Posts Tagged 'Petru Voda'


Sfaturi duhovnicești de la Părintele Crăciun


Sfaturi duhovnicești de la Părintele CrăciunDespre viaţa duhovnicească

Părintele D. Stăniloae când vorbeşte în Dogmatica lui despre îngeri, spune că şi ei, în apropiere de Dumnezeu, ajung până la un anumit stadiu şi după aceea sunt tot mai smeriţi. În sensul acesta este şi afirmaţia Sf. Arhanghel Mihail: „Luaţi aminte cum stăm!”, adică toată starea în care ne aflăm este datorită harului lui Dumnezeu, care menţine starea aceasta. El mă ridică, El mă coboară. Ce am este din darul Lui. Sf. Ap. Pavel zice şi el: „Cu ce te poţi lăuda? Nu toate le-ai primit?”

M-aş bucura dacă ne-am înţelege chemarea de la Hristos. Azi satana luptă să introducă peste tot duhul lumii şi de lăcomie şi de ură şi de pizmă, de dărâmarea familiei şi a fecioriei prin desfrâu. E important dacă răzbim să înfrângem şi gândurile ispitirii care vin şi să nu fim sminteală nimănui.

Rugăciunea trebuie făcută cu atenţie, că de multe ori are grijă satana să-mi declare război, din clipa în care încep să mă rog. El sună din trompetă ca să mă sperie: Ia, culcă-te. Mai este război? Şi atunci, nu te culci! Cu trezvie îţi ţii rugăciunea. El are tot interesul pentru că e duh, să intre la mine în căpăţână. La toate gândurile trebuie să zic: „Doamne, Iisuse Hristoase, ai milă de mine păcătosul!” pentru că la numele lui Iisus nu poate mişca.

Astăzi, războiul acesta împotriva Mântuitorului, a tuturor celor care-L mărturisesc prin strădania de a-şi ordona viaţa după voia lui Dumnezeu, este deosebit de aprig. De aceea pare-mi-se pentru preoţimea de astăzi şi pentru toţi creştinii, chemarea cea mai deosebită este să ne cunoaştem pe noi înşine, misiunea la care ne cheamă Mântuitorul Care spune Sf. Apostoli după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit Eu pe voi”. Se cuvine preoţilor în mod deosebit să trăiască această conştiinţă a acestei chemări şi a acestei trimiteri. Conştiinţa acestei lucrări deosebite se cuvine să o aibă preoţimea de astăzi.

Pe măsură ce vom avea curajul acesta al mărturisirii, în legea dragostei lui Hristos, în măsura în care facem asta, ne înţelepţim. Dumnezeu are grijă de noi. Cu ajutorul Lui doar reuşim să ne modelăm sufletul. Vai de noi, că noi vom fi judecaţi după legea iubirii, a iubirii milostive! Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Dă de mâncare la sărac şi la străin, adăposteşte pe drumeţ, caută-l pe cel din temniţă, încurajează-l, dar şi pe cel beteag din spital, şi pe cel de acasă. Spune tuturor legea lui Dumnezeu, ca nu cumva să rătăcească. Evanghelia te va învăţa toate. Continue Reading »



Viața Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Oprea – alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă


Oprea Craciun viataViaţa Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Oprea. Mărturisitor din temniţele comuniste şi preot al lui Hristos

Copilăria

Părintele Crăciun Oprea s-a născut în ziua de 17 iunie a anului 1925, în satul Cărăsău(Bihor), în apropiere de Munţii Codrului, din părinţii Crăciun Oprea şi Saveta Oprea. Bucuros şi sfânt ca o sărbătoare, i-a fost nu numai numele, dar şi obiceiul, căci toată viaţa sa Părintele a preţuit-o ca pe o sărbătoare şi şi-a desăvârşit-o prin vieţuire cinstită şi cuvioasă, dar şi prin grele pătimiri, ce i-au curățit sufletul ca aurul în topitoare. De la părinţii săi primeşte o aleasă educaţie creştină, plămădită cu bun simţ, cinste dar mai ales în frica de Dumnezeu. Despre copilăria sa şi bunăcuviinţa şi evlavia ţăranului român din satul său, Părintele Crăciun poveste aşa: „Sunt dintr-un sat oarecare, din Bihor, cu 500 de case; tot timpul tinereţii pe care l-am prins acolo ştiam că sunt numai 4 beţivi. Astăzi nu ştiu câţi sunt. Şi erau renumite numai 2-3 femei care nu erau cinstite. …În familiile noastre creştine când se lăsa post, şi de Sf. Maria şi de Postul Crăciunului era obiceiul să se spele cu leşie vasele şi se postea în timpul postului şi dacă aveai şapte vaci cu lapte, puneai laptele în oale de pământ şi în ajunul Crăciunului cei ce nu aveau vacă sau porc tăiat gustau din cele ce primeau de la cei ce aveau, ca în ziua de Crăciun să fie cu toţii fraţi şi cu poalele pline, şi cu Sf. Cuminecătură şi cu cele potrivite ca să fie toţi o familie. Această tradiţie se cuvine să o readucem noi”.

