Posts Tagged 'Pr. Gheorghe Calciu'


Preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa : Un altfel de autoportret


Dragi prieteni,

Înainte de toate vă mulţumesc pentru scrisoarea din 13 septembrie 1978, care a ajuns la mine ca prin minune şi în care îmi împărtăşeaţi vestea că am fost primit ca membru în “Comitetul intelectualilor pentru o Europă a libertăţii”. Încă de pe vremea când am început, ca preot şi ca profesor, lupta pentru drepturile religioase ale omului, m-am socotit un membru al acestui Comitet. Primirea oficială certifică o situaţie de fapt şi pentru care am optat de multă vreme. Vă mulţumesc pentru frăţească asistenţă şi ocrotire, pentru solidaritatea voastră de care am şi voi avea nevoie.

Am fost împins la marginea societăţii, lăsat pradă tuturor atacurilor, defăimărilor şi bunului plac. N-a fost de ajuns că am fost îndepărtat din Seminarul teologic Bucureşti, unde eram profesor, şi că am fost lipsit de toate drepturile umane. N-a fost de ajuns că mi s-a interzis să vorbesc şi că elevii şi studenţii teologi care au fost de partea mea sunt puşi sub urmărire. Acum vor să o scoată din slujbă şi pe soţia mea, iar fiul meu de 11 ani este supus, la şcoală, la tot felul de şicane. Vor să ne lase muritori de foame. Ceea ce mi se pare înspăimântător este că însăşi Ierarhia Bisericii noastre a cerut autorităţilor să ia toate aceste măsuri!

De ce? Pentru că am cerut libertatea de a predica fără niciun fel de oprelişti. Pentru că am protestat împotriva demolării bisericilor, în locul cărora se construiesc acum localuri de petrecere, ca în cazul Bisericii Enei din Bucureşti şi a Bisericii Domneşti din Focşani. Pentru că am cerut scutirea teologilor de serviciul militar, deoarece trebuie să ocrotim inocenţa şi sensibilitatea spirituală a tinerilor teologi. Pentru că am intervenit în favoarea libertăţii de credinţă a tineretului român, fără discriminare confesională. Pentru că am revendicat pentru creştini, tineri sau bătrâni, dreptul de a intra în monahism, lucru pe care statul îl interzice. Pentru că am atras atenţia asupra demnităţii preoţeşti, care stă deasupra oricărei alte demnităţi umane, insistând ca preoţii să nu mai fie obligaţi să facă propagandă politică de la altar. Şi aceasta, deoarece pentru preoţi nu există decât o mare temă omiletică: Iisus Hristos. Continue Reading »



Cuvântul Părintelui Justin Pârvu la înmormântarea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa


Părinte Gheorghe Calciu,

Bine aţi revenit la Mănăstirea Petru Vodă!

Cu două luni în urmă aţi fost aici la noi, aţi admirat munţii, dealurile, pădurile şi celelalte lucruri minunate ale lui Dumnezeu şi v-aţi exprimat dorinţa ca trupul cel ostenit de suferinţe şi pribegie să se odihnească în Grădina Maicii Domnului, în pământul sfânt al ţării noastre şi mai exact la Mănăstirea Petru Vodă, închinată tuturor Martirilor jertfiţi în temniţele comuniste şi împreună să aşteptăm aici sunetul trâmbiţei celei de apoi a Arhanghelului pentru învierea cea de obşte şi să ieşim „întru întâmpinarea Domnului în văzduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate întru credinţă şi întru suferinţă deoarece „binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”!

Întristaţi fraţi şi surori!

Biserica şi neamul nostru românesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice conştiinţe ale demnităţii noastre creştin-ortodoxe şi româneşti, iar pe de altă parte câştigă un rugător în ceruri pentru acest popor încercat şi aici pe pământ, o icoană de-a pururi vie a unui Apostol ce înalţă Crucea astfel încât „vestirea lui ajunge până la marginile lumii” dar va străbate ca un ecou sfânt peste veacuri generaţiilor ce vor veni zicând asemenea Sfântului Pavel: „Fiţi mie următori, precum şi eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a născut in anul 1925 odată cu Patriarhia Română pe data de 23 noiembrie. S-a născut la gurile Dunării cel ce se va odihni aici între crestele Carpaţilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX şi-a croit crezul ca un fluviu de nestăvilit şi a devenit un munte de neclintit.

