Posts Tagged 'Parintele Justin'


PARINTELE JUSTIN PARVU: Cuvant pentru intrarea in NOUL AN


p jUSTINTrecerea în noul an nu ne foloseşte, din păcate, cu nimic. N-avem niciun spor, nu trezeşte în noi ceea ce trebuie să trezească, adică înfricoşata Judecată şi veşnicia. Că-i 2013, că-i 2028, că-i 3000, asta nu spune nimic despre noi. Este anul acesta pe care l-am trăit, cu cât ne-am apropiat, cu cât am simţit mai mult trăirea noastră faţă de Dumnezeu, asta înseamnă An Nou: apropierea noastră de Sfânta Treime, că de acolo curge toată energia şi spiritualitatea neamurilor noastre. Uitaţi-vă acuma sunt atâtea noutăţi asupra noastră şi-s legate numai şi numai de viaţa spirituală, nu-i interesează de nimic altceva, decât numai de viaţa duhovnicească a fiecărei naţii, a fiecărui individ în parte pentru că ei au fost şi continuă până astăzi şi vor fi în veac împotriva lui Hristos. Acum boala lor, a stăpânilor acestei lumi, este să detroneze, să desfiinţeze din orice suflet curat şi sănătos pe Hristos. Ruga noastră aici este. Făptuirile şi îngrijirile de toate celelalte, şi astea-s bune, dar să nu depăşească o limită. Limita aceasta să fie cum am spus: ca Sfânta Cruce la trecerea linei ferate, crucea Sf. Andrei. La fiecare pas, atenţiune.
După cum în orice gând al nostru, în orice faptă şi cuvânt, trebuie să ne gândim dacă-i bun gândul meu, dacă-i bună fapta mea, dacă-i bună vorba mea. Trebuie redusă foarte mult obişnuinţa asta a lumii de a pierde timpul în televizor, în calculator, în internet, în toată tehnica asta a noastră. Eu nu pot să fiu împotriva lucrurilor acestea, pot să fie şi utile, dar numai dacă există şi o lupă formată, serioasă ca să poată lepăda mereu tot ce există, pentru a alege ce este bun.
Albina pleacă din stup şi se duce, aleargă, se duce şi se aşează pe floricica cea care are nectar. De unde ştie care-i floarea aceea? Parcurge 2-3000 de flori pentru un gram de miere. Cam aşa ar trebui să fim şi noi: matca bună şi apoi Dumnezeu ne va ajuta pe parcurs. Să ne izbăvească de mânia Lui, să nu înnădească neamurile străine şi de forţa răului care năpusteşte asupra Ortodoxiei, în special. Căci a fost şi rămâne un nod greu pentru ei, mai ales popoarele din Răsărit care mai au ceva sănătos în lumea noastră ortodoxă, faţă de Occidentul ăsta care s-a transformat. Ce era cultura şi civilizaţia în Franţa, Germania, Spania, Italia? Iată ce a ajuns astăzi Occidentul şi ce a ajuns Rusia. În sărăcia ei a ajuns astfel, dar ei au menţinut şi cunoscut adevărul şi lumina adusă pe pământ. Împreună cu îngerii care luminează şi aprindem şi noi lumânări de la ei, şi ei de la noi, mucenicii şi mărturisitorii şi martirii, cu toţii, împreună formăm buchetul acesta de flori ca să ne desăvârșească Dumnezeu…

(preluat din Cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III)



Părintele Justin Pârvu – Cuvânt pentru Nașterea Domnului: Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată


P. Justin Parvu cuvant pentru Nasterea DomnuluiVoiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?

Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezenţa harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede.
Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului, (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.

Nasterea DomnuluiAcestea se mai păstrează şi acum pe la sate. Dar la oraşe de ce e aşa mare diferenţa? Nu se păstrează mai nicio tradiţie, nicio datină.