În satul natal a absolvit şcoala primară, continuând apoi studiile la Şcoala Normală din Oradea între anii 1931-1940, apoi urmează cursurile Şcolii Normale Dimitrie Ţichindeal din Arad între anii 1940-1947. Adeseori Părintele vorbea laudativ cu privire la această școală confesională, de unde a deprins, de la profesori cu o ţinută morală deosebită, nu doar dragostea de Biserică şi de învăţătura sfinţilor, dar şi dragostea de neam, care se afla în mare cumpănă şi încercare, împresurat de mulţi duşmani ce voiau să îi distrugă credinţa şi fiinţa. Iată ce mărturisea Părintele despre această şcoală: „Care dintre dumneavoastră nu-l cunoaşte pe Eminescu, care-l laudă pe Ţichindeal? A făcut şcoala teologică a Bisericii de la Arad, care avea rostul de a crea cadre de învăţători şi preoţi care mergeau în sat să poată face educaţie la români, căci în satele în care erau învăţători absolvenţi de la şcoala lui Dimitrie Ţichindeal, sau a Bisericii, vorbeau şi în pauze limba română şi învăţau în Biserică şi la şcoală în limba noastră şi cât mai serios posibil. Pe când la şcolile de stat şi în pauze învăţătorii obligau copiii să vorbească limba maghiară”.

Dumnezeu îl fereşte de urgia războiului, care a lăsat multe victime în aceste teritorii tânjite de vecinii păgâni. „În 1944 frontul a fost la noi în sat, își aminteşte Părintele. Armata a venit la noi în sat şi noi am fugit pentru că aflasem de la o rudenie că dacă eşti prins, eşti luat la făcut de tranşee. Şi am fugit undeva pe Crişul Alb, lângă Gura Honcii”.

Tinereţe jertfită în cinstea Bisericii şi a neamului.

Arestarea

Oprea Craciun viataDupă ce absolvă Şcoala Normală din Arad, se înscrie în 1947 la Facultatea de Teologie din Arad.

În această perioadă Părintele îl are mentor duhovnicesc pe renumitul profesor de teologie, Pr. Ilarion Felea, care îi şi devine duhovnic. Faţă de Părintele Felea, Părintele Crăciun nutrea o deosebită dragoste şi evlavie, de la care a cules multe învăţături mântuitoare, ce l-au susţinut duhovniceşte în anii grei de încercări. I-a fost un ucenic devotat atât în timpul vieţii cât şi după martirizarea acestuia în temnița Aiudului, astfel încât Părintele Crăciun reuşeşte să aducă la lumină, ca pe o datorie sfântă, volumele de teologie mistică ale Părintelui Felea, aflate în manuscris, sub denumirea Spre Tabor. Avându-l ca model de vieţuire, îi îndemna şi pe ucenicii săi să urmeze vieţuirii şi învăţăturilor Părintelui Ilarion Felea, despre care spunea: „Însuşi Părintele Stăniloae afirma despre părintele Ilarion Felea, care a murit pe 18 septembrie 1961, la Aiud: ca preot părintele Ilarion Felea m-a depăşit. Şi n-a spus-o doar din smerenie. Alt preot care l-a cunoscut pe părintele Ilarion pe când era rector la Arad şi obiceiul era ca studenţii să meargă duminica, miercurea şi vinerea la Sf. Liturghie la Catedrală, iar în restul zilelor la capelă, mărturiseşte după anii 90: Părintele Ilarion Felea se manifesta deosebit de firesc la orice slujbă bisericească. În timpul vecerniei când se cădeşte în Biserică şi zicea Psalmul 50 sau alte rugăciuni, antrena absolut toată Biserica în rugăciune. Lumea simţea sinceritatea şi duhul rugăciunii care îl stăpânea. Când spovedea, ţinea ca omul să se mărturisească în picioare pentru că cele mai multe informaţii le transmitem prin ochi şi astfel îl poţi simţi pe om cât de sincer este. Părintele Ilarion mi-a fost duhovnic, de aceea ştiu că spovedea în picioare”. Continue Reading »