Şi-a trăit copilăria şi tinereţea în vâltoarea evenimentelor interbelice şi a înţeles ca majoritatea celor din generaţia lui pericolele Ciumei Roşii ateiste de la Răsărit care sufla ameninţare asupra României şi a altor state creştine din zonă, dar şi pericolul nazist din apus cu aceleaşi efecte distructive pentru credinţă şi neam. În acest context, fiind student la medicină, cu mult curaj a încercat alături de alţi tineri să tragă semnalul de alarmă, luând parte la diferite manifestări cu caracter anticomunist şi antiateu ale studenţilor şi drept urmare este întemniţat în anul 1948. In urma condamnării cunoaşte calvarul închisorii comuniste de reeducare a studenţilor de la Piteşti, iar chinurile groaznice şi diabolice de acolo la care erau supuşi deţinuţii sunt asemănătoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortură folosite în aceste temniţe urmăreau distrugerea fizică şi spirituală, semănau ura şi dezbinarea şi nu în ultimul rând se dorea pierderea nădejdii şi a credinţei în Bunul Dumnezeu. In aceste condiţii deosebit de grele mulţi „au pierit ca nişte miei duşi spre junghiere” şi rămăşiţele lor pământeşti au fost aruncate în gropi comune, iar sângele lor a îngrăşat brazdele pământului de unde strigă precum sângele lui Abel către fratele Cain cel ucigaş.

Această perioadă de 17 ani de puşcărie a fost pentru Părintele Gheorghe Calciu o adevărată universitate în care se deprinde virtutea, răbdarea, credinţa, dragostea, solidaritatea, pacea interioară, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfânt după cum spune Sfântul Pavel şi el la rându-i întemniţat pentru Hristos(Gal. 5:22).

În urma decretului de amnistie din 1964, Părintele Calciu iese călit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist şi ateu urmează filologia dar credinţa în Dumnezeu întărită în temniţă îl cheamă să devină pescar de oameni, adică preot în Biserica lui Hristos care nu poate fi biruită de porţile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmează Cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti după care este hirotonit preot şi este numit profesor de Franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Vodă din Bucureşti, fiind foarte iubit şi apreciat de elevi, mulţi dintre ei ataşându-se duhovniceşte de dascălul lor.

În 1977 cutremurul din 4 martie n-a dărâmat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul să lovească altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca în codru cu topoare să distrugă locurile cele sfinte. Atunci când Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost ştearsă de pe faţa pământului şi pângărit locul cu un sălaş al păcatului, glasul Părintelui Gheorghe Calciu a răsunat ca un tunet, cu mult curaj şi fără nici o frică împotriva dărâmătorilor de biserici pentru că era nefiresc pentru urmaşii voievozilor „mari ctitori de locaşuri sfinte”, să săvârşească sacrilegiul acesta. Părintele îşi asumă rolul de a striga cu glas mare în pustiul nepăsării şi al compromisului, cu atât mai mult cu cât consecinţele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinţa nu ar fi fost una individuală, ci şi a familiei, a soţiei şi a băiatului, însă Părintele ştia că nimeni şi nimic nu trebuie să despartă pe adevăratul creştin de dragostea lui Hristos. Astfel Părintele a ţinut cele şapte cuvinte către tineri în şapte săptămâni, miercurea, la Seminarul Radu Vodă, cuvinte care au însemnat atunci o adevărată Proclamaţie spirituală, o chemare la redeşteptarea cea întru credinţă, un reper concret de orientare în întunericul veacului acestuia, deoarece toţi „umblam în latura şi în umbra morţii” (Is. 9:1).

În urma acestei atitudini este anchetat, izolat, ameninţat şi în 1979 este condamnat la încă 10 ani închisoare. In urma protestelor marilor personalităţi din diaspora românească şi a presiunii unor oameni politici este eliberat după cinci ani, în 1984, şi forţat să părăsească ţara în anul următor.

După 21 de ani de puşcărie urmează exilul în SUA de 22 de ani, o perioadă în care Părintele cu un dinamism tineresc desfăşoară un apostolat jertfelnic pentru românii de peste ocean fiind liantul şi vocea cea mai autorizată pentru năzuinţele celor de acolo, dar şi propovăduitorul credinţei ortodoxe şi a valorilor naţionale pentru păstrarea identităţii religioase şi de neam. Dorul de ţară l-a urmărit mereu aşa cum i-a urmărit pe evrei în robia babilonică, care plângeau la râul Babilonului aducându-şi aminte de Sion (Ps. 136).