Păi ţăranul nostru s-a dus să lucreze la oraş, a stat o lună de zile, două acolo, mai lucrează sau nu lucrează ceva, dar el vine schimbat acasă, că nu mai este simplu cum era… Apăi nu-i totuna să sărbătoreşti obiceiurile de Crăciun într-un mare oraş european faţă de cineva care l-a sărbătorit într-o celulă din Aiud sau din Gherla, să vezi cum e să petreci o zi de celulă; să vezi cum e îngheţat tot peretele, cum luceşte de parcă ar fi pictat cu nişte fire de sticlă … Cel care trecea la Domnul era pentru noi un om viu, trecut dincolo şi care se roagă pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Era o bucurie parcă, aşa cum era şi în vremurile primare ale Creştinismului. Noi nu aveam comoară acolo decât credinţa în Dumnezeu. Singura noastră comoară acolo era să ai o mină de creion, o dăltiţă unde să sapi o cruciuliţă cu imaginea Maicii Domnului sau a Mântuitorului şi să o dăruieşti altui deţinut. În peştera noastră din temniţă, ca şi în peştera Mântuitorului, era o trăire permanentă.
Câtă diferenţă este între ieslea unde Se naşte Hristos şi ieslea noastră de azi, sau ieslea bunicilor noştri! Câtă diferenţă este între peştera unui sărac şi a unui bogat azi, într-o zi de Crăciun sau de Înviere! De aceea nu e bine să ne comparăm cu cei care sunt mai bogaţi şi au condiţii mai bune de trai. Trebuie să trăim expresia omului sărac ce stă în nevoinţă. Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată, un suflet blând şi iertător, să ştim să primim greutăţile şi persecuţiile vieţii noastre de zi cu zi.

…Ce le transmiteţi românilor acum, în pragul sărbătorilor de Crăciun, când sărăcia umbreşte bucuria şi frumuseţea acestui praznic mult iubit de români?
Nu ne interesează pe noi prea mult de crizele acestea oficiale, trâmbiţate aşa. Sărăcia este un lucru firesc pentru creştini. Societatea modernă ajunge la un apogeu în care omul vrea şi mai mult lux, teribilism, plăcere. Această criză e necesară să ne smerim în faţa lui Dumnezeu.
Slavă Ţie, Doamne, celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ce apare acum, deasupra peşterii sărăcăcioase, ca o steluţă a speranţei neamului românesc. Trebuie să vedem în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cea mai înaltă şi sublimă legătură a noastră cu Dumnezeu. Această sărbătoare în care Hristos s-a născut să ne fie prilej de renaştere a noastră ca neam, ca naţie înaintea lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos Dumnezeu să răsară lumina cunoştinţei poporului nostru ortodox în acest veac întunecat şi mult încercat!
(Preluat dintr-un interviu realizat de Monahia Fotini, Revista ATITUDINI Nr. 14)



Părintele Justin Pârvu: Cele trei forțe care distrug națiunile – televizorul, globalizarea și ecumenismul


P IUSTIN 4De vorbă cu Părintele Justin Pârvu[1]

Cele trei forțe care distrug națiunile: televizorul, globalizarea și ecumenismul

Când facem un lucru, când ne mobilizăm, trebuie să ne gândim să fie și cu un rezultat. Când te apuci de ceva trebuie să ai rezultatul în imagine. Așa se intră și într-o luptă. Ați văzut că sistemul celor care conduc astăzi lumea este să te disperseze, să te împrăștie și să te izoleze. Nu vedeți și la noi în țară? Cine mai ridică capul pentru Biserică? Toate sunt acum urmărite de Centrul european, ca pe vremea comuniștilor. Când se alegea un membru de partid, se făcea comitet și comitetul dispunea dacă are merite, dacă este capabil, vrednic în activitatea lui de partid, dar criteriul pe care îl luau cel mai mult în seamă, era să nu meargă la biserică. Exact aceeași școală, același sistem este și acum. Același șablon îl întâlnești și la ruși și la bulgari și la sârbi, în toată Europa. Acum nu mai este nimic trainic, doar planul lor după care merg și țările acestea. Acum 50 de ani totul se făcea cu directive, până și semănăturile, la ce lună să se facă și când să înceapă. Dispoziția care se bătea la mașină aici pentru Moscova era valabilă și pentru România și pentru Polonia sau Bulgaria. Acum este la fel. În corpul de observație al unei închisori era un personal pregătit astfel: îl lua pe unul bun de lângă tine care se apropia de tine și era în stare să-ți aducă niște pâine, niște vin într-o sticluță. Și tu începeai să-i spui lui ce se întâmplă cu colegii tăi de pușcărie. Când se făcea ședința, apărea trădătorul ăsta: uite ce spune cutare, ce mentalitate are, ce se vorbește. Și ți se aplica regimul pe care îl meritai. Veneau unii de la Centru, exagerați, pur și simplu îndrăciți și nu te puteai apropia de ei pentru nimic în lume. Ăștia stăpâneau pe toți. Directorul Coller de la Aiud era maghiar evreu și îi conducea pe toți: și zarca și celularul și pe deținuții de drept comun și fabrica. Și erau mii de oameni, nu două-trei sute. În fabrica de la Aiud tot ce se lucra lua drumul străinătății: Germania, Israel. Tot stuful exploatat de noi în Deltă care era unul foarte bun din care puteai să faci și toacă, era împachetat și pleca în Germania.

