Posts Tagged 'Parintele Justin'


Părintele Justin și minunea de la Acatistul Maicii Domnului, din mănăstirea Durău


Durăul mai are o taină: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care mi-a rămas şi mie în suflet. Icoana Maicii Domnului se scotea după Paşti, după Izvorul Tămăduirii, şi se mergea cu ea prin sate, în pelerinaj, pe la Hangu, Poiana Teiului, Galu; se ajungea până la 40-50 de kilometri distanţă.

În 1948, în luna mai după Paşti, fusesem cu icoana pe la Fărcaşa, prin Poiana Teiului şi o aduceam acasă. Eram într-o caleaşcă, eu în stânga icoanei, Părintele Hrisostom în dreapta şi la vreo 4-5 kilometri de mănăstire, am auzit un zăngănit, de parcă s-a spart ceva. Mă uit la icoană, atent, şi nu văd nimic. Mă uit şi la Părintele Hrisostom şi mă plec mai jos, şi văd: colţul sticlei era spart în diagonală. Asta se auzise…

În sfârşit, am ajuns la mănăstire şi s-a citit, după obicei, Acatistul Bunei-Vestiri, s-a pus icoana la locul ei şi i-am povestit Părintelui Stareţ întâmplarea, că iată, aici în colţ s-a spart sticla. Părintele, cam surprins, îmi zice: „Măi, să ştii că e un semn, ceva”. Şi, într-adevăr, a fost un semn, pentru că eu, după vreo două săptămâni, am fost arestat şi am revenit în mănăstire, la icoană, după vreo 17 ani.

Tulburările care au venit după aceea, dărâmarea para­clisului în care s-a slujit zeci de ani, vilele şi restaurantele care s-au ridicat, cimitirul care a dispărut, cu toţi sfinţii săi de atâtea zeci şi sute de ani, nu au păstrat prea mult din duhul vechiului loc. Dar icoana a rămas, împreună cu călugării de pe urmă, care se vor mântui prin ispite şi încercări, ca prin foc.

Şi, când mă gândesc la icoană, mă gândesc de multe ori şi la maicile din mănăstirea de acolo, care ştiu că această icoană de 200 de ani blagosloveşte obştea de la Durău. Şi toate aceste icoane vin să dea mărturie de iubirea Maicii Domnului pentru noi: icoana de la Mănăstirea Rarăului, icoana de la Mănăstirea Neamţ, icoana de la Mănăstirea Hadâmbu, icoanele din Basarabia, din Ardeal, din Sfântul Munte, prin plânsul lor, sunt o continuitate a durerii Maicii Domnului şi a Mântuitorului – care a plâns cu lacrimi de sânge – pentru creştinii ce se pierd în oceanul de păgânism care stăpâ­neşte lumea din veacul nostru.

Din Grădina Ghetsimani şi de pe Golgota, până astăzi, lacrimile Mântuitorului şi ale Maicii Domnului curg continuu, pentru păcatele noastre şi pentru patimile care ne stăpânesc, dar curg şi pentru durerile şi pentru greutăţile care stăpânesc Creştinătatea, pentru suferinţele prin care trece neamul nostru şi toată lumea, pentru întorsăturile şi schimbările care se produc din cauza unor duşmani cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, care lovesc de 2000 de ani credinţa noastră ortodoxă.

(Fragment dintr-un Interviu publicat în Revista Glasul monahilor, februarie 2005, publicat ulterior în cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol 1)



Părintele Justin Pârvu despre spiritul de jertfă pentru aproapele


iustin parvuRăbdarea și suferința sunt două aripi care te ridică la înălțime. Restul e așa, o brumă pe iarba noastră. Chiar și pe rugătorul nostru, când îl pui oleacă la încercarea răbdării și a suferinței, dă înapoi. Dar el își face programul de ascet, își face cele șapte laude, dar când îl pui la încercare, nu merge. În închisoare, cum v-am mai spus, în locul tău când erai pedepsit, mergea altul. Care făcea o gafă, rămânea în celulă câte două, trei zile că nu venea la tine să te ia îndată la pedeapsă. Nu! Te lăsa două, trei zile. În timpul ăsta, făceam un calcul: „Măi, tu ești bătrân sau ești mai slab. Merg eu în locul frăției tale. Când vine caraliul să întrebe: «Care e Chirilescu?», o să zic: «Eu sunt»”. Apoi te băga la subsol, stăteai cele 4, 5 zile, o săptămână și era soră cu moartea o stare din asta. Cam acesta era spiritul de jertfă pentru aproapele. Asta trebui să știți că omul în libertate, nu știe să-și realizeze viața. Omul este foarte nesigur și influențabil de toți agenții din jurul lui. Dar când este pus obligatoriu să-și formeze caracterul, să-și formeze o poziție și o linie de conduită, aceea este sfânta suferință.

Creștinismul ortodox n-ar fi fost creștinism ortodox dacă n-ar fi trecut prin cei 200 de ani de persecuții, dacă n-ar fi trecut prin tot Evul Mediu până în zilele noastre pentru că, creștinismul a trebuit să sângereze dintr-un loc într-altul. Și până acum creștinismul sângerează și își duce existența lui de la o generație la alta pentru că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Și viața pe care am dus-o în acești ani este poate cea mai fertilă și mai frumoasă, pentru că am trecut  de la moarte la viață și de la viață la moarte în toți acești 16 ani…

Toate greutățile, necazurile care vin peste noi, trebuie să le primim cu dragoste și cu satisfacție, pentru că sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. A te retrage, a-ți găsi pacea și liniștea sau, în sfârșit, a fugi de suferință, înseamnă a lepăda crucea lui Hristos.

Noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, ca să putem duce carul ăsta anevoios, că toți ne atacă din toate părțile, dacă ne mai atacăm dinăuntru, dezbinarea și prăbușirea sunt evidente.

(Selecții din ultimul număr al Revistei Atitudini)



Părintele Justin Pârvu: Cuvânt de întâmpinare la colindul maicilor din mănăstirea Paltin


manastirea paltinToaca-n cer și slujba-n rai

Cuvânt de întâmpinare la colindul maicilor din mănăstirea Paltin[1]

Vă mulțumesc pentru străduința voastră de a ne face frumusețea asta de colinde. Poate dă Dumnezeu și cine știe cum să ne mai găsim și la anu. Uite am trecut așa cu frățiile voastre aici vreo 11 ani. Păi 11 ani au trecut așa ca un an. Și ce ar mai fi să mai adăugăm unul?!

Era frumos colindul acesta cu Liturghia cerească, cu cea pământească, Toaca-n cer și slujba-n Rai. E minunată credința aceasta a poporului nostru ca și obiceiul de a posti până pe la 9-10, să nu se mănânce. Creștinul adevărat care mai ține o rânduială se uită la soare să vadă unde a ajuns: e pe la 9, e pe la 10? Și atunci el dezleagă și ia anafură și mănâncă și el ceva. Dar până atunci feritu’ Sfântu, până se împărtășesc îngerii măi. Se termină Liturghia cerească, se împărtășesc îngerii și atunci și noi împreună cu cerurile, cu lumea cerească ne împărtășim și noi din bunurile acestea ale noastre, în afară de vin și de rachiu. Dar încolo ne înfruptăm și noi din toate.

Pruncul Iisus a venit aici la noi în iesle, a coborât pe paie, și ne-a dăruit noua dragoste desăvârșită pentru om. Apoi și noi trebuie să mergem cam pe aceeași urmă. Că  dacă te-aș pune să stai în paie, într-o șură așa, să viețuiești acolo măcar un post de 6 săptămâni…, nu știu câți am răbda. Să stai acolo! Stăteam, maicilor, în Delta Dunării câte 120 de oameni într-o cabană. Nu exista foc, nu exista căldură și eram plini de apă până sus la brâu. Zăceam cu trupul nostru în apă. Ajungeai în cabana aceea fără foc, fără nicio căldură, nimic. După o jumătate de oră, ne încălzeam puțin unul de la altul. Eu urcam la etajul 3, erau paturi pe 2 etaje, pe 3 etaje. Apoi, vă puteți închipui, se descălța cel de sus și se dădea și masa, chipurile! În gamelă numai te trezeai cu un fes, te trezeai cu… să nu mai zic ciorap. Ei, așa frumos, îl luai, îl dădeai la o parte și mâncai ca la felul 3. Da n-aveai nicio grijă! Ei bine, cam așa se face viața creștină, măi! Pentru noi, cei ce ne tragem din comoditatea aceasta a noastră, nu se mai nasc sfinți, nu se mai nasc eroi, nu se mai nasc mărturisitori, nu se mai nasc cuvioși. Dacă noi am călca puțin pe urmele lor atunci viața de mănăstire ar fi totul o deplină dragoste și o împărtășanie și o trăire, unul pentru altul. În mănăstire nu există tot eu sau numai eu. Eu să fiu prima, eu să mă duc să fac pentru cealaltă și pentru celălalt. Cam asta ar fi de altfel mentalitatea noastră creștin-ortodoxă.

slujba manastirea de maiciÎn fond, ce-s maicile? Maicile sunt niște creștine mai bune. Niște creștini desăvârșiți. Apoi ele nu refuză nimic în numele acestei creștine desăvârșite cât privește nevoința și dragostea față de celălalt sau față de cealaltă.

Acuși, peste câteva zile, împlinesc 92 de ani. Aș vrea ca și frățiile voastre, cât e posibil, să tindeți către acești ani materiali. Dacă vă aduce Dumnezeu la acești ani o să puteți reabilita și ceea ce a fost în trecutul frățiilor voastre. Dar numai să-i folosiți cum trebuie. Eu poate că nu i-am folosit cum trebuie de aceea și Dumnezeu mi-a mai dat unele încercări. M-a luat și cu nuiaua, m-a mai luat și cu asprimea: „Stai măi, că tu ai luat-o, așa, pe miriște, ia coboară și vino încoace la Mine”. De aceea și acum când stau, de pildă, la Liturghiile acestea frumoase, zilele acestea nemaiîntâlnit de bogate în ceea ce privește viața duhovnicească, stau și eu pe scaun acolo și văd soborul frumos împodobit, veșminte strălucitoare, cu pietre scumpe. Pe vremea mea nu erau așa, măi. Era un veșmânt pentru duminică și unul de sărbători. D᾿apoi acum când mă uit cum se îmbracă cu atâta lumină, ca îngerii pe pământ, măi, căci biserica este cerul pe pământ. Într-adevăr, frumusețea cu care e împodobită acum biserica, o mare artă, asta dovedește și bogăția sufletească. Câte frumuseți! Continue Reading »