Posts Tagged 'romanii'


ROMÂNII – PĂLMAȘII EUROPEI de prof. dr. Vicu Merlan


Politica postdecembristă a guvernanților României a fost una păgubitoare pentru poporul român. Din ce în ce mai mult, parcă, se urmărește o politică de dezrădăcinare și distrugere a poporului român, folosindu-se diverse strategii machiavelice. Guvernele ajunse la putere nu țin cont de interesele generale ale românilor, dând legi ce-i înstrăinează de la o zi la alta, de glia și obiceiurile strămoșești.

Pământul, atât de râvnit de înaintași, a ajuns o pradă importantă pentru străini. Legile le sunt favorabile doar celor care dețin capitalul financiar, doar străinilor. Românul, din bruma de bani pe care o obține ca salariu, abia reușește să-și ducă traiul, să-și achite creditul împrumutat și în cel mai bun caz să meargă câteva zile pe an în concediu.

Această situație de fapt a făcut ca după anul 2007, an al aderării României la Uniunea Europeană, să se realizeze un exod al populației românești spre toate colțurile planetei. Pe cei mai mulți îi întâlnim în State precum: Italia, Spania, Anglia. Am întâlnit români și în îndepărtatele orașe ale nordului scandinav, la Kiruna, Tromso etc.

Dacă până mai ieri pălmașii Europei proveneau din rândul polonezilor, sârbilor, albanezilor, arabilor etc., după 2007, românii au invadat piața locurilor de muncă necalificată. Se poate observa că la ora actuală, românii prestează cele mai grele și mai dificile munci, cele mai prost plătite, cele mai insalubre locuri etc.

Intelectuali români, forțați de circumstanțele economice românești s-au angajat, pe o perioadă scurtă (vacanțe, concedii fără plată) prestând servicii necalificate, unele umilitoare, din dorința de a câștiga câțiva euro în plus, muncă pe care acasă nu ar fi prestat-o niciodată. Salariul obținut acolo într-o lună de zile, mult sub media autohtonilor, reprezintă de cele mai multe ori suma a peste jumătate de an câștigați în țară, motivația principală fiind așadar banul. Apelând la această măsură extremă, ce implica multe riscuri (se știe că unii români au murit în condiții misterioase sau în accidente de muncă),  românii, luați de val, s-au înglodat în datorii la cămătarii internaționali (bănci), din dorința de a avea unele bunuri de strictă necesitate, la care tânjeau cu decenii în urmă. Multe din cele râvnite și le-au cumpărat.

Care a fost prețul? Umilința și decăderea la nivelul pălmașului zilier, exploatat la maxim. Aici nu mai conta meseria pe care fusese calificat în țară, nici studiile pe care le avea, conta forța brațelor sale, puterea de a munci. S-a observat, că indiferent de cât de civilizat s-ar crede un Stat, fie că e Suedia, Germania, Norvegia, Anglia ș.a., banul, dorința de a câștiga cât mai mult iau mințile și celor mai mărinimoși investitori capitaliști. În fond, sistemul capitalist are ca scop obținerea profitului indiferent de mijloacele folosite, mai puțin sau deloc, îmbogățirea pălmașului.

Mediul periculos în care lucrează pălmașul, toxic uneori, din cauza erbicidelor, a infectanților de tot felul, are ca efect degradarea fizică a acestuia. De exemplu, în Suedia, unde se plantau brazi, exista un mediu toxic riscant, din cauza aportului de erbicide și îngrășăminte de tot felul, administrate copăcelului care urma să fie plantat, pentru a rezista la dăunători și pentru a crește. În Germania, Spania, Italia, Franța ș.a., unde ponderea pălmașului român este mare, în livezile cu pomi fructiferi, la grădini de zarzavaturi cu tomate, la căpșuni, sunt administrate zeci de tratamente, despre care culegătorul nu are habar, simțindu-le ulterior sau imediat sub forma migrenelor, a intoxicațiilor, a vomei, a alergiilor variate etc. Continue Reading »