Când duci o politică sănătoasă, o educație formată în duh creștin și românesc poți să mai insufli câte ceva și maselor. Dar acum la putere sunt acestea: televizorul, globalizarea și ecumenismul. Sunt cele trei forțe care distrug națiunile și nu poți lucra împotriva lor. Acum a mai ieșit și cardul de care nu se mai întreabă nimeni dacă să-l ia: ia și părintele și episcopul și uite așa nu mai ai pe cine întreba. A mai rămas turma mică, pentru că zice Mântuitorul: «A voastră este Împărăția». Chiar dacă rămâne numai unul, dacă este în adevăr, în acela îți este tot sprijinul. Cuvântul Evangheliei este singurul care ne păstrează: fără drepturi, fără ocrotire, fără stat. În cartea aceea despre televizor, am citit că stând la televizor ai să ajungi să-ți părăsești religia ta și convingerile tale. O să-ți apară mahomedanismul, budismul, o să-ți apară yoga și la un moment dat, nu mai ești tu. Nu mai gândești cum gândeai la început, înainte să deschizi televizorul. Deci el te duce într-un haos, și nu o face numaidecât prin cuvânt, ci prin simpla vizionare. Și asta este tot o metodă comunistă, veche de acum 20-30 de ani: „Tovarăși, facem ședință”. „Facem ședință”. O ședință de producție, una de partid și una de bunul mers administrativ. Deci aveai trei ședințe. Și atâta te pisa acolo, de ajungeai să spui: „Partidul, partidul, partidul”.

(Continuare in ultimul Nr. al Revistei ATITUDINI)

[1] Cuvântări adunate din convorbirile Părintelui Justin cu maicile de la M-rea Paltin Petru-Vodă.



Părintele Justin Pârvu – cuvinte împotriva doctrinei fasciste


P. Justin ParvuDupă 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi în trepte diferite. Şi acum s-a ajuns la această treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate mişcările acestea puternice s-au ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zeci de ani. Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale, au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată! Doar lupte.
Hitlerismul nu era altceva decât un comunism naţionalist în favoarea Germaniei. Noi ştim că Germania avea planul să se ex¬tindă în Balcani cu toată forţa lor politică şi economică; tânjeau după petrolul şi grâul din Balcani. În aceste momente grele pentru noi de a ne păstra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a început prin mă¬năstirea Vladimireşti şi a continuat cu Rugul Aprins şi a avut un efect foarte pozitiv asupra creştinătăţii noastre.
Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte im¬presionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar nu¬mai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mişcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de ger¬mani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.
Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.
Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Ius¬tin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi.
În puşcărie am cunoscut două regimuri politice: antonescian şi cel comunist. Cel antonescian a fost şi el destul de neomenos, în cea mai mare parte pentru că Antonescu a fost un om mândru şi ca să poată reveni în poziţia în care a fost, a folosit toate soiurile de arme. Europa creştină a fost tulburată de două neamuri, nestatornice în viaţa lor: slavii şi germanii. Noi ne-am situat tot timpul la mijlocul evenimentelor, cu ţara noastră carpatică şi am fost mereu la cheremul acestor sălbăticii. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu, un înțelept povățuitor și înainte-văzător. Minuni, adunate din mărturiile pelerinilor


