Posts Tagged 'parintele Proclu Nicau'


IN MEMORIAM PĂRINTELE PROCLU NICĂU. AM CUNOSCUT SFINȚI


PĂRINTELE ȘTIA DE CE STĂRI URMA SĂ FIU ÎNCERCATĂ…

nicauMă îndoiam la început de darurile pe care le căpătaseră de la Dumnezeu, necrezând că pot fi contemporană cu oameni despre care să se scrie „file de Pateric”. Pe unii, cum ar fi Părintele Proclu sau Maica Filofteia, am ajuns să îi prețuiesc abia după mutarea lor la cele veșnice. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru șansa de a-L putea cunoaște mai bine în special prin interacționarea cu trei frați din familia Nicău: Părintele Proclu, Maica Filofteia și Maica Maria (cunoscută și cu numele de Agafia ori Ana).

Eram un copil neștiutor când am pășit pentru prima dată pragul chiliei răcoroase a unui pustnic, chilie cu pereții acoperiți de icoane. Părintele cu nume neobișnuit era micuț de statură, înaintat în vârstă, cu ochii de un albastru intens, permanent umeziți în rugăciune. Vorbea greu, depunând un efort mare în rostirea fiecărui cuvânt. Părea că se sfârșește, însă cu ultimele puteri ale bătrâneții ne primea pe toți cei care veneam la el pentru folos duhovnicesc. Chiar sfinția sa ne mărturisea la un moment dat că sunt oameni care vin la el ca la ghicitoare sau chiar ca la un sfânt. Pentru asta nu îl puteam ferici cât era în viață. Însă, de fiecare dată când ne doream să ajungem la el ne pregăteam cu rugăciune și binecuvântare de la duhovnic și – slavă Domnului! – ne-a primit de fiecare dată. Eu și sora mea aveam în jur de 12 ani la prima întâlnire cu Părintele. Îi spunea tatei că încă suntem curate ca îngerii și că urmează și pentru noi „lupta”.

Sfântul ne vorbea despre folosul Tainei Sfântului Maslu, însă cu deosebire mă mișca rugăciunea lui către Maica Domnului. Era mereu pe buzele sale și cu siguranță și în inima sa.

Când sunt întrebată cum era la părintele nu pot să mă gândesc decât la starea de sfințenie care se simțea în preajma sa. Era copleșitor! De fiecare dată mă emoționam și plângeam.

peleriniÎn cadrul uneia dintre vizite eram mai multe persoane în chilie. De remarcat e faptul că și el și surorile sale pe care le-am cunoscut (maica Filofteia și maica Maria), când dădeau povețe, vorbeau uneori aparent pentru urechile tuturor, însă de înțeles, înțelegea doar o persoană – cea care trebuie. Eram cu familia și câțiva străini în grup, iar părintele, privind către fratele meu pe care tata îl sprijinea cu brațele, a spus: „Copiii născuți din părinți binecredincioși ajung mari în Biserică”. Tatăl meu ne-a mărturisit mie, surorii mele și mamei la ieșire că simțise în adâncul sufletului său că părintele i-a răspuns la o întrebare importantă și anume dacă Maica Domnului i-a primit sau nu copilul în Grădina sa, după cum îl promisese ca tată dinainte de zămislire.

La ultima întâlnire cu părintele, fiind în grup, tata l-a întrebat pe părintele Proclu dacă să urmeze calea fiului său. Părintele ori nu auzise, ori se făcuse că nu auzea. Atunci, tata s-a așezat în genunchi, a luat în mâini mâna slăbită a părintelui și l-a întrebat hotărât: „Părinte, să urmez calea fiului meu?”. Văzând stăruința tatei începusem să plâng. Tata, continuând, a spus: „Sunt slab. Am copii și am trăit în lume. Am dor de mănăstire, dar sunt nevrednic și neputincios. Sufletul meu își dorește odihna și lupta călugăriei la bătrânețe. Ce să fac?”. Iar părintele a răspuns: „Nu avea grijă! Când va veni dragostea lui Dumnezeu peste tine, nimic nu va mai conta”. 

Au trecut mai mulți ani de atunci și nu dădeam importanță multor învățături pe care ni le dădea Avva. Însă două amănunte importante, care mă vizau personal, le-am reținut foarte bine: că nu trebuie să stau de vorbă cu gândurile și să fac ascultare, urmând facultatea de medicină. Nu înțelesesem partea cu gândurile decât după ce adolescența mea trecuse, perioadă în care făcusem depresie. Boala aceasta sufletească și trupească m-a împiedicat să învăț la randamentul pe care îl aveam inițial. Am reușit în timp să lupt cu deznădejdea prin rugăciune. Părintele știa de ce stări urma să fiu încercată… Continue Reading »