Posts Tagged 'Pr. Iustin Parvu'


Părintele Justin Pârvu în ultimul nr. al revistei Atitudini: „SĂ NE ÎNTĂRIM UNII PE ALȚII SĂ PUTEM SUPRAVIEȚUI ÎN ACEASTĂ REALITATE DURĂ!”


DESPRE SFÂRȘITUL LUMII

Lăuntric, omul cam știe ce trebuie să facă pentru o pregătire a unui sfârșit. Sfârșitul lumii este sfârșitul fiecărui om în parte. După mine, sunt două feluri de a sfârși: un sfârșit spiritual și un sfârșit biologic. În toate perioadele grele, în primul război mondial, în al doilea război mondial, lumea era într-o pregătire a unui cataclism, a unui război. Dar una este a lupta într-un război mondial cu pușca, alta a răzbi într-un război cu un tanc, cu aviație și alta este a răzbi în vremea noastră cu un război electronic, tehnologic care militează pentru „viața fără viață”. Când erai în război numai cu pușca, atunci într-adevăr te găseai pe un front acolo și aveai idealul tău că îți aperi soția ta, mama ta, părinții tăi, copiii și toată familia care plângea după tine și îți scria câte o carte poștală pe care o citeai în ploaia de obuze din linia întâi. Altceva a fost al doilea război mondial când venea aviația, veneau tancurile, când venea pușca asta foarte interesantă, catiușa, care secera cum ar secera holera, pentru că cu un tun pe un front pe o distanță de 7, 8, 10 km. nu mai era nevoie de ostaș. Această catiușă este premergătoare războiului electronic.

Acum te găsești pe front, rămâi acolo cu gamela în mână, cu centura pe burtă și mori acolo sufocat, ca și cum ai da cu un spray și rămâi nemișcat. Ei bine, tot acest război al tehnicii care vine este și din cauza greutăților noastre, că omul nu mai gândește, nu mai simte, nu mai trăiește. Se produce o animalizare a lui. Omul a devenit un om al tehnicii. Doi oameni care se întâlnesc astăzi nu mai vorbesc de un interes sufletesc între ei, nu mai vorbesc cum să-și ducă viața mai aproape de Evanghelie, mai aproape de viața sfântului al căror nume îl poartă, să se îngrijească de formarea celor 5, 6 copii sau câți au în familie…

justin parvuCu adevărat, noi suntem într-o judecată a lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre, căci dacă lumea se teme la un apel pe care l-am făcut acum o lună de zile când toată lumea s-a înspăimântat: „Gata pierim, vine sfârșitul!”, ce să mai vorbim de altele mai grave? Și a fost un apel pe care l-am făcut spre trezire, spre o revenire pe făgașul nostru creștinesc în preajma sărbătorilor mari care vin. Căci omul și pe timpul lui Noe, când acesta se pregătea să-și facă imensa lui corabie, a fost luat pe neașteptate și a venit potopul când nu se gândea nimeni. Și la ora aceasta, chiar dacă facem noi un act de pregătire duhovnicească sau oarecum materială, este foarte clar că nimeni nu mai are o convingere. Și cel care își face un bordei undeva în câmp sau în munte, izolat, nu se gândește când și ce va fi. „Eh, va fi cândva, dar eu îmi fac aici. Poate dacă n-oi folosi eu, să-l folosească altul”, așa cum îmi spunea părintele Nicodim Grosu acum 30 de ani: „Faci sfinția ta mănăstire acolo la Hașca, în Poiana Largului, dar faci ca să aibă ce folosi alții sau ce le pângări”. Și îmi spuneam că dacă a prorocit părintele acestea, o vorbi un adevăr că lucrăm ca să lăsăm după noi o urmă, dacă nu duhovnicească, măcar materială. Și iată că astăzi am revenit la spusele bătrânului din muntele Tarcăului și sunt mulțumit totuși că obștea creștină s-o folosi de locurile acestea ale noastre.

(…)

Ce ne-a mai rămas este rugăciunea și unitatea între noi, să păstrăm aceste relații de prietenie pe care le mai avem, între noi creștinii, ne mai sfătuim, ne mai consultăm, dezbatem și ne întărim unii pe alții să putem supraviețui în această realitate dură. Să nu trăim cu iluzii că putem schimba lumea. Noi suntem turma mică. Dar așa mici și neînsemnați cum suntem, Mântuitorul nouă ne-a făgăduit împărăția. A voastră este Împărăția! „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”(Lc. 12:32). Acesta este statutul nostru, al celor mici: fără drepturi, fără ocrotire, fără sfat, accepți situația în care te-a lăsat Dumnezeu și te lupți cu armele creștine.

Continuare în Revista Ortodoxă Atitudini Nr. 67



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: NEAMUL NOSTRU DĂINUIEȘTE NUMAI PRIN SMERENIE, RĂBDARE ȘI RUGĂCIUNE


Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.

Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.

Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală. Continue Reading »