pierdut credința și nădejdea în Dumnezeu, sigur că m-aș fi aruncat în brațele lor, aș fi ajuns să-L batjocoresc pe Dumnezeu. Și, bineînțeles, că toată cheia este ca atunci când crezi cu adevărat în Dumnezeu, să-ți predai viața în chip total în mâinile Lui pentru că am fost puși în situații când erau să ne împuște. Când cineva te chinuie prin foame, prin frig, prin tot felul de metode draconice, iar ție îți vine îndoiala și o primești, atunci ești deja pierdut pentru că vine imaginația și întărește această îndoială. Ne spuneau de multe ori: „Voi nu sunteți oameni. Aveți acasă părinți, aveți surori. De ce nu vreți să ieșiți afară, că noi vă oferim această posibilitate de reeducare? Dar dacă voi vă păstrați credința în Dumnezeu, nu vă putem elibera”. Și veneau cu tot felul de momeli. Când nu stăteai de vorbă cu ei, te trimiteau în carceră. Iarna, când era gerul cel mai cumplit, te băgau în niște camere cu zid de ciment și paturile erau din ciment și îți azvârleau niște zdrențe rupte ca de pătură. Și închipuiți-vă că am biruit cu credința, cu rugăciunea, prin smerenie, nu cu forța noastră fizică. Dar au fost și oameni care, de frică au murit. Alții au trecut de partea lor. Deci, unde ne duce duhul lui Dumnezeu? Îl avem pe Iuda și îl avem pe Sf. Ap. Petru care de frică s-a lepădat dar nu și-a pierdut încrederea în iertarea lui Dumnezeu.

Noi trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu indiferent de păcat. Păcatul nu e mai puternic decât dragostea lui Dumnezeu și decât pocăința pe care ne-a lăsat-o. De aceea, nu trebuie să judecăm pe nimeni, nici pe cei care au căzut pentru că ei au luat această cruce să lupte pentru Dumnezeu și neamul lor, dar crucea a fost atât de grea încât mulți au căzut și nu s-au mai ridicat și tot mulți au fost care au căzut, dar apoi s-au ridicat. Dumnezeu ne știe slăbiciunile, știe că satana ne încearcă în toate felurile. Tot ce ni se întâmplă nouă, ni se întâmplă pentru că Dumnezeu îi îngăduie diavolului să ne încerce. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea harul și puterea Lui pentru că numai cu forțele noastre trupești nu putem sta împotriva acestui fost înger care a stat aproape de Dumnezeu. El are o forță de neînchipuit! Continue Reading »

Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.

Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.

Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală. Continue Reading »

De vorbă cu Părintele Justin Pârvu

Despre dezvoltarea filocalică a vieții monahale și laice

Despre rânduială și categorii de nevoitori

Într-o mănăstire, stareţul şi economul trebuie să dea ascultări fraţilor, după capacitatea, înclinarea şi pregătirea duhovnicească a fiecăruia. Să observi ceea ce Dumnezeu i-a sădit în firea lui şi spre aceea să-l orientezi. Vin, de pildă, în mănăstiri firi mai contemplative care au nevoie de o povăţuire duhovnicească, şi nu doar de muncă. Ei, dacă îl dai pe mâna unui econom, pe mâna unui duhovnic, care n-are oarecum o cultură şi o pregătire duhovnicească, pentru că el este un om practic, un om mai dur, un om mai lipsit de sensibilitate şi nu-l poate înţelege pe omul acesta care a venit după altceva, el se izbeşte aici de o stare de lucruri încât, săracul, îl faci să iasă din mănăstire. Este astfel un suflet pierdut, pentru că băiatul ăsta avea idealul lui: că în mănăstire poate găsi o viaţă de trăire autentică şi de asceză. Ei bine, aici nu găseşte, se retrage din nou în lume, începe să nu mai creadă, şi astfel omul acesta devine un om potrivnic de acum înainte şi vieţii creştine, nu mai vorbesc de viaţa de mănăstire în sine care, chipurile, este locul de desăvârşire a creştinului, că doar asta urmărim: desăvârșirea sufletului.

Şi vine al doilea tip de om, vine omul practic, omul căruia îi place să lucreze pentru mănăstire, se zbate toată ziulica să facă totuşi ceva pentru ataşarea lui în locul în care se găseşte. Ei, pe acesta să-l laşi să-i ofere lui Dumnezeu cu bucurie ceea ce poate el să jertfească. Ştiţi istorisirea aceea cu fratele acrobat care intrase în mănăstire şi care nu ştia să facă decât tumbe în faţa icoanei Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului îi spusese să facă ceea ce ştie el mai bine. Iar Maica Domnului şi Pruncul au primit jertfa lui nevinovată, şi chiar Preacurata îi ştergea broboanele de sudoare de pe faţă cu cinstita ei mahramă.

E bine ca ceea ce facem pentru Dumnezeu să facem cu bucurie. Mai era o pildă, când Dumnezeu aude din adâncurile iadului o cântare, cum cineva Îl slăvea din acele chinuri. Şi-l trimite pe Sf. Arhanghel Gavriil să vadă ce se aude. „Auzi, Gavriile, se aude ceva în adâncuri, se aude o cântare, în vaietele acelea, deosebesc o voce, ia du-te şi vezi, adă sufletul de acolo, ridică-l”. Şi l-a ridicat Gavriil, Sfântul Arhanghel şi l-a adus în faţa Domnului: „Dacă birui tu suferinţa prin cântare, treci la locul tău dincoace şi cântă veşnic, lăudând pe Domnul” – şi l-a trecut în rai. Continue Reading »