Simţindu-şi sfârşitul aproape a dorit să vadă pentru ultima dată locurile dragi ca aceste amintiri să le poarte în sufletul său în planul vieţii de dincolo. Aşa cum Iosif a lăsat testament ca atunci când ai săi se vor întoarce în pământul făgăduinţei să-i ia şi osemintele lui şi acest testament a fost împlinit întocmai de Moise, aşa şi Părintele Calciu a lăsat testament ca trupul său să fie adus şi înmormântat aici la Mănăstirea Petru Vodă. După o viaţă întreagă trăită în zbucium şi neodihnă, în mărturisire şi jertfa, răstignit între Dumnezeu şi neamul său după expresia lui Petre Ţuţea, sub zodia martiriului şi a smereniei şi moartea Părintelui este tot în aceiaşi zodie a neodihnei şi a furtunilor îngăduite de Dumnezeu pentru a primi cunună mai strălucitoare în împărăţia cerurilor.

De sărbătorea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Părintele Calciu intră în acea Sfântă a Sfintelor nefăcută de mână, în ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci în veci pentru acest neam pe care L-a iubit atât de mult.

De Sărbătoarea Sfântului Andrei, Apostolul Românilor, Părintele Calciu, Noul Apostol al Românilor de pretutindeni este adus în ţară într-o procesiune sfântă şi depus în Mănăstirea Radu Vodă pentru a fi prohodit după rânduială de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române.

Acum la împlinirea unui an de la sfinţirea Mănăstirii acesteia închinate Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi tuturor Martirilor căzuţi în lupta împotriva celor fără de Dumnezeu, iată se seamănă aici în cimitir un simbol al demnităţii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvânta tainic tuturor că „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor lui”.

În ziua în care s-au împlinit 8 ani de la moartea părintelui Cleopa, Părintele Gheorghe Calciu este întâmpinat în Mănăstirea noastră şi deja gustă din bucuria zilei a opta, adică ,,s-a împărtăşit cu adevărat cu Dumnezeu în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale”.

Acum, în preajma sărbătorii Sfântului şi Bunului Părinte Nicolae, prin moartea Părintelui Calciu avem în ceruri un Părinte al nostru, mângâietor în necazuri şi nevoi, rugător pentru neamul nostru românesc şi luminător al drumului către Hristos.

Din vremelnicie Părintele Calciu trece în veşnicie şi trage după el un neam întreg, deoarece acel popor va dăinui în istorie şi în vecii nesfârşiţi care-l va avea într-o măsură cât mai mare pe Dumnezeu. El este răscumpărătorul vremurilor noi care spală ruşinea fricii şi a lipsei de cutezanţă şi care şterge vina sângelui curs pe nedrept aşa cu m spune Mântuitorul „de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis între templu şi altar” şi ca acest blestem să nu apese pe umerii nimănui.

Hristos să te odihnească în latura celor vii şi uşile raiului să-ţi deschidă, moştenitor împărăţiei Sale să te arate şi mijlocitor pentru Biserica şi neamul nostru să te rânduiască, pe tine Părinte Gheorghe Calciu mărturisitor neînfricat al credinţei!



Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: Despre iubirea lucrătoare a rugăciunii. Să nu obosim niciodată în rugăciunea pentru semenii noștri!


Predică susținută în  parohia românească „Sfânta Cruce”, Washington DC, USA, cu puțin timp înainte de a trece la Domnul.

Rugăciunea de intercesiune este cea pe care cineva o face pentru altcineva. Dvs. vă gândiți de multe ori la mine și spuneți: „Părinte, roagă-te pentru mine că vreau să dau un examen și mă tem. Examenele sunt grele”. Aceasta se cheamă rugăciune de intercesiune. Eu mă rog. De asemenea, copiii se roagă pentru părinți, părinții se roagă pentru copii. În cartea de rugăciuni găsiți toate rugăciunile: a soțului pentru soție, a soției pentru soț, a tatălui pentru copii, a mamei pentru copii, a părinților și a fiilor, a fraților, rugăciunea pentru cei morți, rugăciunea de masă, de după masă. Toate acestea sunt puse în cartea de rugăciuni. Fără îndoială, cea mai importantă rugăciune de intercesiune este rugăciunea preotului, pentru că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, dar preotul are și un har pe care îl primește prin episcop de la Iisus Hristos, de a sluji Liturghia, Proscomidia. Rugăciunea în care Îl cheamă pe Sfântul Duh ca să prefacă pâinea în trupul Domnului și vinul în sângele Lui – această rugăciune doar preotul sau episcopul o au. Nimeni dintre ceilalți: nici diaconul, nici cântărețul nu pot să facă această rugăciune în care Dumnezeu să trimită harul sfânt prin care să prefacă pâinea și vinul în trupul și sângele Mântuitorului. Din acest motiv spunem că preotul are puterea aceasta de rugăciune de intercesiune pentru că i-a fost dată de Mântuitorul.

