Posts Tagged 'pr. adrian fageteanu'


Părintele Adrian Făgeţeanu, Multpătimitorul


adrian fageteanuCopilăria

Părintele Adrian s-a născut în data de 3 noiembrie 1912, în nordul Bucovinei, com. Deleni, jud. Cernăuţi, Ucraina de astăzi, din părinţii Mihail preot şi mama sa, prezbitera Aurora. Alexandru, după numele de Botez, primeşte o aleasă educaţie creştină, provenind dintr-o familie cu generaţie de preoţi, bunicul de pe mamă fiind tot preot. Mama a fost cea care l-a educat foarte mult în iubirea de Dumnezeu, atât pe el cât şi pe sora lui mai mică. Tatăl îi pune primele baze catehetice şi dogmatice ale teologiei Ortodoxe, precum şi bazele culturale, studiind mai mulţi învăţaţi, filosofi şi oameni de ştiinţă. Despre tatăl său Părintele Adrian avea să spună: „Tatăl meu a fost preot şi el mi-a explicat prima dată ce înseamnă ortodox. Mi-a explicat atât de bine încât numai profesorul meu, decanul Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, Vasile Gheorghiu, care era respectat şi peste hotare – chiar Patriarhul Bulgariei a fost coleg cu mine la acest profesor – a putut să mai adauge ceva”.

În 1918 a intrat la şcoala primară pe care a absolvit-o în 1922. După aceea a urmat cursurile liceului Dimitrie Cantemir din oraşul Cosmeni, iar în 1927 a trecut la liceul Aron Pumnul din Cernăuţi. Încă din copilărie, Părintele Adrian nutrea sentimente nobile, patriotice, pornite dintr-o inima iubitoare de neam şi strămoşii pământului bucovinean, mult încercat şi obidit. Aflând de la mama sa că străbunicul său, Vasile Blându, a fost gazda celor care au luptat ca Bucovina, acre era sub austro-ungari, să aparţină României, înfiinţând societatea „Arboroasa”, alături de părintele Pangratie Sidorovici, Ciprian Porumbescu, cu istoricul Dimitrie Onciu. Arestaţi şi condamnaţi de regimul austro-ungar ca spioni în favoarea României, înfiinţează mai târziu societatea „Junimea”, din care a făcut parte şi Mihai Eminescu. Aşadar micul Adrian își formează calitățile de luptător în societatea „Junimea”, al cărei membru era. „În Junimea am avut preşedinte un profesor de germană, Arcadie Dulgan. Era şi bun creştin şi bun român şi în ea am cunoscut foarte mulţi intelectuali: şi poeţi şi scriitori şi profesori care erau foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional”.

pr adrianMai puternic decât moartea

Aflăm dintr-o întâmplare relatată chiar de Părintele însuşi cum Dumnezeu avea o lucrare aparte cu acest ales şi binecuvântat oştean al neamului românesc, un mare rugător, dar şi luptător tenace pentru dreptate şi adevăr. Aşa se face că încă de mic Părintele Adrian era mai puternic decât moartea. La vârsta de cinci ani, spunea părintele, în 1917, în timpul refugiului din Bucovina, când se desprinde de Imperiul Habsburgic, suit într-o căruţă împreună cu  părinţii săi – erau foarte mulţi oameni care se refugiau în acel timp –  şi el fiind cu părinţii în căruţă, nu înţelegea ce se întâmpla, ce tragedie trăiau familiile şi oamenii din satele învecinate. Avea chef de joacă şi atras de zgomotul prundişului peste care călcau caii, s-a aplecat din căruţă şi într-o clipă de neatenţie, accidentul s-a produs. Fără să-şi dea seama ce se întâmplă, roata calului i-a trecut peste burtă şi a murit pe loc spre groaza părinţilor. Avea abdomenul spart şi i se vedeau intestinele risipite pe prundiş. „Mama săraca era disperată. Plângea tânguindu-se de durere, în timp ce ceilalţi refugiaţi oprind căruţele în dreptul nostru o acuzau că totul se petrecuse din vina ei, că n-avusese grijă de mine. Tot ei au sfătuit-o să nu mai poarte cadavrul cu ea, pentru că copilul e mort deja şi să-l înmormânteze în primul sat. Satul se numea Hiliţa. Aşa a făcut. Părinţii şi mama răvăşită de durere au oprit în dreptul bisericii, dar pentru că preotul paroh nu era acolo, era plecat, m-a lăsat în seama unui diacon şi a plătit o babă să mă spele, să facă toate cele necesare pentru înmormântare, ea plecând mai departe de teamă să nu piardă convoiul refugiaţilor. Şi într-adevăr, bătrâna aceea s-a apucat de treabă după datină, m-a spălat, m-a îmbrăcat în straie curate, m-a aşezat pe masă, mi-a pus lumânarea sub formă de colac pe piept şi a început să citească din Psaltire. Trecuse deja o zi. Noaptea se înstăpânea peste încăpere şi cum bătrâna continua să citească rugăciunile pentru mort, cineva a zis: Babo, închide fereastra! Femeia s-a mirat, uşa era închisă, fereastra era închisă, atunci de ce clipoceşte lumânarea de pe pieptul mortului? a mai întrebat omul care priveghea în încăpere. Apropiindu-se de mine, a văzut că respiram. Nu ştiu dacă a fost cu adevărat o minune sau că baba frecându-mă, m-a apăsat şi mi-a pus inima în mişcare. Ştiu doar că oamenii au trimis vorbă prin alţi refugiaţi să-i găsească pe mama şi pe tata şi să le transmită că băiatul lor a înviat. Nu vă spun ce bucurie au trăit părinţii mei că, neputând întoarce căruţa din cauza convoiului ce venea din spate, s-au întors pe jos. M-au dus la spitalul de la Suceava, medicul m-a cusut spunând că în viaţa lui, nu mai văzuse asemenea caz”. Continue Reading »