Posts Tagged 'razboi'


Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu


Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012

Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să țină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.

Părinte, vă rugăm să ne spuneți cum vedeți protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică considerați viabilă în această situație? Au românii ce să aleagă?

Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agățate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.

Diferența dintre generația noastră şi această generație este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuțitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect față de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăția morală şi fizică. Credeți că era puțin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînțeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanții cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulțumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredința noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să bați din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameți turma, încât şi norii ți-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulțimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze. Continue Reading »



Parintele Justin Parvu: Rugati-va,rugati-va, sa nu cadeti in ispita inselarii


Parinte, cu durere observam ca Romania nu mai are puterea si valoarea de altadata, pentru ca ea nu face decat sa execute ordinele marilor puteri ce conduc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noastra, atat material cat si spiritual. Credeti ca mai exista o Romanie libera?

Romania azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.

Si cei care nu cred in aceasta falsitate a pacii lor cum sa se opuna?

Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infiltreze oamenii lor ca sa le deturneze rostul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvratim si protestam. Noi avem impresia ca Europa are un sistem democratic la baza, dar Europa este tot sovietizata, o Europa sovietica. Este acelasi mare lagar sovietic al Moscovei decat cu alta sapca, iar dincolo, in Occident, avem de-a face cu lagarul capitalismului. In aparenta, intre rusi si americani pare a fi o diferenta politica si economica, dar in spatele lor este un singur stapan, care atunci cand isi va desavarsi puterea asupra tuturor statelor, se va incorona drept conducatorul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta putere dirijeaza si controleaza totul pana la pretul unei paini, totul e controlat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri electronice, ca sa te controleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.

Am citit ca unele state europene se opun implementarii cipurilor in actele de identitate. Credeti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate principiile sistemului antihristic, pentru ca practic noi suntem o tara usor de manevrat, neinsemnata economic, credeti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posibilitatea sa alegem legea lui Dumnezeu?

Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inselatorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar pana la urma tot le vor introduce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului. Fac si ei asa, un fel de propaganda ca sa apara ca sunt in viata politica altceva decat sunt de fapt. La ora actuala nu trebuie sa ne mai incredem in niciun sistem politic sau economic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.

Vedeti aproape un eventual razboi? Continue Reading »