Posts Tagged 'Parintele Justin'


Mesaj al Parintelui Justin Parvu de Sfintele Pasti


Justin Parvu de Sfintele PastiDoresc tutor creştinilor români ca să câştige ha­rul şi mângâierea Mântuitorului Iisus Hristos, care pen­tru a noastră mântuire S-a jertfit şi a înviat a treia zi din mormânt şi Îl rugăm să ia aminte şi acum spre dezrobirea noastră sufletească din patimile în care ne-am afundat, să ne lămurească precum aurul în topitoare, în vâltoarea necazuri­lor, a sărăciei de azi.

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului şi suferinţele şi persecuţiile neamului nostru să ne dea tăria să înfrun­tăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne aşa cum ne-am născut în Tradiţia noastră ortodoxă şi să nu ne rătăcească nimeni cu învăţături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, aşa cum au mărturisit Piteştiul, Gherla, Aiudul, toţi martirii neamului nostru. Vedeţi totuşi, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învăţat smerenia, să fim creştini, să ne dăruim. Ne-a învăţat smerenia, şcoala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufle­tească. Prin mândria satanică a comuniştilor, noi de fapt am câştigat daruri duhovniceşti de la Hristos. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre.

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste. Hris­tos a înviat!

Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre în­vierea neamului nostru!

(Cuvant preluat din cartea Ne vorbeste Parintele Justin, vol I).



Întâmplări minunate cu Părintele Justin – tămăduitor de boli și aducător de mari daruri duhovnicești


p. Justin „Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un copil”

Acum trei ani și jumătate am venit la părintele Justin pentru a lua o binecuvântare. Deși bătrân și bolnav, seara târziu, părintele ne-a primit în chilia sfinției sale. Țin minte și acum că erau mulți oameni care așteptau să intre.

Am venit atunci pentru a-l ruga pe părintele Justin să mijlocească la Dumnezeu pentru mine și soțul meu ca să avem un copil. Pentru că erau mulți oameni și era târziu, nu am avut timp să-i explic părintelui de ce am venit, dar sfinția sa m-a binecuvântat și mi-a dat două iconițe cu Sf. Stelian. Pe atunci nu știam că Sf. Stelian este ocrotitorul copiilor și că binecuvintează cu nașterea de copii pe cei care se roagă lui.

Am plecat din chilia părintelui și m-am dus în biserică, dar cu sufletul neîmpăcat, pentru că nu reușisem să-i spun problema mea. În biserică, o măicuță m-a văzut neliniștită și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit că am venit de la Iași să-i spun părintelui Justin să se roage pentru mine și soțul meu să avem un copil, dar fiind aglomerat, părintele doar m-a binecuvântat și mi-a dat cele două iconițe cu Sf. Stelian, fără ca eu să fi reușit să-i spun necazul meu. Maica m-a îndemnat să merg acasă și să stau liniștită, că părintele știe ce face. Ajunsă acasă, mi-am cumpărat acatistul Sf. Stelian, l-am citit o singură dată și minunea a venit. Mergând la medic în zilele următoare, am aflat că Dumnezeu ne învrednicise să avem un copil. Este vorba despre un copil minunat, care acum are trei ani și jumătate.

Mi-am dat seama că părintelui Justin nu era nevoie să-i spun nimic. Pentru că era sfânt, mi-a „citit gândul”, a știut ce îmi doresc, fără să-i fi spus ceva.

Mulțumesc părintelui Justin, deși nu mai este printre noi. Am aflat de la televizor că a trecut la Domnul și m-am întristat foarte tare, dar știu că acum ne privește din Cer și are grijă de noi.

(Bărdărău Emanuela, Iași, 17 noiembrie 2015)

Vindecă infecția ascunsă

  1. Ioana din Bacău, de profesie medic, povestește cum Părintele Justin i-a tămăduit fetița de 4 anișori. Într-o zi, în timp ce se juca cu alți copii, fetița și-a introdus în nas o bucățică de vată și pe care nu a putut să o mai scoată. La început nu a fost nimic dureros iar copilul nu și-a dat seama ca bucățica de vată a rămas ascunsă undeva în sinusurile ei. În timp locul s-a infectat, încât abia mai putea respira datorită puroiului și acuza grave dureri. Mama a dus-o la mai mulți medici dar niciunul nu i-a găsit pricina infecției, care nu ceda la niciun antibiotic. Câteva luni bune nu găsea nicio soluție și nici pricina infecției.

