Posts Tagged 'poporul român'


Părintele Justin Pârvu – încă speranța și soluția poporului român, de Monahia Ecaterina Fermo


„Și tot așa, mergem și noi ca și caprele de frânghii. Fie că sfoara o trage Răsăritul, fie că Apusul, românul trebuie să tacă și să facă …și să sufere, bineînțeles” (Părintele Justin Pârvu)

Am început acest comentariu cu un citat extrem de lucid, o radiografie rapidă a situației poporului român, spus cu mare tristețe de dragul nostru părinte sfânt, Justin Pârvu. De fapt aș fi vrut să fac o creionare cât mai obiectivă a situației vieții noastre românești, dar mi-am dat seama că sunt depășită de situație și mai ales de găsirea unei minime rezolvări. Așa că am ales soluția de a apela la cuvintele unuia din ultimii adevărați preoți, care a trăit în LUMINA DUHULUI SFÂNT.

Cum putem oare să evidențiem mai bine starea de sfințenie din cuvintele unui cuvios contemporan, decât văzând cu uimire că fiecare exprimare asupra unui eveniment intern sau internațional se împlinește, cuvânt cu cuvânt. Desigur felul de a înțelege și a trăi evenimentele importante sau covârșitoare – cum au fost: închisoarea, prigoana comunistă, foametea, războiul și multe alte nenorociri – se adaugă unei gândiri clare și binecuvântate de Dumnezeu, iar combinația asta divină a născut un OM al lui Dumnezeu – un sfânt pe nume Justin Pârvu.

Ceea ce deosebește în mod categoric un om obișnuit, cu păcatele și dorințele lui, care încearcă să facă pe cât îi stă în putere voia divină, și un OM al lui Dumnezeu, este DRAGOSTEA cu care OMUL lui Dumnezeu trăiește fiecare eveniment din viață, mai ales când viața este plină de suferință, uneori cumplită, dusă în extremul maxim, aproape de nebunie, de ireal, de patologic -cum au fost monstruozitățile închisorilor comuniste, unde, din fericire pentru neamul românesc, s-au desăvârșit mulți OAMENI ai lui Dumnezeu. De altfel și Părintele Justin o mărturisește deplin…

„Eu consider adevărate mănăstiri – închisorile comuniste. Mănăstirile nu au reușit să facă asemenea sfinți ca cei din închisori”.

Deosebirea esențială între un oarecare creștin nedreptățit, pe care autoritățile îl prigonesc pe nedrept într-o închisoare și felul înălțător pe care Părintele Justin l-a abordat în aceeași situație disperată, a fost …este…și va rămâne veșnic dragostea pentru oameni, neam și țară, care nu este altceva decât răspunsul lui la iubirea infinită a lui Hristos.

De altfel a și mărturisit aceasta, dându-ne și nouă, ca neam, cheia intrării în Împărăția lui Dumnezeu…

„Unitatea noastră constă în dragostea pe care o manifestăm în suferința acestui popor…Așa s-a clădit neamul acesta – prin suferință și bucuria Învierii, care tot din suferință se naște”.

În timp ce, paradoxal, în zilele noastre, de la vlădică la opincă, românii caută parcă mai mult ca oricând ca viața lor să se desfășoare doar în lux și plăceri maxime, departe de orice suferință, devenind omul nou, gata oricând să se supună APUSULUI ȘI NOII ORDINI MONDIALE, indiferent dacă asta ar însemna apostazia sa de la legile moral-creștine și mai ales de la iubirea lui Dumnezeu. Chiar și cei care sunt catalogați ca fiind radicalii ortodocși, zeloții  creștini din România, sunt parcă anesteziați, parcă adormiți. Chiar dacă foarte mulți creștini adevărați au citit cărțile părintelui Justin și au înțeles cu duhul ce sfaturi ne-a lăsat părintele – totuși duhul lor este amorțit și se afundă din ce în ce mai mult într-o tăcere pe care ei o cred smerită și cuvioasă. Dar tocmai acelora se adresează părintele Justin, când spune: Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru.

Reușim cu multă râvnă să facem conferințe, participări la întruniri internaționale, emisiuni televizate, mai reușim să ne expunem ideile în cărți și reviste …dar cam atât. Suntem cum se spune: politically corect. Din păcate rezultatele sunt aproape de zero. Tot marile puteri oculte conduc. Tot masoneria face ce vrea cu fiecare conducător, indiferent de perioada istorică sau de zona de desfășurare a vieții. Căci ceea ce se petrece la vârful politic, se regăsește și în economic, social său religios. Adică toată viața românească actuală este lipsită de energia necreată a lui Dumnezeu. Și iarăși primim rezolvarea luminată de la sfântul nostru părinte Justin: „Până ce nu vom avea un duh și o inimă de spiritualitate care să miște poporul acesta, nu vom merge înainte… Dacă am avea puțină demnitate, am ști cum să trăim independenți”. Continue Reading »