Fragmente video din cadrul Simpozionului dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, m-rea Paltin – 13 februarie


 

 

 



Sf. Spiridon, Hramul Azilului de batrane din M-rea Paltin. Sfintire oficiata de P. Justin – video


Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu pentru lucrarea misionar filantropică a Mănăstirii de maici – Paltin Petru-Vodă[1]

Acest azil este important pentru faptul că aici este toată esenţa şi nevoinţa frăţiilor voastre. Şi aici va fi şi acoperământul acestui mare ierarh Spiridon împreună cu frăţiile voastre, în vremurile grele care vor veni.

Acest centru să fie un scut de apărare pentru bolnavii aceştia care se adăpostesc aici din mila lui Dumnezeu şi a frăţiilor voastre. Este importantă această lucrare şi pentru faptul că aici vor zăcea oameni îndureraţi cu suferinţe care aşteaptă de la frăţiile voastre milă. Unui bolnav să-i aducem orice, bunătăţi care să-l satisfacă, tratament şi medicamente. Dar acest tratament dacă nu este completat cu picătura de inimă, este zadarnic. Un bolnav nu se îngrijeşte dup[ un program rece. Un bolnav se îngrijeşte din inimă, dintr-o inimă apropiată de a lui. Vedeţi şi copiii aceştia care sunt pe aici, pe la noi, cât de mult doresc să vadă bucurie, să vadă faţă senină şi dragoste şi apropiere de ei. Poate că acasă la ei ar fi avut lucruri mai mult sau mai puţin hrănitoare, dar ei au nevoie de durerea şi de compasiunea noastră faţă de ei.
Şi pe lângă ei ne stabilim şi noi un viitor în societatea asta nebună care vine acum, că numai Dumnezeu ştie ce va mai da peste noi. De aceea, pe lângă multe alte lucruri, vă recomand să fiţi atente cu această lucrare misionară. E munca frăţiilor voastre, e munca credincioşilor noştri…
Ţara aceasta este, în sfârşit, o mână de ortodocşi, mânată din toate părţile de valurile acestea ale mâniei satanei. Dar cu cât suntem mai încercaţi, cu atât suntem mai iubiţi de Dumnezeu.
Care a fost viaţa Mântuitorului pe pământ? Naşterea, chinurile, crucea, moartea şi Învierea. Cei care Îl urmează pe Mântuitorul au parte de aceste încercări grele, de aceste ispite şi necazuri. Sfinţii sunt apărătorii şi avocaţii noştri înaintea lui Dumnezeu. Domnitorii noştri au avut tare mare grijă să fie împodobită ţara aceasta cu cât mai mulţi sfinţi. Dar de ce oare? Pentru că iată, forţa rugăciunii este aceea cu care trebuie să lupte pe corabia acestei vieţi, nevoitorul. Biserica lui Hristos a fost luptătoare. Iată, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, şi toţi, în sfârşit, Sfântul Dimitrie Basarabov, au căutat să aibă acest frumos ţel de a lupta împotriva întunericului, împotriva răului. Iată cum Sfântul Nicolae, de pildă, s-a apărat puternic de erezia arienilor. Ştiţi prea bine că i-a dat o palmă lui Arie. Dumnezeu l-a iubit totuşi. De multe ori e nevoie şi de ceartă.
Sfântul Spiridon, cu blândeţea, cu bunătatea lui, a dovedit existenţa Sfintei Treimi cu cărămida, aşa după cum îl vedem în pictura noastră: focul se ridică în sus, pământul rămâne în mâna lui şi apa curge în pământ. Trupul nostru ne ţine prin apă, prin Sfântul Botez. A dovedit deci existenţa Sfintei Treimi şi asta prin credinţă puternică.
Noi avem, desigur, aici, între noi, mulţi bolnavi, mulţi neputincioşi, mulţi suferinzi. Apoi şi noi, care slujim aceşti bolnavi, avem prilejuri frumoase de a ne jertfi pentru aproapele. La rândul lor şi bolnavii au şi ei nişte obligaţii, au şi ei nişte datorii. Dacă sunt aici, în căminul acesta din mănăstire, atunci trebuie să ştie că au şi ei nişte îndatoriri. Nu pot lucra cu trupul, dar pot lucra cu duhul. De aceea şi lor li se cuvine a se ruga tot mai mult, pentru că ce zice aici, în rugăciunea asta a şasea: „Gura lor o umple de lauda Ta”. Deci, dacă stai în pat, dacă stai în scaun, dacă stai în picioare, gura Îl poate lăuda pe Domnul. Nu să se gândească la alte năzdrăvănii, să se ducă la alte gânduri urâte, care să îl îndepărteze de Domnul.
„Mâinile lor le întinde spre lucrarea poruncilor Tale”. Deci mâna aceasta este şi ea un instrument pe care ni l-a dat Dumnezeu să-l folosim spre bine. Să faci ceva cu ea. Să împleteşti, să dai cu o mătură, să cureţi un cartof, să pui o cană de apă acolo, într-un vas, stă la dispoziţia multora dintre cei bolnavi. Dar de cele mai multe ori nu e dragoste, pentru că inima e tot strâmbă, măcar că şi trupul e neputincios. Că de aceea am şi ajuns în aceste suferinţe şi în necazuri. „Picioarele lor, spre vestirea Evangheliei Tale”. Apăi cum vestim noi pe Domnul? Să citeşti acolo o rugăciune, să citeşti viaţa unui sfânt, să iei o carte, sunt atâtea care ne stau la dispoziţie ca să putem forma rezistenţa noastră şi trupească şi sufletească.
De aceea, rugaţi-vă şi dumneavoastră, ca prin rugăciunile dumneavoastră să putem şi noi să vă ajutăm cât mai bine, cât mai sănătos şi să ne putem apropia de viaţa acestor sfinţi, a Sfântului Ierarh Spiridon, care este patronul acestei bolniţe.
De aceea să luăm şi noi modelul sfinţilor. Ori de câte ori vă culcaţi, faceţi o cruce pe pernă, ori de câte ori vă sculaţi faceţi o cruce şi o închinăciune, după puterea fiecăruia. Să ne rugăm: „Sfinte Ierarhe Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Vă urez să aveţi linişte, pace sufletească, căci pacea aceasta pe care o cerem noi în rugăciunile noastre contribuie şi la sporirea sănătăţii dumneavoastră. Formează unitatea noastră. Aici e şcoala, aici e căminul de copii, aici e spitalul. Nu e foarte greu să fie unitate. Suntem toţi una în Hristos Domnul nostru Iisus Hristos ca să putem dovedi că şi aici suntem cei care ne-am dezbrăcat de lume şi că într-adevăr nu trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să ne hărăzească zile mai bune pentru viitor. Continue Reading »