Disperată, femeia se hotărăște să apeleze la ajutorul credinței și ajunge împreună cu fetița la mormântul Părintelui Justin să se roage pentru vindecare. S-au rugat, iar în drum spre casă, mamei îi vine în minte să se uite mai atent în nasul fetiței. Și chiar dacă o făcuse de multe ori înainte, acum pentru prima dată vedea un firicel mic de vată ce parcă dădea să iasă. A tras de el și a ieșit într-adevăr vata cu mult puroi. În câteva zile puroiul a curs tot și infecția s-a vindecat.

Acum fetița e sănătoasă și vine la mormântul Părintelui să-i mulțumească pentru că a vindecat-o și nu mai are dureri.

(Din relatările Monahiei E.)
Continue Reading »



PARINTELE JUSTIN PARVU: Cuvant pentru intrarea in NOUL AN


p jUSTINTrecerea în noul an nu ne foloseşte, din păcate, cu nimic. N-avem niciun spor, nu trezeşte în noi ceea ce trebuie să trezească, adică înfricoşata Judecată şi veşnicia. Că-i 2013, că-i 2028, că-i 3000, asta nu spune nimic despre noi. Este anul acesta pe care l-am trăit, cu cât ne-am apropiat, cu cât am simţit mai mult trăirea noastră faţă de Dumnezeu, asta înseamnă An Nou: apropierea noastră de Sfânta Treime, că de acolo curge toată energia şi spiritualitatea neamurilor noastre. Uitaţi-vă acuma sunt atâtea noutăţi asupra noastră şi-s legate numai şi numai de viaţa spirituală, nu-i interesează de nimic altceva, decât numai de viaţa duhovnicească a fiecărei naţii, a fiecărui individ în parte pentru că ei au fost şi continuă până astăzi şi vor fi în veac împotriva lui Hristos. Acum boala lor, a stăpânilor acestei lumi, este să detroneze, să desfiinţeze din orice suflet curat şi sănătos pe Hristos. Ruga noastră aici este. Făptuirile şi îngrijirile de toate celelalte, şi astea-s bune, dar să nu depăşească o limită. Limita aceasta să fie cum am spus: ca Sfânta Cruce la trecerea linei ferate, crucea Sf. Andrei. La fiecare pas, atenţiune.
După cum în orice gând al nostru, în orice faptă şi cuvânt, trebuie să ne gândim dacă-i bun gândul meu, dacă-i bună fapta mea, dacă-i bună vorba mea. Trebuie redusă foarte mult obişnuinţa asta a lumii de a pierde timpul în televizor, în calculator, în internet, în toată tehnica asta a noastră. Eu nu pot să fiu împotriva lucrurilor acestea, pot să fie şi utile, dar numai dacă există şi o lupă formată, serioasă ca să poată lepăda mereu tot ce există, pentru a alege ce este bun.
Albina pleacă din stup şi se duce, aleargă, se duce şi se aşează pe floricica cea care are nectar. De unde ştie care-i floarea aceea? Parcurge 2-3000 de flori pentru un gram de miere. Cam aşa ar trebui să fim şi noi: matca bună şi apoi Dumnezeu ne va ajuta pe parcurs. Să ne izbăvească de mânia Lui, să nu înnădească neamurile străine şi de forţa răului care năpusteşte asupra Ortodoxiei, în special. Căci a fost şi rămâne un nod greu pentru ei, mai ales popoarele din Răsărit care mai au ceva sănătos în lumea noastră ortodoxă, faţă de Occidentul ăsta care s-a transformat. Ce era cultura şi civilizaţia în Franţa, Germania, Spania, Italia? Iată ce a ajuns astăzi Occidentul şi ce a ajuns Rusia. În sărăcia ei a ajuns astfel, dar ei au menţinut şi cunoscut adevărul şi lumina adusă pe pământ. Împreună cu îngerii care luminează şi aprindem şi noi lumânări de la ei, şi ei de la noi, mucenicii şi mărturisitorii şi martirii, cu toţii, împreună formăm buchetul acesta de flori ca să ne desăvârșească Dumnezeu…

(preluat din Cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III)



Părintele Justin Pârvu – Cuvânt pentru Nașterea Domnului: Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată


P. Justin Parvu cuvant pentru Nasterea DomnuluiVoiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?

Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezenţa harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede.
Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului, (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.