Dar rugăciunea aceasta nu este numai a preotului, ci este a tuturor. Fiecare poate să se roage pentru celălalt și este bine ca atunci când te rogi pentru tine, să te rogi și pentru ceilalți, pentru că dacă faci o rugăciune egoistă, ce ai câștigat? Dacă faci bine celui care îți face bine, ce ai câștigat? Și păgânii fac la fel. Dacă te rogi numai pentru tine, ce ai câștigat în fața lui Dumnezeu, pentru că nu te-ai rugat pentru aproapele tău și nu ai intervenit la Dumnezeu cu puterea rugăciunii tale pentru salvarea aproapelui tău, care este bun sau rău (aici numai Dumnezeu judecă, pentru că, repet, noi nu facem judecăți, noi numai ne rugăm)?

Iisus Hristos era în cetatea Sa, într-o casă și le vorbea oamenilor. Casa era plină cu oameni și de jur împrejurul casei erau oameni care așteptau un cuvânt de la Dânsul: de învățătură, de mângâiere. El le vorbea într-un mod cu totul nou, un mod pe care oamenii nu-l auziseră până atunci. Erau sătui de toată învățătura aceasta iudaică: de „dinte pentru dinte”, de „ochi pentru ochi”, de „vânătaie pentru vânătaie”, de „sânge pentru sânge”, voiau ceva nou. Mântuitorul le-a adus acest lucru nou: să te rogi pentru vrăjmașul tău, să faci bine celui care îți face rău, să-l binecuvântezi pe cel care te blestemă, lucruri care atunci erau imposibil de înțeles. Astăzi noi le înțelegem măcar teoretic. Mental, le înțelegem, pentru că le-am auzit de multe ori, dar pentru ei, în perioada aceea, în care Mântuitorul a venit în lume, erau lucruri foarte noi și foarte neacceptate, pentru că legea era să plătești cu aceeași monedă celui care te-a rănit pe tine. Și patru oameni au adus la Mântuitorul un slăbănog pe un fel de targă. Pentru că era multă lume acolo, în casă și în jurul casei, ei s-au suit pe acoperiș, l-au spart și au coborât targa aceasta cu cel care era bolnav în fața Mântuitorului. S-a înduioșat Mântuitorul de credința celor patru. Pentru credința lor, i-a spus bolnavului: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!».

 Păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor

Dragilor, vine cineva la mine și mă roagă pe mine să mă rog pentru el că este foarte bolnav și eu zic: „Iertate îți sunt păcatele tale!”. Ce ai înțeles? Ai venit să te rogi, adică să mă rog eu pentru tine și în loc să-ți spun: „Du-te, frate, că te-ai făcut sănătos”, eu spun că-ți sunt iertate păcatele tale. Aceasta pentru că toate bolile noastre vin din păcatele noastre și ale părinților noștri. Așa cum o boală organică se transmite prin ereditate sau prin viciile părinților noștri: prin beție, prin desfrânare, prin droguri, toate aceste păcate fizice se transmit copiilor noștri în forme mentale și sufletești. Așa se transmit și celelalte păcate. De aceea trebuie să fim foarte atenți cu viața noastră, cu credința noastră, cu relația noastră între soț, soție și copii, ca nu cumva să ajungem să transmitem cine știe ce suferință urmașilor noștri. Și pe urmă strigăm la Dumnezeu: „De ce ne-ai pedepsit copiii?”. Nu Dumnezeu i-a pedepsit, noi i-am pedepsit.

Deci, s-au supărat iudeii care erau acolo și au spus: „Omul acesta spune blasfemii. Cum poate să spună: «Iertate îți sunt păcatele tale», când numai Dumnezeu poate să le ierte?”. Mântuitorul, care știa ce gândesc în mintea lor, S-a întors spre ei și le-a spus: «Pentru ce gândiți cele necuvioase în mintea voastră? Căci ce este mai ușor, să spui cuiva: păcatele tale îți sunt iertate, sau să-i spui: ridică-te, ia patul tău și umblă?». Dar pentru ca să știți că Fiul lui Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele și de a ridica bolile, S-a adresat celui bolnav și i-a spus: «Ridică-te, ia patul tău și umblă!». S-a sculat cel bolnav, și-a luat patul și a plecat. Continue Reading »