Posts Tagged 'poiana largului'


Ziua Eroilor comemorată în comuna Poiana Teiului


Părintele Justin și Troița din Poiana Largului – un ideal împlinit

poiana teiului petru vodaAstăzi, 10 iunie, de Ziua Eroilor, înveșmântată în haina sărbătorii Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, comuna Poiana Teiului, împreună cu mănăstirile Petru Vodă și Paltin, precum și mai mulți preoți de pe valea Bistriței, au comemorat într-un eveniment festiv pe martirii și eroii Neamului Românesc, căzuți la datorie pe câmpul de luptă al celor două războaie mondiale, dar și în lagărele comuniste de pe întreg cuprinsul țării. Valea Bistriței, din care excelează satul Petru Vodă, a închinat țării și Bisericii mulți martiri și eroi, al căror sânge a adăpat pământul țării, dându-i tărie și roadă, unul dintre aceștia fiind și vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu.

Comemorarea a avut loc la Troița înălțată anul trecut, la îndemnul Părintelui Justin Pârvu și prin osteneala domnului consilier superior, Cătălin Bogdan Ancuța, care aduce un plus de valoare comunei Poiana Teiului, prin cinstea acordată înaintașilor noștri, promovând astfel patriotismul, jertfa și frumusețile tradiției românești.

Evenimentul a debutat cu slujba de aghiasmă și parastasul de pomenire a eroilor, oficiată de Părintele Protopop Ionel Cuțuhan, alături de un sobor de preoți de la mănăstirea Petru Vodă și parohiile din zonă. Răspunsurile la strană și cântările psaltice au fost susținute de către maicile de la mănăstirea Paltin Petru Vodă.

poiana largului troitaMomentul cel mai solemn a fost oferit de către invitații cu totul speciali, Dl. General de brigadă Gheorghe Dascălul, originar din comuna Poiana Teiului și Dl. General Maior Gheorghe Moțoc, din comuna Borca, ce ne-au împărtășit bucuria demnității adevărate a Armatei Române, prin luptele și ostenelile închinate cu noblețe țării și lui Dumnezeu.

Cu acest prilej Doamna primar Ana Ancuța a înmânat celor doi generali în rezervă diploma de excelență din partea primăriei comunei Poiana Teiului, mulțumind pentru jertfa și cinstea pe care cei doi mari generali au adus-o comunei și muntenilor de pe Valea Bistriței.

La eveniment au fost prezenți și agentul şef principal de poliţie Ciobanu Mihai, împreună cu domnii polițiști de la Postul de poliţie Poiana Teiului, care au asigurat bunul curs al evenimentului, la care au participat numeroși săteni dar și pelerini de pe întreg cuprinsul țării, prieteni ai mănăstirii Petru Vodă.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată, în care am putut să ne rugăm pentru martirii și eroii neamului nostru, aducându-le cinstea cuvenită, într-o atmosferă înălțătoare de bucurie și liniște sufletească. Pentru acești eroi căzuți la datorie Părintele Justin a închinat, de-a lungul timpului mai multe rugăciuni și troițe, pentru veșnica lor pomenire.

troita poiana teiuluiReferitor la ridicarea unei troițe în Poiana Largului, Părintele Justin ne spunea pe vremea când încă troița nu era înălțată: „Da şi mi-as dori să mai înalţ o troiţă şi la Poiana Lar­gului. Pentru că datorită retragerilor din Moldova înspre Ardeal, Valea Bistriţei a fost punct cardinal între cele trei zone: Basarabia, Moldova şi Ardealul. Aici unde vrem să înălţăm crucea aceasta s-au petrecut evenimente foarte sălbatice din partea nemţilor în 1944. Aici nemţii observau din partea viaductului, de la înălţimile munţilor, cu aparatele lor de observare, tot ce mişcă în spatele frontului lor. Când au ajuns trupele sovietice pe aici, românii ca de obicei au sărit cu mâncare, cu băutură pe care să le dea ostaşilor. Pe român nu-l interesează dacă este inamic sau amic. El tre­buia să-şi aplice omenia lui. Şi au dat de mâncare ostaşilor ruşi care se simţeau ca la casa lor. Nemţii, văzând, au dat un atac, i-au respins pe ruşi până departe în Moldova, iar în cele din urmă, într-o mânie extraordinară, au adunat tot ce se găsea pe şosea, prin case, vreo 30-40 de familii pe care le-au băgat în beci cu tot cu copii şi au aruncat vreo trei-patru grenade, omorându-i pe toţi. A scăpat o femeie cu un copilaş în braţe, care a rămas dedesubt, pentru că celelalte trupuri au căzut grămadă peste ea şi ea însăşi, din familia Tărâţă, povesteşte de aceste evenimente”.

Acum, cu siguranță Părintele Justin se bucură din ceruri văzând pe fiii săi duhovnicești ducând mai departe idealurile și misiunea sa de reînviere și înălțare a neamului românesc.

Hristos S-a înălțat și așa să ne înălțăm și noi sufletele de creștini și inimile de români!

(a consemnat Monahia Fotini)