Nasterea DomnuluiAcestea se mai păstrează şi acum pe la sate. Dar la oraşe de ce e aşa mare diferenţa? Nu se păstrează mai nicio tradiţie, nicio datină.

Păi ţăranul nostru s-a dus să lucreze la oraş, a stat o lună de zile, două acolo, mai lucrează sau nu lucrează ceva, dar el vine schimbat acasă, că nu mai este simplu cum era… Apăi nu-i totuna să sărbătoreşti obiceiurile de Crăciun într-un mare oraş european faţă de cineva care l-a sărbătorit într-o celulă din Aiud sau din Gherla, să vezi cum e să petreci o zi de celulă; să vezi cum e îngheţat tot peretele, cum luceşte de parcă ar fi pictat cu nişte fire de sticlă … Cel care trecea la Domnul era pentru noi un om viu, trecut dincolo şi care se roagă pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Era o bucurie parcă, aşa cum era şi în vremurile primare ale Creştinismului. Noi nu aveam comoară acolo decât credinţa în Dumnezeu. Singura noastră comoară acolo era să ai o mină de creion, o dăltiţă unde să sapi o cruciuliţă cu imaginea Maicii Domnului sau a Mântuitorului şi să o dăruieşti altui deţinut. În peştera noastră din temniţă, ca şi în peştera Mântuitorului, era o trăire permanentă.
Câtă diferenţă este între ieslea unde Se naşte Hristos şi ieslea noastră de azi, sau ieslea bunicilor noştri! Câtă diferenţă este între peştera unui sărac şi a unui bogat azi, într-o zi de Crăciun sau de Înviere! De aceea nu e bine să ne comparăm cu cei care sunt mai bogaţi şi au condiţii mai bune de trai. Trebuie să trăim expresia omului sărac ce stă în nevoinţă. Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată, un suflet blând şi iertător, să ştim să primim greutăţile şi persecuţiile vieţii noastre de zi cu zi.

…Ce le transmiteţi românilor acum, în pragul sărbătorilor de Crăciun, când sărăcia umbreşte bucuria şi frumuseţea acestui praznic mult iubit de români?
Nu ne interesează pe noi prea mult de crizele acestea oficiale, trâmbiţate aşa. Sărăcia este un lucru firesc pentru creştini. Societatea modernă ajunge la un apogeu în care omul vrea şi mai mult lux, teribilism, plăcere. Această criză e necesară să ne smerim în faţa lui Dumnezeu.
Slavă Ţie, Doamne, celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ce apare acum, deasupra peşterii sărăcăcioase, ca o steluţă a speranţei neamului românesc. Trebuie să vedem în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cea mai înaltă şi sublimă legătură a noastră cu Dumnezeu. Această sărbătoare în care Hristos s-a născut să ne fie prilej de renaştere a noastră ca neam, ca naţie înaintea lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos Dumnezeu să răsară lumina cunoştinţei poporului nostru ortodox în acest veac întunecat şi mult încercat!
(Preluat dintr-un interviu realizat de Monahia Fotini, Revista ATITUDINI Nr. 14)



Părintele Justin Pârvu: Cele trei forțe care distrug națiunile – televizorul, globalizarea și ecumenismul


P IUSTIN 4De vorbă cu Părintele Justin Pârvu[1]