Părintele știa gândurile oamenilor
Eram împreună cu două fetparintele justine și așteptam la rând la părintele Justin să intrăm. În același timp era privegherea de sâmbătă seara și noi începusem să vorbim, așteptând pe hol, despre următorul lucru: tare ne doream să intrăm la părintele, dar ne doream foarte mult să fim și la slujbă, și în special să luăm litie . Când intrăm la părintele, ce credeți? Ne oferă litie la toate trei, deși niciodată nu mai făcuse acest lucru, și mergeam de mult timp la el, întâmplare ce arată că părintele știa gândurile oamenilor și era un mare sfânt încă din viață.
Ca să nu fim mâhnite și să ne împlinească și dorința, Părintele ne-a dat nouă litia lui. Slavă Domnului pentru sfinții Lui! Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi păcătoșii. Amin!
(Cristina – Iași)

„Vreau să merg la Părintele!”
O familie din Timișoara venise cu o fetiță de 6 anișori să se închine la chilia părintelui. Mama povestește că fetița este rodul rugăciunilor părintelui Justin.

Parintele Justin si copiii

P Justin si copiii

Neputând să aibă copii mai mulți ani, deși încercaseră tot ce se putea, părintele îi sfătuiește să adopte un copil. Își depun actele pentru adopție, dar tot nu se găsește nici un copil pentru ei. Atunci femeia vine din nou la părintele, cerându-i disperată ajutorul. Părintele foarte simplu le spune: „Mergeți acolo, veți întâlni o doamnă care vă va ajuta”.
Mergând din nou la centru cu adevărat, o doamnă aflând de căutarea lor le recomandă o fetiță de vreo doi anișori, pe care nu o lua nimeni din cauză că era cam bolnavă. Doamna îi ajută să facă și actele. Cei doi soți acceptă să o înfieze și vin cu fetița la părintele. Atunci părintele începe să le facă rugăciuni pentru înfiere, pentru sănătatea copilului, iar fetița se face bine.
Când părintele se îmbolnăvise, și era deja la spital, părinții nu știau de starea lui, dar fetița îi fiecare zi le spunea: „Vreau să merg la părintele!” „Vreau să merg la părintele!” (fetița avea acum 6 anișori, și între timp mai fusese de câteva ori la părintele, îl iubea foarte mult și era foarte atașată de părintele). Părinții spuneau: „Lasă, că mergem”… și au mai amânat. Apoi au aflat că părintele a murit, dar nu i-au spus nimic fetiței ca să nu o sperie.
Au venit la părintele și au reușit să-i mai sărute o dată mâna înainte de a fi îngropat. Când l-a văzut în sicriu, fetița a fugit direct la mâna părintelui, i-a sărutat-o și mare le-a fost surpriza că nu s-a speriat deloc de trupul neînsuflețit al părintelui, ci se adresa lui ca unui viu: „Părintele, părintele!” – bucuroasă să îl mai vadă o dată. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu: „E PLINĂ LUMEA ROMÂNEASCĂ DE MARTIRI, E PLINĂ LUMEA DE MĂRTURISITORI CARE GREU SE LASĂ SCOŞI LA LUMINĂ”


P Justin la icoana MD de la mrea RarauCuvântare rostită pe muntele Rarău, la m-rea Rarău, 12 august, 2009

Îmi amintesc cum veneam la mănăstirea Rarăului cu părintele Martinian, Dumnezeu să-l odihnească, şi stăteam pe aici vreo două-trei zile, de Izvorul Tămăduirii. Şi se făceau aici multe întâlniri frumoase între bucovineni, moldoveni şi ardeleni. Aici era o vie şi strânsă legătură între neamul nostru creştinesc-ortodox pentru că naşterea noastră nu e cea după trup, ci după duh, cât am cunoscut, cât am trăit şi cât ne-am ostenit.
Aşa am socotit şi eu să ţin legătura cu mănăstirea Rarău pentru că aşa am apucat încă de pe când aveam 18-20 de ani. Această mănăstire a rămas o verigă de legătură între Ardeal, Moldova şi Basarabia. Aici se întâlneşte unghiul celor trei forţe ortodoxe românești. Au fost vremuri grele, vremuri de nevoinţă, de lupte, nopţi de întuneric şi zile de lumină.
Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aş ruga, ca frăţiile voastre, trăind mulţi sau puţini ani, să trăiţi în aşa fel ca şi cum mâine vă veţi sfârşi. Eu am ajuns la aceşti 92 de ani şi m-a ţinut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. Îl pătezi, îl pierzi; ţii la el, îl pierzi. Continue Reading »