SINAXAR 28 OCTOMBRIE: Viața Filosofului Martir MIRCEA VULCĂNESCU, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă


Mircea VulcanescuSCHIŢĂ BIOGRAFICĂ. PRIMII ANI DE ŞCOALĂ

S-a născut pe 3 martie 1904[1], la Bucureşti, ca al doilea copil al lui Mihail Vulcănescu, care a fost 41 de ani funcţionar al Ministerului Finanţelor, şef al serviciului Contabilităţii Casei de Depuneri, apoi al Regiei Monopolurilor Statului, inspector financiar şi unul din întemeietorii Societăţii Generale a Funcţionarilor publici, al cărei preşedinte a fost. Mama, Maria, născută Tomescu, la Slatina, în 1876 este fiica lui Mihail Tomescu, moşier, proprietar al moşiei Potcoava, judeţul Olt şi alegător la divanul din 1854 şi al Elisabetei. Primele trei clase ale şcolii primare le urmează la Institutul Anglo-German din Bucureşti, iar clasa a patra, la Şcoala primară de Stat de la Lucaci, unde absolvă cursul primar.

Studiile secundare le face în frământarea războiului trecut: clasa întâia şi a doua la Liceul Matei Basarab din Bucureşti (1914-1916); clasa a treia, particular, la Liceul refugiaţilor de pe lângă Liceul Naţional din Iaşi (1917-1918). Îşi dă capacitatea la Gimnaziul din Tecuci (vara 1918) şi o finalizează la Liceul Lazăr din Bucureşti (1918-1919); clasa a şasea şi a şaptea, ca particular, la Liceul Matei Basarab din Bucureşti (1919-1921); clasa a opta, ca particular (vara 1921), la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, unde îşi susţine bacalaureatul (octombrie 1921)[2].

Încă din adolescenţă scrie poezii şi eseuri (Conştiinţa naţională la români, Cine e poetul românismului), devine cercetaş la 12 ani, iar la 16 ani se înscrie în Societatea culturală Înfrăţirea românească. Continue Reading »



Imagini si video de la Parastasul Parintelui Justin, 1 iunie 2015