Cele trei forțe care distrug națiunile: televizorul, globalizarea și ecumenismul

Când facem un lucru, când ne mobilizăm, trebuie să ne gândim să fie și cu un rezultat. Când te apuci de ceva trebuie să ai rezultatul în imagine. Așa se intră și într-o luptă. Ați văzut că sistemul celor care conduc astăzi lumea este să te disperseze, să te împrăștie și să te izoleze. Nu vedeți și la noi în țară? Cine mai ridică capul pentru Biserică? Toate sunt acum urmărite de Centrul european, ca pe vremea comuniștilor. Când se alegea un membru de partid, se făcea comitet și comitetul dispunea dacă are merite, dacă este capabil, vrednic în activitatea lui de partid, dar criteriul pe care îl luau cel mai mult în seamă, era să nu meargă la biserică. Exact aceeași școală, același sistem este și acum. Același șablon îl întâlnești și la ruși și la bulgari și la sârbi, în toată Europa. Acum nu mai este nimic trainic, doar planul lor după care merg și țările acestea. Acum 50 de ani totul se făcea cu directive, până și semănăturile, la ce lună să se facă și când să înceapă. Dispoziția care se bătea la mașină aici pentru Moscova era valabilă și pentru România și pentru Polonia sau Bulgaria. Acum este la fel. În corpul de observație al unei închisori era un personal pregătit astfel: îl lua pe unul bun de lângă tine care se apropia de tine și era în stare să-ți aducă niște pâine, niște vin într-o sticluță. Și tu începeai să-i spui lui ce se întâmplă cu colegii tăi de pușcărie. Când se făcea ședința, apărea trădătorul ăsta: uite ce spune cutare, ce mentalitate are, ce se vorbește. Și ți se aplica regimul pe care îl meritai. Veneau unii de la Centru, exagerați, pur și simplu îndrăciți și nu te puteai apropia de ei pentru nimic în lume. Ăștia stăpâneau pe toți. Directorul Coller de la Aiud era maghiar evreu și îi conducea pe toți: și zarca și celularul și pe deținuții de drept comun și fabrica. Și erau mii de oameni, nu două-trei sute. În fabrica de la Aiud tot ce se lucra lua drumul străinătății: Germania, Israel. Tot stuful exploatat de noi în Deltă care era unul foarte bun din care puteai să faci și toacă, era împachetat și pleca în Germania.

Când duci o politică sănătoasă, o educație formată în duh creștin și românesc poți să mai insufli câte ceva și maselor. Dar acum la putere sunt acestea: televizorul, globalizarea și ecumenismul. Sunt cele trei forțe care distrug națiunile și nu poți lucra împotriva lor. Acum a mai ieșit și cardul de care nu se mai întreabă nimeni dacă să-l ia: ia și părintele și episcopul și uite așa nu mai ai pe cine întreba. A mai rămas turma mică, pentru că zice Mântuitorul: «A voastră este Împărăția». Chiar dacă rămâne numai unul, dacă este în adevăr, în acela îți este tot sprijinul. Cuvântul Evangheliei este singurul care ne păstrează: fără drepturi, fără ocrotire, fără stat. În cartea aceea despre televizor, am citit că stând la televizor ai să ajungi să-ți părăsești religia ta și convingerile tale. O să-ți apară mahomedanismul, budismul, o să-ți apară yoga și la un moment dat, nu mai ești tu. Nu mai gândești cum gândeai la început, înainte să deschizi televizorul. Deci el te duce într-un haos, și nu o face numaidecât prin cuvânt, ci prin simpla vizionare. Și asta este tot o metodă comunistă, veche de acum 20-30 de ani: „Tovarăși, facem ședință”. „Facem ședință”. O ședință de producție, una de partid și una de bunul mers administrativ. Deci aveai trei ședințe. Și atâta te pisa acolo, de ajungeai să spui: „Partidul, partidul, partidul”.

(Continuare in ultimul Nr. al Revistei ATITUDINI)

[1] Cuvântări adunate din convorbirile Părintelui Justin cu maicile de la M-rea Paltin Petru-Vodă.



Părintele Justin Pârvu – cuvinte împotriva doctrinei fasciste


P. Justin ParvuDupă 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acum s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zeci de ani. Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte.
Hitlerismul nu era altceva decât un comunism naţionalist în favoarea Germaniei. Noi ştim că Germania avea planul să se ex¬tindă în Balcani cu toată forţa lor politică şi economică; tânjeau după petrolul şi grâul din Balcani. În aceste momente grele pentru noi de a ne păstra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a început prin mă¬năstirea Vladimireşti şi a continuat cu Rugul Aprins şi a avut un efect foarte pozitiv asupra creştinătăţii noastre.
Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte im¬presionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar nu¬mai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mişcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de ger¬mani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.
Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.
Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Ius¬tin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi.
În puşcărie am cunoscut două regimuri politice: antonescian şi cel comunist. Cel antonescian a fost şi el destul de neomenos, în cea mai mare parte pentru că Antonescu a fost un om mândru şi ca să poată reveni în poziţia în care a fost, a folosit toate soiurile de arme. Europa creştină a fost tulburată de două neamuri, nestatornice în viaţa lor: slavii şi germanii. Noi ne-am situat tot timpul la mijlocul evenimentelor, cu ţara noastră carpatică şi am fost mereu la cheremul acestor sălbăticii. Continue Reading »